ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1207/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 194 din 15 mai 2014, Tribunalul Argeș, respingând excepțiile netimbrării cererii, autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate și admițând pe cea a lipsei calității procesuale active a SC N. SRL, a respins cererea formulată de această reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamantul I.N., în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, com. Bascov, Prefectura Județului Argeș, Statul Român - prin CN A.D.N.R. SA, A.N.C.P.I.-O.C.P.I., B.C.P.I. Pitești. A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA la plata sumei de 12.920 euro, în echivalent lei la data plății efective și 9800 lei, aceasta actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, către reclamant, reprezentând despăgubiri. Pârâta A.N.C.P.I.-O.C.P.I.- B.C.P.I. Pitești a fost obligată la radierea din C.F. din 19 februarie 2008 a localității Bascov, a mențiunii privind terenul expropriat în suprafață de 38 mp. A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3400 lei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanții I.N. și SC N. SRL, prin lichidator judiciar, solicitaseră pârâților Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, com.

Bascov, Prefectura Județului Argeș, Statul Român-prin CN A.D.N.R. SA, de a le plăti despăgubiri pentru un teren de 50 mp, construcțiile afectate, devalorizarea restului de teren rămas, refacerea cadastrului și întreruperea activității în firmă, precum și obligarea A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești de a radia din C.F. din 19 februarie 2008 a localității Bascov, județul Argeș, a mențiunilor privind suprafața terenului expropriat. Pentru a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului chemat inițial în judecată Consiliul Local Bascov, prin încheierea din 28 februarie 2012 instanța a constatai că acțiunea a fost precizată, în sensul că cererea de chemare în judecată se referea în realitate la com.

Bascov, iar nu la organul decizional al acesteia. Prin aceeași încheiere, a fost constatată lipsa calității procesual pasive a M.T.I., reținându-se că expropriator este Statul Român reprezentat însă prin CN A.D.N.R. SA, iar nu prin acest minister, sub a cărui autoritate, într-adevăr, compania se află, având însă personalitate juridică distinctă. Pentru același motiv, fundamentat pe dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, s-a constatat că această companie, respectiv Statul Român, are calitate procesual pasivă, fiind respinsă excepția invocată. În ce privește autoritatea lucrului judecat față de cauza soluționată în Dosar nr. 1390/CV/2005 al Tribunalului Argeș, prin sentința civilă nr. 87 din 22 mai 2006, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6897 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curții și Casație și Justiție, s-a constatat că ea nu există, întrucât în acea cauză a fost contestată hotărârea nr. 15/21 decembrie 2004 a CN A.D.N.R.

SA,acțiunea de față având un alt obiect. Legal de pretențiile formulate de SC N. SRL, instanța a respins acțiunea asupra lor, în considerarea lipsei calității procesual active a persoanei juridice, interpretând art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, prin prisma art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în sensul că despăgubirea s-ar cuveni exclusiv proprietarului terenului, în cazul de Pală acesta fiind doar persoana fizică, nu și persoana juridică. Asupra fondului pricinii, s-a constatat din probatoriul administrat că, pentru edificarea unui element al infrastructurii rețelei de transport în zona comunei Bascov, respectiv a terenului de legătură între autostrada A1 și D.N. 7 Râmnicu Vâlcea, au fost realizate lucrări al căror amplasament se suprapune cu cel al proprietății reclamantului I.N.

Cu toate acestea, nu a fost întocmită o hotărâre de expropriere anterior realizării lucrărilor, fiind încălcată proprietatea privată fără o justă și prealabilă despăgubire. Excepția de inadmisibilitate formulată de pârâți, în sensul că reclamantul nu ar avea o acțiune în justiție în protejarea drepturilor sale întrucât nu a fost emisă o hotărâre de expropriere, a fost constatată nefondată. Aceasta, întrucât cel care nu a respectat procedura legală prevăzută pentru lipsirea unei persoane private de proprietatea sa, pentru satisfacerea unei utilități publice, sunt chiar pârâții, care nu-și pot invoca propria culpă în apărare. În concret, expertiza a constatat că suprafața de 38 mp din proprietatea reclamantului, este ocupată efectiv cu realizarea unor elemente ale pasajului de legătură între autostrada A1 și D.N.

