ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4753/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul Consiliul

Județean Neamț a chemat în judecată pârâta Direcția Generală de Autorizare și

Plăți Programe din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

pentru ca, în temeiul art. 47 pct. 8 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 14 din

Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea titlului de creanță reprezentat

de nota din 16 februarie 2012 reprezentând corecție financiară la contractul de

finanțare din 9 februarie 2010, pentru proiectul „Reabilitarea, extinderea și

modernizarea centrului școlar pentru educație incluzivă Roman”.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că prin actul administrativ a cărui suspendare o

solicită s-a aplicat o corecție de 10% din valoarea contractului de lucrări,

cca 250.000 RON, acest act fiind contestat pe cale administrativă.

Prin sentința civilă

nr. 108 din 10 mai 2012 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării

notei din 16 februarie 2012, formulată de reclamantul Consiliul Județean Neamț,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Direcția

Generală de Autorizare și Plăți Programe.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile

expres și limitativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune

suspendarea actului administrativ atacat.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamantul Consiliul Județean Neamț a declarat recurs criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele

de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate

cu dispozițiile art. 137 din C. proc: civ., excepția necompetenței materiale invocată,

din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal

ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

Obiectul litigiului în

cauza de față îl reprezintă suspendarea actului administrativ prin care s-a aplicat

reclamantului o corecție de 10% din valoarea contractului de lucrări, cca 250.000

RON.

Prin urmare, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON,

astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul

Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Neamț, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Consiliul Județean Neamț împotriva sentinței nr. 108 din 10 mai 2012 a Curții

de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Neamț, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie

2012.