ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 479/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11

februarie 2011 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții P.I. și P.L., în

contradictoriu cu pârâta SC C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004 pentru comuna Miroslava, județul Iași, au solicitat obligarea pârâtei

la despăgubiri de aproximativ 100 euro/mp pentru terenurile reclamanților

ocupate de pârâtă în raza unității administrativ-teritoriale indicate, efectuarea

operațiunilor cadastrale de dezmembrare pentru suprafață ocupată și intabularea

în cartea funciară a dezmembrărilor.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că au achiziționat, în timp, mai multe parcele

de teren în zona comunei Miroslava, județul Iași, cu scopul de a realiza o

investiție (fabrică de combustibil ecologic), rezultând o suprafață compactă de

5,67 ha.

Ulterior, prin H.G. nr.

444/2007, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de

investiții "Variantă de ocolire a Municipiului Iași - etapa I - Varianta

Sud", iar șoseaua de centură respectivă a fost proiectată să treacă pe

terenul reclamanților, astfel că dreptul lor de proprietate a fost îngrădit și

investiția nu s-a mai realizat. Mai mult, deși lucrările de construcție a

șoselei de centură au început în anul 2008, acest lucru s-a făcut fără

autorizație de construire, pentru că statul a intrat în posesia terenului

ocupat de șosea abia în anul 2010, când s-au consemnat despăgubirile.

Au susținut că

despăgubirile sunt mai mici decât valoarea terenului, care trebuia considerată

ca fiind cea din 2007 (când s-a demarat realizarea șoselei de centură), iar nu

cea din 2010 (mult mai mică și care a fost reținută de pârâtă la „indicațiile”

prefectului de Iași).

În drept au invocat art.

942, 1206, 1404 C. civ., Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local,

H.G. nr. 444/2007, nr. 434/2009 și nr. 1115/2010 (filele 2-4 din dosarul

Tribunalului Iași).

Prin precizarea de la

termenul de judecată din 21 martie 2011, reclamanții au arătat că înțeleg să se

judece cu Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iași, instanța

luând act de această manifestare de voință și modificând cadru procesual în

consecință.

Acțiunea a fost

întregită de reclamanți cu un al treilea capăt de cerere prin care au solicitat

obligarea pârâtului la întocmirea proiectelor, obținerea autorizațiilor și

suportarea costurilor pentru realizarea a două căi de acces la cele două

terenuri rezultate în urma exproprierii, suprafața ocupată de șosea în urma

exproprierii prin Hotărârea nr. 8/2010 separând terenul reclamanților, inițial

compact, în două terenuri mai mici (prin înscris depus pentru termenul din 18

aprilie 2011 - filele 34-35 din dosarul Tribunalului Iași), la care să se

adauge contravaloarea a două îngrădituri pentru cele două căi de acces și

contravaloarea suprafețelor de teren aferente (încheierea de ședință din 31

octombrie 2011, îndreptată prin încheierea din 30 noiembrie 2011).

Reclamanții au afirmat

că înainte de expropriere terenul compact avea acces la calea publică, iar acu,

nu mai are.

Prin notele de ședință

depuse pentru termenul de judecată din 18 aprilie 2011, reclamanții au

subliniat că nu contestă exproprierea în sine, ci suprafața de teren ocupată

efectiv și valoarea acestui teren, în sensul că au fost despăgubiți pentru

5.038 mp, dar sunt ocupați circa 10.104 mp. Au arătat că solicită despăgubiri

și pentru prejudiciul cauzat de realizarea exproprierii pentru terenul afectat

de realizarea șoselei, despăgubiri detaliate ulterior ca fiind echivalentul

imposibilității de construire a fabricii de combustibil ecologic.

Pârâtul Statul Român

prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iași a depus întâmpinare prin care a

invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului în ce privește capătul

de cerere nr. 3, acesta fiind de competența instanței de drept comun

(judecătoria), întrucât excede cadrului special al Legii nr. 255/2010 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor

obiective de interes național, județean și local (art. 23); a ridicat excepția

lipsei sale de calitate procesuală pasivă în ce privește plata de despăgubiri

pentru eventualele ocupări în plus ale terenului și, pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea

civilă nr. 5772 din 05 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4440/1/2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis cererea de strămutare formulată de reclamanți, iar cauza

a fost strămutată la Tribunalul Galați, cu păstrarea actelor de procedură

îndeplinite. Drept urmare, Tribunalul Iași a scos cauza de pe rol (încheierea nr.

93/2011).

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Galați pe 26 septembrie 2011, cu păstrarea

numărului unic de dosar.

La termenul de

judecată din 13 septembrie 2012, instanța a pus în discuție excepțiile invocate

de pârât prin întâmpinare și, unindu-le cu fondul, în temeiul art. 137, alin.

(2) C. proc. civ., a rămas în pronunțare.

Tribunalul Galați, prin

sentința civilă nr. 1643 din 18 septembrie 2012 a respins, ca neîntemeiate,

excepțiile invocate de pârâtul Statul Român; a admis în parte cererea

reclamanților; a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de

156.390,70 lei cu titlu de despăgubiri; a respins, ca rămasă fără obiect,

cererea reclamanților de obligare a pârâtului să realizeze operațiunile cadastrale

aferente exproprierii și a obligat pârâtul la plata sumei de 652,75 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Cu privire la excepția

lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului în ce privește plata de

despăgubiri pentru suprafețele de teren ocupate în plus, tribunalul a reținut

că ambele părți sunt de acord asupra faptului că suprafața de teren efectiv

afectată de lucrările la șosea este mai mare decât cea inițial prevăzută și că unitatea

obiectului cererii (despăgubiri pentru terenul ocupat prin expropriere) atrage

calitatea procesuală pasivă a pârâtului pentru suprafața pretins ocupată

suplimentar prin aceeași expropriere.

