ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2014

Varianta trafic greu, sector Km 0 +000 (D.N. 28) - Km. 13 +905 (D.J. 248). În urma evaluărilor cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea reclamanților a fost identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de expropriere, inițial pentru o suprafață de 5.038 mp, compusă din mai multe numere cadastrale. După realizarea documentațiilor cadastral juridice prin care au fost identificate suprafețele afectate, la data de 19 noiembrie 2008, proprietarii au fost notificați la adresa de domiciliu cu care figurează înregistrați în actele de stare civilă, respectiv București. La data de 11 decembrie 2010, prin expertiza tehnică de specialitate realizată de expert tehnic autorizat S.S., s-au evaluat parcelele supuse exproprierii. Potrivit Hotărârii nr. 8/2010 a SC C.N.A.D.N.R. SA s-a stabilit că au fost expropriați reclamanții cu o suprafață de 5.038 mp. În data de 17 decembrie 2010 s-a consemnat la C.E.C. la dispoziția acestora suma rezultată conform Hotărârii nr. 8/2010 ( 38.491 lei + 349.996 lei +133.282 lei). Hotărârea din 14 decembrie 2010 împreună cu recipisele de consemnare a despăgubirilor au fost comunicate apelanților - reclamanți la adresa de domiciliu. In cauză se pun în discuție suprafața expropriată, cuantumul despăgubirilor pentru teren, precum și acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității demarării afacerii pe care o aveau în vedere reclamanții pentru acel teren, a necesității amenajării a două căi de acces și împrejmuire teren. Procedura exproprierii a demarat sub imperiul Legii nr. 198/2004, Lege specială ce reglementează unele măsuri prealabile lucrărilor de construcții de drumuri de interes național, județean și local și Legea nr. 33/1994 - dreptul comun în materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Legea nr. 198/2004 a fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 255/2010, intrată în vigoare la 23 decembrie 2010 (potrivit art. 78 din Constituție). Conform art. 32 al ultimei legi, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile acesteia. De asemenea, potrivit art. 22, alin. (1) și art. 34, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente, iar condițiile de stabilire a despăgubirilor de către instanță sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Curtea de apel a reținut că nu este fondat motivul de apel al pârâtului vizând lipsa calității sale procesuale pasive, din analiza dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010. Astfel, în acest articol de lege se prevede că „ expropriatorul este Statul Român pentru drumurile de interes național și că acesta este reprezentat de SC C.N.A.D.N.R. SA”. Pe cale de consecință calitatea procesuală pasivă pentru această parte este conferită de dispozițiile exprese ale legii în acest sens, întrucât legea nu distinge în ceea ce privește beneficiarul fiecărei etape a unei proceduri de expropriere și, implicit, nu stabilește că această calitate procesuală pasivă se raportează la beneficiarul fiecărei etape ci precizează expres că pentru întreaga procedură de expropriere are calitatea de expropriator Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA. Cu privire la întinderea terenului afectat de procesul de expropriere și pretenția reclamanților că trebuie acordate despăgubiri și pentru zona de protecție prevăzută de O.G. nr. 43/1997, instanța de apel, având în vedere că limitările mai sus enunțate intră în sfera obligațiilor pe care le are orice proprietar față de proprietatea învecinată, a apreciat că în speță nu s-a făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări, prejudiciu care ar fi determinat acordarea de despăgubiri. Cu privire la critica reclamanților privind cuantumul despăgubirilor, Curtea a reținut că, deși s-au efectuat expertize judiciare în conformitate cu Legea nr. 255/2010 (un expert desemnat de instanță și câte un expert din partea fiecărei părți), deși aceștia au avut în vedere și metoda comparației directe (metodă prin care prețurile și acele informații referitoare la loturi similare, sunt autorizate, comparate și corectate funcție de asemănări sau diferențieri) instanța de fond în mod nelegal a actualizat prețul de achiziție al terenului din 2000, element de referință neprevăzut în Legea nr. 255/2010. În urma analizării punctelor de vedere exprimate pe această problemă, experții s-au pus de acord cu valoarea reținută de expertul desemnat de instanță de 80,70 euro (cu o abatere de 3 euro din partea expertului S.F.) pentru decembrie 