ÎCCJ, decizie (scj.ro #158788)

Teren afectat de zona de protecție și siguranță. Limitări aduse dreptului de proprietate. Expropriere de fapt. Despăgubiri

O.G. nr. 43/1997, art. 16, art. 17

Constituția României, art. 44

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor

și libertăților fundamentale

Din cuprinsul dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997 rezultă că zonele de siguranță sunt supuse unui regim juridic sever și restrictiv, afectațiunea lor fiind exclusiv legată de asigurarea desfășurării în condiții de securitate a circulației rutiere. Proprietarul terenului aferent unei asemenea zone este lipsit, în mod real, de prerogativa dispoziției materiale și a folosinței dreptului său de proprietate, acesta  fiind, practic, golit de conținut, iar o asemenea situație are valențele unei exproprieri de fapt. Prin urmare, proprietarului unui teren care este integrat zonei de siguranță, cu privire la care entitățile statale au omis să dispună exproprierea în condițiile și cu procedura stabilite de lege i se cuvine, în afara oricărei îndoieli, despăgubirea corespunzătoare prejudiciului suferit.

În ce privește zonele de protecție, deși prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 43/1997 se prevede, în mod expres, că terenurile aferente zonei de protecție rămân în proprietatea vechilor titulari, este totuși impusă o  sumă importantă de restricții în legătură cu utilizarea acestora, ceea ce, cu evidență, are semnificația unei atingeri aduse dreptului de proprietate al titularului, acesta neputându-se bucura în mod plenar de dreptul său, în sensul art. 44 din Constituția Românei și al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană, astfel încât indemnizarea acestuia în scop reparatoriu, ca formă de compensare a atingerii aduse, apare ca necesară.

Secția I civilă, decizia nr. 2098  din 14 noiembrie 2019

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată  pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții A. și SC B. SRL prin lichidator judiciar X. au solicitat, în contradictoriu cu pe pârâții Comisia pentru Aplicarea Legii nr.198/2004, Consiliul Local al Comunei Bascov, Prefectura Județului Argeș, Statul Român - prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Națională din România, (devenită ulterior Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești să se dispună: obligarea expropriatului la plata despăgubirilor privind suprafața de 50 mp, teren și construcțiile aferente, pentru acoperirea prejudiciului suferit prin devalorizarea terenului rămas în proprietate reclamanților, refacerea cadastrului și  întreruperea activității în cadrul societății comerciale; obligarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș să radieze din carte funciară nr. x8/N/19.02.2008, cu referire la nr. cadastral 1193/200, mențiunile privind suprafața terenului expropriat.

II. Pe parcursul judecății în primă instanță reclamantul și-a modificat în parte cererea de chemare în judecată.

III. Prin sentința civilă nr. 194 din 15 mai 2014 Tribunalul Argeș a dispus după cum urmează.

A respins excepțiile netimbrării cererii, autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a SC B. SRL.

A respins cererea formulată de această reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis în parte cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu  pârâții Comisia pentru Aplicarea Legii nr.198/2004, Comuna Bascov, Prefectura județului Argeș Statul Român - prin Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționala din Romania, A.N.C.P.I. - O.C.P.I. Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliara Pitești.

A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale la plata sumei de 12.920 euro, în echivalent lei la data plății efective si 9.800 lei, aceasta actualizată cu indicele de inflație la data plății efective , către reclamant, reprezentând despăgubiri.

A obligat pârâta ANCPI - OCPI - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Pitești la radierea din cartea funciară nr. x8/N/19.02.2008 a localității Bascov, a mențiunii privind terenul în suprafață de 38 mp, expropriat.

A obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3400 lei.

IV. Prin decizia civilă nr. 143 din 27 ianuarie 2015 a  Curții de Apel Pitești a fost respins apelul reclamantului A., însă au fost admise apelurile declarate împotriva sentinței de pârâta  C.N.A.D.N.R. S.A și de reclamanta S.C.B. S.R.L., dispunându-se schimbarea în parte a sentinței, astfel:

A fost obligată pârâta C.N.A.D.N.R S.A. pentru Statul Român să declanșeze procedura de expropriere pentru suprafața de 26 m.p. afectată prin executarea trotuarului pietonal în interiorul culoarului de expropriere (între punctele de contur 24-28'-28”-12-11-24), cât și cu modificarea detaliilor acestuia (între punctele de contur 28”-29-24-24'-28”), identificat conform RET Y. și Z. (recepționat cu procesul-verbal de recepție nr.778/214 al O.C.P.I. Argeș - B.C.P.I.Pitești privind lucrarea 62177 din 27 noiembrie 2014), cu obligațiile aferente referitoare la întocmirea formelor de publicitate imobiliară.