În consecință,

instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția.

Cu privire la excepția

tardivității formulării acțiunii în ce privește contestarea hotărârii de

expropriere, instanța a reținut că hotărârea de despăgubire a fost comunicată

reclamanților pe 03 ianuarie 2011 și a fost contestată de aceștia pe 24

ianuarie 2011, la 21 de zile distanță, deci înainte de împlinirea termenului de

decădere de 30 de zile.

În consecință,

instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția.

Pe fond, a reținut că

reclamanții contestă suprafața real expropriată, ca fiind de 10.193 mp, fie de

10.104 mp, iar valorile sunt, pentru 5.093 mp de 509.300 euro (sau 2.088.130

lei), pentru 5.100 mp de 510.000 euro (sau 2.091.000 lei) - valori arătate în

la termenul de judecată din 18 aprilie 2011 (și cuprinse în încheierea de

ședință, fila 189) - și precizate în scris ulterior, suma totală pretinsă de

reclamanți, la un curs de schimb de 4,10 lei pentru 1 euro, fiind de 4.179.300

lei (fila 197 din dosarul Tribunalului Iași). Valorile au fost susținute de

reclamanți și cu expertiza extrajudiciară întocmită de expert I.M. (filele

45-50 din dosarul Tribunalului Iași).

Reclamanții au

susținut că valoarea pretinsă ca despăgubire este dată de faptul că intenționau

să construiască pe terenul compact o fabrică, proiect ce nu mai poate fi

realizat (terenul fiind fracționat și afectat de limitări de construire). Valoarea

calculată în final, de către reclamanți, cu prilejul concluziilor de fond de la

termenul din 26 iunie 2012, a fost de 2.515.380,30 euro, alcătuită din

1.732.810 euro ca valoare a pretențiilor față de suprafața de teren ocupată

pentru realizarea șoselei, 208.363,30 euro valoarea împrejmuirilor și a celor

două căi de acces și 574.207 euro echivalentul pierderii de valoare a

imobilelor rămase în proprietatea reclamanților.

Pârâtul Statul Român

prin SC C.N.A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Iași și-a întemeiat poziția procesuală

pe expertizele extrajudiciare întocmite de expert S.S. (filele 83-109, 110-136

și 137-163 din dosarul Tribunalului Iași), care au stabilit că suma totală de

521.769 lei pentru cei 5.038 mp, deci aproximativ 103,57 lei pentru un mp de

teren.

În cauză au fost

întocmite, la dispoziția instanței, expertize tehnice în două specializări,

respectiv topo-cadastrală și evaluare proprietate imobiliară.

Concluzia a fost că

terenul ocupat în plus este în suprafață de 1.510 mp și este compus din lățimea

mărită a drumului și dintr-un canal de desecare mutat. Experții consilieri ai

părților au avut păreri diferite pe aceste aspect.

A fost întocmit un

supliment de expertiză care a avut drept obiectiv să se stabilească dacă există

suprapunere între terenul ocupat în plus la expropriere și terenul suplimentar

despre care pârâtul a afirmat că va face obiectul unei a doua exproprieri, iar experții

B.M. și I.M. au arătat că suprafețele suplimentar ocupate nu se suprapun cu

cele ce fac sau vor face obiectul celei de a doua exproprieri.

Expertiza de evaluare

a proprietății imobiliare a fost întocmită de experții N.I. (desemnat de

instanță), S.F. (consilier pentru reclamanți, înlocuind pe expertul inițial

desemnat V.G.) și B.I. (consilier al pârâtului), iar concluziile au fost că valoare

împrejmuirilor și a ieșirilor solicitate de reclamanți este de 497.941 lei sau

113.714 euro; valoare terenului reclamanților (total), raportată la diferite

momente în timp, a fost de 83,20 euro/mp (în mai 2010), de 80,70 euro/mp (în

decembrie 2010) și de 85,50 euro/mp (în decembrie 2011); valoarea terenului

rămas în proprietatea reclamanților a fost de 159,67 euro/mp (în mai 2007) și

de 85,50 (în decembrie 2010).

Experții consilieri

au opinat că valoarea terenului reclamanților a fost de 117,50 euro/mp (în mai

2010) și de 113,975 euro/mp (în decembrie 2010) - opinie separată a

expertului-consilier S.F. (filele 14-17 din dosarul Tribunalului Galați - vol. 2);

valoarea împrejmuirilor și ieșirilor este de 497.941 lei, a terenului

reclamanților (total), raportată la diferite momente în timp, a fost de 83,20

euro/mp (în mai 2010), de 80,70 euro/mp (în decembrie 2010) și de 65 euro/mp

(în decembrie 2011), iar valoarea terenului rămas în proprietatea reclamanților

a fost de 159,67 euro/mp (în mai 2007) și de 80,70 (în decembrie 2010) - expert

consilier B.I. (filele 22-25 din dosarul Tribunalului Galați - vol. 2).

În drept, tribunalul

a reținut că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 255/2010,

intrată în vigoare la 23 decembrie 2010 (potrivit art. 78 din Constituție).

