ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1136/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura în fața primei instanțe

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamantele G.D.G. și V.R.V., în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și

pârâta D.C.N. în calitate de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, au solicitat obligarea pârâtei D.C.N. - Președintele Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul

minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 25 iunie 2011

și până la data executării efective a obligației stabilite prin Decizia civilă

nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2009 și

obligarea pârâtei D.C.N. - Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 1264 din 8 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei D.C.N. și excepția lipsei de interes, ca

neîntemeiate și a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantele G.D.G.

și V.R.V., în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, B.G. - Președintele Autorității Naționale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, D.C.N. și D.D., ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.C.N., s-a

constatat că este neîntemeiată existând identitate între persoana acestei

pârâte și persoana care în perioada ulterioară rămânerii irevocabile a titlului

executoriu deținut de către reclamantă a deținut calitatea de conducător al

CCSD, astfel încât potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004 se reține calitatea

procesuală pasivă a acestei pârâte corespunzător perioadei în care a deținut o asemenea

funcție, respectiv 16 octombrie 2009 - 04 octombrie 2011.

Referitor

la excepția lipsei de interes invocată de către aceeași pârâtă cu referire la

aceleași împrejurări, s-a constatat că la data introducerii acțiunii, 21 iulie

2011, când această pârâtă a figurat în acțiunea inițială, a deținut calitatea

de conducător al CCSD, astfel încât potrivit disp. art. 24 din Legea nr.

554/2004 reclamantele au avut un interes direct, legitim și actual de a formula

o asemenea acțiune în vederea valorificării titlului executoriu, neavând

relevantă că ulterior introducerii acțiunii aceeași pârâtă a fost eliberată din

această funcție, față de împrejurarea că reclamantele au înțeles ulterior să

precizeze acțiunea introductivă în sensul obligării fiecăruia dintre conducătorii

CCSD, potrivit perioadelor succesive în care au deținut o astfel de funcție, la

plata amenzii conform art. 24 din Legea nr. 554/2004, fiind respinsă această

excepție ca neîntemeiată.

Cu

privire la fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că în fapt prin Decizia

civilă nr. 3012 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul

formulat de către reclamantele din prezenta cauză împotriva Sentinței civile

nr. 2392 din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2010, a fost

modificată sentința recurată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea

formulată de către aceleași reclamante în contradictoriu cu pârâta CCSD și

obligată această pârâtă să soluționeze dosarele corespunzătoare dispozițiilor

nr. 5795/2006 și respectiv nr. 5797/2006 emise de către Primarul General al

Mun. București, în sensul parcurgerii etapelor ulterioare analizării dosarelor

pentru evaluarea și stabilirea despăgubirilor cuvenite recurenților-reclamanți.

Deși

ulterior expirării celor 30 de zile de la data pronunțării acestei decizii

irevocabile pronunțată de către instanța de contencios administrativ

reclamantele din prezenta cauză s-au adresat CCSD în scopul derulării etapelor

administrative în vederea evaluării imobilelor pentru care au fost emise

dispozițiile menționate în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu, totuși

pârâta din titlul executoriu nu și-a îndeplinit obligațiile invocând fie

împrejurarea că deși s-a solicitat Primăriei Mun. București completarea

documentației administrative și Prefectului Mun. București înaintarea celor

două dispoziții împreună cu avizul de legalitate al acestuia, totuși aceste

autorități publice nu și-au îndeplinit în mod corespunzător și în termen util

aceste atribuții, iar în plus faptul că deși ulterior dosarele administrative

constituie pe numele reclamantelor din prezenta cauză au fost reînregistrate pe

rolul CCSD, totuși nu s-a reușit discutarea acestora în cadrul ședințelor

succesive ale Comisiei special constituită în cadrul CCSD, potrivit

dispozițiilor legale din titlul VII al legii nr. 247/2005, urmare a lipsei

cvorumului necesar desfășurării activității acestei comisii.

De

asemenea a fost publicată în M. Of. Partea I nr. 456/6.07.2012 Legea nr.