7 Vâlcea, expertiza întocmită de P.L. evaluând această întindere la suma de 12.920 euro. Pe această suprafață s-au constatat, potrivit schiței cadastrale, că, a existat, la momentul afectării proprietății, două construcții notate C1 magazin și C2 baracă metalică, în care funcționa o vulcanizare cu rampă auto, dar și o împrejmuire cu gard din metal și soclu de beton, pentru care fusese eliberat certificat de urbanism în anul 1996. Pentru demolarea totală sau parțială a acestora, același expert a calculat o valoare de despăgubire de 9.800 lei. Sumele de 87.000 euro și, respectiv 52.400 euro, s-au constatat a nu constitui un prejudiciu cauzat prin exproprierea unei părți din teren, ci ca urmare a edificării pasajului, așa încât, chiar dacă nu ar fi fost necesară preluarea unei părți din proprietate, deprecierea tot s-ar fi produs.

Or, cadrul legal invocat nu permite analiza pretențiilor având ca obiect un astfel de prejudiciu, întrucât art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede în mod expres care poate fi considerată sursa unei astfel de despăgubiri. Reclamantul a mai solicitat, cu titlu de astfel de despăgubiri, sume reprezentând prejudiciul încercat ca urmare a întreruperii activității comerciale a societății sale, cheltuielile cu suspendarea activității acesteia, drepturile salariale nerealizate pe care, însă, instanța de fond le-a apreciat ca lipsite de legătură cu operațiunea de expropriere. Pe cale de consecință, instanța, apreciind dovedită exproprierea a 38 mp, a dispus pârâtului O.C.P.I.Pitești să radieze din cartea funciară a localității Bascov mențiunea privind acest teren, întrucât înscrierea lui în patrimoniul reclamantului nu este conformă cu realitatea, ca urmare a unei exproprieri de fapt, fără titlu, care să transfere dreptul de proprietate.

Proporțional cererilor admise din obiectivele expertizelor întocmite, instanța a obligat Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, la plata, în parte, a cheltuielilor de judecată. Împotriva hotărârii instanței de fond au formulat apel reclamanții I.N. și SC N. SRL, precum și pârâta CN A.D.N.R. SA. Criticile reclamanților vizează greșita admitere numai în parte a acțiunii. În ce privește persoana juridică, s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, arătându-se societatea deținea pe acest teren unicul său punct de lucru în temeiul unui contract de comodat autentificat în anul 2006, unicul asociat fiind reclamantul l.N. obținând venituri din activitatea desfășurată de societate.

Exproprierea în vederea construirii autostrăzii a obligat societatea să-și închidă activitatea, reclamantul ieșind forțat la pensie anticipată, iar soția intrând în șomaj. Din această perspectivă se susține că prejudiciul trebuia constatat a fi constituit, din nerealizarea cifrei de afaceri nete privind mărfurile în cadrul SC N. SRL, prin raportare la perioada anterioară datei de 31 mai 2009, calculată la suma de 92.094 lei, la care se adaugă cheltuielile necesare suspendării activității, în sumă de 470,37 lei, precum și prejudiciul cauzat reclamantului, ca salariat al societății, de 3.912,44 lei. Preluarea proprietății a condus la demolarea imobilelor în care se desfășura activitatea, respectiv îngrădire, vulcanizare cu rampă și grup social, ca și a unei părți a magazinului, respectiv șopronul, în plus, vadul comercial fiind compromis definitiv, motiv pentru care, începând cu anul 2007 au scăzut progresiv veniturile societății.

Toate acestea trebuiau să conducă la concluzia că există un prejudiciu cauzal altei persoane decât proprietarului expropriat. Cea de-a doua critică vizează greșita neacordare a tuturor despăgubirilor calculate de expertul constructor, respectiv deprecierea valorică a restului terenului rămas în proprietate, calculată la 87.000 euro, dar și lipsa de folosință a aceluiași teren, de 52.400 euro. Instanța în mod greșit, arată apelanții, a considerat că prejudiciul ar trebui să provină exclusiv din preluarea unei părți din proprietate, iar nu din executarea unui obiectiv de interes public, care prin el însuși atrage devalorizarea proprietății rămase. Art. 26 al Legii nr. 33/1994 nu distinge între aceste daune și nu limitează despăgubirea la prejudiciul urmare exclusiv lipsirii de o parte din proprietate.