Conform art. 32 al ultimei legi, în cazul procedurilor de expropriere aflate în

curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică

prevederile acesteia. De asemenea, potrivit art. 22, alin. (1) și art. 34,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa

instanței judecătorești competente, iar condițiile de stabilire a

despăgubirilor de către instanță sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Tribunalul a conchis

că indiferent la care perioadă de timp se raportează evaluarea - anterioară

datei de 23 decembrie 2010, când era aplicabilă Legea nr. 198/2004, sau

ulterioară, când se aplică Legea nr. 255/2010 - modul de evaluare este stabilit

de Legea nr. 33/1994.

Principiul

exproprierii este stabilit de art. 1 al Legii nr. 33/1994, principiu prevăzut

de Constituția României în art. 44, alin. (3), și în mod similar în art. 1 din

Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în

concretizarea acestui principiu este instituită procedura de stabilire a

despăgubirilor prin art. 25-27.

Prima instanță a

constatat că singurele vânzări dovedite de terenuri în zonă sunt cea prin care

reclamanții au dobândit terenul expropriat - prețul vânzării fiind de 3.685,50

lei (sau 36.855.000 lei vechi), preț care, actualizat cu indicele de inflație

comunicat de I.N.S. pentru perioada din februarie 2000 (data vânzării) și

decembrie 2010 (data exproprierii), este de 13.599,13 lei (sau aproximativ 0,24

lei/mp) și cea prin care reclamanții au fost expropriați (care, chiar dacă este

forțată, rămâne totuși o vânzare)- prețul fiind de 521.769 lei pentru 5.038 mp

sau 103,57 lei/mp.

Diferența este evidentă

între cele două valori și cea de a doua vânzare - mai favorabilă reclamanților P.I.

și P.L. - a fost asumată chiar de pârâtul Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA -

D.R.D.P. Iași, astfel că tribunalul a păstrat-o și pentru terenul

suplimentar afectat de expropriere.

Cu privire la

pretențiile privind despăgubirile pentru imposibilitatea

realizării

investiției (fabrica de combustibil ecologic), instanța a reținut că reclamanții

nu au invocat o pierdere concretă, ci aceea a unei intenții, respectiv cea de a

construi o fabrică lângă Iași, element speculativ și nu concret.

Cum reclamanții nu au

probat că au inițiat și continuat procedurile de construire a vreunei fabrici,

tribunalul a respins pretenția acestora, ca nefondată.

Cu privire la efectuarea

operațiunilor cadastrale de dezmembrare pentru suprafață ocupată și intabularea

în cartea funciară a dezmembrărilor, tribunalul a reținut că efectuarea acestor

operațiuni sunt în sarcina expropriatorului și că

au fost deja

realizate, astfel cum atestă Încheierile emise de Biroul de cadastru și

publicitate imobiliară Iași (nr. 18753, 18757 și 18759 emise pe 25 martie 2011

în dosarele cu numere corespunzătoare) și extrasele de carte funciară aferente

(filele 170-188 din dosarul Tribunalului Iași), astfel încât acest capăt de

cerere a rămas fără obiect.

Cu privire la

obligarea pârâtului la întocmirea proiectelor, obținerea autorizațiilor și

suportarea costurilor pentru realizarea a două căi de acces la cele două

terenuri rezultate în urma exproprierii, la care să se adauge contravaloarea a

două îngrădituri pentru cele două căi de acces și contravaloarea suprafețelor

de teren aferente tribunalul a reținut că pretențiile nu au fost probate și nu

a fost dovedită nici utilitatea celor două căi de acces, având în vedere că au

reclamat că nu mai pot realiza proiectul propus - fabrica.

Împotriva sentinței

civile nr. 1643 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galați au declarat apel ambele

părți.

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 21 din 9 mai 2013 a admis apelul

reclamanților P.I. și P.L., a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a

obligat pârâtul la plata sumei de 425.620 euro, echivalentul în lei la data

plăți cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de 5.038 mp + 1.510 mp, astfel

cum a fost identificată, delimitată de expertul B.M.D., prin suplimentul la

raportul de expertiză, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a

respins, ca nefondat, apelul pârâtului.

Răspunzând criticilor

formulate, instanța de apel a constatat următoarele:

Prin contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 8 februarie 2000, reclamanții au

achiziționat mai multe parcele de teren, rezultând o suprafață compactă de 5,

67 ha.

În baza H.G. nr. 444/2007

s-a dispus aprobarea indicatorilor tehnico - economici pentru obiectivul de

investiții - Varianta de ocolire a Municipiului Iași etapa I, Varianta Sud,

județul Iași.

Prin H.G. nr. 1115

din 11 octombrie 2010, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a

imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „ Varianta de

ocolire a municipiului Iași - Etapa I - Varianta Sud” Obiect 1. Varianta trafic

greu, sector Km 0 +000 (D.N. 28) - Km. 13 +905 (D.J. 248).

În urma evaluărilor

cadastrale realizate de expropriator, terenul proprietatea reclamanților a fost

identificat ca fiind afectat de trecerea coridorului de expropriere, inițial

pentru o suprafață de 5.038 mp, compusă din mai multe numere cadastrale.

După realizarea

documentațiilor cadastral juridice prin care au fost identificate suprafețele

afectate, la data de 19 noiembrie 2008, proprietarii au fost notificați la

adresa de domiciliu cu care figurează înregistrați în actele de stare civilă,

respectiv București.

La data de 11

decembrie 2010, prin expertiza tehnică de specialitate realizată de expert

tehnic autorizat S.S., s-au evaluat parcelele supuse exproprierii.

Potrivit Hotărârii nr.

