ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta U.A.T. a

Județului Neamț, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a

solicitat anularea hotărârii din 18 decembrie 2012, admiterea contestației și,

pe cale de consecință, modificarea în mod corespunzător a Deciziei nr. 53 din 21

septembrie 2012, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

în ceea ce privește măsura stabilită la pct. 7 din Decizia nr. 53/2012, cele

două contracte încheiate în anul 2011, au obiecte diferite, codurile C.P.V.

fiind diferite, astfel încât nu se poate vorbi de o divizare a unui contract în

vederea încălcării unor prevederi legale.

Atât caietele de sarcini cât și ofertele

depuse în cadrul celor două proceduri de achiziție au conținut diferit.

În ceea ce privește măsura stabilită la pct. 8

din Decizia nr. 53/2012, a arătat că încheierea actului adițional al

contractului din 2010 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în domeniul

achizițiilor publice.

Necesitatea prestării unor servicii

suplimentare și, pe cale de consecință, a majorării valorii contractului, a

apărut ca urmare a faptului că la activitățile derulate de către Consiliul

Județean Neamț au apărut activități noi care nu au putut fi prevăzute în

majorarea publicității cu turismul în județul Neamț), toate acestea conducând

la creșterea volumului de informații care trebuia transmise, acestea fiind

evidențiate prin Referatul/Nota justificativă din 31 august 2010, întocmită de

D.V., referent la Cabinetul președintelui.

Referitor la măsura stabilită la pct. 9 din

Decizia nr. 53/2012, reclamanta a precizat că, în ceea ce privește plățile

efectuate fără contraprestații către SC .N. SA pentru lucrări de deszăpezire,

contestă valoarea prejudiciului stabilit conform anexei nr. 24 la

procesul-verbal din 2012, în sensul că nu a fost luată în calcul cantitatea de

sare și antiderapant aprovizionată în perioada controlată de la SC A.I. SRL

Piatra Neamț, materiale livrate, recepționate înregistrate în contabilitatea SC

D.N. SA și puse în operă, fapt confirmat și de controlul efectuat de Garda

Financiară, secția Județeană Neamț, conform Notei de constatare din 2012.

În ceea ce privește măsura stabilită la pct. 10

din Decizia nr. 53/2012, a susținut că modificarea tipului de țeavă utilizată

în cadrul lucrărilor s-a făcut în baza unor dispoziții de șantier, decontările

făcându-se în mod corect, urmare celor stabilite prin respectivele dispoziții.

În momentul efectuării fazelor determinante

de către Inspecția de stat în construcții, respectivele modificări au fost

verificate și de către inspectoratul care a participat la control, nefiind

constatată vreo încălcare a prevederilor legale.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 78 din 26 aprilie 2013,

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. Jud. Neamț,

în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că la Consiliul Local Neamț s-a efectuat controlul de audit

financiar al bugetului local pe anul 2011, fiind încheiat în acest sens

procesul-verbal de constatare din 25 iulie 2012.

Camera de Conturi Neamț a emis Decizia nr. 53/2012

prin care s-au stabilit măsurile ce se impun a fi luate pentru remedierea

lipsurilor constatate prin actul de control.

Cu privire la pct. 7 din Decizia nr. 53/2012,

prima instanță a reținut că nu s-a dat nicio explicație concludentă și

pertinentă cauzei de către reclamantă, privind necesitatea divizării aceleiași

propuneri tehnice și încheierea a două contracte.

Referitor la pct. 3 din Decizia nr. 53/2012,

a constatat că activitățile noi pentru care s-a suplimentat valoarea

contractului, respectiv servicii de reclamă și publicitate în televiziuni, erau

cuprinse deja în contractul din 2010, mai mult, prin contract nu s-a stabilit

în mod strict câte anunțuri publicitare se pot face pe o perioadă determinată -

zi, săptămână, etc, pentru a fi justificat Referatul/Nota justificativă din 31

august 2010, care să ducă la suplimentarea sumei prin actul adițional din 10

septembrie 2010.

În ceea ce privesc contractele încheiate

pentru lucrări de întreținere curentă a rețelei de drumuri județene pe timp de

iarnă, reclamanta a arătat că nu s-au luat în calcul cantitățile de 43,56 tone

sare și 349,46 tone antiderapant (52,42 tone sare și 297,04 tone nisip), însă

aceasta nu a răspuns celor reținute prin actul de control și anume, nedepunerea

de acte doveditoare pentru întreg consumul de materiale privind lucrările de

deszăpezire așa cum au fost prezentate de reclamantă.

Instanța de fond a apreciat că în mod corect

a arătat pârâta și în concordanță cu legislația aplicabilă în materie, că nu

s-a făcut dovada înregistrării în evidența analitică și sintetică a

furnizorilor, a operațiunilor de predare în gestiune și punerea la dispoziția

beneficiarului contractant.

Referitor la pct. 10 din Decizia nr. 53/2012,

care privește obiectivul de investiție,,Completarea sistemelor clasice de

producere a apei calde de consum cu sisteme care utilizează energie solară și

care conduc la îmbunătățirea calității aerului, apei și solului, a reținut că

pe lângă faptul că s-a constatat o diferență de preț, prin întâmpinare pârâta a

arătat că la C.E.I. Tg. Neamț centrala nu funcționa, întrucât circuitul dintre

panourile solare și centrala termică era întrerupt, țeava care asigura legătura

dintre acestea fiind tăiată, urmare altor lucrări de construcții ce se executau

pe același traseu al sistemului de încălzire ce utilizează energia solară.

La Tg. Neamț s-au mai constatat diferențe

cantitative față de cantitățile din situațiile de plată.

A apreciat că nerespectarea soluțiilor

tehnice conform proiectului și situațiilor de lucrări poate avea consecințe

defavorabile entității auditate privind valoarea lucrărilor executate, iar pe

de altă parte, dacă s-a acceptat o soluție tehnică alta decât proiectul de execuție

și caietul de sarcini, atunci trebuia să se procedeze conform prevederilor

legale în materie, în speță dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, a declarat recurs reclamanta U.A.T. Județul Neamț, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs.

Analizând sentința atacată, în raport cu

motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de

apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul,

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl

constituie anularea Deciziei nr. 53 din 21 septembrie 2012 a Camerei de Conturi

a Județului Neamț, precum și a Încheierii nr. 203 din 18 decembrie 2012 emisă

de Curtea de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația

formulată împotriva deciziei.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004 cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este

„actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge

raporturi juridice”.

În raport de obiectul cererii de chemare în

judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus

executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de

contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții

de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 și modificat prin Hotărârea nr.

135 din 16 mai 2013, publicată în M. Of. al României nr. 538 din 26 august 2013,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către C.S.C. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de C.S.C.,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate,

se reține că actul administrativ ce produce efecte juridice și este supus

obligației executării este decizia emisă de către Camera de Conturi județeană,

care este o autoritate publică de nivel local.

Este adevărat că regulamentul menționat

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se, la art. 27, că împotriva încheierii emise de C.S.C.,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament,

„competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității

verificate împotriva încheierii emise de C.S.C., aparține secției de contencios

administrativ și fiscal, din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului

administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de

contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament

menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune

problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății,

acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o

autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare

prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale

cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale,

astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele

expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că secția de contencios

administrativ și fiscal a tribunalului are competența materială de soluționare

a cauzei, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o

structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte,

apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din

același Cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare,

la Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia

își are sediul reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de U.A.T. Județul

Neamț împotriva sentinței nr. 78 din 26 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21

octombrie 2014.