ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1704/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 21.10.2011, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții Comisia pentru Aplicarea Legii 198/2004, Consiliul Local al Comunei Bascov, Prefectura Județului Arges, Statul Român prin Compania Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor pentru suprafața de teren de 50 mp, la plata prejudiciului constând în devalorizarea terenului rămas după expropriere, a prejudiciului cauzat societății reclamante ca urmare a întreruperii activității. S-a mai solicitat obligarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitești să radieze din cartea funciară nr. x din 19.02.2008 a localității Bascov mențiunile privind suprafața de teren expropriată.

În motivarea cererii, s-a arătat că pe raza localității Bascov, reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1452 mp în baza legii fondului funciar.

Pe o parte din acest teren a fost amplasat un magazin și o baracă de vulcanizare, însă pentru lucrările de construire a autostrăzii, suprafața de 50 mp a fost afectată fără a se emite hotărâre de expropriere.

Terenul a fost expropriat în fapt pentru că autoritatea local administrativă a omis să treacă terenul pe lista imobilelor ce urmau să fie expropriate aflate pe raza localității Bascov.

Prin întâmpinare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că expropriatorul este Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

La rândul său, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a invocat excepția autorității de lucru judecat cu argumentul că prin sentința civilă nr. 87 din 22 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 6897 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit în favoarea contestatorului A. dreptul la plata despăgubirilor în sumă de 16.461 euro, pentru exproprierea terenului în suprafață de 463,71 mp.

Prin contestația soluționată în mod irevocabil s-au solicitat și despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 50 mp, însă cererea a fost respinsă.

Pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a invocat și excepțiile lipsei calității sale procesuale, lipsa calității procesuale active a reclamantei S.C. B. S.R.L., precum și cea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa hotărârii de expropriere.

Prin sentința civilă nr. 194 din 15 mai 2014 a Tribunalului Argeș, secția civilă au fost respinse excepțiile netimbrării cererii, autorității de lucru judecat și inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a S.C. B. S.R.L., cu consecința respingerii cererii formulate de această reclamantă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă; a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în sensul că a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Nationale la plata sumei de 12.920 euro, în echivalent RON la data plății efective și 9.800 RON, aceasta actualizată cu indicele de inflatie la data plății efective, către reclamant, reprezentând despăgubiri; s-a dispus obligarea pârâtei ANCPI - OCPI - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Pitesti la radierea din cartea funciară nr.  x din 19.02.2008 a localității Bascov a mențiunii privind terenul în suprafață de 38 mp, expropriat; a fost obligat pârâtul Statul Român prin Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Nationale la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3.400 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Pe baza situației de fapt conturată de proba cu expertiză topografică și de cea testimonială, s-a stabilit că proprietatea reclamantului A. a fost afectată prin construirea pasajului din localitatea Bascov, jud. Argeș. Din acest motiv, excepția inadmisibilității obiectului cererii s-a apreciat a fi neîntemeiată. În argumentarea acestei excepții, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a invocat inexistența unei hotărâri de expropriere și a unei hotărâri de despăgubire.

Chiar dacă dispozițiile Legii nr. 33/1994 în materie de expropriere au în vedere proceduri anterioare realizării lucrărilor în vederea cărora imobilul urmează a fi expropriat, în lipsa unor prevederi exprese care să reglementeze situația imobilelor expropriate în fapt, proprietarul prejudiciat nu poate fi lipsit de posibilitatea de a obține o despăgubire. Faptul că expropriatorul nu a respectat întocmai procedura de acordare a acestor despăgubiri nu poate fi imputat reclamantului, a cărui proprietate este garantată prin dispozițiile art. 44 din Constituție, exproprierea putând interveni, astfel cum prevede alin. (3) al acestui text constituțional, numai pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

În legătură cu acest aspect, instanța a reținut și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului exprimată în cauza Burghelea împotriva României, în care s-a reținut încălcarea de către Statul român a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că terenul unui particular a fost ocupat în mod ireversibil de o lucrare de utilitate publică, fără a exista un transfer de proprietate către stat și fără acordarea unei despăgubiri.

Curtea Europeană a apreciat că, în absența unui act formal de expropriere, situația persoanei astfel prejudiciate nu poate fi considerată "previzibilă" și corespunzătoare cerinței "principiului securității juridice". Situația în cauză a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea terenului, cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea (Constituția din 1991 și, în special, Legea nr. 33/1994), fără a pune în prealabil o indemnizație la dispoziția proprietarului.