8/2010 a SC C.N.A.D.N.R. SA s-a stabilit că au fost expropriați reclamanții

cu o suprafață de 5.038 mp. În data de 17 decembrie 2010 s-a consemnat la C.E.C.

la dispoziția acestora suma rezultată conform Hotărârii nr. 8/2010 ( 38.491 lei

+ 349.996 lei +133.282 lei).

Hotărârea din 14

decembrie 2010 împreună cu recipisele de consemnare a despăgubirilor au fost

comunicate apelanților - reclamanți la adresa de domiciliu.

In cauză se pun în

discuție suprafața expropriată, cuantumul despăgubirilor pentru teren, precum

și acoperirea prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității demarării

afacerii pe care o aveau în vedere reclamanții pentru acel teren, a necesității

amenajării a două căi de acces și împrejmuire teren.

Procedura

exproprierii a demarat sub imperiul Legii nr. 198/2004, Lege specială ce

reglementează unele măsuri prealabile lucrărilor de construcții de drumuri de

interes național, județean și local și Legea nr. 33/1994 - dreptul comun în

materie de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Legea nr. 198/2004 a

fost abrogată și înlocuită de Legea nr. 255/2010, intrată în vigoare la 23

decembrie 2010 (potrivit art. 78 din Constituție).

Conform art. 32 al

ultimei legi, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de

desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile

acesteia. De asemenea, potrivit art. 22, alin. (1) și art. 34, expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței

judecătorești competente, iar condițiile de stabilire a despăgubirilor de către

instanță sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică.

Curtea de apel a

reținut că nu este fondat motivul de apel al pârâtului vizând lipsa calității

sale procesuale pasive, din analiza dispozițiilor art. 2 pct. 2 și art. 3 lit. a)

din Legea nr. 255/2010.

Astfel, în acest

articol de lege se prevede că „ expropriatorul este Statul Român pentru drumurile

de interes național și că acesta este reprezentat de SC C.N.A.D.N.R. SA”.

Pe cale de consecință

calitatea procesuală pasivă pentru această parte este conferită de

dispozițiile exprese ale legii în acest sens, întrucât legea nu distinge

în ceea ce privește beneficiarul fiecărei etape a unei proceduri de expropriere

și, implicit, nu stabilește că această calitate procesuală pasivă se raportează

la beneficiarul fiecărei etape ci precizează expres că pentru întreaga

procedură de expropriere are calitatea de expropriator Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R.

SA.

Cu privire la

întinderea terenului afectat de procesul de expropriere și pretenția reclamanților

că trebuie acordate despăgubiri și pentru zona de protecție prevăzută de O.G. nr.

43/1997, instanța de apel, având în vedere că limitările mai sus enunțate intră

în sfera obligațiilor pe care le are orice proprietar față de proprietatea

învecinată, a apreciat că în speță nu s-a făcut dovada cauzării vreunui

prejudiciu prin aceste limitări, prejudiciu care ar fi determinat acordarea de

despăgubiri.

Cu privire la critica

reclamanților privind cuantumul despăgubirilor, Curtea a reținut că, deși s-au

efectuat expertize judiciare în conformitate cu Legea nr. 255/2010 (un expert

desemnat de instanță și câte un expert din partea fiecărei părți), deși aceștia

au avut în vedere și metoda comparației directe (metodă prin care prețurile și

acele informații referitoare la loturi similare, sunt autorizate, comparate și

corectate funcție de asemănări sau diferențieri) instanța de fond în mod

nelegal a actualizat prețul de achiziție al terenului din 2000, element de

referință neprevăzut în Legea nr. 255/2010.

În urma analizării

punctelor de vedere exprimate pe această problemă, experții s-au pus de acord

cu valoarea reținută de expertul desemnat de instanță de 80,70 euro (cu o

abatere de 3 euro din partea expertului S.F.) pentru decembrie 2010.

Cu toate acestea, data

pe care instanța trebuia să o aibă în vedere potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994

(data efectuării expertizei) este decembrie 2011.

Astfel, singura valoare

ce are corespondent în evoluția pieței, fiind binecunoscută criza ce s-a accentuat

în perioada 2010 - 2011 și în ofertele anexate la raportul de expertiză, este

cea a expertului B.I., de 65 euro/mp. Experta S.F. nici nu a făcut vreo

referire la această dată, iar expertul N.I. a apreciat că prețul a crescut din

2010 în 2011 de la 80,70 euro/mp la 85,50 euro/mp.

Față de această

valoarea, Curtea a constatat că suma ce se cuvine reclamanților cu titlu de

despăgubire pentru suprafața de 5.038 mp +1.510 mp expropriată este de 425.620

euro.

Al treilea motiv de

apel al reclamanților vizând data ce trebuie luată în calcul în ceea ce

privește acordarea despăgubirilor nu a fost primit pentru că Legea nr. 255/2010

prevede expres că în cazul în care partea nu este mulțumită de suma ce s-a

consemnat în condițiile art. 19 din lege, ( sumă ce este calculată în funcție

de expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici - expertiză ce are în

vedere valoarea tranzacțiilor de la acea dată) poate acționa în justiție, iar în

acest caz partea urmează să primească valoarea stabilită în funcție de data

efectuării expertizei (art. 26 din Legea nr. 33/1994), neputându-se coborî sub

valoarea consemnată.