A respins cererile de despăgubire, ca prematur formulate.

A menținut sentința față de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și respinge acțiunea față de ceilalți pârâți.

A obligat pe apelanta-pârâtă C.N.A.D.N.R. S.A. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, către reclamanta S.C.B. S.R.L.

V. Prin decizia civilă nr. 1207 din 08 mai 2015 a Înaltei de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanții A. și SC B. SRL prin lichidator judiciar, împotriva deciziei date în apel, dispunându-se casarea  acesteia și  trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

VI. În rejudecare, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia civilă nr. 1757 din 06 iunie 2017, prin care a admis apelurile declarate de reclamanții A., S.C.B. S.R.L. și de pârâta C.N.A.D.N.R.. S.A,  dispunând după cum urmează:

A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat Statul Român prin C.N.A.I.R. SA să plătească reclamantului A. sumele de: 39.684,62 lei reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 38 mp, echivalent al 9.956 euro; suma de 59.758 lei, echivalent al sumei de 14.992 euro, reprezentând valoarea lipsei de folosință a acestui teren; suma de 35.403,65 lei echivalentul a 8.882 euro reprezentând despăgubiri pentru zona de siguranță în suprafață de 33,9 mp; suma de 185.341 lei echivalentul a 46.498 euro reprezentând despăgubiri pentru zona de protecție așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză tehnică efectuat în apel.

A obligat pârâta să plătească reclamantei SC B. SRL, prin lichidator judiciar, suma totală de 35.435 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate de pe suprafața de teren expropriată.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 7.900 lei.

A menținut în rest sentința.

VII. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A., pârâta C.N.A.I.R. S.A. și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Prin decizia civilă nr. 1704 din 31.10.2017 Înalta de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamantul A., de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel în ceea ce privește contravaloarea construcțiilor demolate de pe suprafața de teren expropriată, despăgubirile pentru zona de protecție și cele pentru zona de siguranță, precum și cheltuielile de judecată, fiind menținute dispozițiile din decizia privitoare la despăgubirile care vizează  valoarea de circulație a terenului expropriat și contravaloarea lipsei de folosință a acestui teren.

VIII. Procedând la rejudecarea cauzei în acord cu cele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia civilă nr. 3143 din 27 iunie 2019, prin care a admis apelurile declarate de reclamanții A., și SC B. SRL, precum și de pârâta C.N.A.I.R. SA, împotriva sentinței civile nr.194/2014 pronunțate de Tribunalul Argeș dispunându-se după cum urmează:

A fost schimbată în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să plătească reclamantului A. următoarele sume de bani: 56.877 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea zonei de protecție și de siguranță și 15.345 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate, a fost dispusă plata sumelor în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei, a fost obligată aceeași pârâtă la 12.744 lei cheltuieli de judecată către reclamant și a fost menținută în rest sentința apelată.

IX. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.I.R. S.A., solicitând în principal casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei, în sensul înlăturării dispoziției de obligare a Statului Român prin C.N.A.I.R. S.A., la plata către reclamant a sumei de 56.877 euro, reprezentând contravaloarea zonei de protecție și siguranță.

În motivarea cererii de recurs s-au arătat, în esență, următoarele:

Este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.pr.civ. 1865, instanța de apel acordându-i reclamantului echivalentul în lei al sumei de 56.877 euro reprezentând contravaloarea zonei de protecție și siguranță (27,92 mp). Or, instanța nu fusese învestită de reclamant cu acordarea unei asemenea despăgubiri, ci cel mult cu o presupusă depreciere valorică generată de exproprierea suprafeței de 38 mp.

În acest fel, instanța a nesocotit limitele casării și a dispus acordarea de despăgubiri cu privire la o suprafață de teren ce nu a fost expropriată și nici nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Terenul reprezentând zonă de protecție și siguranță nu a fost expropriat, el aflându-se în continuare în proprietatea reclamantului A. Împrejurarea că privitor la această suprafață de teren există anumite restricții de construire și de amplasare a unor panouri pentru a îngreuna siguranța circulației căile rutiere nu echivalează cu o expropriere.

Este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. 1865, decizia atacată necuprinzând motivele pe care se sprijină, deși dispozițiile art. 261 C.pr.civ. 1865 obligau la aceasta.

În cauză, instanța de apel  nu a arătat argumentele pentru care a dispus acordarea de despăgubiri pentru terenul ce corespunde zonei de protecție și siguranță, iar aceasta conduce la anularea deciziei.

