ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 194 din 15 mai 2014,
Tribunalul Argeș, respingând excepțiile netimbrării cererii, autorității de
lucru judecat și inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate și admițând pe cea
a lipsei calității procesuale active a SC N. SRL, a respins cererea formulată
de această reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală
activă.
Totodată, a fost admisă
în parte acțiunea precizată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâții
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, com. Bascov, Prefectura Județului
Argeș, Statul Român - prin CN A.D.N.R. SA, A.N.C.P.I.-O.C.P.I., B.C.P.I.
Pitești.
A fost obligat
pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 12.920 euro, în
echivalent lei la data plății efective și 9800 lei, aceasta actualizată cu
indicele de inflație la data plății efective, către reclamant, reprezentând
despăgubiri.
Pârâta A.N.C.P.I.-O.C.P.I.-
B.C.P.I. Pitești a fost obligată la radierea din C.F. din 19 februarie 2008 a
localității Bascov, a mențiunii privind terenul expropriat în suprafață de 38 mp.
A fost obligat
pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata cheltuielilor de judecată
către reclamant, în sumă de 3400 lei.
Pentru a pronunța
această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanții I.N. și SC N. SRL,
prin lichidator judiciar, solicitaseră pârâților Comisia pentru aplicarea Legii
nr. 198/2004, com. Bascov, Prefectura Județului Argeș, Statul Român-prin CN A.D.N.R.
SA, de a le plăti despăgubiri pentru un teren de 50 mp, construcțiile afectate,
devalorizarea restului de teren rămas, refacerea cadastrului și întreruperea
activității în firmă, precum și obligarea A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Biroul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești de a radia din C.F. din 19 februarie
2008 a localității Bascov, județul Argeș, a mențiunilor privind suprafața
terenului expropriat.
Pentru
a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat
inițial în judecată Consiliul Local Bascov, prin încheierea din 28 februarie
2012 instanța a constatai că acțiunea a fost precizată, în sensul că cererea de
chemare în judecată se referea în realitate la com. Bascov, iar nu la organul
decizional al acesteia.
Prin
aceeași încheiere, a fost constatată lipsa calității procesual pasive a M.T.I.,
reținându-se că expropriator este Statul Român reprezentat însă prin CN A.D.N.R.
SA, iar nu prin acest minister, sub a cărui autoritate, într-adevăr, compania
se află, având însă personalitate juridică distinctă. Pentru același motiv,
fundamentat pe dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, s-a
constatat că această companie, respectiv Statul Român, are calitate procesual
pasivă, fiind respinsă excepția invocată.
În
ce privește autoritatea lucrului judecat față de cauza soluționată în Dosar nr.
1390/CV/2005 al Tribunalului Argeș, prin sentința civilă nr. 87 din 22 mai
2006, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6897 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curții
și Casație și Justiție, s-a constatat că ea nu există,
întrucât în acea cauză a fost contestată hotărârea nr. 15/21 decembrie 2004 a
CN A.D.N.R. SA,acțiunea de față având un alt obiect.
Legal
de pretențiile formulate de SC N. SRL, instanța a respins acțiunea asupra lor,
în considerarea lipsei calității procesual active a persoanei juridice,
interpretând art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prin prisma art. 21-27
din Legea nr. 33/1994, în sensul că despăgubirea s-ar cuveni exclusiv
proprietarului terenului, în cazul de Pală acesta fiind doar persoana fizică,
nu și persoana juridică.
Asupra fondului
pricinii, s-a constatat din probatoriul administrat că, pentru edificarea unui
element al infrastructurii rețelei de transport în zona comunei Bascov,
respectiv a terenului de legătură între autostrada A1 și D.N. 7 Râmnicu Vâlcea,
au fost realizate lucrări al căror amplasament se suprapune cu cel al
proprietății reclamantului I.N.
Cu toate acestea, nu
a fost întocmită o hotărâre de expropriere anterior realizării lucrărilor,
fiind încălcată proprietatea privată fără o justă și prealabilă despăgubire.
Excepția de
inadmisibilitate formulată de pârâți, în sensul că reclamantul nu ar avea o
acțiune în justiție în protejarea drepturilor sale întrucât nu a fost emisă o
hotărâre de expropriere, a fost constatată nefondată.
Aceasta, întrucât cel
care nu a respectat procedura legală prevăzută pentru lipsirea unei persoane
private de proprietatea sa, pentru satisfacerea unei utilități publice, sunt
chiar pârâții, care nu-și pot invoca propria culpă în apărare.
În concret, expertiza
a constatat că suprafața de 38 mp din proprietatea reclamantului, este ocupată
efectiv cu realizarea unor elemente ale pasajului de legătură între autostrada
A1 și D.N. 7 Vâlcea, expertiza întocmită de P.L. evaluând această întindere la
suma de 12.920 euro.