În virtutea acestor considerente, tribunalul a reținut că pârâții sunt cei care au încălcat regulile ce guvernează exproprierea, astfel că entitatea cu atribuții în materie nu poate să invoce propria culpă în nerespectarea legii, pentru a împiedica demersul judiciar al reclamanților care au acționat pentru a obține reparația pentru exproprierea în fapt.

Referitor la excepția netimbrării cererii, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, astfel că această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.

Relativ la excepția lipsei calității procesuale active a S.C. B. S.R.L., au fost reținute dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora, pentru acordarea despăgubirilor trebuie avute în vedere dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea se acordă numai proprietarului terenului, calitate pe care în cauza de față o are reclamantul A., iar nu S.C. B. S.R.L. Din acest motiv, excepția lipsei calității procesuale active a acestei reclamante, invocată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a fost admisă și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de această reclamantă ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România în considerarea sentinței civile nr. 87 din 22 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2005, irevocabilă prin decizia civilă nr. 6897 pronunțată la data de 19.10.2009 de I.C.C.J., instanța a avut în vedere faptul că obiectul acelei cereri a constat în contestație împotriva hotărârii nr. 15 din 21 decembrie 2004 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și, ca atare, nu se poate reține că ar exista, în ceea ce privește obiectul, identitate între prezenta cauză și cea soluționată în cadrul dosarului nr. x/2005 al Tribunalului Argeș.

Referitor la cuantumul despăgubirii ce se cuvine reclamantului ca urmare a exproprierii, astfel cum a evidențiat proba cu expertiză în specialitatea topografie, s-a reținut că terenul reclamantului a fost afectat de realizarea obiectivului Autostrada DN 7 Intersecția Bascov în privința suprafeței de 38 mp. Valoarea de circulație a acestui teren, determinată la data deposedării, respectiv luna octombrie 2008, a fost stabilită în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert C. la 12.920 euro, valoare necontestată de nici una dintre părțile procesului.

Pe acest teren, potrivit schiței cadastrale, au existat două construcții notate C1 magazin și C2 baracă metalică, în care funcționa o vulcanizare cu rampă auto. De asemenea, terenul era împrejmuit cu gard de metal cu soclu de beton, conform certificatului de urbanism din 06.05.1996. Și aceste imobile au fost afectate de realizarea aceluiași obiectiv, în sensul demolării parțiale în ceea ce privește magazinul și anume copertina acestuia sau totale în privința celorlalte, astfel că același expert C. a determinat o valoare totală de 9.800 RON pentru aceste bunuri.

Același expert a avut ca obiectiv și stabilirea faptului dacă suprafața de teren rămasă în proprietatea reclamantului a suferit o depreciere ca urmare a efectuării obiectivului tunel legătura Autostradă - DN 7 Râmnicu Vâlcea și cuantificarea acestei deprecieri. În cadrul răspunsului la acest obiectiv, expertul C. a stabilit că restul de teren rămas neexpropriat a suferit o depreciere valorică în valoare de 87.000 euro ca urmare a construirii în proximitate a pasajului subteran care împiedică accesul comod și nu permite desfășurarea activităților comerciale. De asemenea, s-a stabilit și valoarea de 52.400 euro reprezentând deprecierea valorică suferită de construcția rămasă nefolosită - magazin și demolată -vulcanizare, ca urmare a execuției tunelului de legătură dintre Autostrada și DN 7 Râmnicu Vâlcea.

Instanța a reținut faptul că, atât din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert C., cât și din declarațiile martorilor audiați, a rezultat că deprecierea estimată de expert la 87000 euro, respectiv la 52400 euro, a fost cauzată de executarea pasajului subteran în proximitatea proprietății reclamantului, iar nu de însăși exproprierea unei suprafețe de teren din această proprietate. Așa fiind, această depreciere nu a fost consecința exproprierii, ci a edificării acestui pasaj, ceea ce înseamnă că și în ipoteza în care pentru realizarea pasajului nu era necesară deposedarea reclamantului, această depreciere oricum s-ar fi produs. Cadrul legal invocat de reclamant nu permite analizarea pretențiilor având ca obiect prejudiciul reprezentat de această depreciere.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