2010. Cu toate acestea, data pe care instanța trebuia să o aibă în vedere potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 (data efectuării expertizei) este decembrie 2011. Astfel, singura valoare ce are corespondent în evoluția pieței, fiind binecunoscută criza ce s-a accentuat în perioada 2010 - 2011 și în ofertele anexate la raportul de expertiză, este cea a expertului B.I., de 65 euro/mp. Experta S.F. nici nu a făcut vreo referire la această dată, iar expertul N.I. a apreciat că prețul a crescut din 2010 în 2011 de la 80,70 euro/mp la 85,50 euro/mp. Față de această valoarea, Curtea a constatat că suma ce se cuvine reclamanților cu titlu de despăgubire pentru suprafața de 5.038 mp +1.510 mp expropriată este de 425.620 euro. Al treilea motiv de apel al reclamanților vizând data ce trebuie luată în calcul în ceea ce privește acordarea despăgubirilor nu a fost primit pentru că Legea nr. 255/2010 prevede expres că în cazul în care partea nu este mulțumită de suma ce s-a consemnat în condițiile art. 19 din lege, ( sumă ce este calculată în funcție de expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici - expertiză ce are în vedere valoarea tranzacțiilor de la acea dată) poate acționa în justiție, iar în acest caz partea urmează să primească valoarea stabilită în funcție de data efectuării expertizei (art. 26 din Legea nr. 33/1994), neputându-se coborî sub valoarea consemnată. Nici al patrulea motiv de apel al reclamanților nu a fost găsit fondat pentru că sunt prea puține elemente în dosar care să permită să se facă legătura între achiziționarea utilajelor și intenția de a construi pe terenul de la Iași o fabrică, în condițiile în care la data formulării acțiunii nici nu s-a pretins o astfel de despăgubire, iar parcursul firesc al concretizării unei astfel de intenții este de întreprindere a formalităților scriptice, apoi de a se ridica construcțiile și, abia în final, de achiziționare a utilajelor. Lipsa acestor elemente nu permite instanței de apel să constate existența vreunui prejudiciu cauzat de expropriere pentru nefinalizarea acelei fabrici. Nici cererea de avansare a cheltuielilor ce urmează să le suporte pentru a construi căi de acces către cele două loturi ce s-au format precum și pentru împrejmuirea proprietăților pe ambele laturi ale șoselei conform normelor de protecție a mediului nu a fost găsită fondată. (motivul 5 de apel). Potrivit schițelor de la dosar și constatărilor experților, la data exproprierii nu exista vreun drum pe terenul reclamanților ( terenul avea ieșire la D.N. 28) și nu era împrejmuit cu nici un gard. Și după expropriere reclamanții au ieșire la D.N. 28. Totodată, reclamanți nu au indicat vreun act normativ potrivit căruia ca urmare a exproprierii ar trebui să-și împrejmuiască proprietatea pentru protecția mediului. Curtea nu a primit ultima critică a reclamanților. Aceștia au avut o suprafață de 56.700 mp teren, exproprierea a afectat o suprafață de 5.038 mp + 1.510 mp, pe cale de consecință exproprierea a determinat formarea a două loturi de teren cu o suprafață considerabilă și nicidecum o fărâmițare excesivă ce ar determina o scădere considerabilă a acestor loturi de teren. Cu privirea la al doilea motiv de apel al pârâtului, celelalte fiind deja analizate, instanța de apel nu a găsit fondată critica. Părerile exprimate de experți cu privire la întinderea suprafeței de teren afectate de expropriere a fost argumentată științific, toți folosind aceleași procedee dar au ajuns la valori diferite. În condițiile în care s-a opinat pentru valoarea de mijloc, Curtea a apreciat că soluția instanței de fond este echitabilă sub acest aspect. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs reclamanții și pârâtul. Reclamanții P.I. și P.L. au invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1 . O primă critică vizează faptul că instanța de apel, fără niciun temei legal, a statuat că nu au dreptul la despăgubiri pentru zona de protecție prevăzută de O.G. nr. 43/199, reținând că nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări care ar fi determinat acordarea de despăgubiri. În cauză a fost efectuată o expertiză evaluatorie cu privire la lipsa de folosință a zonei de protecție, în ideea de a se stabili contravaloarea acesteia și de i se acoperi prejudiciul conform Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, expertiză care a fost asumată unanim de către toți experții. Potrivit acestei expertize evaluatorii efectuate de către expertul desemnat de către instanță, N.I., s-a constatat că valoarea