Pe această suprafață
s-au constatat, potrivit schiței cadastrale, că, a existat, la momentul
afectării proprietății, două construcții notate C1 magazin și C2 baracă
metalică, în care funcționa o vulcanizare cu rampă auto, dar și o împrejmuire
cu gard din metal și soclu de beton, pentru care fusese eliberat certificat de
urbanism în anul 1996.
Pentru demolarea
totală sau parțială a acestora, același expert a calculat o valoare de
despăgubire de 9.800 lei.
Sumele de 87.000 euro
și, respectiv 52.400 euro, s-au constatat a nu constitui un prejudiciu cauzat
prin exproprierea unei părți din teren, ci ca urmare a edificării pasajului,
așa încât, chiar dacă nu ar fi fost necesară preluarea unei părți din
proprietate, deprecierea tot s-ar fi produs. Or, cadrul legal invocat nu
permite analiza pretențiilor având ca obiect un astfel de prejudiciu, întrucât art.
26 din Legea nr. 33/1994 prevede în mod expres care poate fi considerată sursa
unei astfel de despăgubiri.
Reclamantul a mai
solicitat, cu titlu de astfel de despăgubiri, sume reprezentând prejudiciul
încercat ca urmare a întreruperii activității comerciale a societății sale,
cheltuielile cu suspendarea activității acesteia, drepturile salariale
nerealizate pe care, însă, instanța de fond le-a apreciat ca lipsite de
legătură cu operațiunea de expropriere.
Pe cale de
consecință, instanța, apreciind dovedită exproprierea a 38 mp, a dispus
pârâtului O.C.P.I.Pitești să radieze din cartea funciară a localității Bascov
mențiunea privind acest teren, întrucât înscrierea lui în patrimoniul
reclamantului nu este conformă cu realitatea, ca urmare a unei exproprieri de
fapt, fără titlu, care să transfere dreptul de proprietate.
Proporțional
cererilor admise din obiectivele expertizelor întocmite, instanța a obligat
Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, la plata, în parte, a cheltuielilor de
judecată.
Împotriva hotărârii
instanței de fond au formulat apel reclamanții I.N. și SC N. SRL, precum și
pârâta CN A.D.N.R. SA.
Criticile
reclamanților vizează greșita admitere numai în parte a acțiunii. În ce
privește persoana juridică, s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 26 din
Legea nr. 33/1994, arătându-se societatea deținea pe acest teren unicul său
punct de lucru în temeiul unui contract de comodat autentificat în anul 2006,
unicul asociat fiind reclamantul l.N. obținând venituri din activitatea
desfășurată de societate. Exproprierea în vederea construirii autostrăzii a
obligat societatea să-și închidă activitatea, reclamantul ieșind forțat la
pensie anticipată, iar soția intrând în șomaj.
Din
această perspectivă se susține că prejudiciul trebuia constatat a fi
constituit, din nerealizarea cifrei de afaceri nete privind mărfurile în cadrul
SC N. SRL, prin raportare la perioada anterioară datei de 31 mai 2009,
calculată la suma de 92.094 lei, la care se adaugă cheltuielile necesare
suspendării activității, în sumă de 470,37 lei, precum și prejudiciul cauzat
reclamantului, ca salariat al societății, de 3.912,44 lei. Preluarea
proprietății a condus la demolarea imobilelor în care se desfășura activitatea,
respectiv îngrădire, vulcanizare cu rampă și grup social, ca și a unei părți a
magazinului, respectiv șopronul, în plus, vadul comercial fiind compromis
definitiv, motiv pentru care, începând cu anul 2007 au scăzut progresiv
veniturile societății.
Toate
acestea trebuiau să conducă la concluzia că există un prejudiciu cauzal altei
persoane decât proprietarului expropriat.
Cea
de-a doua critică vizează greșita neacordare a tuturor despăgubirilor calculate
de expertul constructor, respectiv deprecierea valorică a restului terenului
rămas în proprietate, calculată la 87.000 euro, dar și lipsa de folosință a
aceluiași teren, de 52.400 euro.
Instanța
în mod greșit, arată apelanții, a considerat că prejudiciul ar trebui să
provină exclusiv din preluarea unei părți din proprietate, iar nu din
executarea unui obiectiv de interes public, care prin el însuși atrage
devalorizarea proprietății rămase. Art. 26 al Legii nr. 33/1994 nu distinge
între aceste daune și nu limitează despăgubirea la prejudiciul urmare exclusiv
lipsirii de o parte din proprietate.
Or,
din probele de la dosar a rezultat că această depreciere a valorii proprietății
este rezultatul construcției pasajului rutier, lipsind de avantaje economice
terenul.
