ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2015

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă, s-a admis, în parte, apelul formulat de contestatorii N.C. A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G. împotriva Sentinței nr. 202/ S din 24 noiembrie 2014 a Tribunalului Brașov. A fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că s-a respins cererea, intimatului Municipiul Brașov, prin primar privind obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la dala de 05 iunie 2015. Investită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 17 iunie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 23 iunie 2015, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la filele 24-28 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurenților și intimaților. Recurenții N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G. au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea în principiu a recursului. Analizând recursul formulat, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestația formulată de N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E.

și N.I.G. , în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov, prin primar, prin care solicită anularea, în parte, a Dispoziției nr. 3259 din 22 octombrie 2013, emisă în aplicarea Legii nr. 10/2001, în sensul că, pentru diferența de valoare de 169.847 euro dintre valoarea imobilului ce a constituit obiectul notificării și valoarea imobilelor acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, să li se acorde despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv alte imobile sau bunuri disponibile deținute de intimat, iar nu despăgubiri așa cum s-a prevăzut în dispoziția atacată.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, prin dispoziția menționată, emisă în baza unei hotărâri judecătorești, s-a dispus completarea Dispoziției nr. 17456 din 25 noiembrie 2009 cu un nou articol, prin care li s-a propus restituirea în echivalent, sub forma despăgubirilor acordate în condițiile legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru diferența de valoare de 169.847 euro, dintre valoarea imobilului ce a constituit obiectul notificării și valoarea imobilelor acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent. Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că „Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel”.

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel. De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 24 noiembrie 2014. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr, 10/2001, care prevăd că „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară; (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară.” Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanței supreme de soluționarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrai soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Prin urmare, instanța urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauza.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorii N.C.A., N.M., N.C.I., N.Z.E. și N.I.G. împotriva Deciziei nr. 483/ AP din 06 aprilie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2015.