Or, din probele de la dosar a rezultat că această depreciere a valorii proprietății este rezultatul construcției pasajului rutier, lipsind de avantaje economice terenul. S-a mai susținut că, reclamantul persoană fizică, suportă un prejudiciu prin aceea că, pentru a ajunge cu vehiculul său în centrul com. Bascov sau în orașul Pitești, este obligat, datorită semnalizării rutiere, să urmeze un sens unic către Râmnicu Vâlcea, de circa 750 mp, pentru ca, apoi, să poată efectua manevre de întoarcere într-o intersecție cu risc sporit de accidente. Chiar și din punct de vedere pietonal, mai arată același reclamant, pentru a ajunge de la gospodăria sa la stația de autobuz, este nevoit să parcurgă distanțe mari,tocmai datorită edificării autostrăzii.

Reclamantul consideră că se impune a-i fi acordai prejudiciul constând în diminuarea valorii restului proprietății sale În plusfață de apărările formulate în fața instanței de fond, se invocă existența unui prejudiciu ca urmare a instituirii asupra terenului său a unei zone de protecție a autostrăzii în condițiile O.U.G. nr. 43/1997, interdicția de executare de construcții și plantații pentru imobilul învecinat cu autostrada și eventuala imposibilitate de valorificare, prin vânzare sau în altă modalitate, a acestui teren. O ultimă critică privește greșita acordare parțială a cheltuielilor de judecată, care, în realitate erau de 6.614 lei. constând în onorariile de expertiză inițial dispuse, cel pentru expertul nou numit și onorariul de avocat.

Pârâta CN A.D.N.R. SA a criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita soluționare a excepției de netimbrare, a celei a autorității lucrului judecat, a inadmisibilității acțiunii, dar și nelegalitatea întocmirii expertizei care trebuia să revină unei comisii constituită în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, din câte trei experți pentru fiecare specialitate, ceea ce, încă o dală, este un argument că instanța s-a aliat în fața unei acțiuni de drept comun, iar nu a uneia fondată pe dispozițiile speciale privitoare la expropriere. Prin Decizia civilă nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curtea de apel Pitești, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanta persoană juridică SC N. SRL și de pârâta CN A.D.N.R.

SA reprezentam legal al Stalului Român, fiind schimbată în parte sentința în sensul că, admițând în parte acțiunea, s-a dispus obligarea pârâtei CN A.D.N.R. SA pentru Statul Roman să declanșeze procedura de expropriere pentru suprafața de 26 mp afectată prin executarea trotuarului pietonal, alei în interiorul culoarului de expropriere, cât și prin modificarea detaliilor acestuia, identificat conform R.E.T., N.G. și I.A. A fost admisă și cererea de efectuare a cuvenitelor forme de publicitate, însă în sarcina aceluiași expropriator, reținând că în cauză pârâtul O.C.P.I. neavând obligații în raporturile de expropriere față de proprietar, decât acelea de înscriere a dreptului dobândit prin expropriere și, respectiv, radiere a celui pierdui, însă numai după ce operațiunea de expropriere.

întocmită potrivii regulilor special edictale pentru domeniul autostrăzi și drumuri naționale, va li realizată de către instituția de stat însărcinată prin lege. Întrucât în cadrul procedurii de expropriere are loc și stabilirea despăgubirilor cuvenite potrivit cererilor adresate de către proprietar și alte persoane interesate, instanța de apel a respins cererile de despăgubire, ca prematur formulate, menținând soluția de respingere a acțiunii față de M.T.I. și respinsă acțiunea și față de ceilalți pârâți, în sarcina cărora nu au fost fixate obligații prin hotărârea fondului, dar nici nu se pretinde că ar avea calitatea de expropriator sau alte obligații decurgând din preluarea de către stat a părții din proprietatea persoanei private.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta CN A.D.N.R. SA a fost obligată la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, către SC N. SRL, reprezentând cheltuieli făcute cu apărarea, aceasta neplătind expertizele întocmite în cauză, care, de altfel, nu au privit prejudiciul invocat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Verificând soluția sub aspectul descalificării reclamantei SC N. SRL din rândul persoanelor cu calitate de a solicita despăgubiri în urma actului de expropriere, s-a constatat că instanța de fond a ținut cont doar de teza I a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 255/2010, aplicabilă litigiului declanșat la data de 21 octombrie 2011, potrivit cărora, plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, deși teza a II-a a aceluiași text, vizează și cererile adresate de către orice persoană care justifică un interes legitim. Reclamanta persoană juridică se pretinde prejudicială în însăși esența scopului pentru care a fost înființată, respectiv împiedicarea desfășurării activității pentru care a fost înființată, anume lipsirea de elementele fondului de comerț.