S-a
mai susținut că, reclamantul persoană fizică, suportă un prejudiciu prin aceea
că, pentru a ajunge cu vehiculul său în centrul com. Bascov sau în orașul
Pitești, este obligat, datorită semnalizării rutiere, să urmeze un sens unic
către Râmnicu Vâlcea, de circa 750 mp, pentru ca, apoi, să poată efectua
manevre de întoarcere într-o intersecție cu risc sporit de accidente. Chiar și
din punct de vedere pietonal, mai arată același reclamant, pentru a ajunge de
la gospodăria sa la stația de autobuz, este nevoit să parcurgă distanțe
mari,tocmai datorită edificării autostrăzii.
Reclamantul
consideră că se impune a-i fi acordai prejudiciul constând în diminuarea
valorii restului proprietății sale În plusfață de apărările formulate în fața
instanței de fond, se invocă existența unui prejudiciu ca urmare a instituirii
asupra terenului său a unei zone de protecție a autostrăzii în condițiile
O.U.G. nr. 43/1997, interdicția de executare de construcții și plantații pentru
imobilul învecinat cu autostrada și eventuala imposibilitate de valorificare,
prin vânzare sau în altă modalitate, a acestui teren.
O
ultimă critică privește greșita acordare parțială a cheltuielilor de judecată,
care, în realitate erau de 6.614 lei. constând în onorariile de expertiză
inițial dispuse, cel pentru expertul nou numit și onorariul de avocat.
Pârâta
CN A.D.N.R. SA a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita soluționare
a excepției de netimbrare, a celei a autorității lucrului judecat, a inadmisibilității
acțiunii, dar și nelegalitatea întocmirii expertizei care trebuia să revină
unei comisii constituită în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, din câte
trei experți pentru fiecare specialitate, ceea ce, încă o dală, este un
argument că instanța s-a aliat în fața unei acțiuni de drept comun, iar nu a
uneia fondată pe dispozițiile speciale privitoare la expropriere.
Prin
Decizia civilă nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curtea de apel Pitești, secția I
civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta persoană juridică SC N. SRL
și de pârâta CN A.D.N.R. SA reprezentam legal al Stalului Român, fiind
schimbată în parte sentința în sensul că, admițând în parte acțiunea, s-a
dispus obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA pentru Statul Roman să declanșeze
procedura de expropriere pentru suprafața de 26 mp afectată prin executarea
trotuarului pietonal, alei în interiorul culoarului de expropriere, cât și prin
modificarea detaliilor acestuia, identificat conform R.E.T., N.G. și I.A.
A
fost admisă și cererea de efectuare a cuvenitelor forme de publicitate, însă în
sarcina aceluiași expropriator, reținând că în cauză pârâtul O.C.P.I. neavând
obligații în raporturile de expropriere față de proprietar, decât acelea de
înscriere a dreptului dobândit prin expropriere și, respectiv, radiere a celui
pierdui, însă numai după ce operațiunea de expropriere. întocmită potrivii
regulilor special edictale pentru domeniul autostrăzi și drumuri naționale, va
li realizată de către instituția de stat însărcinată prin lege.
Întrucât
în cadrul procedurii de expropriere are loc și stabilirea despăgubirilor
cuvenite potrivit cererilor adresate de către proprietar și alte persoane
interesate, instanța de apel a respins cererile de despăgubire, ca prematur
formulate, menținând soluția de respingere a acțiunii față de M.T.I. și
respinsă acțiunea și față de ceilalți pârâți, în sarcina cărora nu au fost
fixate obligații prin hotărârea fondului, dar nici nu se pretinde că ar avea
calitatea de expropriator sau alte obligații decurgând din preluarea de către stat
a părții din proprietatea persoanei private.
În
temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta CN A.D.N.R. SA a fost obligată la plata
sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, către SC N. SRL, reprezentând
cheltuieli făcute cu apărarea, aceasta neplătind expertizele întocmite în
cauză, care, de altfel, nu au privit prejudiciul invocat.
Pentru
a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere următoarele
considerente:
Verificând
soluția sub aspectul descalificării reclamantei SC N. SRL din rândul
persoanelor cu calitate de a solicita despăgubiri în urma actului de
expropriere, s-a constatat că instanța de fond a ținut cont doar de teza I a
dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2010, aplicabilă litigiului declanșat
la data de 21 octombrie 2011, potrivit cărora, plata despăgubirilor pentru
imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor
reale, deși teza a II-a a aceluiași text, vizează și cererile adresate de către
orice persoană care justifică un interes legitim.
