ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie

2013 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. 9017/99/2013

revizuenta U.D. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Administrația

Bazinală de Apă și C.M., revizuirea Sentinței nr. 17760 din 25 octombrie 2012

pronunțată de Judecătoria Iași în Dosar nr. 25990/245/2012, ca fiind

contradictorie cu Sentința nr. 2345 din 01 februarie 2012 pronunțată de aceeași

instanță în Dosar nr. 34036/245/2011.

În motivare, revizuenta

a arătat că prin Sentința nr. 17760/2012 a fost admisă cererea de chemare în

judecată formulată de C.M. având ca obiect validarea popririi înființată prin

adresa nr. 123/2009 în Dosarul de executare nr. 123/2009 al BEJ - P.S., iar

prin Decizia nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iași a fost respins

apelul declarat împotriva sentinței.

Revizuenta a mai

arătat că aceste două hotărâri sunt netemeinice deoarece există hotărâri

potrivnice date de instanțe de același grad și grade diferite care stabilesc

altă situație, cu autoritate de lucru judecat. A invocat dispozițiile art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ. și o hotărâre pronunțată de CEDO prin care s-a

constatat încălcarea unor drepturi.

De asemenea, a indicat

Sentința nr. 2345/2012 pronunțată în Dosarul nr. 34036/245/2011 al Judecătoriei

Iași și Decizia nr. 424/2012 prin care a fost anulată poprirea, despre care a arătat

că sunt în contradicție cu hotărârile menționate anterior.

Referitor la motivul

întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., revizuenta

a arătat că acesta se referă la hotărârea C.E.D.O. pronunțată în 2010 care a

constatat încălcarea drepturilor sale și potrivit căreia a fost reintegrată în postul

ocupat anterior.

Revizuenta a mai

arătat că după pronunțarea Deciziei nr. 377/2013, a constatat că cererea de

validare a popririi a fost formulată în contradictoriu cu Administrația

Bazinală de Ape Prut Bârlad a cărei salariată nu a fost, fiind aplicabile

dispozițiile art. 504 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 69

din 3 februarie 2014 pronunțată în dosar nr. 9017/99/2013 Tribunalul Iași,secția

I civilă, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 și 9 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de

revizuire a Deciziei nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iași întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Iași, reținând

invocarea contrarietății de hotărâri între sentința nr. 2345 din 01 februarie 2012

a Judecătoriei Iași (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 424 din 4 octombrie 2012

a Tribunalului Iași) și sentința nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei

Iași (rămasă definitivă prin Decizia nr. 377 din 28 iunie 2013 a Tribunalului

Iași și irevocabilă prin Decizia nr. 1235 din 30 octombrie 2013 a Curții de

Apel Iași).

Prin Decizia nr. 305

din 22 aprilie 2015 pronunțată în Dosar nr. 143/45/2015 Curtea de Apel Iași, secția

civilă a respins cererea de revizuire, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de judecată a reținut că la data de 09 martie 2009

creditorul C.M. a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a

titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 1285 din 12 septembrie 2008 a

Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 44 din 20

ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași.

În cadrul

contestației la executare formulată de U.D. în Dosarul nr. 34036/245/2011 în care

s-a pronunțat Sentința nr. 2345 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Iași (irevocabilă

prin Decizia nr. 424/04 octombrie 2012 a Tribunalului Iași), s-a constatat că

titlul executoriu este valabil și poate fi executat silit, că dreptul de a cere

executarea silită de către creditor nu s-a prescris, s-a admis contestația la

executare formulată de U.D., s-a dispus anularea popririi înființate prin

adresa nr. 123/2009 din data de 27 septembrie 2011 în Dosarul de executare nr. 123/2009

pentru nelegalitatea modului de executare a popririi de către banca terț poprit

care a indisponibilizat mai mult de ½ din veniturile salariale ale

contestatoarei.

Ulterior, pronunțării

Sentinței nr. 2345/2012 a Judecătoriei Iași rămasă irevocabilă, creditorul a

formulat o nouă cerere vizând executarea titlului executoriu deținut și, ca

atare, s-a emis o nouă somație și adresă de înființare a popririi către terțul

poprit Administrația Bazinală de Apă Prut Bârlad.

Prin Sentința nr. 17760

din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iași (definitivă prin Decizia nr. 377 din

28 iunie 2013 a Tribunalului Iași și irevocabilă prin Decizia nr. 1235 din 30

octombrie 2013 a Curții de Apel Iași) s-a validat poprirea înființată prin

adresa nr. 123/2009 din 17 mai 2012 de executorul judecătoresc P.S. în Dosarul de

executare nr. 123/2009 asupra tuturor sumelor de bani pe care debitoarea le

primește de la terțul poprit până la concurența sumei de 6.439,29 lei

constituită din suma de 5.665,35 lei (creanță actualizată) - debit datorat

conform titlului executoriu Sentința nr. 1285/2008 a Tribunalului Iași și suma

de 773,94 lei cheltuieli de executare.