anuală a lipsei de folosință a terenului situat în comuna Miroslava, județul Iași, format din zona de protecție a șoselei reprezentând varianta de ocolire a municipiului Iași la D.N. 28, începând cu anul 2007, este de 272,400 euro/an. Ceea ce înseamnă ca până în anul 2013, lipsa de folosință a terenului format din zona de protecție, este de 272,400 euro x 6 ani, de unde rezultă o valoare totală a lipsei de folosința pentru zona de protecție în cuantum de 1.634.400 euro conform concluziilor raportului de expertiză asumat de către toți experții. În susținerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru zona de protecție, arată că au invocat dispozițiile art. 27 - 57 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu dispozițiile act. 17 din O.G. nr. 43/1997, din care rezultă că zona de protecție care ar rămâne în proprietatea lor, le incumbă o serie de obligații ce le limitează dreptul de folosința. Aceasta situație îi îndreptățește să obțină despăgubiri în sensul dispozițiilor Legii nr. 33/1994, întrucât orice lipsă de folosință generează un prejudiciu care poate fi echivalat cu contravaloarea chiriei imobilului. În pofida probatoriului administrat în cauză (raportul de expertiză) din care rezultă că în urma exproprierii au fost prejudiciați și cu lipsa de folosință a zonei de protecție și în pofida dispozițiilor legale privind exproprierea, din care rezultă că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului (în cazul de față lipsa de folosință a zonei protejate), instanța de apel, fără a menționa vreun temei legal care să răstoarne raționamentul juridic mai sus-menționat, a apreciat, că reclamanții nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări. Argumentul instanței, potrivit căruia limitările arătate intră în sfera obligațiilor pe care le are orice proprietar față de proprietatea învecinată nu poate fi reținută, întrucât limitările constând în lipsa de folosință a zonei de protecție a fost generată de exproprierea realizată pe terenul subsemnaților pentru realizarea șoselei reprezentând varianta de ocolire a municipiului Iași la D.N. 28. Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru zona de protecție în cuantum total de 1.634.400 euro, reprezentând 272,400 euro/an x 6 ani, potrivit concluziilor raportului de expertiză.

O altă critică vizează data care trebuie luată în calcul pentru stabilirea despăgubirilor. Astfel, prima instanță, în mod greșit a pus în aplicare dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 din care rezultă că „despăgubirea” se compune, pe de o parte, din valoarea reala a imobilului care se stabilește în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele la data întocmirii raportului de expertiză și, pe de altă parte, din prejudiciul (daunele) cauzate proprietarului. Prin urmare, legiuitorul a folosit ca punct de referință, pentru stabilirea valorii reale a imobilului, prețul de la data întocmirii raportului de expertiză cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele, celelalte daune stabilindu-se în funcție de dovezile prezentate. Instanța a interpretat, în mod eronat, că „despăgubirea” formată din valoarea reală a imobilului și din daunele aduse proprietarului se stabilește în funcție de data efectuării expertizei. În realitate, ceea ce s-a reglementat este modalitatea de stabilire a valorii reale a imobilului în raport de prețul de la data efectuării raportului de expertiză. Susțin că au învederat instanțelor că potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, au fost lipsiți de dreptul de proprietate asupra terenului expropriat de la momentul emiterii deciziei de expropriere, transferul dreptului de proprietate către expropriator operând de la momentul emiterii deciziei de expropriere. Contestarea despăgubirilor acordate, nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate. Prin urmare, în contextul arătat, în acord cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 nu este suficientă stabilirea despăgubirii numai în raport de valoarea reală a imobilului calculată în raport de prețul de la momentul efectuării raportului de expertiză, ci se impune ca despăgubirea să vizeze inclusiv daunele cauzate proprietarilor, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate de la momentul emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

