ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2015

Asupra

cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 483/ AP

din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov,

secția

I civilă,

s-a admis, în parte, apelul formulat de contestatorii N.C.

A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G.

împotriva Sentinței nr. 202/ S din 24 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov. A

fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că s-a respins cererea,

intimatului Municipiul Brașov, prin primar privind obligarea contestatorilor la

plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G.,

recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la dala de 05 iunie 2015.

Investită

cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a procedat, la data de 17 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul

de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C.

proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 23 iunie 2015, comunicarea raportului

părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd

dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit

dovezilor aflate la filele 24-28 din dosarul de recurs, raportul asupra

admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurenților și

intimaților.

Recurenții N.C.A.,

N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G. au depus punct de vedere asupra raportului,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au

solicitat admiterea în principiu a recursului.

Analizând

recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din

oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul

prezentului dosar îl reprezintă contestația formulată de N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E.

și N.I.G.

, în contradictoriu cu intimatul

Municipiul Brașov, prin primar,

prin care solicită anularea, în parte, a

Dispoziției nr. 3259 din 22 octombrie 2013, emisă în aplicarea Legii nr.

10/2001, în sensul că, pentru diferența de valoare de 169.847 euro dintre

valoarea imobilului ce a constituit obiectul notificării și valoarea imobilelor

acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, să li se acorde

despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv alte imobile sau bunuri

disponibile deținute de intimat, iar nu despăgubiri așa cum s-a prevăzut în

dispoziția atacată.

În motivarea

cererii, contestatorii au arătat că, prin dispoziția menționată, emisă în baza

unei hotărâri judecătorești, s-a dispus completarea Dispoziției nr. 17456 din 25

noiembrie 2009 cu un nou articol, prin care li s-a propus restituirea în

echivalent, sub forma despăgubirilor acordate în condițiile legii speciale

privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, pentru diferența de valoare de 169.847 euro, dintre valoarea

imobilului ce a constituit obiectul notificării

și valoarea imobilelor acordate în

compensare, ca măsură reparatorie în

echivalent.

Legea

nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26

alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr.

202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor,

prevede că „Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de

competența curții de apel”.

Reiese

deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea

tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției

motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este

supusă recursului de competența curții de apel.

De

asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs

de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză

până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată

ulterior acestei date,

respectiv

la 24 noiembrie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma

modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză,

sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2)

din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care

a modificat Legea nr, 10/2001, care prevăd că „Dacă prin prezenta lege nu se

prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în

vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța

ierarhic superioară;

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului

sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă

expresie similară.”

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale

de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr.

10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de

atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea

acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor

art. 634 alin. (1)

pct. 4

din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cu art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă

că Decizia nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de

curtea de apel în cadrai soluționării unui apel declarat împotriva unei

hotărâri supuse numai apelului.

Prin urmare,

instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauza.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de contestatorii N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și

N.I.G. împotriva Deciziei nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel

Brașov, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.