Este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.1865, decizia atacată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.  315 alin. (10 C.pr.civ. 1865, coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) din același cod și cu cele ale art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Prin acordarea contravalorii zonei de protecție și de siguranță instanța de apel a nesocotit, pe de o parte,

dezlegările în drept date de instanța de recurs prin decizia de casare nr. 1704/2017, iar pe de altă parte obligația de a avea rol activ în soluționarea cauzei deduse judecății.

Instanța de apel nu a analizat și nu a prezentat în considerentele deciziei existența legăturii de cauzalitate între prejudiciul reclamant pentru deprecierea valorică a terenului rămas în proprietatea reclamantului A. și exproprierea suprafeței litigioase, în condițiile în care la prima instanță se reținuse inexistența acestei legături de cauzalitate.

De asemenea, nu a analizat dacă terenul neexpropriat, rămas  în  proprietatea  reclamantului, a suferit o

depreciere valorică provocată sau nu de exproprierea suprafeței de 38 mp, precum și dacă presupusa depreciere este sau nu consecința exproprierii terenului în litigiu.

Dacă ar fi analizat întregul probatoriu dispus în cauză, instanța de apel ar fi trebuit să constate că despăgubirile solicitate de reclamantă nu pot fi acordate câtă vreme deprecierea terenului nu a fost cauzată de exproprierea suprafeței de 38 mp, ci de executarea unor lucrări în proximitatea proprietății reclamantului, ceea ce

excede procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994.

Cum în cauza dedusă judecății s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că expropriatul are deschisă în prezenta cauză numai calea unei acțiuni civile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 și numai în contextul dispozițiilor art. 4 din acest act normativ, orice alte despăgubiri exced prezentei cauze întrucât nu au fost generate de exproprierea celor 38 mp.

În situația în care instanța de recurs nu va trimite cauza spre rejudecare, ci o va reține spre soluționare, se impune înlăturarea dispoziției de obligare a Statului Român prin C.N.A.I.R. S.A. la plata către reclamant  a sumei de 56.877 euro reprezentând contravaloarea zonei de protecție și siguranță.

În ce privește cheltuielile de judecată, se impune diminuarea acestora, acțiunea reclamantului fiind admisă numai în parte.

X. Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, decizia dată în apel fiind legală și temeinică.

A arătat intimatul, în esență, că instanța de apel a respectat dezlegările și indicațiile date de recurs, respectând limitele casării. Totodată, s-a raportat în mod just la probele concludente administrate în cauză, ținând seama inclusiv de concluziile expertizei administrate în rejudecare, argumentându-și în fapt și drept soluția cuprinsă în dispozitiv.

În ce privește cheltuielile de judecată, acestea corespund culpei procesuale a pârâtei recurente.

XI.

Cu privire la recursul declarat de Înalta Curte au în vedere următoarele:

S-a mai statuat în decizia de casare, cu puterea obligatorie rezultată din prevederile art. 315 alin. (1) C.pr.civ. 1865, că „dacă instanța de apel va constata că deprecierea valorii terenului neexpropriat și demolarea construcțiilor sunt consecința exproprierii suprafeței litigioase, va stabili și cuantumul despăgubirilor ce se cuvin persoanei îndreptățite, expertiza ce se va administra în rejudecare având ca obiectiv și calcularea despăgubirilor pentru aceste componente ale prejudiciului pretins”.

Aceste majore repere instituite prin decizia de casare au fost cu rigoare avute în vedere de instanța de rejudecare a apelului, Curtea de Apel Pitești dispunând efectuarea unei noi expertize prin care să se stabilească: dacă terenul rămas în proprietatea reclamantului după exproprierea suprafeței de 38 mp a suferit un prejudiciu care urmare a exproprierii, iar în caz afirmativ și contravaloarea acestui prejudiciu; dacă lucrările de expropriere au avut ca efect demolarea construcțiilor (gard, magazie, baracă, vulcanizare și copertină), iar în caz afirmativ și contravaloarea acestora.

Astfel fiind, prin raportare la concluziile noii expertize efectuate instanța  de apel a stabilit că deși

exproprierea a fost dispusă doar pentru suprafața de 38 mp, în realitate proprietatea reclamantului A.  a suferit o depreciere suplementară, fiind afectată  o suprafață de 217,92 mp, aceasta corespunzând zonei de siguranță și protecție aferentă obiectivului care a stat la baza exproprierii, respectiv Autostrada DN7 - Intersecția Bascov.

În ce privește demolarea construcțiilor, instanța de apel a reținut, întemeiat tot pe concluziile

expertizei efectuate, că prin expropriere au fost afectate următoarele construcții aflate în proprietatea reclamantului A.: atelier demolare și rampă auto ce au fost demolate pe loc; gard dezafectat parțial pe DN 7 și parțial pe aleea blocurilor, în total pe o lungime de 22 mp; baraca metalică și magazinul aflat pe zona de protecție au rămas într-o situație de ilegalitate, nemaifiind posibilă obținerea unei autorizații de consolidare, modernizare sau extindere, costul inevitabilei lor dezafectări căzând în sarcina proprietarului.