117/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind

unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar

aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente și pentru modificarea art. III din O.U.G. nr. 62/2010

pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării

unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, conform

căreia " La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se

suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a

titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"

din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I,

nr. 653/22.06.2005, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul

că, pe perioada celor 6 luni în care se suspendă emiterea titlurilor de

despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, personalul din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor

de despăgubire, înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează

documentația existentă în aceste dosare în vederea soluționării legale a

cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în scopul inventarierii și

arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către persoanele îndreptățite

relevă atenția pe care legiuitorul delegat o acordă executării întru totul a

hotărârilor judecătorești ce cad sub incidența Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 4/2012.

Soluția

legislativă criticată reprezintă o normă temporară (titlul ordonanței precizând

faptul că privește măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ

necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005), care

nu aduce atingere înseși substanței dreptului la valorificarea titlurilor de

despăgubire, obligația statului urmând a se executa după expirarea perioadei de

6 luni, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să

suporte o sarcină excesivă și disproporționată, astfel cum susține autorul

excepției.

Cât

privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul

liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și a dispozițiilor art. 6

privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut

că, potrivit jurisprudenței sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009,

publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 256/17.04.2009 -, "procesul

civil parcurge două faze: judecata și executarea silită, aceasta din urmă

intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu

ajutorul forței de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în

măsura în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligația".

În

acest context, s-a observat că O.U.G. nr. 4/2012 constituie o măsură de natură

să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim

pas important al debitorului de a-și executa creanța.

Faptul

că, potrivit ordonanței de urgență criticate, se suspendă, pe o perioadă de 6

luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și

procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri nu

reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, având în

vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu

executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din

aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și valoarea

titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

3.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantele

G.D.G. și V.R.V. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea recursului se arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în

mod greșit dispozițiile O.U.G. nr. 4 din 13 martie 2012 și Legea nr. 117 din 04

iulie 2012, atunci când a reținut că acestea prelungesc termenul prevăzut de

lege pentru aducerea la îndeplinire întocmai a dispozițiilor titlului

executoriu, respectiv termenul de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii

irevocabile.

Prin

urmare, apare ca lipsit de sens ca un termen legal prin care se stabilește

efectuarea unei operațiuni să poată fi prelungit printr-un alt termen care, de

fapt, suspendă efectuarea aceleiași operațiuni.

Recurentele

mai arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, atunci când a

reținut incidența în prezenta cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 4 din 13 martie

2012, precum și obligativitatea aplicării în cauză a Deciziei nr. 723/2012 a

Curții Constituționale, și Legea nr. 117 din 04 iulie 2012, cu consecința

încălcării principiului autorității lucrului judecat.

Faptul

că, prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011,

irevocabilă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 4501/2/2009, instanța nu a

stabilit un termen în care pârâta CCSD să-și execute obligația, înseamnă că

aceasta trebuia executată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, respectiv

până la data de 25 iunie 2011, termen de executare ce a intrat în autoritatea

de lucru judecat, motiv pentru care, acesta nu mai poate fi modificat de nicio instanță

de judecată (și, nicidecum, în contextul prezentei acțiuni) și, cu atât mai

puțin, nu poate fi modificat printr-o ordonanță de urgență.

O

interpretare contrară, în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr.

4/2012 și, implicit, a obligativității aplicării în cauză a acestei decizii a

Curții Constituționale, ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului

normativ și actului jurisdicțional al Curții, ar echivala cu încălcarea

principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2)

din Constituția României, în baza căruia legea civilă dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale mai favorabile și ar nega autoritatea de lucru

judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive și irevocabile,

ceea ce în mod evident, este inadmisibil.

