ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4496/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2014, pe rolul a Judecătoriei Galați sub numărul x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., au solicitat:

- să se constate caracterul abuziv și să se anuleze dispozițiile art. 5.1, art. 5.4, art. 1.3 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008,

- să fie obligată pârâta la refacerea graficului de rambursare, să se dispună conversia sumei creditului la cursul CHF-leu de la data contractării creditului.

Prin hotărârea nr. 365 pronunțată la data de 09 mai 2017 de Judecătoria Galați în dosarul cu nr. x/2014, instanța de fond a admis în parte cererea având ca obiect contestație la executare, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A constatat caracterul abuziv și anularea clauzelor prevăzute de art. 5.1, art. 5.4, art. 1.3 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008.

A respins capătul de cerere referitor la conversia sumei creditului la cursul CHF-leu de la data contractării creditului ca neîntemeiat.

A obligat pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 1.560 CHF încasată cu titlu de comision de acordare credit și a sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea stabilită prin acordul părților, respectiv de 4,3 puncte procentuale pe an.

A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă sumei de 1.560 CHF încasată cu titlu de comisionul de acordare credit și sumelor încasate cu titlu de dobândă peste valoarea stabilită prin acordul părților, respectiv de 4,3 puncte procentuale pe an de la data promovării prezentei acțiunii, respectiv 23 decembrie 2014 și până la data plății efective.

A obligat pârâta la emiterea unui nou plan de rambursare a creditului cu luarea în considerare a modificărilor intervenite ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai-sus menționate.

A luat act că reclamanta va solicita cheltuieli pe cale separată.

Împotriva hotărârii mai sus arătate a declarat apel, apelanta-reclamantă S.C. C. S.A. care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 30/A/2018 din 23 ianuarie 2018, a admis apelul formulat de a formulat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva hotărârii nr. 365 din 09 mai 2017 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. x/2014 în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B. având ca obiect "acțiune în constatare", a modificat în parte hotărârea apelată și în rejudecare, a constatat caracterul abuziv și a anulat clauzele prevăzute de art. 5.1 și art. 5.4 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x din 29 februarie 2008, numai cu privire mențiunile vizând modificarea marjei băncii de 4.3% prin decizia exclusivă a băncii (pârâtei).

A obligat pârâta să restituie reclamanților suma încasată de aceasta cu titlu de dobândă calculată ca diferența dintre suma încasată efectiv și cea care trebuia încasată dacă se aplica formula de calcul contractuală Libor la 3 luni + marja băncii de 4,3%.".

A menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREȘTI.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Galați, secția a II-a civilă revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Galați, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 30/A/2018 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2018.