ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1960/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la

9 martie 2012, reclamanta SC M.H.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul A.W.D., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON,

reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a

faptelor ilicite săvârșite de dl. A.W.D.; obligarea pârâtului la plata contravalorii

dobânzii legale, calculată până la data introducerii acțiunii. A solicitat, de asemenea,

obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, care va fi datorată începând cu data

formulării prezentei acțiuni și până la data reparării efective a prejudiciului

suferit de societate; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

de soluționarea prezentei cauze.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 998 C. civ., art. 155 și art. 72 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În cauză s-a formulat cerere reconvențională

de către recurentul-pârât A.W.D.

Prin sentința civilă nr. 1206 din 19

februarie 2013, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă a respins ca inadmisibile

atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională, formulată de pârâtul A.W.D.

ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din data de

27 mai 2009 a SC M.H.G. SRL.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut că față de reclamanta SC M.H.G. SRL s-a deschis procedura insolvenței

din data de 23 noiembrie 2011, conform sentinței nr. 8846 din data de 23 noiembrie

2011 de deschidere a procedurii insolvenței pronunțata de Tribunalul București,

secția a Vll-a civilă, în Dosarul nr. 48820/3/2010, firma fiind reprezentată de

A.L. IPURL, în calitatea sa de administrator judiciar numit de judecătorul sindic

în dosarul menționat.

Față de acestea, tribunalul a apreciat

acțiunea formulată de reclamantă ca fiind inadmisibilă, având în vedere că o asemenea

acțiune, în răspunderea patrimonială a fostului administrator, nu se poate formula

separat în condițiile în care a fost deschisă procedura insolvenței împotriva reclamantei

SC M.H.G. SRL, această răspundere putând fi analizată numai prin prisma legii speciale.

În ceea ce privește cererea reconvențională

formulată, tribunalul a apreciat, de asemenea, că aceasta este inadmisibilă, în

raport de prevederile art. 119 C. proc. civ., potrivit cărora „dacă pârâtul are

pretenții în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvențională”,

astfel că anularea unei hotărâri AGA nu se poate solicita cu caracter reconvențional.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel,

reclamanta SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL apreciind soluția

instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin decizia nr. 244 din 12 iunie 2013 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă

SC M.H.G. SRL prin administrator judiciar A.L. IPURL.

A anulat hotărârea atacată.

A trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 11 februarie 2015, SC M.H.G. SRL, a solicitat în temeiul art.

281

1

C. proc. civ. lămurirea dispozitivului deciziei nr. 244/2013, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 12 iunie'2013 în Dosarul

nr. 7322/3/2012, având ca obiect acțiunea formulată de către M.H. în contradictoriu

cu A.W.D., pentru obligarea pârâtului la plata sumei de 1.059.773,49 RON, reprezentând

contravaloarea prejudiciului suferit de societate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite

de pârât, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanță a fost dispusă

doar cu privire în cererea principală formulată de M.H., iar nu și cu privire la

cererea reconvențională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă în mod definitiv.

Împotriva deciziei nr. 244/2013 a Curții

de Apel București A.W.D. a formulat recurs, susținând în motivare faptul că acțiunea

principală a M.H. nu este admisibilă decât în cadrul procedurii insolvenței, iar

nu pe cale separată, astfel cum a fost aceasta de fapt formulată. Prin recursul

său, A.W.D. nu adus nicio critică privind respingerea cererii sale reconvenționale

ca inadmisibilă. Mai mult, s-a arătat pe calea recursului, A.W.D. nici nu ar fi

putut în mod legal să aducă critici asupra soluției privind cererea reconvențională

omisso medio, întrucât nu a înțeles să promoveze calea de atac a apelului.

Prin decizia nr. 2196 din 12 iunie 2014,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul pârâtului.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, prin încheierea nr. 35 din 25 martie 2015 a respins cererea de lămurire

a dispozitivului deciziei evocate, reținând, în esență, că procedura prevăzută de

art. 281

1

C. proc. civ. este folosită numai atunci când sunt necesare

lămuriri cu privire la întinderea sau aplicarea dispozitivului, or în cauză din

dispozitivul deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă că anularea hotărârii

apelate este totală.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs SC M.H.G. SRL solicitând admiterea recursului, reținerea cauzei spre rejudecare,

modificarea în tot a încheierii, în sensul admiterii cererii de lămurire a dispozitivului

deciziei nr. 244/2013, în sensul că trimiterea spre rejudecare la prima instanță

a fost dispusă doar cu privire la cererea principală formulată de M.H., iar nu și

cu privire la cererea reconvențională a A.W.D., respinsă ca inadmisibilă.