Nici al patrulea

motiv de apel al reclamanților nu a fost găsit fondat pentru că sunt prea

puține elemente în dosar care să permită să se facă legătura între

achiziționarea utilajelor și intenția de a construi pe terenul de la Iași o fabrică, în condițiile în care la data formulării acțiunii nici nu s-a pretins o

astfel de despăgubire, iar parcursul firesc al concretizării unei astfel de

intenții este de întreprindere a formalităților scriptice, apoi de a se ridica

construcțiile și, abia în final, de achiziționare a utilajelor. Lipsa acestor

elemente nu permite instanței de apel să constate existența vreunui prejudiciu

cauzat de expropriere pentru nefinalizarea acelei fabrici.

Nici cererea de

avansare a cheltuielilor ce urmează să le suporte pentru a construi căi de

acces către cele două loturi ce s-au format precum și pentru împrejmuirea

proprietăților pe ambele laturi ale șoselei conform normelor de protecție a

mediului nu a fost găsită fondată. (motivul 5 de apel).

Potrivit schițelor de

la dosar și constatărilor experților, la data exproprierii nu exista vreun drum

pe terenul reclamanților ( terenul avea ieșire la D.N. 28) și nu era împrejmuit

cu nici un gard. Și după expropriere reclamanții au ieșire la D.N. 28.

Totodată, reclamanți

nu au indicat vreun act normativ potrivit căruia ca urmare a exproprierii ar

trebui să-și împrejmuiască proprietatea pentru protecția mediului.

Curtea nu a primit ultima

critică a reclamanților.

Aceștia au avut o

suprafață de 56.700 mp teren, exproprierea a afectat o suprafață de 5.038 mp +

1.510 mp, pe cale de consecință exproprierea a determinat formarea a două

loturi de teren cu o suprafață considerabilă și nicidecum o fărâmițare

excesivă ce ar determina o scădere considerabilă a acestor loturi de teren.

Cu privirea la al

doilea motiv de apel al pârâtului, celelalte fiind deja analizate, instanța de

apel nu a găsit fondată critica.

Părerile exprimate de

experți cu privire la întinderea suprafeței de teren afectate de expropriere a

fost argumentată științific, toți folosind aceleași procedee dar au ajuns la

valori diferite.

În condițiile în care

s-a opinat pentru valoarea de mijloc, Curtea a apreciat că soluția instanței de

fond este echitabilă sub acest aspect.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de apel au formulat recurs reclamanții și pârâtul.

Reclamanții P.I. și P.L.

au invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1

. O primă critică

vizează faptul că instanța de apel, fără niciun temei legal, a statuat că nu au

dreptul la despăgubiri pentru zona de protecție prevăzută de O.G. nr. 43/199, reținând

că nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin aceste limitări care ar

fi determinat acordarea de despăgubiri.

În

cauză a fost efectuată o expertiză evaluatorie cu privire la lipsa de folosință

a zonei de protecție, în ideea de a se stabili contravaloarea acesteia și de i

se acoperi prejudiciul conform Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauza de utilitate publică, expertiză care a fost asumată unanim de către toți

experții.

Potrivit

acestei expertize evaluatorii efectuate de către expertul desemnat de către

instanță, N.I., s-a constatat că valoarea anuală a lipsei de folosință a

terenului situat în comuna Miroslava, județul Iași, format din zona

de protecție a șoselei reprezentând varianta

de ocolire a municipiului Iași la D.N. 28, începând cu anul 2007, este de

272,400 euro/an. Ceea ce înseamnă ca până în anul 2013, lipsa de folosință a

terenului format din zona de protecție, este de 272,400 euro x 6 ani, de unde

rezultă o valoare totală a lipsei de folosința pentru zona de protecție în

cuantum de 1.634.400 euro conform concluziilor raportului de expertiză asumat

de către toți experții.

În

susținerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru zona de protecție, arată

că au invocat dispozițiile art. 27 - 57 din Legea nr. 33/1994 coroborate cu

dispozițiile act. 17 din O.G. nr. 43/1997, din care rezultă că zona de

protecție care ar rămâne în proprietatea lor, le incumbă o serie de obligații

ce le limitează dreptul de folosința.

Aceasta

situație îi îndreptățește să obțină despăgubiri în sensul dispozițiilor Legii nr.

33/1994, întrucât orice lipsă de folosință generează un prejudiciu care poate

fi echivalat cu contravaloarea chiriei imobilului.

În pofida probatoriului administrat în cauză (raportul de

expertiză) din care rezultă că în urma exproprierii au fost prejudiciați și cu

lipsa de folosință a zonei de protecție și în pofida dispozițiilor legale

privind exproprierea, din care rezultă că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului (în cazul de față

lipsa de folosință a zonei protejate), instanța de apel, fără a menționa vreun

temei legal care să răstoarne raționamentul juridic mai sus-menționat, a

apreciat, că reclamanții nu au făcut dovada cauzării vreunui prejudiciu prin

aceste limitări.

Argumentul instanței, potrivit căruia limitările arătate intră în

sfera obligațiilor pe care le are orice proprietar față de proprietatea

învecinată nu poate fi reținută, întrucât limitările constând în lipsa de

folosință a zonei de protecție a fost generată de exproprierea realizată pe

terenul subsemnaților pentru realizarea șoselei reprezentând varianta de

ocolire a municipiului Iași la D.N. 28.

Solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, obligarea

pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru zona de protecție

în cuantum total de 1.634.400 euro, reprezentând 272,400 euro/an x 6 ani,

potrivit concluziilor raportului de expertiză.

stabilirea despăgubirilor.