Reclamanta
persoană juridică se pretinde prejudicială în însăși esența scopului pentru
care a fost înființată, respectiv împiedicarea desfășurării activității pentru
care a fost înființată, anume lipsirea de elementele fondului de comerț.
Astfel,
s-a apreciat că în această situație, în mod greșit instanța de fond a reținut
că persoana juridică nu are calitatea de a solicita despăgubiri ca urmare a
preluării în fapt a suprafeței de teren proprietatea persoanei fizice,în
condițiile în care trebuia să se verifice dacă această suprafață de teren
fusese esențială pentru ființarea persoanei juridice, sau lipsirea de ea ar
atrage doar nevoia modificării unora dintre condițiile în care ea ar putea, în
continuare, funcționa.
În
aceste condiții, reține instanța de apel, se impunea a se cerceta
admisibilitatea pretențiilor formulate, inclusiv prin verificarea condițiilor
pentru care s-a trecut la suspendarea activității comerciale, ținându-se cont
de întregul ansamblu legislativ în materie comercială și fiscală din acea
perioadă, pentru se stabili dacă măsura întreruperii activității, ar fi fost o
consecință directă a lipsirii de suprafața de teren din proprietatea persoanei
fizice, sau aceasta putea fi evitată cu minime mijloace de schimbare a
configurației spațiului comercial ale căror costuri să fie apreciate ca o
consecință a exproprierii.
Criticile
vizând pensionarea și, respectiv, șomajul, ce ar fi eventuale consecințe ale
aceleiași măsuri, au fost apreciate că nu vizează elementele fondului de comerț
ale persoanei juridice.
În
ce privește criticile formulate de către reclamantul persoană fizică, instanța
de apel le-a apreciat ca nefondate, pentru următoarele considerente:
În
condițiile în care, în cauză, ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în
judecată este faptul că, deși parțial, proprietatea a căzut sub perimetrul
culoarului de expropriere, iar parțial a intrat în fapt sub incidența
lucrărilor efectuate în scop public, fără însă a fi fost formulată propunere de
despăgubire, o cerere adresată în mod direct instanțelor de judecată, câtă
vreme exproprierea în condițiile Legilor speciale nr. 198/2004 și respectiv nr.
255/2010, nu cade în atribuția instanțelor de judecată, ci a instituțiilor
special create de legiuitor, poate, cel mult, să constate, că lucrările publice
afectează direct sau indirect proprietatea privată, dar nu să și suplinească
procedura de expropriere.
Ca
atare, s-a reținut că instanța nu putea, ea însăși, să procedeze la stabilirea
valorilor despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât nu s-au respectat nici
regulile privitoare la judecata contestațiilor aduse propunerilor 1 acute de
către expropriator, în sensul administrării expertizelor tehnice întocmite de
către evaluatori autorități A.N.E.V.A.R., constituiți în comisia prevăzută de
Legea nr. 33/1994.
În
atare condiții, s-a apreciat că nici critica privind acordarea integrală a
cheltuielilor de judecată, nu este fondată, prima instanță verificând care
dintre acestea sunt justificate sub aspectul polițelor găsite fondate, făcând
aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., fără a opera o reducere a
onorariului experților, ci, doar, acordarea lui, proporțional cu cererile
apreciate fondate, pentru care, o astfel de lucrare s-a constatat necesară și
utilă.
S-a
mai reținut că în condițiile în care procedura extrajudiciară de expropriere nu
a avut loc. este fondai apelul expropriatorului CN A.D.N.R. SA, reprezentant al
statului în litigiile de acest tip dar sub sub următoarele aspecte:
Astfel,
s-a apreciat că este nefondată critica referitoare la timbrarea acțiunii, în
condițiile în care cauza vizează domeniul exproprierii pentru cauză de
utilitate publică, proprietarul invocând exproprierea în fapt și prejudiciul
cauzat, iar pârâta necontestând că a preluat, parțial, o proprietate privată.
În
atare condiții, s-a reținut că atât pentru partea inclusă de la bun început în
culoarul de expropriere, cât și pentru cea inclusă în fapt în lucrările de
utilitate publică, soluționarea nemulțumirilor reclamantului este subordonată
prevederilor legislației în domeniu, care, atât prin norma generală. Legea nr. 33/1994,
cât și prin cea specială, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, scutește de
plata taxelor judiciare de timbru cererile adresate instanțelor.
Faptul
că pârâta nu a emis o hotărâre de expropriere, nu constituie decât o invocare a
propriei culpe, în condițiile în care aceasta nu contestă că a preluat
proprietatea privată, fără a recurge la procedura obligatoriu prevăzută de
lege.
Or, reține instanța
de apel și această situație cade tot în domeniul generic al instituției
exproprierii, însuși legiuitorul constatând că în fapt există situații în care
amplasamentul lucrărilor, așa cum a fost el proiectat, se modifică, fiind
incidente dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.