Au criticat și faptul că instanțele de fond nu au reținut existența unui prejudiciu cauzat de expropriere pentru situația în care, în urma exproprierii, reclamanții sunt în imposibilitatea realizării investiției -fabrica de combustibil ecologic, investiție nerealizată care se include în sfera prejudiciului suferit. Contrar celor reținute de instanțe, reclamanții au depus la dosar dovezi că au scos terenul din circuitul agricol și au obținut autorizațiile necesare pentru efectuarea construcțiilor necesare proiectului propus și au achiziționat utilaje în valoare de 900.000 euro. Prin urmare, este eronată concluzia instanței potrivit căreia nu am dovedit intenția de a construi pe acel teren fabrica de combustibil ecologic. Dacă ar fi știut că pe terenul care, ulterior, a fost afectat de expropriere, nu se poate construi fabrica de combustibil ecologic, nu ar fi blocat banii în utilaje pentru construirea acelei fabrici.

Critică și faptul că nu le-au fost acordate despăgubiri constând în contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a construi căi de acces către cele doua loturi, întrucât aceasta situație a fost generată de însăși exproprierea terenului. În realitate, necesitatea efectuării a doua cai de acces către DN 28, precum și împrejmuirea proprietății pe ambele laturi ale șoselei, conform normelor de protecție a mediului, a rezultat în urma realizării exproprierii fiind impuse de către normele legale în materie. Potrivit raportului de expertiză administrat în cauză, valoarea necesara realizării împrejmuirilor și a celor două căi de acces este de 208363,30 euro (echivalentul în lei la data plății).

O altă critică se referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece instanța a ignorat susținerea potrivit căreia terenul și-a pierdut din valoare prin divizarea proprietății în două corpuri imobiliare mai mici, ce nu mai pot fi valorificate. În pofida faptului că instanța a apreciat că este necesară administrarea probei cu expertiza evaluatorie pentru a se identifica valoarea prejudiciului, expertiză din care a rezultat, fără niciun echivoc, ca s-a creat un prejudiciu în cuantum de 574.207 euro, după administrarea expertizei evaluatorii, instanța a ignorat-o, pronunțând o soluție potrivit unei convingeri personale, respectiv că terenul este destul de mare, iar exproprierea și parcelarea acestuia nu a determinat o scădere a valorii lui. Această chestiune nu ține de greșita interpretare a probatoriilor, ci este o problemă de încălcare a dispozițiilor legale privind administrarea acestora, întrucât deși instanța și-a asumat că este necesar, pertinent și concludent să administreze proba cu expertiza evaluatorie, ulterior, după administrarea probei care confirma, fără echivoc, prejudiciul reclamanților, instanța a ignorat această probă pronunțând o soluție bazată pe o convingere personală care nu este susținută de nicio proba din dosar. În concluzie, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de către reclamanți, și, pe cale de consecință, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 4,149,780.30 euro echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri constituită din: A)- 2.S15380, 30 euro (despăgubiri solicitate și stabilite conform rapoartelor de expertiza administrate în prima fază procesuală), după cum urmează: a) 1,732.810 euro - valoarea pretențiilor în raport de suprafața efectiv ocupate (10.193 mp) pentru realizarea Variantei de ocolire Iași. b) 574.207 euro - valoarea pretențiilor in raport de pierderea din valoarea terenului cauzata de expropriere ca urmare a împărțirii terenului in doua corpuri imobiliare, mai mici și fără posibilități de construire a unei fabrici. c) 208363,30 euro - valoarea necesară realizării împrejmuirilor și a celor două căi de acces. B)- și din 1.634.400 euro- valoarea lipsei de folosință a zonei de protecție de 3.832 mp , începând cu anul 2007 până în prezent (anul 2013) conform suplimentului 1a raportul de expertiză evaluatorie administrat în faza procesuală a apelului. Pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat decizia din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare la calitatea sa procesual-pasivă și ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. A susținut că nu poate fi răspunzător pentru pretinsa suprafață ocupată suplimentar, de 1.510 mp, din terenul expropriat și că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că Statul Român are calitate procesuală pasivă doar pentru stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat. Cea de a doua critică vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică. Astfel, instanța a avut în vedere raportul de expertiză realizat de expertul B.I., care - deși cel mai favorabil expropriatorului - este