Recurenta își subsumează criticile motivului

de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aducând în susținere

argumentația prezentată în cererea de lămurire a dispozitivului, invocând următoarele:

În rejudecare instanța a apreciat că rejudecarea

poartă atât asupra cererii principale, cât și asupra cererii principale, cât și

asupra cererii reconvenționale a pârâtului, dat fiind că dispozitivul deciziei

nr. 244/2013 nu precizează în mod expres limitele rejudecării cauzei. La termenul

din 29 ianuarie 2015 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat a

sentinței nr. 1206/2013 a Tribunalului București, prin care această instanță a respins

ca inadmisibilă cererea reconvențională a pârâtului.

Interpretarea conform căreia rejudecarea

poartă asupra acțiunii principale și asupra reconvenționalei nu poate fi admisă,

având în vedere că intimatul nu a criticat soluția de respingere ca inadmisibilă

a cererii sale reconvenționale pe calea apelului, ci a promovat doar apărări față

de apelul M.H., recurenta criticând pe calea apelului exclusiv soluția de respingere

ca inadmisibilă a cererii sale principale, iar nu și inadmisibilitatea cererii reconvenționale

a pârâtului, iar instanța de apel analizând în cadrul deciziei nr. 433/2013 doar

motivele de admisibilitate ale acțiunii introductive a M.H., iar nu și alte aspecte.

Apreciază recurenta că este necesară dispunerea

unei lămuriri exprese a dispozitivului deciziei evocate care să clarifice definitiv

modul în care instanța de rejudecare se va raporta la cadrul procesual cu care este

învestită ca urmare a trimiterii spre rejudecare.

Se arată că sentința nr. 1206/2013 a Tribunalului

București a tranșat în mod definitiv și irevocabil chestiunea inadmisibilității

cererii reconvenționale a pârâtului A.W.D., prin faptul că această soluție nu a

fost contestată de părți, că apelul promovat de M.H. a avut în vedere exclusiv respingerea

ca inadmisibilă a acțiunii principale, iar nu și respingerea reconventionalei, care

de altfel ar fi fost lipsită de interes a fost solicitată de societatea reclamantă.

Prin considerentele deciziei nr. 244/2013,

Curtea de Apel București a făcut referire strict la susținerile M.H. referitoare

la admisibilitatea acțiunii principale, neanalizând admisibilitatea cererii reconvenționale,

fapt explicabil întrucât instanța de apel a judecat în limitele în care a fost învestită,

respectiv strict cu privire la problema admisibilității acțiunii principale a reclamantei,

iar nu și referitor la reconvențională pârâtului.

În ceea ce privește pretențiile formulate

pe cale reconvențională de către A.W.D., recurenta apreciază că dispozitivul deciziei

nr. 244/2013 privește exclusiv trimiterea spre rejudecare a acțiunii formulată de

M.H., întrucât instanța de apel nu a reluat analiza asupra admisibilității cererii

reconvenționale.

Urmare a trimiterii în rejudecare, recurenta

consideră că Tribunalul București a rămas învestit exclusiv cu judecarea acțiunii

principale formulate de M.H., având în vedere că asupra inadmisibilității cererii

reconvenționale nu au existat critici din partea niciuneia dintre părți.

Precizează recurenta că în analiza temeiniciei

cererii de lămurire a dispozitivului, în mod eronat instanța de apel a concluzionat

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 281

1

C. proc. civ., întrucât există

o vădită discrepanță între considerentele deciziei nr. 244/2013 ce au în vedere

doar admisibilitatea acțiunii principale și dispozitivul deciziei nr. 244/2013,

pe care instanța de apel îl interpretează ca având efecte asupra întregii hotărâri

a instanței de fond. Astfel, se arată în mod necesar se impune lămurirea dispozitivului

pentru a stabili în mod clar dacă instanța de rejudecare va analiza sau nu temeinicia

cererii reconventionale, de vreme ce și instanța care a analizat cererea de lămurire

a dispozitivului a apreciat că deși anularea hotărârii de fond ar fi totală (deci

inclusiv asupra soluției acordate cererii reconventionale), instanța de rejudecare

urmând a ține cont de considerentele deciziei nr. 244/2013 ce vizează doar admisibilitatea

acțiunii principale.

Înalta Curte, examinând încheierea recurată

din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele

ce se vor arăta.

Conform art. 281

1

alin. (1)

C. proc. civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea

sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziții potrivnice,

părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească hotărârea sau

să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin decizia ce formează obiectul cererii

întemeiate pe dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. a fost anulată

hotărârea instanței de fond în integralitate, cauza fiind trimisă spre rejudecare

atât cu privire la cererea principală cât și la cererea reconvențională, fiind evident

că hotărârea primei instanțe odată anulată, nu mai produce efecte.

Așa fiind, procedura reglementată de

art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. nu își găsește aplicabilitate în speță

în raport de soluția pronunțată prin decizia ce formează obiectul cererii de lămurire

dispozitiv.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că încheierea recurată nu poate fi cenzurată din perspectiva criticilor

formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta

M.H. GRUP SRL, prin administrator judiciar A.L. IPURL București împotriva încheierii

nr. 35 din 25 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi,

1 octombrie 2015.