ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1960/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la 9 martie 2012, reclamanta SC M.H.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.W.D., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de dl. A.W.D.; obligarea pârâtului la plata contravalorii dobânzii legale, calculată până la data introducerii acțiunii. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, care va fi datorată începând cu data formulării prezentei acțiuni și până la data reparării efective a prejudiciului suferit de societate; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 998 C. civ., art. 155 și art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată. În cauză s-a formulat cerere reconvențională de către recurentul-pârât A.W.D. Prin sentința civilă nr. 1206 din 19 februarie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă a respins ca inadmisibile atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională, formulată de pârâtul A.W.D. ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din data de 27 mai 2009 a SC M.H.G. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că față de reclamanta SC M.H.G. SRL s-a deschis procedura insolvenței din data de 23 noiembrie 2011, conform sentinței nr. 8846 din data de 23 noiembrie 2011 de deschidere a procedurii insolvenței pronunțata de Tribunalul București, secția a Vll-a civilă, în Dosarul nr. 48820/3/2010, firma fiind reprezentată de A.L.

IPURL, în calitatea sa de administrator judiciar numit de judecătorul sindic în dosarul menționat. Față de acestea, tribunalul a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă, având în vedere că o asemenea acțiune, în răspunderea patrimonială a fostului administrator, nu se poate formula separat în condițiile în care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva reclamantei SC M.H.G. SRL, această răspundere putând fi analizată numai prin prisma legii speciale. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată, tribunalul a apreciat, de asemenea, că aceasta este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 119 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională”, astfel că anularea unei hotărâri AGA nu se poate solicita cu caracter reconvențional.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 244 din 12 iunie 2013 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL. A anulat hotărârea atacată. A trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 februarie 2015, SC M.H.G. SRL, a solicitat în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. lămurirea dispozitivului deciziei nr. 244/2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 12 iunie'2013 în Dosarul nr. 7322/3/2012, având ca obiect acțiunea formulată de către M.H.

în contradictoriu cu A.W.D., pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de pârât, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanță a fost dispusă doar cu privire în cererea principală formulată de M.H., iar nu și cu privire la cererea reconvențională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă în mod definitiv. Împotriva deciziei nr. 244/2013 a Curții de Apel București A.W.D. a formulat recurs, susținând în motivare faptul că acțiunea principală a M.H. nu este admisibilă decât în cadrul procedurii insolvenței, iar nu pe cale separată, astfel cum a fost aceasta de fapt formulată.

Prin recursul său, A.W.D. nu adus nicio critică privind respingerea cererii sale reconvenționale ca inadmisibilă. Mai mult, s-a arătat pe calea recursului, A.W.D. nici nu ar fi putut în mod legal să aducă critici asupra soluției privind cererea reconvențională omisso medio, întrucât nu a înțeles să promoveze calea de atac a apelului. Prin decizia nr. 2196 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul pârâtului. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin încheierea nr. 35 din 25 martie 2015 a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei evocate, reținând, în esență, că procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ. este folosită numai atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului, or în cauză din dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă că anularea hotărârii apelate este totală.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs SC M.H.G. SRL solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare, modificarea în tot a încheierii, în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 244/2013, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanță a fost dispusă doar cu privire la cererea principală formulată de M.H., iar nu și cu privire la cererea reconvențională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere argumentația prezentată în cererea de lămurire a dispozitivului, invocând următoarele: În rejudecare instanța a apreciat că rejudecarea poartă atât asupra cererii principale, cât și asupra cererii principale, cât și asupra cererii reconvenționale a pârâtului, dat fiind că dispozitivul deciziei nr. 244/2013 nu precizează în mod expres limitele rejudecării cauzei.

