ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1680/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș, la data de 25 martie 2014,

sub nr. 3822/320/2014, reclamanta O. (fostă, T.) C.S. a chemat în judecată pârâta

O. Financing Solutions BV - prin O. Bank România SA - Agenția Piața T. Târgu Mureș,

pentru constatare clauze abuzive și înlăturare cu efect retroactiv a aplicabilității

acestora.

Prin sentința civilă nr. 3517, pronunțată

la data de 11 iulie 2014, în Dosarul nr. 3822/320/2014, Judecătoria Târgu Mureș

a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-Mureș și a declinat

competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta O.C.S., în contradictoriu

cu pârâta O. Financing Solutions BV prin O. Bank România SA București, în favoarea

Judecătoriei sectorului 1 București.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță

a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Regula de drept comun sub aspectul teritorialității

competenței instanțelor de judecată, stabilită prin 107 alin. (1) C. proc. civ.,

este în sensul că, instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul sau

sediul pârâtului.

De asemenea, instanța a reținut că dispozițiile

art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., stabilesc o competență alternativă în sarcina

instanțelor de la domiciliul consumatorului, pentru soluționarea cererilor privind

constatarea nulității absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist

sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Cu toate că potrivit art. 113 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe competente,

instanța a constatat că părțile din prezenta cauză prin inserarea clauzei prevăzută

la art. 19.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca

pentru persoane fizice din 24 august 2006, au prevăzut ca în cazul în care o soluție

amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești

competente din localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii, conform

legii.

Potrivit clauzei contractuale mai sus menționate

și care în aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ. (în vigoare la data nașterii

raporturilor obligaționale) produce efecte obligatorii între părți, acestea au înțeles

să aleagă instanța competentă să soluționeze eventualele litigii derivând din contract,

alegere de competență care potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Noul C.

proc. civ. este de natură să înlăture competența teritorială a oricărei alte instanțe

cu excepția situației în care această competență este exclusivă.

Or, s-a reținut, atât dispozițiile

art. 107 C. proc. civ., care constituie norma generală în materie de competență

teritorială, cât și dispozițiile art. 113 C. proc. civ., a cărui denumire marginală

este „competența teritorială alternativ” sunt norme care reglementează competența

teritorială a instanțelor judecătorești, de la care părțile pot deroga pe cale convențională.

De asemenea, s-a constatat de către instanță

că, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.,

în contextul în care, prezenta cauză nu are ca obiect acordarea unor despăgubiri,

astfel încât să poată fi vorba de un eventual moment de la care s-ar naște dreptul

părților de a alege pe cale convențională instanța competentă, ci constatarea existenței

unor clauze abuzive și repunerea părților în situația anterioară, având drept consecință

restituirea sumelor achitate de reclamant pârâtei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 1 București, la data de 07 octombrie 2014, sub nr. 46211/299/2014.

Prin sentința civilă nr. 5111/2015, pronunțată

la data de 17 martie 2015, în Dosarul nr. 46211/299/2014, Judecătoria sectorului

1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 1

București și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

O. (fosta T.) C.S. și pe pârâtele O. Financing Solutions BV- prin O. Bank România

SA și O. Financing Solutions BV- prin O. Bank România SA - Agenția Piața T. Târgu

Mureș, în favoarea Tribunalului București.

Judecătoria sectorului 1 București a reținut

în motivare, în esență, următoarele aspecte:

În speță, reclamantul a sesizat instanța

de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care s-a constatat

incidența art. 99 C. proc. civ.

În acest sens, a reținut instanța, primele

3 capete de cerere menționate la pct. 1 a),1 b) și 1 c) au ca obiect, în esență,

constatarea caracterului abuziv și pe cale de consecință a nulității absolute a

unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive. Capetele 3 și 4 au ca obiect

„pretenții", în mod evident evaluabil în bani.

Conform art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale,

întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină

ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad

mai înalt.

Reclamantul a sesizat instanța cu două

capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor

clauze diferite din același contract de credit, respectiv contractul de credit ipotecar

din 24 august 2006.

Conform art. 95 C. proc. civ., a mai reținut

instanța, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor

în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor

art. 94 pct. 1 lit. a)-j). Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv

al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94

pct. 1 lit. a)-j) și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.

Obiectele cererilor principale formulate

în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut

mai sus.