Recurentele

au mai susținut că instanța de fond, în motivarea hotărârii pronunțate, a

reținut incidența în cauză a Deciziei nr. 723/2012 a Curții Constituționale, a

cărei motivare este în totală contradicție cu alte 2 decizii pronunțate de

aceeași Curte, respectiv Decizia nr. 6/1992 și Decizia nr. 50/2000, precum și

cu o serie de cauze ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Având

în vedere cele reținute prin aceste două decizii ale Curții Constituționale,

aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 nu trebuie să se facă în automat, ci

cu excluderea din sfera de aplicare a acestui act normativ, a acelor situații

în care există deja hotărâri judecătorești irevocabile, prin care Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea

titlurilor de despăgubire.

Obligația

impusă pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin titlul

executoriu reprezentat de Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și justiție în Dosarul nr. 4501/2/2009, trebuia

executată și după adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, obligație ce nu a fost dusă la

îndeplinire până la momentul formulării prezentului recurs.

Recurentele

mai susțin că instanța de fond greșește, atunci când reține faptul că, debitor

în cadrul titlului executoriu ar fi conducătorul autorității publice, în

condițiile în care, dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată

în mod expres faptul, că autoritatea publică este cea căreia îi incumbă

executarea obligației prevăzute în titlu executoriu.

4.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de

recurente, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Potrivit

O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 117/2012:

"(1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se

suspendă până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a

titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor

pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII «Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» din Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 653 din

22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. (2) În perioada

prevăzută la alin. (1), personalul din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților întocmește și ține la zi evidența dosarelor de

despăgubire, înregistrate în mod legal la aceasta, înregistrează noi dosare de

despăgubiri, analizează documentația existentă în aceste dosare în vederea

soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare în

scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire depuse de către

persoanele îndreptățite".

În

privința acestor dispoziții, instanța de recurs reține că au caracterul unor

norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispozițiilor art. 725 C.

proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile și proceselor în curs de judecată,

din momentul intrării lor în vigoare.

În

ceea ce privește conformitatea acestor dispoziții legale cu normele

constituționale și convenționale, Curtea Constituțională a reținut, prin mai

multe Decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 și nr. 802/2012) între altele,

următoarele argumente pe care instanța de recurs și le însușește:

-

Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și

întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de

garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul

Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în

contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară și de

dificultăți în menținerea echilibrului bugetar;

-

De altfel, faptul că, până la data de 15 mai 2013, se suspendă emiterea

titlurilor de despăgubire/conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, iar personalul din cadrul

A.N.R.P. întocmește și ține la zi evidența dosarelor de despăgubire,

înregistrează noi dosare de despăgubiri, analizează documentația existentă în

aceste dosare în vederea soluționării legale a cererilor de despăgubire și ia

măsurile necesare în scopul inventarierii și arhivării dosarelor de despăgubire

depuse de către persoanele îndreptățite, relevă atenția pe care legiuitorul

delegat o acordă executării întru totul a hotărârilor judecătorești ce cad sub

incidența O.U.G. nr. 4/2012;

-

Soluția legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară

(aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseși

substanței dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligația

statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul

dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă și

disproporționată, astfel cum susține autorul excepției;

-

Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispozițiile

constituționale referitoare la ocrotirea proprietății, de vreme ce urmăresc un

scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - și

sunt proporționale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în

domeniul politicilor economice și sociale, precum și echilibrul realizat de

către stat prin măsurile respective;

-

Faptul că, potrivit ordonanței de urgență criticată, se suspendă, până la data

de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie,

precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă

despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri

judecătorești, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute

în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri

rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, cât și

valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare;

-

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluționând cererea nr. 60858

din 00 și pronunțând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în cauza

Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2

ani și 7 luni de executare a unei hotărâri judecătorești nu este excesiv în

condițiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unității

militare debitoare;

-

O.U.G. nr. 4/2012 a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot

pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Maria

Atanasiu și alții împotriva României, fiind o măsură temporară care va

reglementa pe lângă măsurile privind reformarea legislației în domeniu, și

modul în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor de natură a

oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparație.

Într-adevăr,

instanța europeană a reținut în motivarea hotărârii-pilot pronunțate în cauza

Maria Atanasiu și alții împotriva României că statului trebuie să i se lase o

marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze

respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de

proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare.