Astfel, s-a apreciat că în această situație, în mod greșit instanța de fond a reținut că persoana juridică nu are calitatea de a solicita despăgubiri ca urmare a preluării în fapt a suprafeței de teren proprietatea persoanei fizice,în condițiile în care trebuia să se verifice dacă această suprafață de teren fusese esențială pentru ființarea persoanei juridice, sau lipsirea de ea ar atrage doar nevoia modificării unora dintre condițiile în care ea ar putea, în continuare, funcționa.

În aceste condiții, reține instanța de apel, se impunea a se cerceta admisibilitatea pretențiilor formulate, inclusiv prin verificarea condițiilor pentru care s-a trecut la suspendarea activității comerciale, ținându-se cont de întregul ansamblu legislativ în materie comercială și fiscală din acea perioadă, pentru se stabili dacă măsura întreruperii activității, ar fi fost o consecință directă a lipsirii de suprafața de teren din proprietatea persoanei fizice, sau aceasta putea fi evitată cu minime mijloace de schimbare a configurației spațiului comercial ale căror costuri să fie apreciate ca o consecință a exproprierii. Criticile vizând pensionarea și, respectiv, șomajul, ce ar fi eventuale consecințe ale aceleiași măsuri, au fost apreciate că nu vizează elementele fondului de comerț ale persoanei juridice.

În ce privește criticile formulate de către reclamantul persoană fizică, instanța de apel le-a apreciat ca nefondate, pentru următoarele considerente: În condițiile în care, în cauză, ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată este faptul că, deși parțial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de expropriere, iar parțial a intrat în fapt sub incidența lucrărilor efectuate în scop public, fără însă a fi fost formulată propunere de despăgubire, o cerere adresată în mod direct instanțelor de judecată, câtă vreme exproprierea în condițiile Legilor speciale nr. 198/2004 și respectiv nr. 255/2010, nu cade în atribuția instanțelor de judecată, ci a instituțiilor special create de legiuitor, poate, cel mult, să constate, că lucrările publice afectează direct sau indirect proprietatea privată, dar nu să și suplinească procedura de expropriere.

Ca atare, s-a reținut că instanța nu putea, ea însăși, să procedeze la stabilirea valorilor despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât nu s-au respectat nici regulile privitoare la judecata contestațiilor aduse propunerilor 1 acute de către expropriator, în sensul administrării expertizelor tehnice întocmite de către evaluatori autorități A.N.E.V.A.R., constituiți în comisia prevăzută de Legea nr. 33/1994. În atare condiții, s-a apreciat că nici critica privind acordarea integrală a cheltuielilor de judecată, nu este fondată, prima instanță verificând care dintre acestea sunt justificate sub aspectul polițelor găsite fondate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., fără a opera o reducere a onorariului experților, ci, doar, acordarea lui, proporțional cu cererile apreciate fondate, pentru care, o astfel de lucrare s-a constatat necesară și utilă.

S-a mai reținut că în condițiile în care procedura extrajudiciară de expropriere nu a avut loc. este fondai apelul expropriatorului CN A.D.N.R. SA, reprezentant al statului în litigiile de acest tip dar sub sub următoarele aspecte: Astfel, s-a apreciat că este nefondată critica referitoare la timbrarea acțiunii, în condițiile în care cauza vizează domeniul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, proprietarul invocând exproprierea în fapt și prejudiciul cauzat, iar pârâta necontestând că a preluat, parțial, o proprietate privată. În atare condiții, s-a reținut că atât pentru partea inclusă de la bun început în culoarul de expropriere, cât și pentru cea inclusă în fapt în lucrările de utilitate publică, soluționarea nemulțumirilor reclamantului este subordonată prevederilor legislației în domeniu, care, atât prin norma generală.