Astfel, prima instanță, în mod greșit a pus în aplicare

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 din care rezultă că

„despăgubirea” se

compune, pe de o parte, din valoarea reala a imobilului care se stabilește în

raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele la data întocmirii

raportului de expertiză și, pe de altă parte, din prejudiciul (daunele) cauzate

proprietarului.

Prin

urmare, legiuitorul a folosit ca punct de referință, pentru stabilirea valorii

reale a imobilului, prețul de la data întocmirii raportului de expertiză cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele, celelalte daune stabilindu-se în

funcție de dovezile prezentate.

Instanța

a interpretat, în mod eronat, că „despăgubirea” formată din valoarea reală a

imobilului și din daunele aduse proprietarului se stabilește în funcție de data

efectuării expertizei.

În

realitate, ceea ce s-a reglementat este modalitatea de stabilire a valorii

reale a imobilului în raport de prețul de la data efectuării raportului de expertiză.

Susțin

că au învederat instanțelor că potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, au fost lipsiți de dreptul de proprietate asupra terenului

expropriat de la momentul emiterii deciziei de expropriere, transferul

dreptului de proprietate către expropriator operând de la momentul emiterii

deciziei de expropriere.

Contestarea

despăgubirilor acordate, nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a

despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate.

Prin urmare, în

contextul arătat, în acord cu dispozițiile Legii nr. 33/1994 nu este suficientă

stabilirea despăgubirii numai în raport de valoarea reală a imobilului

calculată în raport de prețul de la momentul efectuării raportului de

expertiză, ci se impune ca despăgubirea să vizeze inclusiv daunele cauzate proprietarilor,

ca urmare a pierderii dreptului de proprietate de la momentul emiterii

hotărârii de stabilire a despăgubirilor.

3.

Au criticat și faptul că instanțele de fond nu au reținut existența unui

prejudiciu cauzat de expropriere pentru situația în care, în urma exproprierii,

reclamanții sunt în imposibilitatea realizării investiției -fabrica de

combustibil ecologic, investiție nerealizată care se include în sfera

prejudiciului suferit.

Contrar

celor reținute de instanțe, reclamanții au depus la dosar dovezi că au scos

terenul din circuitul agricol și au obținut autorizațiile necesare pentru

efectuarea construcțiilor necesare proiectului propus și au achiziționat

utilaje în valoare de 900.000 euro.

Prin

urmare, este eronată concluzia instanței potrivit căreia nu am dovedit intenția

de a construi pe acel teren fabrica de combustibil ecologic.

Dacă

ar fi știut că pe terenul care, ulterior, a fost afectat de expropriere, nu se

poate construi fabrica de combustibil ecologic, nu ar fi blocat banii în

utilaje pentru construirea acelei fabrici.

4.

Critică și faptul că nu le-au fost acordate despăgubiri constând în

contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a construi căi de acces către

cele doua loturi, întrucât aceasta situație a fost generată de însăși

exproprierea terenului.

În

realitate, necesitatea efectuării a doua cai de acces către DN 28, precum și

împrejmuirea proprietății pe ambele laturi ale șoselei, conform normelor de

protecție a mediului, a rezultat în urma realizării exproprierii fiind impuse

de către normele legale în materie.

Potrivit

raportului de expertiză administrat în cauză, valoarea necesara realizării

împrejmuirilor și a celor două căi de acces este de 208363,30 euro

(echivalentul în lei la data plății).

5.

O altă critică se referă la încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994

deoarece instanța a ignorat susținerea potrivit căreia terenul și-a pierdut din

valoare prin divizarea proprietății în două corpuri imobiliare mai mici, ce nu

mai pot fi valorificate.

În

pofida faptului că instanța a apreciat că este necesară administrarea probei cu

expertiza evaluatorie pentru a se identifica valoarea prejudiciului, expertiză

din care a rezultat, fără niciun echivoc, ca s-a creat un prejudiciu în cuantum

de 574.207 euro, după administrarea expertizei evaluatorii, instanța a

ignorat-o, pronunțând o soluție potrivit unei convingeri personale, respectiv

că terenul este destul de mare, iar exproprierea și parcelarea acestuia nu a

determinat o scădere a valorii lui.

Această chestiune nu

ține de greșita interpretare a probatoriilor, ci este o problemă de încălcare a

dispozițiilor legale privind administrarea acestora, întrucât deși instanța

și-a asumat că este necesar, pertinent și concludent să administreze proba cu

expertiza evaluatorie, ulterior, după administrarea probei care confirma, fără

echivoc, prejudiciul reclamanților, instanța a ignorat această probă pronunțând

o soluție bazată pe o convingere personală care nu este susținută de nicio

proba din dosar.

În

concluzie, au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în

sensul admiterii în totalitate a apelului formulat de către reclamanți, și, pe

cale de consecință, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată,

astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 4,149,780.30

euro echivalentul în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri constituită

din:

A)-

2.S15380, 30 euro (despăgubiri solicitate și stabilite conform rapoartelor de

expertiza administrate în prima fază procesuală), după cum urmează:

a)

1,732.810 euro - valoarea pretențiilor în raport de suprafața efectiv ocupate

(10.193 mp) pentru realizarea Variantei de ocolire Iași.

b)

574.207 euro - valoarea pretențiilor in raport de pierderea din valoarea

terenului cauzata de expropriere ca urmare a împărțirii terenului in doua

corpuri imobiliare, mai mici și fără posibilități de construire a unei fabrici.

c)

208363,30 euro - valoarea necesară realizării împrejmuirilor și a celor două

căi de acces.