Din
interpretarea acestor dispoziții, reiese fără niciun fel de dubiu că. cererile
de acest lip sunt scutite de plata laxelor judiciare de timbru, reclamantul
neformulând o acțiune în revendicarea terenului pe nedrept ocupat, pentru a se
reține natura litigiului de drept comun comun, susceptibil de timbrare.
Nefondată
a fost apreciată și critica ce vizează eventuala încălcare a autorității
lucrului judecat. Pentru cercetarea acesteia, instanța de apel a dispus
efectuarea unei expertize care să transpună în plan terenul ce a lacul obiectul
judecății în Dosarul nr. 1390/2005 al Tribunalului Argeș. Lucrarea a constatat
că. acel teren este unul distinct, de cel asupra căruia poartă litigiul de
față. cu un amplasament total diferit.
S-a
apreciat că în aceste condiții, instanța nu s-a pronunțat asupra aceluiași
obiect ce a fost tranșat deja în cauza anterioară, motiv pentru care nu erau
incidente dispozițiile art. 1201 C. civ.
Cea
din urmă critică, vizând greșita respingere a excepției inadmisibilității
cererii de chemare în judecată, în condițiile în care pârâta din culpa sa, nu a
emis o hotărâre de expropriere pentru utilitate publică, a fost apreciată
fondată doar parțial.
Pentru
a respinge această excepție, tribunalul a făcut trimitere în conținutul
motivării hotărârii date asupra fondului, la pronunțarea dată prin încheierea
din 28 februarie 2012. Din examinarea acestei încheieri însă, instanța de apel
a constatat că nu a existat o astfel de pronunțare, cu acel prilej fiind unite
cu fondul excepțiile autorității lucrului judecat și a lipsei calității
procesual active a persoanei juridice SC N. SRL.
În acel moment
procesual, au fost respinse excepția lipsei calității procesual pasive a
Consiliului Local Bascov, ca rămasă fără obiect și. cea a lipsei calității
procesual pasive a CN A.D.N.R. SA, fiind admisă excepția lipsei calității
procesual pasive a M.T.I.. Nici din motivarea dată acestor soluții nu rezultă că
instanța ar fi examinat excepția de inadmisibilitate pe care nu o tratează, cum
s-a arătat deja, nici în cuprinsul motivării soluției de fond.
Instanța
de apel a mai reținut că pârâta consideră că acțiunea este inadmisibilă,
întrucât nu s-a declanșat procedura de expropriere a persoanei fizice, peste al
cărei teren au fost executate lucrări de interes public.
Protejarea
proprietății private este un imperativ constituțional, în temeiul căruia au
fost adoptate legile privind modalitatea în care acest drept poale fi încălcat în
mod excepțional și. cu o justă și prealabilă despăgubire.
Or,
din această perspectivă, instanța de apel a reținut că pârâta CN A.D.N.R. SA
își invocă propria culpă, chestiune inadmisibilă în sistemul judiciar român. Cu
toate acestea, urmează a se observa că instanța a depășit limitele puterii
judecătorești, dat fiind obiectul special al interesului public, respectiv
edificarea, modernizarea infrastructurii, constând în autostrăzi și drumuri
naționale în România.
Prin
excepție de la dispozițiile generale ale Legii nr. 33/1994, reține instanța de
apel, operațiunea de expropriere a fost dată în competența unor organe
extrajudiciare, ca o procedură specială, menită să slujească interesului
public. Ca atare, instanțele nu pol în mod direct să procedeze ele însele la
expropriere, de altfel nici reclamantul nu a solicitat pronunțarea unei
hotărâri de expropriere pentru a se putea lua măsuri în ce privește schimbarea
titularului dreptului de proprietate, așa cum în mod greșit s-a hotărât prin
dispozițiile ultime ale sentinței atacate, fiind obligată autoritatea
însărcinată cu ținerea evidențelor publice funciare să efectueze mențiuni
privind terenul expropriat.
În
atare condiții, instanța trebuia să observe față de limitele investirii că, în
esență, cererea privește revenirea în cadrul legal a pârâților pentru ca
aceștia să poată prelua proprietatea reclamantului în partea necesară
utilității publice, în condițiile legii. S-a mai apreciat că acțiunea trebuia
interpretată ca fiind una în obligarea pârâților la exproprierea, în condițiile
legii, a proprietății preluate în fapt.