Prin urmare, în temeiul acestor prevederi legale, despăgubirea este prevăzută numai pentru expropriere, ceea ce face ca în cauza de față acțiunea să fie întemeiată numai pentru sumele de 12.920 euro, în echivalent RON la data plății efective și 9.800 RON, întrucât acestea reprezintă valoarea suprafeței de 38 mp expropriate, respectiv valoarea prejudiciului suferit de reclamant prin demolarea gardului și a unor construcții ca urmare a acestei exproprieri. Pentru restul pretențiilor reclamantului, inclusiv cele determinate de întreruperea activității comerciale, cheltuieli de suspendare a activității societății comerciale și drepturile salariale ale reclamantului, neputându-se reține existența unei legături de cauzalitate între expropriere și prejudiciul invocat de reclamant și, implicit, incidența prevederilor legale de mai sus.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, în temeiul art. 274 C. proc. civ., raportat la soluția de admitere în parte a acțiunii, instanța a dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Compania Natională de Autostrăzi și Drumuri Nationale la plata sumei de 3.400 RON către reclamant, reprezentând onorariu de avocat - 1.500 RON și onorariu de experți C. - 1.000 RON, proporțional obiectivelor avute în vedere pentru admiterea acțiunii și D. - 900 RON, conform chitanțelor aflate la dosar.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., precum și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Prin decizia nr. 143 din 27 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins apelul reclamantului A., a admis apelurile declarate de reclamanta S.C. B. S.R.L. și de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a schimbat în parte sentința în sensul că, admițând în parte acțiunea, a obligat pe pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, pentru Statul Român, să declanșeze procedura de expropriere pentru suprafața de 26 m.p. afectată prin executarea trotuarului pietonal în interiorul culoarului de expropriere (între punctele de contur 24-28'-28"-12-11-24), cât și cu modificarea detaliilor acestuia (între punctele de contur 28"-29-24-24'-28"), identificat conform E. și F. (recepționat cu procesul-verbal de recepție nr. x/214 al O.C.I. Argeș - B.C.I. Pitești privind lucrarea din 27 noiembrie 2014), cu obligațiile aferente referitoare la întocmirea formelor de publicitate imobiliară; a respins cererile de despăgubire, ca prematur formulate; a menținut sentința față de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a respins acțiunea față de ceilalți pârâți; a obligat pe apelanta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România la plata sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel, către reclamanta S.C. B. S.R.L.

În motivarea soluției sale, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Persoana juridică nu are calitatea de a solicita despăgubiri ca urmare a preluării în fapt a unei suprafețe de teren proprietatea persoanei fizice.

Cu privire la cererea reclamantului A. privind plata despăgubirilor pentru suprafața de teren afectată de efectuarea lucrărilor de interes public se impunea existența unei hotărâri de expropriere, actul administrativ putând fi emis numai de către instituțiile speciale după procedura exproprierii și nu direct de către instanță, deși pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România recunoaște că o parte din terenul reclamantului a fost afectată de lucrările de interes public.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, terenul afectat de lucrarea de interes public fiind diferit de acela pentru care pe cale judiciară s-a constatat existența dreptului la despăgubiri.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. și S.C. B. S.R.L.

Prin decizia nr. 1207 din 08 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a apreciat că ceea ce s-a pretins prin cererea de chemare în judecată este faptul că, deși parțial, proprietatea a căzut sub perimetrul culoarului de expropriere, iar parțial a intrat în fapt sub incidența lucrărilor efectuate în scop public, totuși nu a fost formulată propunerea de despăgubire în condițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, ținând seama de obiectul dedus judecății, de faptul că pârâta a recunoscut că în executarea unor lucrări de construcție a autostrăzii a fost ocupată și o suprafață de teren din proprietatea reclamanților, fără a se fi declanșat procedura prealabilă a exproprierii pentru această suprafață, de împrejurarea că în fapt s-a produs o deposedare a reclamanților de terenul lor, ce a fost afectat de utilități publice, se desprinde concluzia că ambele părți au consimțit la transmiterea dreptului de proprietate de la reclamanți la pârâtă, divergențele continuând să se poarte asupra despăgubirilor, chestiune asupra căreia instanța de judecată are competența a se pronunța, la cererea oricăreia dintre părți.