Legea nr. 33/1994, cât și prin cea specială, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, scutește de plata taxelor judiciare de timbru cererile adresate instanțelor. Faptul că pârâta nu a emis o hotărâre de expropriere, nu constituie decât o invocare a propriei culpe, în condițiile în care aceasta nu contestă că a preluat proprietatea privată, fără a recurge la procedura obligatoriu prevăzută de lege. Or, reține instanța de apel și această situație cade tot în domeniul generic al instituției exproprierii, însuși legiuitorul constatând că în fapt există situații în care amplasamentul lucrărilor, așa cum a fost el proiectat, se modifică, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.

Din interpretarea acestor dispoziții, reiese fără niciun fel de dubiu că. cererile de acest lip sunt scutite de plata laxelor judiciare de timbru, reclamantul neformulând o acțiune în revendicarea terenului pe nedrept ocupat, pentru a se reține natura litigiului de drept comun comun, susceptibil de timbrare. Nefondată a fost apreciată și critica ce vizează eventuala încălcare a autorității lucrului judecat. Pentru cercetarea acesteia, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize care să transpună în plan terenul ce a lacul obiectul judecății în Dosarul nr. 1390/2005 al Tribunalului Argeș. Lucrarea a constatat că. acel teren este unul distinct, de cel asupra căruia poartă litigiul de față.

cu un amplasament total diferit. S-a apreciat că în aceste condiții, instanța nu s-a pronunțat asupra aceluiași obiect ce a fost tranșat deja în cauza anterioară, motiv pentru care nu erau incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. Cea din urmă critică, vizând greșita respingere a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în condițiile în care pârâta din culpa sa, nu a emis o hotărâre de expropriere pentru utilitate publică, a fost apreciată fondată doar parțial. Pentru a respinge această excepție, tribunalul a făcut trimitere în conținutul motivării hotărârii date asupra fondului, la pronunțarea dată prin încheierea din 28 februarie 2012. Din examinarea acestei încheieri însă, instanța de apel a constatat că nu a existat o astfel de pronunțare, cu acel prilej fiind unite cu fondul excepțiile autorității lucrului judecat și a lipsei calității procesual active a persoanei juridice SC N. SRL.

În acel moment procesual, au fost respinse excepția lipsei calității procesual pasive a Consiliului Local Bascov, ca rămasă fără obiect și. cea a lipsei calității procesual pasive a CN A.D.N.R. SA, fiind admisă excepția lipsei calității procesual pasive a M.T.I.. Nici din motivarea dată acestor soluții nu rezultă că instanța ar fi examinat excepția de inadmisibilitate pe care nu o tratează, cum s-a arătat deja, nici în cuprinsul motivării soluției de fond. Instanța de apel a mai reținut că pârâta consideră că acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a declanșat procedura de expropriere a persoanei fizice, peste al cărei teren au fost executate lucrări de interes public. Protejarea proprietății private este un imperativ constituțional, în temeiul căruia au fost adoptate legile privind modalitatea în care acest drept poale fi încălcat în mod excepțional și.

cu o justă și prealabilă despăgubire. Or, din această perspectivă, instanța de apel a reținut că pârâta CN A.D.N.R. SA își invocă propria culpă, chestiune inadmisibilă în sistemul judiciar român. Cu toate acestea, urmează a se observa că instanța a depășit limitele puterii judecătorești, dat fiind obiectul special al interesului public, respectiv edificarea, modernizarea infrastructurii, constând în autostrăzi și drumuri naționale în România. Prin excepție de la dispozițiile generale ale Legii nr. 33/1994, reține instanța de apel, operațiunea de expropriere a fost dată în competența unor organe extrajudiciare, ca o procedură specială, menită să slujească interesului public.

Ca atare, instanțele nu pol în mod direct să procedeze ele însele la expropriere, de altfel nici reclamantul nu a solicitat pronunțarea unei hotărâri de expropriere pentru a se putea lua măsuri în ce privește schimbarea titularului dreptului de proprietate, așa cum în mod greșit s-a hotărât prin dispozițiile ultime ale sentinței atacate, fiind obligată autoritatea însărcinată cu ținerea evidențelor publice funciare să efectueze mențiuni privind terenul expropriat. În atare condiții, instanța trebuia să observe față de limitele investirii că, în esență, cererea privește revenirea în cadrul legal a pârâților pentru ca aceștia să poată prelua proprietatea reclamantului în partea necesară utilității publice, în condițiile legii.

