ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1130/2015

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 16 decembrie 2013,reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, solicitând obligarea acestuia să-i soluționeze notificarea din 14 septembrie 2001, prin care a cerut restituirea în natură a cotei de 4/5 parte din imobilul compus din construcție și teren, situat în Municipiul Brașov, în prezent aflat în posesia SC T. SA.

Hotărârea pronunțată de tribunal Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin sentința nr. 89/D din 13 aprilie 2014,a respins, ca neîntemeiate, atât excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, cât și acțiunea formulată de reclamant. 3 . Hotărârea pronunțată de curtea de apel Prin Decizia nr. 826/Ap din 18 noiembrie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a confirmat sentința tribunalului prin respingerea, ca nefondat, a apelul declarat de reclamantul P.C.

Cererea de recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație la data de 27 ianuarie 2014. În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus mtocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Procedura derutată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 24 aprilie 2015, tară citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursululuî Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisib Uitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Dosarul are ca obiect obligarea pârâtului Municipiul Brașov, prin primar de a soluționa notificarea nr. 2640/2001 formulată de petentul P.C., în temeiul Legii nr. 10/2001, privitoare Ia restituirea imobilului situat în municipiul Brașov. Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că ''Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții ele apel". Rezultă deci, că potrivit art, 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel. De asemenea, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv ia 30 ianuarie 2014. Ca atare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010. În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001, potrivit cărora " Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte oriprintr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data mirării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească deprimă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară,'" Față de cele sus-menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 826 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apei Brașov, atacată în speță, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul ca o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.