Este real că instanța civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator în condițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 și numai după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20 din aceeași lege, condiția declarării utilității publice potrivit acestei legi fiind una de admisibilitate pentru sesizarea instanței de judecată, conform art. 3, însă este de observat că art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevede o situație de excepție.

Astfel, acest text legal prevede că:

"(1) Cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege. (2) În cazul în care acordul de voință al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit cap. IV din prezenta lege".

Din perspectiva celor expuse, s-a reținut că expropriatul are deschisă calea unei acțiuni civile întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 numai în contextul dispozițiilor art. 4 din acest act normativ.

Ocuparea terenului reclamanților și demararea lucrărilor de expropriere în lipsa declanșării procedurii prevăzute de lege reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, manifestată prin împiedicarea de a exercita atributele esențiale ale acestui drept, precum posesia și folosința, în virtutea cărora reclamanții ar fi putut realiza venituri.

Această situație a fost, așadar, una prejudiciabilă pentru reclamanți și, în mod corelativ, imputabilă pârâtului în calitate de posesor și autoritate abilitată în procedura exproprierii.

Or, prejudiciul creat constă în lipsirea reclamanților de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul în litigiu, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului.

În cauză, s-a reținut că reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituționale care garantează respectarea dreptului de proprietate și cu condițiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, conținute de art. 44 din Constituția României, precum și cu dispozițiile art. l din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.

S-a reținut, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat constant că o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate dacă această măsură este prevăzută de lege, este justificată de o cauză de utilitate publică și dublată de o indemnizare corespunzătoare a titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, orice limitare trebuind să fie proporțională cu scopul urmărit. Noțiunea de "privare de proprietate" are, de altfel, semnificația unei preluări complete și definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei măsuri luate de autoritățile naționale se face nu numai în raport de dispozițiile interne în vigoare, ci și ținând cont de efectul real produs de acea măsură (hotărârea CEDO în cauza Burdov contra Rusiei din 7 mai 2002, cauza Sporrong contra Suediei hotărârea din 23 septembrie 1982 și hotărârea din 24 iunie 1993 în cauza Papamichalopolus contra Greciei).

Din perspectiva celor expuse, s-a reținut că reclamantul a suferit o privare de bunul său, care, deși justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de circulație, a suprafeței de teren de care a fost deposedat, cât și contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt. În aceste condiții, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, pentru apărarea drepturilor sale, potrivit art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În rejudecare, prin decizia nr. 1757 din 06 iunie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. și de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat Statul Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să plătească reclamantului A. sumele de: 39.684,62 RON, reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 38 mp, echivalent al 9.956 euro; 59.758 RON, echivalent a 14.992 euro, reprezentând valoarea lipsei de folosință a acestui teren; 35.403,65 RON, echivalentul a 8.882 euro, reprezentând despăgubiri pentru zona de siguranță în suprafață de 33,9 mp; 185.341 RON, echivalentul a 46.498 euro, reprezentând despăgubiri pentru zona de protecție; a obligat pârâta să plătească reclamantei S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar, suma totală de 35.435 RON, reprezentând contravaloarea construcțiilor demolate de pe suprafața de teren expropriată; a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 7.900 RON; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Având în vedere dezlegările în drept date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în rejudecare s-a administrat proba cu expertiză tehnică.

Potrivit constatărilor din raportul de expertiză tehnică și probelor administrate în cauză, prin lucrările de utilitate publică expropriatorul a afectat suprafața de 38 mp la data de 20.10.2008, perioadă după care prețul de circulație al imobilelor a cunoscut o scădere semnificativă urmare a crizei economice care a afectat și piața imobiliară.

Stabilirea unei despăgubiri juste trebuie să se facă prin raportare la data la care reclamantul a fost deposedat de imobil și nu la o dată ulterioară care, din cauza crizei, nu ar putea să exprime în mod real valoarea prejudiciului suferit, atât cu privire la valoarea terenului, cât și daunele cauzate prin privarea de dreptul de folosință.

În raportul de expertiză pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a avut în vedere data de 20.10.2008, respectiv prețurile de circulație cu care s-au vândut imobile în mod obișnuit, de același fel, pe raza localității Bascov.

