ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 54/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 36001/299 din 01 august 2014, ca urmare a declinării de competență dispusă de Judecătoria Târgu - Mureș prin sentința civilă nr. 1742 din 11 aprilie 2014, reclamanții L.I. și L.M.T., ambii cu domiciliul în comuna Bala, nr. 175, județul Mureș, și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat F.I.S. din municipiul Târgu - Mureș, str. Panseluțelor, județul Mureș, în contradictoriu cu intimata P.B. România, cu sediul în București, șoseaua Nicolae Titulescu, sector 1, prin Sucursala Târgu - Mureș, au solicitat: să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a), art. 1.2 și 5.1.

din Contractul de credit din 24 martie 2008 și actele adiționale aferente, anularea acestor clauze și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal reprezentând comision de acordare și diferență plată dobânzi încasate nelegal, revenirea la marja băncii de 4,3 pp/an care să fie fixă, precum și la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferența dintre dobânda care trebuia să fie percepută și dobânda majorată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume, cu cheltuieli de judecată. În motivare, în esență, reclamanții arată că a încheiat cu P.B.

România S.A. - Sucursala Târgu - Mureș un contract de credit ipotecar din 24 martie 2008 în cuantum de 30.000 franci elvețieni pe o perioadă de 15 ani. Se mai arată că reclamanții nu au fost informați în nici un fel asupra temeiului care justifică, în viziunea băncii, includerea comisionului de acordare în cadrul contractului, reclamanții neavând cunoștințe de specialitate în materie financiar - bancară, suma de 700 franci elvețieni fiind achitată în mod nejustificat fără a cunoaște o contraprestație din partea pârâtei ( în acest sens se invocă lipsa cauzei juridice, iar în subsidiar, falsitatea și ilicitatea cauzei), contractul de credit fiind unul de adeziune, iar comisionul de acordare reprezintă de fapt o dobândă mascată.

în ceea ce privește dobânda, banca a majorat-o în pofida faptului că indicele L. a avut o evoluție descrescătoare începând cu anul 2007 ajungând la o scădere dramatică în martie 2009, ceea ce ar fi impus diminuarea corespunzătoare a ratei dobânzii conform prevederilor legale și contractuale. Reclamanții au fost informați și au acceptat, la momentul încheierii contractului, politica băncii de modificare unilaterală a dobânzii în funcție de variația indicelui Robor și în nici un caz în funcție de variația marjei băncii. OUG nr. 50/2010 nu este unicul act normativ ce obligă banca la a nu schima unilateral marja, ca și componentă a dobânzii, marja băncii fiind un element fix care trebuie stabilit la momentul acordării creditului, ce nu poate fi modificat unilateral.

În dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei: înscrisuri (filele 16-28 din dosar), solicitând încuviințarea și a probei cu interogatoriul pârâtei și a probei cu expertiză contabilă. În drept, reclamanții se prevalează de dispozițiile legale aplicabile. Pârâta P.B.

România, legal citată și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu Mureș (potrivit art. 8.2 din Contract), excepția de netimbrare, excepția de inadmisibilitate/ prematuritate a cererii introductive pentru nerespectarea procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 193/2000, excepția de inadmisibilitate privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale pentru nerespectarea obligației prevăzute de Legea nr. 192/2006, excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita înlăturarea clauzelor pretins abuzive și restituirea sumelor achitate în temeiul acestora, iar, pe fondul cererii, respingerea cererii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 18956 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale și în consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Târgu - Mureș. Totodată, s-a constatat ivit un conflict negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă pentru pronunțarea unui regulator de competență. Având în vedere obiectul, părțile și cauza prezentului dosar, și îndeosebi cauza prezentei cereri de chemare în judecată (respectiv Contract de credit din 24 martie 2008 încheiat între reclamanți și Sucursala Târgu Mureș a pârâtei P.B. România SA), incidența domeniului de aplicare al Legii nr. 193/2000, calitate de consumatori a reclamanților și calitatea de profesionist a pârâtei, instanța de judecată constată incidența disp.