Prin urmare, instanța a constatat că cererea

formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. (2) C.

proc. civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unul

este de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Concluzionând, se reține ca, unul dintre

capetele cererii de chemare în judecată este neevaluabil în bani iar capetele de

cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C. proc. civ. nu se prevede

competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în

care, a apreciat instanța, competența revine tribunalului, conform art. 95 pct.

1 C. proc. civ., ca instanță de grad mai înalt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a Vl-a civilă, la data de 27 aprilie 2015, sub nr. 15122/3/2015.

Prin sentința civilă nr. 3098, pronunțată

la data de 03 iunie 2015, în Dosarul nr. 15122/3/2015, Tribunalul București, secția

a Vl-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București,

secția a Vl-a civilă; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

O. (fosta T.) C.S. și pârâta O. Bank România SA București, în favoarea Judecătoriei

Târgu Mureș; a constatat conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei

și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă

să hotărască asupra conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul

a reținut, în esență, următoarele motive:

Potrivit art. 101 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. în cererile privitoare la constatarea nulității absolute sau anularea unui

contract, pentru stabilirea competenței se ține seama de valoarea acestuia sau,

după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

Dreptul subiectiv ce se solicită a fi protejat

în justiție transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși,

și astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura

raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial.

Prin urmare, a apreciat Tribunalul, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție

se tinde a se proteja un drept patrimonial evaluarea obiectului litigiului este

posibilă și necesară, aspecte reținute și în decizia nr. 32 din 09 iunie 2008 a

Înaltei Curți de Casației și Justiție, secțiile unite.

Instanța a reținut că, prin capetele unu

și doi din cererea de chemare introductivă de instanță s-a solicitat: să se constate

caracterului abuziv al următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit ipotecar

din 24 august 2006 încheiat între reclamantă și societatea pârâtă, după cum urmează:

clauzele de la art. 6 intitulat dobânda curentă - punctele 6.1 - 6.6, clauza de

la art. 8, punctul 8.2 prin care este instituit comisionul de acordare; clauza de

la art. 8, punctul 8.7 prin care banca își rezervă dreptul de a modifica unilateral

nivelul comisioanelor și taxelor pe parcursul derulării creditului și să se constate

nulitatea absolută a clauzelor menționate la pct. 1, capete de cerere care apreciază

tribunalul că sunt principale și evaluabile în bani.

Conform clauzelor menționate mai sus, tribunalul

a reținut că pârâta poate în timpul derulării contractelor să majoreze cuantumul

ratei dobânzii sau al comisioanelor, iar totalul dobânzii potrivit scadențarului

de rambursare a creditului, precum și al comisioanelor la care se face referire

în art. 8 din contractul încheiat de părți are o valoare mai mică de 200.000 RON,

valoare prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

Capătul trei din cererea de chemare în

judecată introductivă are o valoare de 5897,48 CHF, potrivit cererii precizatoare

depusă la dosar la data de 16 ianuarie 2015 de reclamantă, valoare care de asemenea

este mai mică de 200.000 RON, valoare prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc.

civ.

Judecătoria Târgu Mureș a analizat competența

de soluționare a cauzei la data de 11 iulie 2014, moment la care nu era formulată

cererea precizatoare depusă la dosar la 16 ianuarie 2015.

A reținut tribunalul că și în raport de

cererea precizatoare competența revine instanței inițial învestite.

Astfel, a constatat tribunalul că este

evaluabil în bani și capătul unu din cererea precizatoare depusă la dosar la data

de 19 ianuarie 2015, beneficiul reclamantei în cazul admiterii acestui capăt de

cerere fiind diferența dintre valoarea creditului la momentul formulării cererii

de chemare în judecată (potrivit scadențarului reclamanta are de restituit suma

de 55.044,45 CHF, rate + dob., iar echivalentul în RON al acestei sume la cursul

de la data de 25 martie 2014, data formulării cererii, 1 CHF = 3,66 RON - este de

201.462,687 RON) și valoarea creditului la momentul încheierii contractului (122.749,12

RON la cursul la data de 24 august 2006, de 2,23 RON pentru 1 CHF) și acest capăt

de cerere având o valoare sub 200.000 RON, respectiv de 78.713,56 RON.

A mai reținut tribunalul că cererea precizatoare

depusă la dosar la data de 16 ianuarie 2015 este o cererea adițională, astfel cum

este definită prin art. 30 alin. (5) C. proc. civ., iar în conformitate cu prevederile

art. 123 alin. (1) C. proc. civ. se judecă de instanța învestită cu cererea introductivă

de instanță.