Expertiza
întocmită în instanța de apel a verificat întinderea acestei preluări și a
constatat că ea este, contrar celor statuate în prima instanță, de numai 26 mp,
iar nu de 38 mp. În această suprafață se observă, potrivit expertizei întocmite
în apel, că se regăsesc atât suprafața de la bun începui afectată de
construirea trotuarului pietonal proiectat în cadrul culoarului de expropriere,
între punctele de contur 24-28-28 -12-11-24, cât și în afara acestui cadru,
între punctele de contur 28-29-24-24
1
-28 (fila 89 dosar apel, anexa
1 a R.E.T. recepționat cu procesul-verbal de recepție al
O.C.P.l.Argeș-B.CP.I.Pitești, privind lucrarea din 27 noiembrie 2014), acesta
din urmă căzând sub incidența dispozițiilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.
S-a
apreciat că nu pot fi luate în considerare nici susținerile expertului
Dumitrescu Valerica. propus de reclamant, în sensul că, sub măsura exproprierii
s-ar cuveni să cadă și o suprafață aflată imediat alăturat trotuarului destinat
circulației publice. întrucât până la marginea acestei fâșii reclamantul ar II
montat, sub pretinsa indicație a primăriei, țevi metalice în urmă cu 3 ani. în
vederea edificării unui gard.
În
cauză, reține instanța de apel, nu a fost depusă vreo dovadă a unei interdicții
de împrejmuire chiar pe limita trotuarului pietonal, sau o altă formă de
împiedicare a exercitării posesiei asupra acestei suprafețe de 7 mp, ca urmare
a utilizării celor 26 mp pentru interesul public.
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I.N. și SC N. SRL prin
lichidator judiciar M. și Asociații.
Criticile
aduse de reclamanți hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de
nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:
Astfel,
se susține că în fapt, Iară respectarea procedurii de expropriere prevăzută de
Legea 198/2004 și Legea nr. 33/1994, partea din proprietatea reclamantului I.N.
și a SC N. SRL a fost afectată de realizarea obiectivului Autostrada D.N. 7 -
intersecția Bascov, în sensul deposedării lor de o suprafață de 38 mp teren.
conform expertizei topo întocmită de expertul G.D. (după schița de punere în
posesie).
Reclamanții susțin că
instanța de apel a încălcat dispozițiile legale incidente în cauză, cu atât mai
mult cu cât obligând CN A.N.D.R. SA pentru Statul Român să declanșeze procedura
de expropriere pentru suprafața de 26 mp ce rezultat că a fost afectată de
construirea D.N. 7 conform expertizei dispusă în apel. instanța se contrazice
în motivarea hotărârii, în condițiile în care reține că instanțele nu pot să
procedeze ele însele la expropriere, operațiunea de expropriere fiind dată în
competența unor organe extrajudiciare, cu o procedură specială.
Sub
acest aspect se arată că instanța de apel face o confuzie gravă, dispunând
această măsură, întrucât procedura de expropriere este declanșată de Guvern
conform art. 4 alin din Legea nr. 198/2004 (în speță F.F.G. nr. 683/2007
privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate
privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării „Varianta ocolitoare a
municipiului Pitești”) și, că practic nu poate fi declanșată după 8 doar pentru
terenul reclamanților.
În
aceeași idee, se mai susține că hotărârea instanței de apel este ambiguă în
condițiile în care se reține că cererea de chemare în judecată s-ar fi referit
la revenirea în cadrul legal al pârâților, prin declanșarea unei noi
exproprieri, iar tribunalul nu ar li observat acest aspect, în condițiile în
care din cererea de chemare în judecată și din precizările ulterioare, reiese
în mod evident că reclamanții au solicitat în mod expres plata despăgubirilor
și acoperirea prejudiciului suferit, în conformitate cu dispozițiile prevăzute
de legislația exproprierii.
Din
aceeași perspectivă a motivării necorespunzătoare a hotărârii, reclamanții mai
arată că deși se recunoaște că la stabilirea despăgubirilor sunt aplicabile
dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 (conform art. 9 alin. (3) din
Legea nr. 198/2004), totuși instanța de apel nu a observai că, instanța de fond
în mod eronat și nelegal a invocat prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994 ca
argument al neacordării despăgubirilor pentru deprecierea valorică a terenului,
în condițiile în care art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu distinge dacă
prejudiciul cauzat proprietarului, respectiv stabilirea daunelor aduse acestuia
survin doar ca urmare a exproprierii, sau ca urmare a edificării unei
construcții de drum, în urma exproprierii.
Reclamanții
învederează și faptul că în cadrul acestei proceduri de expropriere, nu au fost
notificați eu privire la propunerea unui preț pentru suprafața de teren
preluată și nici în ce privește celelalte prejudicii produse prin expropriere.
