ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5373/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 09.05.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea în parte a ordinului nr. 579/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiției în sensul modificării acestuia în ceea ce privește cuantumul drepturilor calculate, prin aplicarea în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) raportat la o indemnizație de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) și art. 5 din anexa VI din Legea 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3.

În cuprinsul cererii reclamanții au arătat că, în cazul în care instanța va aprecia că le este aplicabil art. 25 din Legea nr. 153/2017, înțeleg să invoce excepția de neconstituționalitate a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 4468 din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Totodată, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea 153/2017.

Împotriva sentinței civile nr. 4468 din 2 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării pe larg a situației de fapt și a enunțării tuturor dispozițiilor legale în baza cărora au fost emise actele administrative contestate, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că prin ordinul contestat s-a dispus reîncadrarea reclamanților conform dispozițiilor legii nr. 153/2017, fără a se verifica corectitudinea modului în care au fost stabilite aceste drepturi, astfel că diferențele dintre cuantumul indemnizațiilor stabilite raportat la o tranșă de vechime în funcție sau în muncă superioară nu se regăsesc în procentul de 5 % prevăzut de lege.

Recurenții-reclamanți au precizat că această diferență ar putea reieși din modul în care procentul de 30 % este aplicat la o indemnizație de încadrare care nu cuprinde și adaosul de 35 % pentru spor risc și suprasolicitare acordat conform art. 4 alin. (3) lit. a) anexa VI din Legea 330/2009.

De asemenea, recurenții au apreciat că suma totală a sporurilor nu este prevăzută pentru fiecare salariat în parte, ci per total ordonator principal de credite, raportat la fondul de salarii.

În fine, recurenții au apreciat că dispozițiile art. 25 din cap. III secțiunea III a Legii 153/2017 prevede limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, la 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție (…) reprezintă norma generală în materia drepturilor salariale, în opinia acestora trebuind să se aplice dispozițiile art. 24 din cap. III al Legii nr. 153/2017, care la Anexa V, prevede în domeniul de activitate "Justiție", sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind o normă juridică civilă specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale.

În fine, au susținut recurenții că sunt nerespectate principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitaer privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României, făcând trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap și la incidența Protocolului nr. 12 la CEDO cu privire la discriminare.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, în esență, a susținut că drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite având la bază dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea - cadru nr. 153/2017 și faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, iar în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 aprilie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA. au calitatea de judecători în cadrul Curții de Apel Timișoara.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 579/C din 06.02.2018 și anexa la acest act au fost stabilite drepturile salariale ale reclamanților.

Cu privire la acest ordin reclamanții au formulat contestație care a fost respinsă prin adresa nr. x, 20562/2018 din 02.04.2018.

În acest context, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției anularea în parte a ordinului nr. 579/C/06.02.2018, emis de Ministrul Justiției în sensul modificării acestuia în ceea ce privește cuantumul drepturilor calculate, prin aplicarea în mod corect a sporurilor, inclusiv a procentelor acordate ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) raportat la o indemnizație de încadrare brută lunară în care să fie inclus adaosul de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și, respectiv, de 10% pentru asigurarea confidențialității, cu respectarea art. 4 alin. (3) lit. a) și art. 5 din anexa VI din Legea 330/2009, cu recalcularea cuantumului indemnizației de încadrare și a sporurilor pentru condiții grele, vătămătoare și periculoase, respectiv a celor pentru risc si suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, astfel cum acestea au fost acordate potrivit Anexei nr. 3.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanții formulând critici cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 și 25 din Legea nr. 153/2017, cu referire concretă la limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%, precum și la încadrarea salariilor în plafonul stabilit pentru anul 2022 și neacordarea unui cuantum total de sporuri de 45%, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamanți în fața primei instanțe și pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, în mod corect s-a reținut că ordinul de salarizare contestat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017, cu privire la criticile care vizează încălcarea dispozițiilor din Constituție urmând a se pronunța Curtea Constituțională, care a fost sesizată prin sentința recurată cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017.

În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speță Curtea de Apel Timișoara.

Reclamanților le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII, respective:

"art. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

În aceste condiții, reclamanților nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susținut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Astfel cum rezultă din Anexa 15 la Ordinul nr. 579/C/2018 reclamanții au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, respectiv de spor de condiții grele de 15% din indemnizația lunară și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și spor pentru păstrarea confidențialității.

Cumulat, cele trei tipuri de sporuri respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, instanța de control judiciar constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Așadar, recurenții-reclamanți nu învederează că prevederile legale au fost incorect applicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare sunt nerespectate principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitaer privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar statuate de legea unică de salarizare și de Constituția României, făcând trimitere la salarizarea persoanelor cu handicap și la incidența Protocolului nr. 12 la CEDO cu privire la discriminare, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanți, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

De altfel, astfel cum s-a reținut anterior, prin sentința recurată, cererea reclamanților de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 a fost admisă de către curtea de apel, fiind sesizată Curtea Constituțională.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., împotriva sentinței nr. 4468 din 2 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2020.