La cuantumul total al despăgubirilor au fost avute în vedere valoarea reală a imobilului în suprafață de 38 mp, valoarea construcțiilor demolate, precum și a gardurilor care au împrejmuit terenul, scăderea valorii terenului rămas neexpropriat prin lucrarea de interes public care a îngreunat accesul direct la imobil și a creat imposibilitatea amenajării unei parcări.

Ca urmare a culpei sale procesuale, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A., pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În mod greșit, instanța de apel a dispus acordarea despăgubirilor pentru construcțiile demolate către reclamanta S.C. B. S.R.L., întrucât proprietar al acestora este reclamantul persoană fizică, iar la dosar nu există niciun înscris din care să rezulte că ar fi proprietatea societății.

Tot astfel, în ce privește cheltuielile de judecată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către ambii reclamanți, deși din dovezile depuse la dosar rezultă că acestea au fost suportate doar de reclamantul persoană fizică.

Mai arată că în decizia recurată s-a strecurat o eroare constând în aceea că s-a menționat că acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar, în loc de asociat unic, lichidatorul judiciar fiind citat abia pentru termenul din 13.06.2013.

O ultimă critică a recurentului reclamant vizează acordarea despăgubirilor, fără ca acestea să fie indexate cu indicele de inflație.

Sub un prim aspect, recurenta pârâtă critică modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, sub aspectul momentului avut în vedere de instanța de apel, respectiv cel al deposedării - 2008, ceea ce a determinat suma de 262 euro/mp, ce constituie o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.

Soluția instanței de apel este greșită și în ce privește despăgubirile reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, atât sub aspectul acordării, cât și în cu privire la cuantumul acestora, întrucât instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcând îndrumarea dată prin decizia de casare de către I.C.C.J.

Mai susține recurenta pârâtă că terenul neexpropriat a dobândit acces la drumul public, ceea ce i-a conferit o valoare economică în sine ca efect al modernizării căilor de acces și fluidizării traficului, astfel că prejudiciul invocat nu justifică creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării, în condiții de rentabilitate, a activității pe suprafața de teren rămasă neexpropriată.

O ultimă critică vizează dispoziția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta pârâtă susținând că instanța nu a motivat această dispoziție, iar suma acordată este prea mare, astfel că solicită reducerea acesteia.

Recurenta pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru terenul expropriat conform grilei notarilor la data efectuării expertizei.

Astfel, recurentul susține că, urmare a deciziei de casare pronunțate în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice, prin care s-a stabilit valoarea de circulație a terenului în suprafață de 38 mp la 9,956 euro, respectiv 39.684,62 RON, iar valoarea lipsei de folosință a acestuia la 14.990 euro, reprezentând 59.758 RON.

Din aceeași expertiză rezultă că experții au stabilit și valoarea pagubei produse restului de teren în suprafață de 860 m2, ce aparține reclamantului lonescu A., respectiv despăgubiri pentru restricțiile la nivelul zonei de siguranță în cuantum de 35.403,65 RON, echivalentul a 8.882 euro, precum și cele pentru restricții la nivelul zonei de protecție în cuantum de 185.341 RON, echivalentul a 46.498 euro.

Aceste sume nu pot face parte din despăgubirea la care este îndreptățit reclamantul A., întrucât restricțiile au fost cauzate de executarea pasajului subteran în proximitatea proprietății reclamantului, iar nu de expropriere, aspect reținut și de instanța de fond.

Astfel, s-a reținut că deprecierea valorii restului imobilului reclamantului nu a fost consecința exproprierii în fapt a suprafeței de 38 mp, ci a edificării pasajului subteran, ceea ce înseamnă că și în ipoteza în care pentru realizarea pasajului nu era necesară deposedarea reclamantului, deprecierea oricum s-ar fi produs.

Recurentul Ministerul Public solicită casarea în parte a deciziei atacate, în sensul menținerii obligației de plată a despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a terenului în suprafață de 38 mp și a despăgubirilor pentru lipsa de folosință și înlăturării obligării Statului Român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii, la plata sumelor de 35.403,65 RON și 185.341 RON, reprezentând despăgubiri pentru zona de protecție și zona de siguranță.

