ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 822/2017

Decizia nr. 822/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 1.249.198,81 RON reprezentând cota de 50% din Factura din 25 aprilie 2007 încasată de aceasta de la C.N.A.D.N.R. București, prin Sentința civilă nr. 1.321 din 15 aprilie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 6.877 din 7 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată.

A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, fiind obligată pârâta SC B. SRL la plata către reclamantă a sumei de 1.249.198,81 RON reprezentând cota de 50% din Factura din 25 aprilie 2007 încasată de pârâta de la C.N.A.D.N.R. București în baza Sentinței civile nr. 1.321 din 15 aprilie 2013, precum și la plata sumei de 16.056,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC B. SRL a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1.178 din 1 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC B. SRL împotriva Sentinței civile nr. 6.877 din 7 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, indicând în memoriul de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât instanța de apel în mod greșit a admis apelul pârâtei și a respins acțiunea ca prescrisă.

În acest sens, recurenta arată că momentul începerii cursului prescripției îl reprezintă data la care SC B. SRL a încasat de la C.N.A.D.N.R. suma de 4.082.789,27 RON, în baza Sentinței civile nr. 6.621 din 28 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2008, adică data de 7 august 2008 și că, raportat la această dată, cererea reclamantei SC A. SRL înregistrată la 15 iunie 2015 apare ca fiind tardivă.

Mai susține recurenta că hotărârea instanței de apel este nelegală și prin aplicarea greșită a legii, aspect care în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. atrage casarea hotărârii.

În acest context, susține că într-adevăr pârâta SC B. SRL a încasat la 7 august 2008 de la beneficiarul C.N.A.D.N.R., contravaloarea prestațiilor efectuate în baza Contractului de asociere nr. x/2006, însă, această hotărâre a fost desființată de Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 176 din 29 martie 2010, pentru încălcarea competenței materiale a instanței, ceea ce potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., atrage nulitatea absolută a hotărârii, nulitatea fiind de ordine publică.

Nulitatea absolută are efect retroactiv, astfel că plata primită în baza acestui titlu lovit de nulitate absolută nu este o plata valabilă și pârâta SC B. SRL ar fi trebuit să restituie banii încasați.

Din această perspectivă, recurenta consideră că, în mod greșit, instanța de apel a stabilit că momentul începerii cursului prescripției dintre SC A. SRL și SC B. SRL îl constituie data încasării prețului de la C.N.A.D.N.R. în baza acestui titlu executoriu lovit de nulitate absolută și desființat ulterior.

Astfel, raportul de drept nu poate lua naștere decât printr-un act juridic valabil, sens în care nu se poate susține că momentul începerii cursului prescripției îl constituie faptul încasării prețului, ci momentul nașterii dreptului de a încasa prețul prin admiterea acțiunii formulate împotriva C.N.A.D.N.R., prin Sentința nr. 1.321 din 15 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 2.723 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Acest aspect s-a petrecut la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care C.N.A.D.N.R. a fost obligată să plătească suma de 4.082.789 RON către SC B. SRL la data de 10 iunie 2014, când Înalta Curte a respins recursul C.N.A.D.N.R. prin decizia mai sus evocată.

Chiar dacă în fapt suma a fost încasată încă din anul 2008, în drept, această plata a devenit valabilă abia în anul 2014, atunci când prin hotărâre irevocabilă a fost recunoscut dreptul SC B. SRL de a încasa prețul de la C.N.A.D.N.R., astfel că, de la această dată exista un drept la acțiune și de la această dată curgea termenul de prescripție între creditoarea SC A. SRL și debitoarea SC B. SRL.

Potrivit dispozițiilor art. 1886 C. civ. de la 1864 "nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".

În aceste condiții, recurenta susține că SC A. SRL nu putea pretinde cota parte din suma încasată în baza unui titlu lovit de nulitate absolută și desființat, după încasarea banilor, ci doar din momentul recunoașterii obligației de plata de către instanța competentă.

Astfel, plata făcută în temeiul unui act juridic nul absolut nu produce niciun efect, aspect ce conduce la concluzia că nu a început să curgă termenul de prescripție împotriva recurentei.

Din această perspectivă, recurenta solicită instanței de recurs să constate că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1886 C. civ. de la 1864 și ale art. 7 din Decretul nr. 167/1958, stabilind că termenul de prescripție s-a împlinit mai înainte de 15 iunie 2015, sens în care se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului și casarea hotărârii instanței de apel cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.

Prin întâmpinarea transmisă prin poștă la 16 septembrie 2016, intimata-pârâtă SC B. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor intimatelor ca fiind nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin Încheierea din camera de consiliu din data de 18 ianuarie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 1 februarie 2017.

Prin Încheierea din 8 martie 2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru soluționarea acestuia la 10 mai 2017.

Intimata-pârâtă SC B. SRL a depus la 6 februarie 2017, punct de vedere asupra raportului prin care solicită respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele invocate de recurentă țin de situația de fapt și nu aplicarea sau interpretarea greșită a legii de către instanță.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta SC A. SRL este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta consideră că hotărârea pronunțată este nelegală, având în vedere că instanța de apel în mod greșit a admis apelul pârâtei și a respins acțiunea ca prescrisă, întrucât dreptul său la acțiune nu s-ar fi prescris, deși pârâta a încasat în anul 2008 suma de bani din litigiu, deoarece plata ar fi fost într-un fel validată de abia în anul 2014, prin Decizia nr. 2.723 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere că instanța de apel a reținut în mod corect că, în raport cu probele administrate, respectiv Contractul de asociere în participațiune din 19 mai 2006 încheiat între părți, în cap. VI prevede "Modalitatea de împărțire a rezultatelor activităților comune desfășurate", unde la art. 1 se arată că "plățile se vor face în concordanță cu plățile efectuate de către C.N.A.D.N.R. în baza facturilor emise de către SC B. SRL".

Astfel, potrivit acestui contract de asociere în participațiune, pârâta SC B. SRL ar fi avut obligația de plată a serviciilor prestate către recurentă doar în "concordanță cu plățile efectuate de către C.N.A.D.N.R.".

Ca urmare a faptului că C.N.A.D.N.R. nu și-a îndeplinit obligația de plată către SC B. SRL, aceasta a formulat o acțiune împotriva C.N.A.D.N.R., care a fost obligată prin Sentința civilă nr. 6.621 din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. x/3/2008 la plata sumei de 4.082.789,27 RON reprezentând plata serviciilor prestate, iar suma a intrat în contul SC B. SRL la data de 7 august 2008.

Astfel, față de împrejurarea că această plată a fost efectuată și a intrat în contul SC B. SRL la data de 7 august 2008, termenul de prescripție a început să curgă de la data respectivă, iar recurenta avea dreptul să solicite încasarea drepturilor ce i se cuveneau rezultate din contractul de asociere în participație începând cu acea dată, fie în mod direct, fie pe calea unei acțiunii în justiție, însă cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 15 iunie 2015, dată la care termenul de prescripție de trei ani care a început să curgă la 7 august 2008 se împlinise deja la data de 7 august 2011.

În acest sens, pentru ca susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În considerarea celor ce preced, constatând că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1.178 din 1 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1.178 din 1 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2017.

Procesat de GGC - N