ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2015

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 4 februarie 2014, sub nr.

4106/299/2014, ulterior disjunsă sub număr de Dosar 31027/299/2014, reclamanții

T.A.M. și M.E. au chemat în judecată pârâta SC OTP B România SA - Centrala

București, pentru constatare clauze abuzive și înlăturare cu efect retroactiv a

aplicabilității acestora.

Prin Sentința civilă

nr. 19602/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,

în Dosarul nr. 31027/299/2014, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale

invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta SC OTP B România SA -

Centrala București, în favoarea Judecătoriei Turda.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 113

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în cererile

având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu

un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse

consumatorilor, este competentă instanța de la domiciliul consumatorului.

S-a apreciat că în

speță competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Turda, având în vedere

că domiciliul consumatorului (reclamantului M.E.) se află în Turda, str. C,

județul Cluj.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Turda a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 București

este instanța competentă să soluționeze cererea reclamantului M.E.

S-a reținut că

potrivit art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cererea de

chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În același timp,

conform dispozițiilor art. 113 alin. (8) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr.

134/2010, în afară de instanța prevăzută la art. 107 C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010 mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului,

în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute,

anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului

încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor

produse consumatorilor".

De asemenea, conform

prevederilor art. 130 alin. (3) „necompetența de ordine privată poate fi

invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar art. 116 C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010 stabilește că „reclamantul are alegerea între

mai multe instanțe deopotrivă".

S-a apreciat că în

speță reclamantul avea posibilitatea de a introduce cererea fie pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București, fie pe rolul Judecătoriei Turda,

competența fiind reglementată prin dispoziții de ordine privată.

Analizând prevederile

acestor dispoziții legale prin raportare la situația de fapt, instanța a

apreciat faptul că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă cu

judecata prezentei cereri, întrucât reclamantul, în baza art. 116 C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010, a introdus cererea la această instanță. De

altfel, s-a mai reținut că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată

în mod nelegal, din oficiu de către instanță, iar reclamantul s-a opus la

admiterea acesteia.

Așa fiind, prin

Sentința civilă nr. 704/2015 din 23 martie 2015, în Dosarul nr. 31027/299/2014,

Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de

instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată

de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA București, în

favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea

nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București competența teritorială de soluționare a

cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că prin cererea înregistrată sub număr de Dosar 4106/299/2014 reclamanții

T.A.M. și M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA -

Centrala, constatarea ca abuzive a unor clauze din Contractul de credit

ipotecar nr. C2202/xxx/ xxx.

Acțiunea

reclamantului M.E. a fost disjunsă de instanța inițial învestită, formându-se

prezentul Dosar cu numărul 31027/299/2014, astfel încât cauza de față privește

doar o parte din părțile semnatare ale contractului de credit și anume pe

reclamantul M.E. și pe pârâta OTP B România SA.

Regula generală de

drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 prevede că „Cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își

are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în afară de

instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este

competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect

executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea

sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în

cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Astfel cu rezultă din

cuprinsul cererii cererii de chemare în judecată și al contractului de credit

ipotecar, domiciliul reclamantului M.E. este situat în Turda, str. C., județul

Cluj.

Pentru toate cazurile

în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a

decide care dintre instanțele deopotrivă competente (în speță Judecătoria Turda

și Judecătoria Sectorului 1 București) să fie sesizate revine exclusiv

reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea

nr. 134/2010.

Este de reținut că

potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în

vigoare la momentul sesizării instanței de judecată: „Necompetența de ordine

privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă

întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată

la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit

textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își

decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată

de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel

mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în

fața primei instanțe.

Or în speță, așa cum

corect și legal a reținut și Judecătoria Turda, excepția de necompetența

teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria

Sectorului 1 București, fără a fi invocată de către pârâta SC OTP Bank România

SA- Centrala București printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost

invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin.

(3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Excepția de

necompetența teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu

a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din

oficiu și, mai mult, reclamantul s-a opus la admiterea excepției, se constată

că Judecătoria Sectorului 1 București în mod nelegal a invocat și s-a

considerat necompetentă.

Prin urmare, alegerea

instanței competente a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în

judecată, iar instanța inițial sesizată nu numai că și-a invocat în mod nelegal

necompetența, dar a și dispus disjungerea cererii comune a celor doi reclamanți

având în vedere faptul că aceștia aveau domiciliile în localități diferite,

reclamanta T.A.M. având domiciliul în localitatea Florești, județul Cluj.

Astfel, instanța a dispus fără niciun temei legal disjungerea cererii de

chemare în judecată formulată de reclamantul M.E., fiind creată astfel o

piedică pentru soluționarea justă a cauzei, întrucât pe lângă faptul că prin

disjungerea unei astfel de acțiuni - anularea parțială a unui contract - există

riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la o situație

identică, vor exista și impedimente serioase la executarea hotărârii în ipoteza

admiterii, în totalitate sau în parte, a acțiunii. Este de ordinea evidenței

faptul că aceste cereri trebuie soluționate în același timp, iar nu separat.

În același sens este

și Decizia nr. 3853 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 4106/299/2014 din care s-a

disjuns prezenta cauza.

În consecință, în

raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speță competența

de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 București și, cu

aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr.

134/2010, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - LM