B)-

și din 1.634.400 euro- valoarea lipsei de folosință a zonei de protecție de

3.832 mp

,

începând cu anul 2007 până în prezent (anul 2013) conform

suplimentului 1a raportul de expertiză evaluatorie administrat în faza

procesuală a apelului.

Pârâtul

Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA a criticat decizia din perspectiva

motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că au fost încălcate dispozițiile procedurale referitoare la

calitatea sa procesual-pasivă și ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

A

susținut că nu poate fi răspunzător pentru pretinsa suprafață ocupată

suplimentar, de 1.510 mp, din terenul expropriat și că instanța ar fi trebuit

să aibă în vedere faptul că Statul Român are calitate procesuală pasivă doar

pentru stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Cea

de a doua critică vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea

pentru cauza de utilitate publică.

Astfel,

instanța a avut în vedere raportul de expertiză realizat de expertul B.I., care

- deși cel mai favorabil expropriatorului - este totuși incorect realizat având

în vedere faptul ca la întocmirea lui nu au fost avute în vedere prețuri

efectiv tranzacționate, ci doar oferte vehiculate pe piața imobiliară, fără a

avea un caracter cert.

Aceasta

face ca raportul de expertiză să fie unul abstract, fără aplicare concretă în

piață, fapt ce contravine interpretării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Solicită

admiterea recursului, modificarea sentinței, admiterea excepției privind lipsa

calității procesual-pasive a Statului Român pentru suprafața ocupată în plus,

și respingerea cererii privind majorarea despăgubirilor acordate.

Analiza

instanței de recurs.

Recursul

formulat de reclamanți este nefondat.

Prima

critică referitoare la faptul că instanța de apel în mod greșit nu a acordat despăgubiri

pentru zona de protecție nu poate fi reținută.

Potrivit art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997

,

zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte

și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare

a drumului, iar potrivit alin. (2)

zonele de

protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în

administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor,

să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului,

impunându-li-se proprietarilor acestui teren restricțiile enumerate în text,

lit. a) - d).

Prin urmare, aceste restricții impuse de textul legal se

circumscriu sferei obligațiilor pe care le are orice proprietar.

În acest context al analizei, acordarea de despăgubiri pretinsă de

reclamanți pentru zona de protecție nu numai că nu este posibilă dar nici

legală, întrucât aceștia au rămas proprietari ai suprafeței de teren situată

adiacent zonelor de siguranță.

Nici cea de a doua critică nu poate fi primită.

Legea cadru în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal

ce trebuie avut in vedere de comisia de experți numită de instanța în

conformitate cu dispozițiile art. 25 din Lege, în sensul ca evaluarea imobilului

supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacționare ale unor

imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o

dată cât mai apropiată de momentul pronunțării hotărârii prin care se

stabilește cuantumul despăgubirii.

Se reține că sintagma „data întocmirii raportului de expertiză”

presupune raportarea la data efectuării expertizei în cursul judecății, și nu

la data exproprierii, cu atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o

terminologie diferită pentru conturarea celor două etape, respectiv „raport de

expertiză”, pentru etapa jurisdicțională și „raport de evaluare”, pentru faza

administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta din urmă, ca reper al

momentului de calculare a despăgubirilor.

În sistemul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a legat cele două

momente - al transferului dreptului de proprietate din proprietate privată a

expropriatului în proprietatea publică a statului și cel al plății despăgubirii

efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești

pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea imperativului

constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție potrivit căruia „

Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,

stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Nu în ultimul rând, Legea nr. 255/2010, abrogând Legea nr. 198/2004,

a reluat în esență același mecanism de efectuare a exproprierii, anume prin

decizie de expropriere emisă de expropriator, aceleași dispoziții legale

referitoare la momentul transferului de proprietate și modul de consemnare al

sumelor aferente despăgubirii și a reluat identic în art. 22 alin. (3) aceleași

dispoziții din art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, respectiv acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii

Referitor la data în raport de care se stabilește valoarea

despăgubirilor, în criticile formulate de pârâtul recurent acesta se referă la

momentul exproprierii, apreciind că experții trebuiau să aibă în vedere

prețurile practicate pe piața imobiliară de la acea dată. Susținerea nu poate fi

primită întrucât valoarea despăgubirilor trebuie stabilită în funcție de

prețurile practicate pe piața imobiliară la data întocmirii raportului de

expertiză, astfel cum prevede în mod expres art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

legiuitorul având în vedere valoarea despăgubirilor pentru expropriere să fie

stabilită la un moment cât mai apropriat de data pronunțării hotărârii

judecătorești.

Critica cu privire la neacordarea contravalorii prejudiciului

cauzat de imposibilitatea realizării investiției - fabrica de combustibil

ecologic, nu poate fi primită întrucât vizează aspecte ce țin de aprecierea

probelor.

Or, aprecierea probelor, fiind atributul exclusiv al instanțelor

de fond ca urmare a abrogării dispozițiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu

mai poate fi cenzurată în recurs.

Neîntemeiat este și motivul de recurs referitor la încălcarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu le-au fost acordate

despăgubiri constând în contravaloarea cheltuielilor suportate pentru a

construi două căi de acces din D.N. 28 către cele doua loturi, căi care erau

necesare pentru a putea folosi proprietatea rămasă, precum și îngrădirea

loturilor rămase.

Această chestiune a fost analizată de către instanțele de fond

care au stabilit că, în fapt, reclamanții nu au dovedit că au construit căile

de acces, împrejmuirile, utilitatea lor și/sau cuantumul cheltuielilor

ocazionate de o astfel de lucrare.