Față de cele arătate

mai sus, instanța de judecată a reținut că nu sunt îndeplinite în cauză

cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a exista

contrarietate de hotărâri, în condițiile în care prin Sentința nr. 2345 din 01

februarie 2012 a Judecătoriei Iași s-a anulat poprirea înființată prin adresa nr.

123/2009 din 27 septembrie 2011 asupra sumelor de bani deținute de U.D. în

conturile de la SC R.B. SA datorită nelegalității modului de executare a

popririi înființate, iar prin sentința nr. 17760 din 25 octombrie 2012 a

Judecătoriei Iași s-a validat poprirea înființată prin adresa nr. 123/2009 din

17 mai 2012 asupra tuturor sumelor de bani pe care debitoarea U.D. le primește

de la terțul poprit Administrația Națională a Apelor Române până la concurența

sumei de 6.439,39 lei debit datorat conform titlului executoriu, Sentința civilă

nr. 1285/2008 a Tribunalului Iași.

Anularea popririi

inițiale în cadrul contestației la executare formulată de U.D. s-a datorat

nelegalității modului de executare a popririi de către terțul poprit SC R.B. SA

și nu din motive imputabile creditorului îndreptățit să insiste în continuarea

executării silite, titlul său executoriu fiind perfect valabil și executarea

silită nefiind prescrisă.

Împotriva acestei

hotărâri revizuenta U.D. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316

C. proc. civ., arătând că în mod greșit instanța învestită cu soluționarea

cererii de revizuire a apreciat că hotărârile despre care aceasta a arătat că

sunt potrivnice nu se circumscriu ipotezei legale deduse judecății.

Recurenta-revizuentă

a mai arătat că în mod greșit a fost obligată să timbreze cererea de revizuire

cu suma de 100 RON, în cauză fiind incidentă Legea nr. 146/1997, iar nu O.U.G. nr.

80/2013 și că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de reexaminare a taxei

judiciare de timbru.

Analizând criticile

formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta a criticat

aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, în ceea ce privește regimul juridic

al taxelor de timbru aferente cererii de revizuire.

Se reține, însă, că modalitatea

de stabilire a taxei de timbru nu poate fi supusă controlului de legalitate al

instanței ierarhic superioare, în condițiile în care partea a formulat reexaminare

iar critica referitoare la legea aplicabilă a fost analizată și dezlegată prin

încheierea din data de 17 martie 2015, dată în soluționarea căii de atac reglementate

de legislația specială a taxelor de timbru.

Astfel, potrivit Deciziei

nr. 7/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea

unui recurs în interesul legii, aplicabilă, pentru identitate de rațiune, și în

situația dedusă judecății, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de

plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze

caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul

cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar

prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele

acestei decizii s-a reținut că, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997,

cu modificările și completările ulterioare (dispoziție reluată în art. 39 alin.

(2) din O.U.G. nr. 80/2013), cererea de reexaminare, care vizează „modul de

stabilire a taxei judiciare de timbru” în întregul său, se soluționează prin

încheiere irevocabilă/definitivă, astfel că, împotriva unei astfel de

încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe

cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea

pronunțată intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de

aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu

privire la fondul litigiului.

Cum, în cauză, partea

revizuentă a uzat de calea de atac a reexaminării, cadru procesual în care și-a

exprimat obiecțiunile în legătură cu stabilirea taxei de timbru și în care, de

altfel, instanța a statuat că taxa de timbru a fost corect stabilită, critica

sa privind legea aplicabilă în materia timbrajului nu mai poate fi analizată în

calea de atac a recursului.

Cea de-a doua critică

formulată în recurs este aceea a greșitei aplicări a dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ. în sensul că instanța de revizuire nu a reținut că, prin

hotărârea de validare a popririi supusă revizuirii, a fost încălcată

autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 2345/1 februarie 2012 prin

care au fost anulate formele de executare prin poprire.

Nu poate fi reținută nici

această critică întrucât se constată că prima hotărâre nu a statuat pe fondul

cauzei, cu privire la existența creanței și validitatea titlului executoriu, ci

cu privire la modalitatea concretă de executare, constatând încălcarea, de

către terțul poprit, a limitei procentuale de ½ din veniturile salariale

până la care putea opera indisponibilizarea. Această împrejurare nu este de

natură a-l împiedica pe creditor să refacă procedura de executare silită prin

poprire, câtă vreme nu i s-a opus prescripția dreptului de a cere executarea

silită, sens în care a și obținut validarea popririi prin Sentința civilă nr. 17760

din 25 octombrie 2012 a Judecătoriei Iași, definitivă prin Decizia civilă nr. 377

din 28 iunie 2013 a Tribunalului Iași, cu respectarea limitelor legale impuse

de această formă de executare, în contradictoriu cu un alt terț poprit.

În aceste condiții,

în lipsa unei identități de părți și cauză, nu se poate reține autoritatea de

lucru judecat.

În consecință, constatând

legalitatea hotărârii recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta U.D. împotriva Deciziei nr. 305 din

22 aprilie 2015 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 octombrie 2015.