Capătul patru din cererea introductivă

de instanță este accesoriu, competența de soluționare revenind tot judecătoriei

potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Interesul reclamantei legat de înlăturarea

clauzelor pretins abuzive, precum și al denominării și stabilizării cursul de schimb

CHF-Leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada

derulării contractului este unul patrimonial, respectiv de a preîntâmpina pagube

generate de majorarea unor dobânzii, a creșterii cursului de schimb CHF-Leu și de

a obține restituirea comisionului de acordare.

În ceea ce privește competența teritorială,

a constatat tribunalul că reclamanta a sesizat instanța de la domiciliul său conform

prevederilor art. 113 pct. 8 C. proc. civ., fiind consumator, precum și faptul că

din art. 18 din convenția încheiată de părți nu rezultă că părțile și-ar fi ales

competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul pârâtei.

Față de aspectele anterior expuse cu privire

la obiectul cererii, tribunalul a apreciat că Judecătoria Târgu Mureș este competentă

din punct de vedere material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în

judecată.

Având în vedere că, potrivit art. 129

alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., necompetența materială este de ordine publică atunci

când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, precum și dispozițiile

art. 174 alin. (1) și art. 176 pct. 3, potrivit cu care actele de procedură săvârșite

de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiționată

de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparțină

unei instanțe necompetente, văzând și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.,

tribunalul a apreciat întemeiată excepția necompetenței materiale urmând să o admită

și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu

Mureș.

Analizând actele și lucrările dosarului,

constatând că, în cauză, există

un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ.,

ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece

pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc.

civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au

declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele

acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată

că instanțele învestite în cauză - Judecătoria Târgu Mureș, Judecătoria sectorului

1 București, și, respectiv, Tribunalul București - s-au declarat, deopotrivă, necompetente,

prin hotărâri irevocabile, că declinările de competență între instanțele sesizate

sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să

soluționeze cauza.

În esență, conflictul de competență s-a

ivit între Tribunalul București și Judecătoria sectorului 1 București, aceasta din

urmă fiind învestită prin declinare de către Judecătoria Târgu Mureș, instanțele

declarându-se necompetente să soluționeze cauza, după cum au dat sau nu efecte constatării

caracterului abuziv al clauzei atributivă de competență, inserată în contractul

de credit încheiat cu O. Bank România SA- prin Sucursala Agenția Piața T., cu consumatorul

O. (fostă T.) C.S., sau, respectiv, după cum au analizat competența de soluționare

a cauzei sub aspect material.

Mai este de observat că instanțele au reținut

corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu comercial, care

are drept obiect constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive și plata unor

sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.

Înalta Curte constată că, prin art. 18.3

din contractul de credit ipotecar din data de 24 august 2006, a fost inserată clauza

potrivit căreia, în cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul

se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente, conform legii.

Această clauză care ar conține prorogarea

voluntară de competență teritorială în favoarea instanței de la sediul social al

băncii, întrunește toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu

interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii

Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză

a fost efectuată de către instanță o analiză specifică unei cercetări judecătorești.

În aceste condiții, clauza atributivă de

competență nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun, înscrisă

în art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., ci regula înscrisă în art. 113 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte va stabili competența în favoarea

Judecătoriei Târgu Mureș, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării

litigiului.

De asemenea, examinând competența și sub

aspect material, Înalta Curte reține că, față de prevederile art. 94 pct. 1

lit. j) Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 123 alin. (1) Noul C. proc. civ.,

competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Judecătoriei,

pe de o parte, valoarea cererii fiind de până la 200.000 RON, iar, pe de altă parte,

cererea precizatoare depusă la dosar în data de 16 ianuarie 2015 nu imprimă acțiunii

un alt caracter spre a schimba competența instanței, aceasta având un caracter adițional

față de acțiunea formulată, astfel încât, va rămâne competentă să judece instanța

învestită cu cererea introductivă.

Așa fiind, față de dispozițiile legale

mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută clauză

abuzivă-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia pârâta SC

O. Bank România SA București are reprezentanță este Judecătoria Târgu-Mureș, Înalta

Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei

Târgu Mureș și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ.,

urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în

favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C.

proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta O. (fostă T.) C.S., în

contradictoriu cu pârâtele O. Bank România SA București și O. Finacing Solutions

BV- prin O. Bank România SA-Agenția Piața T. Târgu Mmureș, în favoarea Judecătoriei

Târgu- Mureș.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.