În ce privește zona de siguranță și cea de protecție, instanța de rejudecare a făcut referire la prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, această referire îngăduind a fi înțelese rațiunile pentru care terenul aferent zonei de siguranță  și celei de protecție,  respectiv construcțiile încă existente în zona de protecție, trebuie considerate afectate de expropriere, justificând despăgubirea reclamantului A.

Observă Înalta Curte, în context, că potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 43/1997, zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zona de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele de consolidare a terenului drumului și altele asemenea, fiind interzisă realizarea de culturi agricole sau forestiere pe aceste zone.

Rezultă, așadar, că zonele de siguranță sunt supuse unui regim juridic sever și restrictiv, afectațiunea lor fiind exclusiv legată de asigurarea desfășurării în condiții de securitate a circulației rutiere. Prin urmare, proprietarul terenului aferent unei asemenea zone este lipsit, în mod real, de prerogativa dispoziției materiale și a folosinței dreptului său de proprietate, acesta  fiind, practic, golit de conținut, o asemenea situație având valențele unei exproprieri de fapt.

De aici, concluzia că se cuvine, în afara oricărei îndoieli, despăgubirea proprietarului unui teren care este integrat zonei de siguranță, cu privire la care entitățile statale au omis însă să dispună exproprierea în condițiile și cu procedura stabilite de lege.

În ce privește zonele de protecție, art. 17 din O.G. nr. 43/1997 prevede că acestea sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecție și dezvoltării viitoare a drumului, ele rămânând în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin: neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător, executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații  care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea, siguranța circulației sau modificarea regimul apelor subterane sau de suprafață.

Se poate, deci, constata că deși legea afirmă în mod expres că terenurile aferente zonei de protecție rămân în proprietatea vechilor titulari, este totuși impusă o  sumă importantă de restricții în legătură cu utilizarea acestora, ceea ce, cu evidență, are semnificația unei atingeri aduse dreptului de proprietate al titularului, acesta neputându-se bucura în mod plenar de dreptul său, în sensul art. 44 din Constituția Românei și al art. 1 din Protocol adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecință, indemnizarea acestuia în scop reparatoriu, ca formă de compensare a atingerii aduse, apare ca necesară, astfel că raționamentul instanței de apel, care a condus la acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului A. atât corespunzător prejudiciului aferent terenului integrat zonei de siguranță și celei de protecție, cât și  construcțiilor aferente prin expropriere, apare ca just.

Deși nu încape nicio îndoială că expunerea de către judecător, în cuprinsul hotărârii, a argumentelor de fapt și de drept care i-au întemeiat soluția cuprinsă în dispozitiv se constituie într-o exigență majoră a judecății, conferind transparență actului de judecată și facilitând cunoașterea și înțelegerea de către părți a rațiunilor care fundamentează judecata și, prin aceasta, contribuind la acceptarea hotărârii și a implicațiilor ei juridice, sociale   și economice, după caz, toate înțelese ca sursă a păcii sociale, în prezentul proces nu s-ar putea însă considera că instanța de rejudecare a apelului nu și-ar fi motivat într-o manieră adecvată și suficientă decizia.

Examinând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte are a constata că instanța de apel a

menționat cu claritate elementele de fapt relevante în rejudecare, raportându-le prioritar la mijlocul de probă cu adevărat util și concludent în actuala stare a procesului, respectiv la noua expertiză administrată.

În egală măsura, referirile la prevederile O.G. nr. 43/19897 în ce privește zona de siguranță și

protecția erau, și ele, de natură a facilita cunoașterea setului de argumente care susțin soluția cuprinsă în dispozitiv, nefiind necesare, în sensul învederat de recurentă, referiri ori explicații suplimentare.

19.Tot astfel, examinarea considerentelor deciziei îngăduie cu îndestulătoare claritate identificarea legăturii de cauzalitate dintre faptul exproprierii (conjugat, în mod necesar, cu edificarea obiectivului care a justificat exproprierea) și prejudicierea reclamantului, cu corolarul admiterii cererii în despăgubire pe care reclamantul A. a dedus-o judecății.

26.Recurenta nu și-a motivat, de altfel, în mod lămuritor acest motiv de recurs, preferând a solicita, concis, diminuarea acestor cheltuieli proporțional cu ceea ce s-a acordat, fără însă a explica în ce ar constata o eventuală disproporție imputabilă instanței de apel.