ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2618 din 23 septembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins recursul declarat de recurentul reclamant D.A.L. împotriva deciziei nr. 118 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul D.A.L., care a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și soluționarea cauzei conform art. 508 alin. (3) N.C.P.C. și pe fond admiterea recursului astfel cum a fost formulat în ceea ce privește capătul ce cerere privind obligarea SC A.S.

SRL la plata sumei de 165.480 lei către SC A.T. SRL. Contestatorul își întemeiază cererea pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 și ale art. 504 alin. (2) al N.C.P.C.: „contestația poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanța l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părții, a fost respins fără a fi cercetat în fond". În susținerea cererii contestatorul aduce următoarea argumentație: Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în considerare afirmațiile Curții de Apel Bacău, dar de fapt pe tot parcursul procesului (fond și apel) nu s-a invocat termenul de prescripție, nu s-au cerut dovezi privitoare la cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției extinctive și niciodată instanțele nu au cerut documente legate de aceste aspecte.

Astfel Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 118 din 19 decembrie 2013 dată în Dosarul nr. 1959/103/2012 a respins capătul de cerere ca prescris, invocând art. 18 din Decretul nr. 167/1958 prin care instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acțiune s-a prescris menționând că „reclamanta nu a dovedit că au existat cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției". Aceste aspecte legate de prescripție și cauzele de suspendare a prescripției au fost menționate de către instanța Curții de Apel Bacău numai în motivarea Deciziei nr. 118 din 19 decembrie 2013, punând contestatorul în imposibilitatea apărării, în depunerea dovezilor de întrerupere a prescripției invocate cât și a analizării acestora.

Arată contestatorul că singura modalitate de a se apăra și a prezenta aceste dovezi care nu au fost niciodată analizate și cercetate în fond și apel a fost calea de atac a recursului. Consideră contestatorul că termenul de prescripție invocat este întrerupt în datele de 27 mai 2010 respectiv 10 august 2010, date la care asociatul Z.R.O. a depus documentele fiscale la O.R.C. Neamț sub nr. 25693 și A.F.P. Piatra Neamț sub nr. 37311, prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale și recunoaște faptul că SC A.T. SRL are de încasat de la SC A.S. SRL sumele deduse judecății. întrucât acțiunea contestatorului a fost formulată la data de 25 aprilie 2012 consideră că aceasta a fost formulată în termen.

Contestatorul anexează la prezenta cerere copii după documentele care au fost depuse la dosar și care, în opinia sa, dovedesc că a fost întreruptă prescripția: - situația financiară a lui SC A.T. SRL, bilanț la data de 31 decembrie 2009 (16 file) înregistrate la O.R.C. Neamț sub nr. 25693 din 27 mai 2010, însoțită de declarația pe propria răspundere și semnate de către administratorul Z.R. prin care își asumă răspunderea cu privire la întocmirea situațiilor financiare anuale. - situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii și bilanț la data de 30 iunie 2010 ale SC A.T. SRL (9 file) înregistrate la A.F.P. Piatra Neamț sub nr. 37311 din 10 august 2010, semnate de către administratorul Z.R.

Menționează contestatorul că datoria de 165.480 lei a SC A.S. SRL către SC A.T. SRL a fost dovedită prin două expertize contabile acceptate de instanță, expertize la care pârâții nu au avut obiecțiuni. Înalta Curte, examinând contestația în anulare în limitele examenului de legalitate constată că cererea este nefondată pentru motivele ce se vor arăta. Este de precizat că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, față de data introducerii acțiunii, articolul corespondent temeiurilor de drept indicate de contestator în susținerea cererii fiind art. 318 C. proc. civ. Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestația în anulare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul și în speță, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului în care a fost examinată excepția prescripției dreptului la acțiune a fost examinată de instanța de recurs din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile în raport de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 și de art. 201 din Legea nr. 71/2011. Astfel, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (N.C.C.), precum și cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ., prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a N.C.C., sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ipoteză în care se înscrie speța de față.

Prin urmare, a considerat instanța de recurs, aceste dispoziții devin incidente pentru o prescripție extinctivă, invocată pentru o situație în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv. în această situație, în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat că instanța de judecată este îndreptățită să invoce din oficiu prescripția dreptului la acțiune, oricând în cursul judecării cauzei, chiar dacă, potrivit art. 2512 alin. (2) din N.C.C., instanța de judecată nu mai are această posibilitate. În ceea ce privește cauzele de întrerupere a prescripției, instanța de recurs a punctat asupra faptului că recurentul acceptă capătul de cerere privind despăgubirile ca fiind prescris, dar susține și prezintă cauze de întrerupere a prescripției nesupuse analizei instanței de apel și care vizează exclusiv aspecte ce țin de situația de fapt și de probatoriul administrat.

Nemulțumirea contestatorului privind modul în care a fost motivată decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ., neinvocat (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). Având în vedere caracterul de excepție al textului mai sus enunțat care rezultă din formularea „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare." analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus în mod necesar la pronunțarea unei soluții eronate.

în alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunțată de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. în contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează aprecierea și interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situației de fapt și a aplicării legii. Întreaga argumentare duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt și a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greșit.

Or, această cale de atac - contestația în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunțată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. În consecință, având în vedere că nu au fost săvârșite greșeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecății, față de faptul că instanța de recurs a examinat motivul de casare invocat de recurent în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestația în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul D.A.L. în nume propriu și ca administrator al SC A.T. SRL Piatra Neamț împotriva Deciziei nr. 2618 din 23 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.