O altă critică,
vizează greșita reținere a instanței de apel că tribunalul nu ar fi motivat
respingerea excepției de inadmisibilitate, în condițiile în care, instanța de
fond în respingerea acestei excepții a racul trimitere inclusiv la dispozițiile
art. 44 din Constituție și la jurisprudența C.B.D.O. (cauza Burghelea împotriva
României finalizată prin Hotărârea din 27 ianuarie 2009, publicată în M. Of.
partea I, nr. 736 din 29 octombrie 2009).
S-a mai învederat că,
deși instanța a recunoscut dreptul reclamanților de a obține o despăgubire, ca
urmare a lucrărilor efectuate in zona. ce au afectat proprietatea lui I.N.
respectiv activitatea comercială a SC N. SRL, totuși cheltuielile de judecată
efectuate în cauză nu au fost acordate în cuantumul justificat cu înscrisurile
de la dosar.
Reclamanții
arată că, susținând declanșarea unei noi proceduri de expropriere, instanța de
apel a respins prematură acțiunea și cererea de acordare a despăgubirilor.
Se
mai arată că, exproprierea a avut drept cauză construirea autostrăzii D.N. 7
care include în imediata vecinătate a proprietății reclamantului, o bandă
îngustă de circulație cu sens unic, un trotuar subdimensionat și un pasaj
subteran descoperit pentru autovehicule, care a determinat separarea față de
cartierul de peste drum. Prin această construcție a autostrăzii și a pasajului,
reclamanții susțin că sunt lipsiți de orice avantaje economice, iar accesul la
proprietatea lor nu numai că este limitat, dar și restricționat.
În
acest sens se arată că reclamantul I.N. este obligat ca de fiecare dată când
iese din incinta proprietății sale cu autoturismul, să facă parcurgă cea. 750 m
spre Râmnicu Vâlcea, apoi să facă manevre de întoarcere într-o intersecție cu
risc sporit de accidente, pentru a ajunge în centrul com. Bascov, sau spre
Pitești.
Se
mai învederează că, instanța de apel nu a avut în vedere aceste aspecte și nu
s-a referit nici la abandonarea construcției unei vile P.H. cu temelie și
materiale de construcție achiziționate și abandonate, sau la abandonarea
extinderii și modernizării magazinului, deși aceste aspecte rezultă din
expertiza de la pag.442, 444, dosarul instanței de fond.
O
altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 26 ultimul alineat din Legea
nr. 33/1994, conform căruia: „În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de
imobil rămasă neexpropriată, va dobândi un spor de valoare ca urmare a
lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului
precedent, vor putea propune instanței o reducere a daunelor”, ceea ce per a
contrario, rezultă că, în situația în care terenul suferă o diminuare valorică
ea urmare a lucrărilor realizate, experții vor putea propune instanței o mărire
a daunelor, ceea ce s-a și realizat în cazul de față prin expertiza efectuată
de expert P.L.
Reclamanții
susțin că, în lipsa oricăror avantaje economice și contrar celor susținute de
instanța de apel, instanța de apel trebuia să observe că din terenul rămas în
exproprierea reclamantului, în realitate este afectată o porțiune mai mare
decât cea efectiv expropriată, având în vedere că zona de protecție a autostrăzii
se extinde, conform O.G. nr. 43/1997 și, peste suprafață terenului rămas după
expropriere, astfel că în realitate, prejudiciul privește și deprecierea
acestui teren.
Se
mai arată că, instanța de apel a reținut în mod nelegal că hotărârea primei
instanțe ar fi fost dată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, în sensul
că expertiza tehnică de evaluare nu a fost întocmită de o echipa de experți,
unul desemnat de instanță și câte unul desemnat de părți, în condițiile în care
instanța a luat in considerare o expertiză tehnică ce a fost analizată cu
participarea procurorului, iar soluția instanței s-a conformat astfel
dispozițiilor art. 4-7 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu cele ale art. 21-27
din Legea nr. 33/1994.
Din
perspectiva celor expuse reclamanții solicită casarea deciziei și acordarea
despăgubirilor în cuantum de: 12 920 curo (în echivalent lei la data plății
efective) valoarea suprafeței de 38 mp teren expropriat (conform expertizei de
la tribunal); 9800 lei valoarea construcțiilor demolate, actualizată cu
indicele inflației la data plății efective: 87 000 curo deprecierea valorică
suferită în ce privește terenul rămas neexpropriat ca urmare a construcției
autostrăzii; 52400 euro prejudiciul constând în venitul net nerealizat ca urmare
a lipsei de folosință (conform e expertizei efectuate de expert P.L.); 9.209,4
lei prejudiciul suferit ca urmare a întreruperii activității comerciale a SC N.
SRL : 470 lei cheltuieli suferite ca urmare a suspendării activității a SC N.
SRL: 3.912 lei prejudiciul suferit de I.N. ca urmare a pierderii drepturilor
salariale cuvenite ca și salariat al SC N. SRL.