De altfel, nici în recurs reclamanții nu au depus dovezi în

susținerea acestei pretenții.

În acest context al analizei, este de reținut că

recurenții-reclamanți nu au argumentat, în raport de considerentele deciziei

atacate pe aspectul în discuție, în ce constă nelegalitatea deciziei care a stabilit

ca împrejurare de fapt că din constatările experților a rezultat că terenul

reclamanților avea ieșire la drumul public D.N. 28 și nu era împrejmuit de gard

și că nu a fost identificat vreun alt drum pe terenul acestora.

Nici ultima critică cu privire la neacordarea prejudiciului

rezultat din diminuarea proprietății nu poate fi reținută.

În stabilirea despăgubirilor ce se cuvin reclamanților expertiza

efectuată și omologată de instanța de apel a avut în vedere acest aspect.

Așa cum a reținut instanța de apel, ca împrejurare de fapt ce nu

mai poate fi reconfigurată în recurs (în raport de actuala structură a art. 304

C. proc. civ. ce nu mai permite analiza în recurs a motivelor de netemeinicie,

cum s-a arătat anterior), reclamanții au avut în proprietate o suprafață totală

de 56.700 mp iar prin expropriere a 5.038 mp + 1.510 mp s-au format două loturi

de teren cu o suprafață considerabilă și nicidecum o fărâmițate ce ar determina

scăderea valorică a proprietății raportat la suprafața totală.

Recursul pârâtului nu este fondat.

Contrar susținerilor pârâtului, potrivit dispoz. art. 2 pct. 2 și art.

3 lit. a) din Legea nr. 255/2010, expropriator pentru obiectivele de interes

național este statul român, județele pentru obiectivele de interes județean,

iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local.

Statul roman este reprezentat potrivit art. 3 lit. a) de D.P.I.I.S., prin SC C.N.A.D.N.R. SA, respectiv Ministerul

Transporturilor, după caz, direct sau prin SC C.N.A.D.N.R. SA pentru lucrările

de construcție de drumuri de interes național.

În acest context al analizei pârâtul se legitimează procesual

pasiv pentru întreaga suprafață de teren expropriată, inclusiv pentru cea

suplimentară, întrucât legea nu distinge cu privire la beneficiarul fiecărei

etape de expropriere, calitatea procesuală pasivă a pârâtului fiind atrasă

pentru toate fazele exproprierii în raport de unitatea obiectului cererii.

Or, este de principiu că acolo unde legea nu dispune nici

interpretul nu trebuie să o facă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere

debemus), astfel încât critica nu va fi primită.

Nici cea de a doua critică a pârâtului nu este fondată.

Instanța de apel a apreciat că singura valoare ce are corespondent

în evoluția pieței imobiliare este cea apreciată de expertul B.I. în raportul

său - fila 22 dosar Tribunalul Galați, vol. II, de 65 euro/mp.

Recurentul-pârât, deși admite că raportul de expertiză realizat de

expertul B.I. îi este cel mai favorabil, îl contestă, totuși, susținând că nu

respectă criteriile legale, pentru că nu a avut în vedere prețuri de

tranzacționare efective.

Într-adevăr, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că

„La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză (…).”

În spiritul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză se poate

dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de

vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma

întâlnirii cererii cu oferta.

Însă, în lipsa unor astfel de dovezi, nimic nu împiedică o

evaluare care să aibă în vedere alte criterii, precum: ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile

de mică publicitate pentru imobile de același fel, metoda comparației în raport

de diferitele prețuri de tranzacționare, caracteristicile fizice ale terenului,

localizare, acces, alte elemente caracteristice ale proprietății, criteriu care

a fost avut în vedere la efectuarea expertizei de evaluare din prezenta cauză.

Așa cum a reținut curtea de apel, în determinarea valorii de

despăgubire a imobilului expertul B.I. a realizat o analiză de piață pe baza

ofertelor supuse tranzacționării, efectuându-se corecțiile de rigoare, prin

metoda comparației directe.

În acest context al analizei, se reține că lipsa tranzacțiilor pe

piața imobiliară nu poate determina amânarea efectuării expertizei până la data

încheierii unor astfel de acte juridice.

Dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul

numai în raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului,

pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte

juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi

de conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de

către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile

aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte

juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că

este suficient.

În această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în

raport și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de

exemplu, dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități, raportul

cerere-ofertă ș.a.).

Pe de altă parte, potrivit regulii exprimate în adagiul „probatio

incumbit ei qui dicit, non ei qui negat”, recurentul-pârât avea sarcina de a

proba ceea ce afirmă, dovezi ce nu s-au produs.

Procesul civil, în general, este un proces al intereselor private

și, ca atare, revine în sarcina celui care face o afirmație să probeze

pretențiile sale, conform art. 1169 C. civ.-1865, instanța neputând suplini

acesta obligație în virtutea rolului său activ consacrat de dispoz.art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.

Prin urmare, în absența oricăror probe din care să rezulte că

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel este mai mic

sau mai mare decât cel stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză,

susținerile privind o evaluare greșită a despăgubirilor acordate sunt

neîntemeiate.

Cum evaluarea făcută prin expertiza însușită de instanță respectă

criteriul legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru

determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, această critică

formulată de pârât nu poate fi reținută.

Față de toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că

hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe aspectele

contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele recursuri fiind nefondate și

urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții P. (P.), P.L. și de pârâtul

Statul Român prin SC C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 21/A din 09 mai 2013

a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2014.