S-a mai apreciat că acțiunea trebuia interpretată ca fiind una în obligarea pârâților la exproprierea, în condițiile legii, a proprietății preluate în fapt. Expertiza întocmită în instanța de apel a verificat întinderea acestei preluări și a constatat că ea este, contrar celor statuate în prima instanță, de numai 26 mp, iar nu de 38 mp. În această suprafață se observă, potrivit expertizei întocmite în apel, că se regăsesc atât suprafața de la bun începui afectată de construirea trotuarului pietonal proiectat în cadrul culoarului de expropriere, între punctele de contur 24-28-28 -12-11-24, cât și în afara acestui cadru, între punctele de contur 28-29-24-24 1 -28 (fila 89 dosar apel, anexa 1 a R.E.T.

recepționat cu procesul-verbal de recepție al O.C.P.l.Argeș-B.CP.I.Pitești, privind lucrarea din 27 noiembrie 2014), acesta din urmă căzând sub incidența dispozițiilor art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010. S-a apreciat că nu pot fi luate în considerare nici susținerile expertului Dumitrescu Valerica. propus de reclamant, în sensul că, sub măsura exproprierii s-ar cuveni să cadă și o suprafață aflată imediat alăturat trotuarului destinat circulației publice. întrucât până la marginea acestei fâșii reclamantul ar II montat, sub pretinsa indicație a primăriei, țevi metalice în urmă cu 3 ani. în vederea edificării unui gard. În cauză, reține instanța de apel, nu a fost depusă vreo dovadă a unei interdicții de împrejmuire chiar pe limita trotuarului pietonal, sau o altă formă de împiedicare a exercitării posesiei asupra acestei suprafețe de 7 mp, ca urmare a utilizării celor 26 mp pentru interesul public.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I.N. și SC N. SRL prin lichidator judiciar M. și Asociații. Criticile aduse de reclamanți hotărârii instanței de apel vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.: Astfel, se susține că în fapt, Iară respectarea procedurii de expropriere prevăzută de Legea 198/2004 și Legea nr. 33/1994, partea din proprietatea reclamantului I.N. și a SC N. SRL a fost afectată de realizarea obiectivului Autostrada D.N. 7 - intersecția Bascov, în sensul deposedării lor de o suprafață de 38 mp teren. conform expertizei topo întocmită de expertul G.D. (după schița de punere în posesie). Reclamanții susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale incidente în cauză, cu atât mai mult cu cât obligând CN A.N.D.R.

SA pentru Statul Român să declanșeze procedura de expropriere pentru suprafața de 26 mp ce rezultat că a fost afectată de construirea D.N. 7 conform expertizei dispusă în apel. instanța se contrazice în motivarea hotărârii, în condițiile în care reține că instanțele nu pot să procedeze ele însele la expropriere, operațiunea de expropriere fiind dată în competența unor organe extrajudiciare, cu o procedură specială. Sub acest aspect se arată că instanța de apel face o confuzie gravă, dispunând această măsură, întrucât procedura de expropriere este declanșată de Guvern conform art. 4 alin din Legea nr. 198/2004 (în speță F.F.G. nr. 683/2007 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării „Varianta ocolitoare a municipiului Pitești”) și, că practic nu poate fi declanșată după 8 doar pentru terenul reclamanților.

În aceeași idee, se mai susține că hotărârea instanței de apel este ambiguă în condițiile în care se reține că cererea de chemare în judecată s-ar fi referit la revenirea în cadrul legal al pârâților, prin declanșarea unei noi exproprieri, iar tribunalul nu ar li observat acest aspect, în condițiile în care din cererea de chemare în judecată și din precizările ulterioare, reiese în mod evident că reclamanții au solicitat în mod expres plata despăgubirilor și acoperirea prejudiciului suferit, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de legislația exproprierii.

Din aceeași perspectivă a motivării necorespunzătoare a hotărârii, reclamanții mai arată că deși se recunoaște că la stabilirea despăgubirilor sunt aplicabile dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 (conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004), totuși instanța de apel nu a observai că, instanța de fond în mod eronat și nelegal a invocat prevederile art. 1 din Legea nr. 33/1994 ca argument al neacordării despăgubirilor pentru deprecierea valorică a terenului, în condițiile în care art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, nu distinge dacă prejudiciul cauzat proprietarului, respectiv stabilirea daunelor aduse acestuia survin doar ca urmare a exproprierii, sau ca urmare a edificării unei construcții de drum, în urma exproprierii.