Structurând criticile din cele trei recursuri cu care a fost legal învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, trebuie menționat că susținerile recurentului-reclamant privind eroarea de consemnare în decizia recurată a reprezentantului reclamantei S.C. B. S.R.L. la data sesizării instanței nu pot forma obiect de critică în recurs, întrucât vizează îndreptarea unei erori materiale, care potrivit dispozițiilor art. 2812 din C. proc. civ. nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281, respectiv în procedura îndreptării erorilor materiale.

Relativ la criticile formulate prin recursurile formulate în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Instanța de apel, în rejudecare, a reținut în mod corect că, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat cu putere de lucru judecat împrejurarea că terenul proprietatea reclamantului A. a fost supus unei exproprieri de fapt, acesta fiind îndreptățit să primească contravaloarea despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și valoarea lipsei de folosință.

Astfel, în decizia de casare s-a reținut că prejudiciul creat constă în lipsirea reclamantului de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru terenul în litigiu, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului.

Reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituționale care garantează respectarea dreptului de proprietate și cu condițiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, conținute de art. 44 din Constituția României, precum și cu dispozițiile art. l din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.

Reclamantul a suferit o privare de bunul său, care, deși justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală de circulație a suprafeței de teren de care a fost deposedat, cât și contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt. În aceste condiții, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa instanței de judecată, pentru apărarea drepturilor sale, potrivit art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de această dezlegare a instanței de casare, obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu mai poate fi repusă în discuție îndreptățirea reclamantului A. la despăgubiri vizând valoarea de circulație a terenului expropriat și contravaloarea lipsei de folosință cu privire la acest teren, care se bucură de autoritate de lucru judecat și, ca atare, nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel, dispunând acordarea despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință, a dat mai mult decât s-a cerut.

Cu privire la criticile din recursul pârâtei vizând cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. critică momentul la care s-a raportat instanța de apel în stabilirea cuantumului despăgubirii, respectiv cel al deposedării - octombrie 2008.

Așa cum deja s-a menționat, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat cu putere de lucru judecat împrejurarea că terenul proprietatea reclamantului A. a fost supus unei exproprieri de fapt, acesta fiind îndreptățit să primească contravaloarea despăgubirilor reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și valoarea lipsei de folosință.

În ce privește momentul în raport de care instanța are a stabili cuantumul despăgubirilor, se impune a se avea în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 12/2015 și nr. 380/2015, prin care s-au constatat ca fiind neconstituționale dispozițiile care vizează momentul în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor cuvenite urmare exproprierii, respectiv cele care vizează sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut că "stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecință, în această privință legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului."

Ocuparea terenului și demararea lucrărilor de expropriere în lipsa declanșării procedurii prevăzute de lege reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate manifestată prin împiedicarea de a exercita atribute esențiale ale acestui drept.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului consacrată într-o serie de cauze în materie (ex: cauza Burghelea contra României), exproprierea forțată desemnează acea situație în care o persoană care este proprietarul unui bun pierde toate atributele dreptului de proprietate în favoarea statului, fără ca această privare de atributele proprietății să facă obiectul unui act juridic.

În acest context și în absența unui act formal de expropriere, situația reclamantului nu poate fi considerată ca "previzibilă" și corespunzătoare cerinței "principiului securității juridice". Situația în cauză a permis autorităților să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, cu neglijarea regulilor ce guvernează exproprierea (Constituția din anul 1991 și, în special, Legea nr. 33/1994), fără a pune, în prealabil, la îndemâna reclamantului o indemnizație proporțională (a se vedea mutatis mutandis, Burghelea împotriva României, par. 39).

S-a mai reținut că nu poate fi impusă părții deposedate obligația de a urma diverse proceduri în scopul acoperirii prejudiciului determinat de acțiunea statului, prin autoritățile sale, ci acestora din urmă trebuie să le fie impusă obligația ca preluarea unui bun sau reglementarea folosinței bunului, proprietatea unei persoane private, să urmeze, anterior adoptării acestei măsuri, procedurile prescrise de lege, pentru a asigura legalitatea măsurii, care, numai într-o asemenea ipoteză, își găsește justificarea în normele interne și convenționale în materie, ce fac parte din ordinea de drept internă.

În acest sens, și instanța de recurs, în primul ciclu procesual, în urma analizării jurisprudenței CEDO, a stabilit că reclamantul a suferit o privare de bunul său, care, deși justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoțită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de circulație a suprafeței de teren de care a fost deposedat, cât și contravaloarea lipsei de folosință calculată de la data preluării în fapt.

