ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3277/2014

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

decizia nr. 2745 din 16 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. 800/46/2014,

a fost respins, ca lipsit de interes, recursul

declarat de reclamantul R.V. împotriva sentinței nr. 93 din 27 august 2014 a Curții

de Apel Pitești, secția I civilă.

În motivare, instanța a reținut că interesul

este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil

și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare

din părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează să o desfășoare.

În speță, interesul promovării cererii

de recurs de către reclamantul R.V. nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege,

în sensul că nu este actual, deoarece nu mai există niciun folos practic pentru

recurent din moment ce Ia data de 12 septembrie 2014 Curtea de Apel Pitești a dispus

suspendarea executării sentinței civile nr. 78 din 5 martie 2014, până la soluționarea

apelului declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

în anulare contestatorul R.V., invocând incidența dispozițiilor art. 503 alin.

(2) pct. 3 și art. 504 alin. (2) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

În motivare, contestatorul a menționat

că în recurs a invocat motivul de ordine publică reglementat de dispozițiile

art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce constă în faptul că sentința atacată

a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a instanței.

Urmare admiterii excepției lipsei de interes

invocate de intimați, instanța de recurs a legitimat o hotărâre judecătorească nulă

absolut, a permis ca aceasta să producă efecte juridice și să se bucure de autoritate

de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Prin raportare la motivul de casare de

ordine publică invocat în recurs, instanța trebuia să caseze sentința atacată, să

restituie cauza, spre rejudecare, la Curtea de Apel Pitești, instanță care trebuia

să-și verifice competența materială și teritorială în soluționarea cauzei și, doar

în situația în care s-ar fi considerat legal învestită, să analizeze, în funcție

de circumstanțe, care dintre părți ar mai putea justifica un interes.

Contestatorul a mai arătat că recursul

a fost judecat fără a fi cercetat motivul de casare pe care l-a invocat prin cererea

de recurs, aspect ce echivalează cu necercetarea fondului.

Prin întâmpinare, intimații au susținut

că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale invocate.

Instanța, cu titlu prealabil, reține că

cererea de chemare în judecată, soluționată în mod irevocabil prin decizia contestată,

a fost formulată la data de 18 ianuarie 2011, astfel încât dispozițiile legale aplicabile

litigiului sunt cele cuprinse în C. proc. civ. de la 1865, iar nu în C. proc. civ.

aprobat prin Legea nr. 134/2010. Acest aspect rezultă din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 27 și 25 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Examinând contestația în anulare din perspectiva

excepției de inadmisibilitate invocată, prin întâmpinare, de intimatul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Ploiești - A.J.F.P. Argeș, analiză care este prioritară în

raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât

motivele dezvoltate de petent în cuprinsul contestației în anulare pot fi încadrate

în prevederile art. 318 teza a Il-a C. proc. civ.

În ceea ce privește contestația în anulare,

Înalta Curte reține că aceasta poate fi soluționată exclusiv prin prisma motivelor

prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., fără a se putea verifica alte aspecte

decât cele prevăzute de aceste texte de lege.

Legislația internă este conformă cu practica

Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza Mitrea contra

României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac,

fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul

motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a

aplicat greșit legea, în absența unui „defect fundamental" care poate conduce

la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei

hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea

și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea

unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Întrucât, în cauza de față, contestatorul

și-a întemeiat cererea pe un motiv prevăzut de lege în cadrul regimului juridic

al acestei căi extraordinare de atac, respectiv art. 318 teza a II-a C. proc. civ.,

aceasta îndeplinește, conform celor expuse anterior, condițiile de admisibilitate,

situație în care argumentele susținute de intimați prin întâmpinările depuse la

dosar sunt apreciate de Înalta Curte ca nefondate.

În ceea ce privește contestația în anulare,

Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru argumentele ce succed:

Conform dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.

Prin prezenta contestație în anulare petentul

a arătat că instanța de recurs a omis să examineze motivul de recurs de ordine publică

reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pronunțând decizia fără a cerceta

fondul cauzei. Această împrejurare se circumscrie dispozițiilor art. 318 alin.

(1) teza a II-a din actul normativ menționat.

Din considerentele deciziei a cărei retractare

se solicită rezultă că, la termenul de judecată din 16 octombrie 2014. instanța

a pus în discuție excepția lipsei de interes în promovarea recursului de către reclamantul

R.V., invocată de intimata B. - Groupe Societe Generale, în raport de împrejurarea

că cererea de suspendare a executării sentinței nr. 78 din 05 martie 2012 a Tribunalului

Argeș, din cadrul dosarului aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, fusese soluționată.

Cercetarea motivului de recurs pretins

omis a fi analizat echivalează cu cercetarea fondului contestației în anulare, ceea

ce presupune să fie îndeplinite cumulativ condițiile de exercitare a acțiunii civile.

Prin urmare, examinarea interesului contestatorului

în punerea în mișcare a acțiunii civile prin declararea contestației în anulare

era prioritară cercetării fondului acestei căi de atac de retractare.

Reținând că nu este îndeplinită această

condiție premisă, Înalta Curte a respins, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. contestația în anulare, nemaifiind necesară examinarea criticilor

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3 din acest act normativ.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., deoarece necercetarea

motivului de recurs invocat de contestator nu este rezultatul unei omisiuni, ci

consecința admiterii unei excepții peremptorii.

Față de această împrejurare, se constată

că instanța de recurs a procedat conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., care stipulează că instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor

de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot, cercetarea în

fond a pricinii.

În concluzie, Înalta Curte nu putea să

examineze motivele de recurs înainte de rezolvarea excepției lipsei de interes invocate

în cauză, întrucât, prin reglementarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., legiuitorul a instituit regula soluționării cu prioritate a excepțiilor procesuale,

înainte de judecata în fond a litigiului.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul R.V.,

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității contestației

în anulare invocată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - A.J.F.P.

Argeș.

Respinge, ca nefondată, contestația în

anulare formulată de contestatorul R.V. împotriva deciziei nr. 2745 din 16 octombrie

2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul

nr. 800/46/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 noiembrie 2014.