art. 116 coroborat cu disp. art. 126 C. proc. civ. ce reglementează alegerea de competență, raportat la disp. art. 113 pct. 8 C. proc. civ., ce instituie competența în favoarea domiciliului consumatorului, respectiv Judecătoria Târgu - Mureș. Prin urmare, raportat la conținutul acestor prevederi procesual - civile, instanța de judecată va cenzura susținerile pârâtei din cuprinsul întâmpinării, dar și argumentele juridice ale Judecătoriei Târgu - Mureș din cuprinsul sentinței civile nr. 1742 din 11 aprilie 2014, (ce și-a constatat necompetența exclusiv prin raportare la disp. art. 126 alin. (1) C. proc. civ.), întrucât potrivit disp. art. 126 alin. (2) C. proc.

civ., clauza invocată de pârâtă (art. 8.2 din Contract) și eficientizată de către Judecătoria Târgu - Mureș este considerată nescrisă, și, prin urmare, nu produce efecte/ consecințe juridice, nefiind convenită de părți după nașterea dreptului la despăgubire (raportat și la argumentele de fapt și de drept invocate de către reclamanți în cuprinsul acțiunii introductive privind ansamblul capetelor de cerere, îndeosebi cele privind majorarea dobânzii), ci anterior acestui moment. În altă ordine de idei, chiar și în ipoteza neîntrunirii dispozițiile/ condițiile procedurale ale acestei competențe speciale( generată, ca atare, de calitatea părților și materia incidență privind protecția consumatorilor), dar tot alternativă ( conform disp.

art. 113 pct. 8 C. proc. civ.) prin raportare la disp. art. 107-112 C. proc. civ., instanța de judecată constată că, raportat la cadrul procesual pasiv stabilit de reclamanți, acțiunea/cererea de chemare în judecată este în competența de soluționare a Judecătoriei Târgu - Mureș, și în condițiile disp. art. 109 C.proc.civ, și pentru că, în esență, este îndreptată împotriva părții cocontractante, respectiv Sucursala Târgu - Mureș a P.B. România S.A.

(fila nr. 1 cerere de chemare în judecată și chiar dispozitivul sentinței civile nr. 1742 din 11 aprilie 2014), locul, de altfel, unde obligațiile contractuale sunt executate și care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul Sucursalei Târgu - Mureș (fila nr. 16 și 19 din dosar - filele contractului de credit), iar, potrivit principiului disponibilității procesului civil, reclamantul a ales, la data introducerii cererii ( fără o mențiune expresă în cuprinsul cererii de chemare în judecată a dispozițiilor procesuale - civile privind competența), o instanță competentă (în condițiile art. 116 C. proc. civ. raportat la art. 126 C. proc. civ.) să soluționeze prezenta cerere. Înalta Curte constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 133 C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Satu - Mare competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 1.3 lit. a), art. 1.2 și 5.1. din Contractul de credit 24 martie 2008 și actele adiționale aferente, anularea acestor clauze și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal reprezentând comision de acordare și diferență plată dobânzi încasate nelegal, revenirea la marja băncii de 4,3 pp/ an care să fie fixă, precum și la plata dobânzii legale asupra fiecărei sume plătite pârâtei cu titlu de comision de acordare credit, diferența dintre dobânda care trebuia să fie percepută și dobânda majorată de la data plății de către reclamanți a fiecărei sume în parte și până la data restituirii efective de către pârâtă a acestor sume.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din N.C.P.C., care prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel". Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă „instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor". Instanța reține că reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 din N.C.P.C.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 din N.C.P.C., adoptat prin Legea nr. 134/2010. Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din N.C.P.C. „în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire.

Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă". Este de reținut că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în jurisprudența sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre și că, obiectivul integrării pe care îl urmărește Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre, supremația dreptului comunitar asupra celui național fiind o condiție sine qua non a integrării. În consecință, aplicarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.

Din jurisprudența Curții în materia protecției consumatorului, (Cauza Oceano Grupo Editorial SA v R.M.Q.), instanța a reținut că, s-a stabilit că este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de la sediul acestuia din urmă. În speță, opțiunea reclamanților a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la domiciliul său, respectiv de Judecătoria Târgu - Mureș, la care a insistat în mod legitim să îi fie judecată cauza, de vreme ce și această instanță este competentă, opțiune susținută de prevederile art. 116 din N.C.P.C. Pe de altă parte, este de observat că, locul de executare al obligațiilor este îndreptată împotriva Băncii P.B.

România SA - Sucursala Târgu - Mureș. Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din N.C.P.C., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții L.I. și L.M.T. la Judecătoria Târgu - Mureș, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu - Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2015.