Prin urmare, data transferului dreptului de proprietate este data exproprierii în fapt, repectiv cea a deposedării, octombrie 2008.

Așa fiind, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, în mod corect instanța de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, stabilind valoarea de circulație a terenului expropriat la data deposedării - octombrie 2008, în acord cu deciziile Curții Constituționale.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte vizând greșita stabilire a cuantumului despăgubirilor raportat la momentul deposedării sunt nefondate și nu pot fi primite.

În ceea ce privește solicitarea aceleiași recurente de stabilire a cuantumului despăgubirilor, pentru terenul de 38 mp expropriat, conform grilei notarilor, aceasta nu poate fi primită, raportat la dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care instituie drept criteriu de stabilire a despăgubirilor pentru expropriere "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", deci prețul de tranzacționare pentru imobile similare celui expropriat, ceea ce s-a avut în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat.

Nefondată este și critica recurentului-reclamant privind actualizarea cu rata inflației a sumelor acordate cu titlu de despăgubire, având în vedere că acesta este apărat de consecințele devalorizării monedei naționale, în condițiile în care sumele au fost stabilite ca echivalent în RON al despăgubirii calculate în moneda europeană.

În ce privește însă criticile privind contravaloarea construcțiilor demolate de pe suprafața de teren expropriată, precum și despăgubirile pentru zona de protecție și zona de siguranță, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:

Ca situație de fapt, prima instanță a reținut, conform raportului de expertiză în specialitatea topografie administrat în cauză, că terenul proprietatea reclamantului A. a fost afectat de realizarea obiectivului Autostrada DN 7 Intersecția Bascov în privința unei suprafețe de 38 mp și că pe acest teren, potrivit schiței cadastrale, au existat două construcții notate C1 magazin și C2 baracă metalică, în care funcționa o vulcanizare cu rampă auto. De asemenea, terenul era împrejmuit cu gard de metal cu soclu de beton, conform certificatului de urbanism din 06.05.1996. Și aceste imobile au fost afectate de realizarea aceluiași obiectiv, în sensul demolării parțiale în ceea ce privește magazinul, respectiv copertina acestuia, sau totale, în privința celorlalte.

Cu privire la terenul neexpropriat, rămas în proprietatea reclamantului, prima instanță a reținut, atât din concluziile raportului de expertiză, cât și din declarațiile celor doi martori audiați în cauză, că acesta a suferit o depreciere valorică ce a fost cauzată de executarea pasajului subteran în proximitatea proprietății reclamantului, iar nu de însăși exproprierea unei suprafețe de teren din această proprietate, nefiind deci consecința exproprierii terenului în litigiu.

Raportând această situație de fapt la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, prima instanță a stabilit că reclamantul A. este îndreptățit la despăgubiri reprezentând valoarea suprafeței de 38 mp expropriate și valoarea prejudiciului suferit prin demolarea gardului și a unor construcții ca urmare a acestei exproprieri, nu și la despăgubiri pentru deprecierea valorică a terenului rămas în proprietate, deoarece nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate între această depreciere și expropriere.

Deși nu a modificat situația de fapt stabilită de prima instanță, instanța de apel a schimbat soluția fondului, dispunând acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate în favoarea reclamantei S.C. B. S.R.L. (la fond fiind acordate despăgubiri cu acest titlu reclamantului A.) și acordarea de despăgubiri pentru deprecierea valorică a terenului rămas neexpropriat, respectiv pentru zona de protecție și zona de siguranță, în favoarea reclamantului A. (la fond nefiind acordate despăgubiri cu acest titlu), fără a motiva în vreun fel aceste soluții prin raportare la probele administrate.

Astfel, instanța de apel a modificat titularul dreptului la despăgubiri pentru construcțiile demolate, stabilit la fond ca fiind reclamantul A., dispunând ca despăgubirile cu acest titlu să fie acordate reclamantei S.C. B. S.R.L., fără a argumenta, prin raportare la probele administrate, cine este titularul dreptului de proprietate cu privire la aceste construcții.