Deci,

finalizarea procedurii administrative reglementate la Titlul VII din Legea nr.

247/2005 și emiterea titlului de despăgubire este condiționată de termenul

stabilit de legiuitor prin norme legale cu privire la care Curtea

Constituțională s-a pronunțat că sunt constituționale, așa cum s-a arătat mai

sus.

Cu

privire la punerea în executare a Deciziei nr. 3012 din 25 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar reține că, potrivit

art. 41 din Legea nr. 165/2013, dosarele aflate pe rolul CCSD și care sunt

tratate cu prioritate se împart în 3 categorii, respectiv dosare de despăgubire

în care instanțele judecătorești au dispus prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire,

stabilind și cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate; dosare de despăgubire

aprobate de CCSD, dar în care nu au fost emise titluri de despăgubire și dosare

de despăgubire în care instanțele judecătorești au dispus prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile obligarea CCSD la emiterea titlurilor

de despăgubire, fără stabilirea cuantumului acestora.

Noua

comisie a finalizat procedura de soluționare a dosarelor din prima categorie

menționată, în momentul de față fiind în derulare procedura de soluționare a

dosarelor din celelalte două categorii.

Astfel,

în cadrul fiecărei ședințe stabilite săptămânal, sunt pregătite, în mod

echitabil, câte un număr de dosare din fiecare categorie, fiind astfel puse pe

ordinea de zi și supuse aprobării Comisiei Naționale pentru Compensarea

Imobilelor.

În

speța de față, emiterea noului act administrativ, așa cum a dispus Înalta Curte

de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3012 din 25 mai 2011, se va efectua în

concordanță cu dispozițiile art. 41 alin. (5) coroborat cu art. 21 din Legea

nr. 165 din 17 aprilie 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de

restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv

în perioada regimului comunist în România, așa cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 368/2013.

Înalta

Curte mai observă că, în ședința din 28 august 2013, Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor, în aplicarea prevederilor art. 21 din Legea nr.

165/2013, a dispus completarea dosarului de despăgubire cu mai multe documente

justificative.

Cu

privire la aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ față de persoane care au ocupat funcția de membru ori președinte

al CCSD, dar care nu mai dețin aceste funcții în prezent, Înalta Curte reține

că nu se poate face aplicarea acestor dispoziții față de aceste persoane.

Astfel,

din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și a dispozițiilor art. 13 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, reiese

că sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată altcuiva decât personal

conducătorului autorității publice obligat prin hotărâre la una din prestațiile

expres prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin

adoptarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

legiuitorul a instituit un mijloc legal de presiune pus la îndemâna

particularului atunci când trebuie să fie executată o obligație de a face,

personală (intuitu personae), a administrației publice, prin aplicarea unei

amenzi suportabile din patrimoniul propriu al persoanei private competente de a

executa personal hotărârea judecătorească irevocabila.

Scopul

prevederilor amintite sunt în sensul de a constrânge autoritatea publică, ce a

fost obligată la îndeplinirea unei operațiuni administrative prin hotărârea

judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, să pună în aplicare hotărârea

judecătorească respectivă și nicidecum doar de a sancționa conducătorul

acesteia prin aplicarea amenzii prevăzută de dispoziția legală amintită.

Astfel,

finalitatea avută în vedere de legiuitor la edictarea acestor dispoziții legale

nu este acela de a realiza un venit la bugetul de stat prin aplicarea, în orice

mod și cu orice chip, a amenzii conducătorului autorității administrative, ci

de a constrânge pe acesta din urmă să-și execute obligația stabilită în

hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Prin

apărările depuse la dosarul cauzei au fost precizate demersurile ce au fost

inițiate de către autoritățile pârâte în vederea punerii în executare a

hotărârii judecătorești de care se prevalează recurentele-reclamante.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantele G.D.G. și V.R.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de G.D.G. și V.R.V. împotriva Sentinței civile nr. 1264 din 8

aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 martie 2014.

Procesat

de GGC - GV