Reclamanții învederează și faptul că în cadrul acestei proceduri de expropriere, nu au fost notificați eu privire la propunerea unui preț pentru suprafața de teren preluată și nici în ce privește celelalte prejudicii produse prin expropriere. O altă critică, vizează greșita reținere a instanței de apel că tribunalul nu ar fi motivat respingerea excepției de inadmisibilitate, în condițiile în care, instanța de fond în respingerea acestei excepții a racul trimitere inclusiv la dispozițiile art. 44 din Constituție și la jurisprudența C.B.D.O. (cauza Burghelea împotriva României finalizată prin Hotărârea din 27 ianuarie 2009, publicată în M. Of. partea I, nr. 736 din 29 octombrie 2009). S-a mai învederat că, deși instanța a recunoscut dreptul reclamanților de a obține o despăgubire, ca urmare a lucrărilor efectuate in zona.

ce au afectat proprietatea lui I.N. respectiv activitatea comercială a SC N. SRL, totuși cheltuielile de judecată efectuate în cauză nu au fost acordate în cuantumul justificat cu înscrisurile de la dosar. Reclamanții arată că, susținând declanșarea unei noi proceduri de expropriere, instanța de apel a respins prematură acțiunea și cererea de acordare a despăgubirilor. Se mai arată că, exproprierea a avut drept cauză construirea autostrăzii D.N. 7 care include în imediata vecinătate a proprietății reclamantului, o bandă îngustă de circulație cu sens unic, un trotuar subdimensionat și un pasaj subteran descoperit pentru autovehicule, care a determinat separarea față de cartierul de peste drum.

Prin această construcție a autostrăzii și a pasajului, reclamanții susțin că sunt lipsiți de orice avantaje economice, iar accesul la proprietatea lor nu numai că este limitat, dar și restricționat. În acest sens se arată că reclamantul I.N. este obligat ca de fiecare dată când iese din incinta proprietății sale cu autoturismul, să facă parcurgă cea. 750 m spre Râmnicu Vâlcea, apoi să facă manevre de întoarcere într-o intersecție cu risc sporit de accidente, pentru a ajunge în centrul com. Bascov, sau spre Pitești. Se mai învederează că, instanța de apel nu a avut în vedere aceste aspecte și nu s-a referit nici la abandonarea construcției unei vile P.H. cu temelie și materiale de construcție achiziționate și abandonate, sau la abandonarea extinderii și modernizării magazinului, deși aceste aspecte rezultă din expertiza de la pag.442, 444, dosarul instanței de fond.

O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 26 ultimul alineat din Legea nr. 33/1994, conform căruia: „În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată, va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seama de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o reducere a daunelor”, ceea ce per a contrario, rezultă că, în situația în care terenul suferă o diminuare valorică ea urmare a lucrărilor realizate, experții vor putea propune instanței o mărire a daunelor, ceea ce s-a și realizat în cazul de față prin expertiza efectuată de expert P.L.

Reclamanții susțin că, în lipsa oricăror avantaje economice și contrar celor susținute de instanța de apel, instanța de apel trebuia să observe că din terenul rămas în exproprierea reclamantului, în realitate este afectată o porțiune mai mare decât cea efectiv expropriată, având în vedere că zona de protecție a autostrăzii se extinde, conform O.G. nr. 43/1997 și, peste suprafață terenului rămas după expropriere, astfel că în realitate, prejudiciul privește și deprecierea acestui teren.

Se mai arată că, instanța de apel a reținut în mod nelegal că hotărârea primei instanțe ar fi fost dată cu încălcarea art. 25 din Legea nr. 33/1994, în sensul că expertiza tehnică de evaluare nu a fost întocmită de o echipa de experți, unul desemnat de instanță și câte unul desemnat de părți, în condițiile în care instanța a luat in considerare o expertiză tehnică ce a fost analizată cu participarea procurorului, iar soluția instanței s-a conformat astfel dispozițiilor art. 4-7 din Legea nr. 198/2004 coroborate cu cele ale art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Din perspectiva celor expuse reclamanții solicită casarea deciziei și acordarea despăgubirilor în cuantum de: 12 920 curo (în echivalent lei la data plății efective) valoarea suprafeței de 38 mp teren expropriat (conform expertizei de la tribunal); 9800 lei valoarea construcțiilor demolate, actualizată cu indicele inflației la data plății efective: 87 000 curo deprecierea valorică suferită în ce privește terenul rămas neexpropriat ca urmare a construcției autostrăzii; 52400 euro prejudiciul constând în venitul net nerealizat ca urmare a lipsei de folosință (conform e expertizei efectuate de expert P.L.); 9.209,4 lei prejudiciul suferit ca urmare a întreruperii activității comerciale a SC N. SRL : 470 lei cheltuieli suferite ca urmare a suspendării activității a SC N. SRL: 3.912 lei prejudiciul suferit de I.N.