La termenul din 29 ianuarie 2015 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 1206/2013 a Tribunalului București, prin care această instanță a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului. Interpretarea conform căreia rejudecarea poartă asupra acțiunii principale și asupra reconvenționalei nu poate fi admisă, având în vedere că intimatul nu a criticat soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii sale reconvenționale pe calea apelului, ci a promovat doar apărări față de apelul M.H., recurenta criticând pe calea apelului exclusiv soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii sale principale, iar nu și inadmisibilitatea cererii reconvenționale a pârâtului, iar instanța de apel analizând în cadrul deciziei nr. 433/2013 doar motivele de admisibilitate ale acțiunii introductive a M.H., iar nu și alte aspecte.

Apreciază recurenta că este necesară dispunerea unei lămuriri exprese a dispozitivului deciziei evocate care să clarifice definitiv modul în care instanța de rejudecare se va raporta la cadrul procesual cu care este învestită ca urmare a trimiterii spre rejudecare. Se arată că sentința nr. 1206/2013 a Tribunalului București a tranșat în mod definitiv și irevocabil chestiunea inadmisibilității cererii reconvenționale a pârâtului A.W.D., prin faptul că această soluție nu a fost contestată de părți, că apelul promovat de M.H. a avut în vedere exclusiv respingerea ca inadmisibilă a acțiunii principale, iar nu și respingerea reconventionalei, care de altfel ar fi fost lipsită de interes a fost solicitată de societatea reclamantă.

Prin considerentele deciziei nr. 244/2013, Curtea de Apel București a făcut referire strict la susținerile M.H. referitoare la admisibilitatea acțiunii principale, neanalizând admisibilitatea cererii reconvenționale, fapt explicabil întrucât instanța de apel a judecat în limitele în care a fost învestită, respectiv strict cu privire la problema admisibilității acțiunii principale a reclamantei, iar nu și referitor la reconvențională pârâtului. În ceea ce privește pretențiile formulate pe cale reconvențională de către A.W.D., recurenta apreciază că dispozitivul deciziei nr. 244/2013 privește exclusiv trimiterea spre rejudecare a acțiunii formulată de M.H., întrucât instanța de apel nu a reluat analiza asupra admisibilității cererii reconvenționale.

Urmare a trimiterii în rejudecare, recurenta consideră că Tribunalul București a rămas învestit exclusiv cu judecarea acțiunii principale formulate de M.H., având în vedere că asupra inadmisibilității cererii reconvenționale nu au existat critici din partea niciuneia dintre părți. Precizează recurenta că în analiza temeiniciei cererii de lămurire a dispozitivului, în mod eronat instanța de apel a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281 1 C. proc. civ., întrucât există o vădită discrepanță între considerentele deciziei nr. 244/2013 ce au în vedere doar admisibilitatea acțiunii principale și dispozitivul deciziei nr. 244/2013, pe care instanța de apel îl interpretează ca având efecte asupra întregii hotărâri a instanței de fond.

Astfel, se arată în mod necesar se impune lămurirea dispozitivului pentru a stabili în mod clar dacă instanța de rejudecare va analiza sau nu temeinicia cererii reconventionale, de vreme ce și instanța care a analizat cererea de lămurire a dispozitivului a apreciat că deși anularea hotărârii de fond ar fi totală (deci inclusiv asupra soluției acordate cererii reconventionale), instanța de rejudecare urmând a ține cont de considerentele deciziei nr. 244/2013 ce vizează doar admisibilitatea acțiunii principale. Înalta Curte, examinând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Conform art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească hotărârea sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Prin decizia ce formează obiectul cererii întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. a fost anulată hotărârea instanței de fond în integralitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare atât cu privire la cererea principală cât și la cererea reconvențională, fiind evident că hotărârea primei instanțe odată anulată, nu mai produce efecte. Așa fiind, procedura reglementată de art. 281 1 alin. (1) C. proc.

civ. nu își găsește aplicabilitate în speță în raport de soluția pronunțată prin decizia ce formează obiectul cererii de lămurire dispozitiv. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea recurată nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta M.H. GRUP SRL, prin administrator judiciar A.L. IPURL București împotriva încheierii nr. 35 din 25 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 1 octombrie 2015.