totuși incorect realizat având în vedere faptul ca la întocmirea lui nu au fost avute în vedere prețuri efectiv tranzacționate, ci doar oferte vehiculate pe piața imobiliară, fără a avea un caracter cert. Aceasta face ca raportul de expertiză să fie unul abstract, fără aplicare concretă în piață, fapt ce contravine interpretării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea excepției privind lipsa calității procesual-pasive a Statului Român pentru suprafața ocupată în plus, și respingerea cererii privind majorarea despăgubirilor acordate. Analiza instanței de recurs. Recursul formulat de reclamanți este nefondat. Prima critică referitoare la faptul că instanța de apel în mod greșit nu a acordat despăgubiri pentru zona de protecție nu poate fi reținută. Potrivit art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 , zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului, iar potrivit alin. (2) zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului, impunându-li-se proprietarilor acestui teren restricțiile enumerate în text, lit. a) - d). Prin urmare, aceste restricții impuse de textul legal se circumscriu sferei obligațiilor pe care le are orice proprietar. În acest context al analizei, acordarea de despăgubiri pretinsă de reclamanți pentru zona de protecție nu numai că nu este posibilă dar nici legală, întrucât aceștia au rămas proprietari ai suprafeței de teren situată adiacent zonelor de siguranță. Nici cea de a doua critică nu poate fi primită. Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut in vedere de comisia de experți numită de instanța în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Lege, în sensul ca evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii. Se reține că sintagma „data întocmirii raportului de expertiză” presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor. În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietate privată a expropriatului în proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia „ Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”. Nu în ultimul rând, Legea nr. 255/2010, abrogând Legea nr. 198/2004, a reluat în esență același mecanism de efectuare a exproprierii, anume prin decizie de expropriere emisă de expropriator, aceleași dispoziții legale referitoare la momentul transferului de proprietate și modul de consemnare al sumelor aferente despăgubirii și a reluat identic în art. 22 alin. (3) aceleași dispoziții din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii Referitor la data în raport de care se stabilește valoarea despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul recurent acesta se referă la momentul exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere prețurile practicate pe piața imobiliară de la acea dată. Susținerea nu poate fi primită întrucât valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie stabilită la un moment cât mai apropriat de data pronunțării hotărârii judecătorești. Critica cu privire la neacordarea contravalorii prejudiciului cauzat de imposibilitatea realizării investiției - fabrica de combustibil ecologic, nu poate fi primită întrucât vizează aspecte ce țin de aprecierea probelor. Or, aprecierea probelor, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond ca urmare a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai poate fi cenzurată în recurs. Neîntemeiat este și motivul de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu le-au fost acordate despăgubiri constând în contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a construi două căi de acces din D.N. 28 către cele doua loturi, căi care erau necesare pentru a putea folosi proprietatea rămasă, precum și îngrădirea loturilor rămase. Această chestiune a fost analizată de către instanțele de fond care au stabilit că, în fapt, reclamanții nu au dovedit că au construit căile de acces, împrejmuirile, utilitatea lor și/sau cuantumul cheltuielilor ocazionate de o astfel de lucrare. De altfel, nici în recurs reclamanții nu au depus dovezi în susținerea acestei pretenții. În acest context al analizei, este de reținut că recurenții-reclamanți nu au argumentat, în raport de considerentele deciziei atacate pe aspectul în discuție, în ce constă nelegalitatea deciziei care a stabilit ca împrejurare de fapt că din constatările experților a rezultat că terenul reclamanților avea ieșire la drumul public D.N. 28 și nu era împrejmuit de gard și că nu a fost identificat vreun alt drum pe terenul acestora. Nici ultima critică cu privire la neacordarea prejudiciului