ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1339/2015

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 4 februarie 2014, sub nr. 4106/299/2014, ulterior disjunsă sub număr de Dosar 31027/299/2014, reclamanții T.A.M. și M.E. au chemat în judecată pârâta SC OTP B România SA - Centrala București, pentru constatare clauze abuzive și înlăturare cu efect retroactiv a aplicabilității acestora. Prin Sentința civilă nr. 19602/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 31027/299/2014, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta SC OTP B România SA - Centrala București, în favoarea Judecătoriei Turda.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, este competentă instanța de la domiciliul consumatorului. S-a apreciat că în speță competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Turda, având în vedere că domiciliul consumatorului (reclamantului M.E.) se află în Turda, str. C, județul Cluj. Învestită prin declinare, Judecătoria Turda a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă să soluționeze cererea reclamantului M.E.

S-a reținut că potrivit art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. În același timp, conform dispozițiilor art. 113 alin. (8) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în afară de instanța prevăzută la art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor". De asemenea, conform prevederilor art. 130 alin. (3) „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar art. 116 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 stabilește că „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă". S-a apreciat că în speță reclamantul avea posibilitatea de a introduce cererea fie pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, fie pe rolul Judecătoriei Turda, competența fiind reglementată prin dispoziții de ordine privată. Analizând prevederile acestor dispoziții legale prin raportare la situația de fapt, instanța a apreciat faptul că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă cu judecata prezentei cereri, întrucât reclamantul, în baza art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, a introdus cererea la această instanță. De altfel, s-a mai reținut că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată în mod nelegal, din oficiu de către instanță, iar reclamantul s-a opus la admiterea acesteia.

Așa fiind, prin Sentința civilă nr. 704/2015 din 23 martie 2015, în Dosarul nr. 31027/299/2014, Judecătoria Turda a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA București, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată sub număr de Dosar 4106/299/2014 reclamanții T.A.M. și M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA - Centrala, constatarea ca abuzive a unor clauze din Contractul de credit ipotecar nr. C2202/xxx/ xxx. Acțiunea reclamantului M.E. a fost disjunsă de instanța inițial învestită, formându-se prezentul Dosar cu numărul 31027/299/2014, astfel încât cauza de față privește doar o parte din părțile semnatare ale contractului de credit și anume pe reclamantul M.E.

și pe pârâta OTP B România SA. Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor". Astfel cu rezultă din cuprinsul cererii cererii de chemare în judecată și al contractului de credit ipotecar, domiciliul reclamantului M.E.

este situat în Turda, str. C., județul Cluj. Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente (în speță Judecătoria Turda și Judecătoria Sectorului 1 București) să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Este de reținut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată: „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe". Așadar, potrivit textului legal evocat, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or în speță, așa cum corect și legal a reținut și Judecătoria Turda, excepția de necompetența teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria Sectorului 1 București, fără a fi invocată de către pârâta SC OTP Bank România SA- Centrala București printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Excepția de necompetența teritorială fiind una de ordine privată și cum o atare excepție nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanță din oficiu și, mai mult, reclamantul s-a opus la admiterea excepției, se constată că Judecătoria Sectorului 1 București în mod nelegal a invocat și s-a considerat necompetentă.

Prin urmare, alegerea instanței competente a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, iar instanța inițial sesizată nu numai că și-a invocat în mod nelegal necompetența, dar a și dispus disjungerea cererii comune a celor doi reclamanți având în vedere faptul că aceștia aveau domiciliile în localități diferite, reclamanta T.A.M. având domiciliul în localitatea Florești, județul Cluj. Astfel, instanța a dispus fără niciun temei legal disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M.E., fiind creată astfel o piedică pentru soluționarea justă a cauzei, întrucât pe lângă faptul că prin disjungerea unei astfel de acțiuni - anularea parțială a unui contract - există riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la o situație identică, vor exista și impedimente serioase la executarea hotărârii în ipoteza admiterii, în totalitate sau în parte, a acțiunii.

Este de ordinea evidenței faptul că aceste cereri trebuie soluționate în același timp, iar nu separat. În același sens este și Decizia nr. 3853 din 3 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 4106/299/2014 din care s-a disjuns prezenta cauza. În consecință, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speță competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 București și, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2015. Procesat de GGC - LM