ca urmare a pierderii drepturilor salariale cuvenite ca și salariat al SC N. SRL. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Instanța de apel a reținut că. ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată este faptul că, deși parțial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de expropriere, iar parțial a intrat în fapt sub incidența lucrărilor efectuate în scop public, totuși nu a fost formulată propunerea de despăgubire în condițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, ținând seama de obiectul dedus judecății, de faptul că pârâta a recunoscut că în executarea unor lucrări de construcție a autostrăzii a fost ocupată și o suprafață de teren din proprietatea reclamanților, fără a se fi declanșat procedura prealabilă a exproprierii pentru această suprafață, de împrejurarea că în fapt s-a produs o deposedare a reclamanților de terenul lor, ce a fost afectat de utilități publice, se desprinde concluzia că ambele părți au consimțit la transmiterea dreptului de proprietate de la reclamanți pârâtă, divergențele continuând să se poarte asupra despăgubirilor, chestiune asupra căreia instanța de judecată are competența a se pronunța, la cererea oricăreia dintre părți.

Este real că, instanța civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator în condițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 și, numai după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20 din aceeași Lege, condiția declarării utilității publice, potrivit acestei legi fiind una de admisibilitate pentru sesizarea instanței de judecată, conform art. 3, însă este de observat că art. 4. alin. (1) și (2), din Legea nr. 33/1994, prevede o situație de excepție. Astfel, acest text legal prevede că :” - (1) Cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege.

(2) În cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege”. Din perspectiva celor expuse este de reținut că expropriatul are deschisă calea unei acțiuni civile întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994. numai în contextul dispozițiilor art. 4 din acest act normativ. Ocuparea terenului reclamanților și demararea lucrărilor de expropriere în lipsa declanșării procedurii prevăzute de lege, reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atributele esențiale ale acestui drept, precum posesia și folosința, în virtutea cărora reclamanții ar fi putut realiza venituri.

Această situație a fost, așadar, una prejudiciabilă pentru reclamanți și în mod, corelativ, imputabilă pârâtului în calitate de posesor și autoritate abilitată în procedura exproprierii. Or, prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanților de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul în litigiu, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poale asigura titularilor dreptului. În cauză, este de reținut că reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituționale care garantează respectarea dreptului de proprietate, și cu condițiile în care o persoană poale fi lipsită de acest drept, conținute de art. 44 din Constituția României, precum și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.

În acest sens este de reținut că, în jurisprudența sa C.E.D.O. a subliniat constant că o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate dacă această măsură este prevăzută de lege, este justificată de o cauză de utilitate publică și dublată de o indemnizare corespunzătoare a titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, orice limitare trebuind să fie proporțională cu scopul urmărit. Noțiunea de „privare de proprietate”, are de altfel semnificația unei preluări complete și definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei măsuri luate de autoritățile naționale urmând a se face nu numai în raport de dispozițiile interne în vigoare, ci și ținând cont de efectul real produs de acea măsură, (hotărârea C.E.D.O.

în cauza Burdov contra Rusiei din 7mai 2002, cauza Sporrong contra Suediei hotărârea din 23 septembrie 1982 și hotărârea din 24 iunie 1993) în cauza Papamichalopolus contra Greciei. Din perspectiva celor expuse, este de reținut că reclamantul a suferii o privare de bunul său, care, deși justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de circulație, a suprafeței de teren de care a fost deposedat, cât și contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt. În aceste condiții, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, pentru apărarea drepturilor sale, potrivit art. 21, alin. (3), din legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile legale sus evocate, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și alte art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care considerentele cuprind elemente neclare și contradictorii, ce fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamanții I.N. și SC N. SRL prin lichidator judiciar M. și Asociații, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții I.N. și SC N. SRL prin lichidator judiciar M. și Asociații împotriva Deciziei nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.