rezultat din diminuarea proprietății nu poate fi reținută. În stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamanților expertiza efectuată și omologată de instanța de apel a avut în vedere acest aspect. Așa cum a reținut instanța de apel, ca împrejurare de fapt ce nu mai poate fi reconfigurată în recurs (în raport de actuala structură a art. 304 C. proc. civ. ce nu mai permite analiza în recurs a motivelor de netemeinicie, cum s-a arătat anterior), reclamanții au avut în proprietate o suprafață totală de 56.700 mp iar prin expropriere a 5.038 mp + 1.510 mp s-au format două loturi de teren cu o suprafață considerabilă și nicidecum o fărâmițate ce ar determina scăderea valorică a proprietății raportat la suprafața totală. Recursul pârâtului nu este fondat. Contrar susținerilor pârâtului, potrivit dispoz. art. 2 pct. 2 și art. 3 lit. a) din Legea nr. 255/2010, expropriator pentru obiectivele de interes național este statul român, județele pentru obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local. Statul roman este reprezentat potrivit art. 3 lit. a) de D.P.I.I.S., prin SC C.N.A.D.N.R. SA, respectiv Ministerul Transporturilor, după caz, direct sau prin SC C.N.A.D.N.R. SA pentru lucrările de construcție de drumuri de interes național. În acest context al analizei pârâtul se legitimează procesual pasiv pentru întreaga suprafață de teren expropriată, inclusiv pentru cea suplimentară, întrucât legea nu distinge cu privire la beneficiarul fiecărei etape de expropriere, calitatea procesuală pasivă a pârâtului fiind atrasă pentru toate fazele exproprierii în raport de unitatea obiectului cererii. Or, este de principiu că acolo unde legea nu dispune nici interpretul nu trebuie să o facă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), astfel încât critica nu va fi primită. Nici cea de a doua critică a pârâtului nu este fondată. Instanța de apel a apreciat că singura valoare ce are corespondent în evoluția pieței imobiliare este cea apreciată de expertul B.I. în raportul său - fila 22 dosar Tribunalul Galați, vol. II, de 65 euro/mp. Recurentul-pârât, deși admite că raportul de expertiză realizat de expertul B.I. îi este cel mai favorabil, îl contestă, totuși, susținând că nu respectă criteriile legale, pentru că nu a avut în vedere prețuri de tranzacționare efective. Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (…).” În spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta. Însă, în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o evaluare care să aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de mică publicitate pentru imobile de același fel, metoda comparației în raport de diferitele prețuri de tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului, localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietății, criteriu care a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză. Așa cum a reținut curtea de apel, în determinarea valorii de despăgubire a imobilului expertul B.I. a realizat o analiză de piață pe baza ofertelor supuse tranzacționării, efectuându-se corecțiile de rigoare, prin metoda comparației directe. În acest context al analizei, se reține că lipsa tranzacțiilor pe piața imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data încheierii unor astfel de acte juridice. Dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient. În această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități, raportul cerere-ofertă ș.a.). Pe de altă parte, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, recurentul-pârât avea sarcina de a proba ceea ce afirmă, dovezi ce nu s-au produs. Procesul civil, în general, este un proces al intereselor private și, ca atare, revine în sarcina celui care face o afirmație să probeze pretențiile sale, conform art. 1169 C. civ.-1865, instanța neputând suplini acesta obligație în virtutea rolului său activ consacrat de dispoz.art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Prin urmare, în absența oricăror probe din care să rezulte că prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai mic sau mai mare decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză, susținerile privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt neîntemeiate. Cum evaluarea făcută prin expertiza însușită de instanță respectă criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, această critică formulată de pârât nu poate fi reținută. Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri fiind nefondate și urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.