Examinând
hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a
dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține
următoarele:
Instanța
de apel a reținut că. ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată
este faptul că, deși parțial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de
expropriere, iar parțial a intrat în fapt sub incidența lucrărilor efectuate în
scop public, totuși nu a fost formulată propunerea de despăgubire în condițiile
Legii nr. 33/1994.
Astfel,
ținând seama de obiectul dedus judecății, de faptul că pârâta a recunoscut că
în executarea unor lucrări de construcție a autostrăzii a fost ocupată și o
suprafață de teren din proprietatea reclamanților, fără a se fi declanșat
procedura prealabilă a exproprierii pentru această suprafață, de împrejurarea
că în fapt s-a produs o deposedare a reclamanților de terenul lor, ce a fost
afectat de utilități publice, se desprinde concluzia că ambele părți au
consimțit la transmiterea dreptului de proprietate de la reclamanți pârâtă,
divergențele continuând să se poarte asupra despăgubirilor, chestiune asupra
căreia instanța de judecată are competența a se pronunța, la cererea oricăreia
dintre părți.
Este
real că, instanța civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator în
condițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 și, numai după parcurgerea procedurii
premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20 din aceeași Lege, condiția
declarării utilității publice, potrivit acestei legi fiind una de
admisibilitate pentru sesizarea instanței de judecată, conform art. 3, însă
este de observat că art. 4. alin. (1) și (2), din Legea nr. 33/1994, prevede o
situație de excepție.
Astfel,
acest text legal prevede că :” - (1) Cei interesați pot conveni atât asupra
modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului
și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile
de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de
expropriere prevăzută în prezenta lege. (2) În cazul în care acordul de voință
al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate,
dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua
act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura
despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege”.
Din
perspectiva celor expuse este de reținut că expropriatul are deschisă calea
unei acțiuni civile întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994. numai în
contextul dispozițiilor art. 4 din acest act normativ.
Ocuparea
terenului reclamanților și demararea lucrărilor de expropriere în lipsa
declanșării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a dreptului de
proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atributele esențiale
ale acestui drept, precum posesia și folosința, în virtutea cărora reclamanții
ar fi putut realiza venituri.
Această situație a
fost, așadar, una prejudiciabilă pentru reclamanți și în mod, corelativ,
imputabilă pârâtului în calitate de posesor și autoritate abilitată în
procedura exproprierii.
Or,
prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanților de exercițiul concret al
dreptului de folosință pentru terenul în litigiu, dar și de valorificarea
concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poale
asigura titularilor dreptului.
În cauză, este de
reținut că reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu
prevederile constituționale care garantează respectarea dreptului de
proprietate, și cu condițiile în care o persoană poale fi lipsită de acest
drept, conținute de art. 44 din Constituția României, precum și cu dispozițiile
art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care
consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale
omului.
În
acest sens este de reținut că, în jurisprudența sa C.E.D.O. a subliniat
constant că o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de
proprietate dacă această măsură este prevăzută de lege, este justificată de o
cauză de utilitate publică și dublată de o indemnizare corespunzătoare a
titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului
internațional, orice limitare trebuind să fie proporțională cu scopul urmărit.
Noțiunea de „privare de proprietate”, are de altfel semnificația unei preluări
complete și definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea
exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a
unei măsuri luate de autoritățile naționale urmând a se face nu numai în raport
de dispozițiile interne în vigoare, ci și ținând cont de efectul real produs de
acea măsură, (hotărârea C.E.D.O. în cauza Burdov contra Rusiei din 7mai 2002,
cauza Sporrong contra Suediei hotărârea din 23 septembrie 1982 și hotărârea din
24 iunie 1993) în cauza Papamichalopolus contra Greciei.
Din perspectiva celor
expuse, este de reținut că reclamantul a suferii o privare de bunul său, care,
deși justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost
însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de
circulație, a suprafeței de teren de care a fost deposedat, cât și
contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt. În
aceste condiții, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa
instanței de judecată, pentru apărarea drepturilor sale, potrivit art. 21, alin.
(3), din legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului.
Din
perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel nu a avut în
vedere dispozițiile legale sus evocate, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., dar și alte art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în
care considerentele cuprind elemente neclare și contradictorii, ce fac
imposibilă exercitarea controlului judiciar, motiv pentru care în temeiul art.
312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de
reclamanții I.N. și SC N. SRL prin lichidator judiciar M. și Asociații, a se
casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanții I.N. și SC N. SRL prin lichidator judiciar M.
și Asociații împotriva Deciziei nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel
Pitești, secția I civilă.
Casează decizia
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.