Tot astfel, instanța de apel, care a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului A. pentru prejudiciul decurgând din deprecierea valorică a terenului rămas neexpropriat, respectiv pentru zona de protecție și zona de siguranță, nu a adus niciun argument, prin raportare la probele administrate, care să releve existența legăturii de cauzalitate între prejudiciul reclamat pentru deprecierea valorică a terenului rămas în proprietatea reclamantului A. și exproprierea suprafeței litigioase, în condițiile în care la fond se reținuse inexistența acestei legături de cauzalitate.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nemotivarea constituind un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanța ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de părți prin apelurile deduse judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății.

În speță, instanța de apel a procedat la pronunțarea unei hotărâri prin care a dispus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei S.C. B. S.R.L. pentru construcțiile demolate de pe suprafața de teren expropriată și în favoarea reclamantului A. pentru deprecierea valorică a terenului rămas neexpropriat, respectiv pentru zona de protecție și zona de siguranță, fără să arate argumentele pentru care a schimbat hotărârea primei instanțe pe aceste aspecte, astfel că decizia recurată este defectuoasă din punct de vedere procedural, lipsindu-i considerentele pe aspecte deduse judecății.

Instanța de recurs nu poate suplini motivarea, deoarece aceasta ar însemna ca respectivele chestiuni, rămase nerezolvate în etapa jurisdicțională anterioară, să fie tranșate în mod irevocabil de către instanța de recurs.

În felul acesta ar fi suprimată o fază procesuală și, în plus, instanța de recurs nu ar mai exercita o cenzură de legalitate asupra modalității în care a doua instanță a fondului, într-o judecată devolutivă, trebuie să dea dezlegare criticilor care au învestit-o.

Fără arătarea argumentelor care să susțină soluția din dispozitiv, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală care, potrivit prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este supusă casării, întrucât asupra acesteia nu se poate realiza controlul judiciar.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și alin. (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează ca recursurile exercitate în cauză să fie admise în limita criticilor referitoare la despăgubirile pentru construcțiile demolate de pe suprafața de teren expropriată și despăgubirile pentru zona de protecție și zona de siguranță, pretinse ca prejudiciu pentru deprecierea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantului A. după exproprierea suprafeței litigioase, cu consecința casării în parte a deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, în ceea ce privește despăgubirile pretinse pentru construcțiile demolate de pe suprafața de teren expropriată și pentru deprecierea valorii terenului rămas în proprietatea reclamantului după exproprierea suprafeței litigioase (zona de protecție și de siguranță).

În acest sens, cu ocazia rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 și va administra, în mod nemijlocit, orice dovadă pe care o va considera necesară pentru a stabili dacă terenul aflat în proprietatea reclamantului A., rămas neexpropriat, a suferit o depreciere valorică cauzată de exproprierea suprafeței de teren ce constituie obiectul prezentei cauze și, în raport de această constatare, va stabili dacă reclamantul A. este îndreptățit să primească despăgubiri pentru această componentă a prejudiciului.

Totodată, în rejudecare, se vor administra toate probatoriile necesare pentru a se stabili cine este titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor demolate, respectiv reclamantul persoană fizică sau societatea reclamantă, deci cine este persoana îndreptățită la despăgubiri.

Evident, dacă instanța de apel va constata că deprecierea valorii terenului neexpropriat și demolarea construcțiilor sunt consecința exproprierii suprafeței litigioase, va stabili și cuantumul despăgubirilor ce se cuvin persoanei îndreptățite, expertiza ce se va administra în rejudecare urmând a avea ca obiectiv și calcularea despăgubirilor pentru aceste componente ale prejudiciului pretins.

În raport de concluzia la care va ajunge și de soluția ce o va pronunța, instanța de apel va dispune și cu privire la cheltuielile de judecată datorate de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., urmând a stabili dacă acestea se cuvin ambilor reclamanți sau doar reclamantului A.

Dispozițiile din decizia recurată privind despăgubirile reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și valoarea lipsei de folosință a acestui teren vor fi menținute, urmare a respingerii criticilor formulate pe aceste aspecte prin recursurile exercitate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul A., de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei nr. 1757 din 6 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește contravaloarea construcțiilor demolate de pe suprafața de teren expropriată, despăgubirile pentru zona de protecție și cele pentru zona de siguranță, precum și cheltuielile de judecată.

Menține dispozițiile din decizie privind despăgubirile reprezentând valoarea de circulație a terenului expropriat și valoarea lipsei de folosință a acestui teren.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2017.