ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4045/2018

HOTĂRÂRE

21.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4045/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 5 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, să se constate că în convenția de credit nr. HL8354/15.12.2006 intervenită între părți sunt stipulate clauze abuzive; să se dispună anularea acestor clauze, cu repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanți, respectiv suma de 825,00 euro cu titlu de comision de acordare și gestiune, actualizat cu dobânda legală aplicată asupra plății nedatorate pârâtei, de la data plății și până la data restituirii efective a fiecărei sume în parte (474,38 euro la data introducerii acțiunii), precum și suma de 15.723,67 euro, cu titlu de diferența dintre dobânda modificată în mod unilateral de către pârâtă și dobânda inițial prevăzută în contract, actualizată cu dobânda legală aplicată asupra fiecărei plăți nedatorate pârâtei, de la data plății fiecărei sume în parte și până la data restituirii efective a fiecărei sume în parte (4.775,75 euro calculat din decembrie 2007 și până la introducerea acțiunii); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 2313 din 8 mai 2017 Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte acțiunea; a constatat că dispozițiile art. 4 pct. 4.11 lit. a) privind perceperea unui comision de acordare credit și gestiune de 2% calculat la valoarea creditului și art. 4 pct. 4.1 alin. (2) și pct. 4.2 în ceea ce privește stabilirea dobânzii în funcție de indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în euro din contractul de credit ipotecar înregistrat sub HL8354 din 15.12.2006 încheiat între părți, reprezintă clauze abuzive; a constatat nulitatea acestor clauze; a dispus obligarea pârâtei la restituirea, către reclamanți, a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit și gestiune în cuantum de 825 euro, precum și cu titlu de dobândă între cea prevăzută în art. 4 pct. 4.2 alin. (1) din contractul de credit înregistrat sub HL8354 din 15.12.2006 și dobânda percepută de către pârâta pe perioada 15/01/2008 - 15/12/2010, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 05/08/2016 și până la restituirea efectivă a acestor sume; a respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv și constatarea nulității clauzelor cuprinse la art. 4 pct. 4.6 din același contract, art. 1 din anexa actului adițional nr. x din 15/12/2010 și anexa actului adițional nr. x din 13/10/2011 la contractul de credit ipotecar, ca neîntemeiate; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de diferență de dobândă percepută după intrarea în vigoare a actului adițional nr. x din 15/12/2010, precum și a dobânzii legală calculată asupra acestor sume, respectiv asupra sumelor la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata, către reclamanți, a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți.

Prin Sentința nr. 177/A din 5 februarie 2018 Tribunalul Specializat Mureș, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Specializat Mureș a reținut, în esență, că prin decizia în interesul legii nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției, iar calificarea în sens contrar a instanțelor raportată la calitatea de profesionist a uneia dintre părți nu are acoperire în dreptul pozitiv.

Așa cum se deduce din prevederile art. 94, pct. 1, lit. k) și art. 95 din noul C. proc. civ., tribunalele sunt competente să soluționeze cererile având o valoare de peste 200.000 RON. Faptul că litigiul se poartă între "profesioniști" nu atrage competența materială de soluționare de către Tribunalul Specializat Mureș, neexistând vreo normă de procedură care să prevadă faptul că litigiile dintre "profesioniști" trebuie să fie judecate de către această instanță specializată.

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că instanța specializată nu poate soluționa decât acele cauze ce îi sunt expres date de către legiuitor spre competenta soluționare, cauza ce formează obiectul prezentului dosar nefiind una din această sferă.

S-a apreciat că instanța competentă să soluționeze apelul este Tribunalul Mureș, însă, față de calitatea reclamantului de judecător la această instanță, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. declinând competența de soluționare a apelurilor în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin Sentința nr. 2000/A din 20 septembrie 2018 Tribunalul Cluj, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș, a constatat ivit conflictul de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Cluj, secția civilă a reținut că prin cererea formulată, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută, în considerarea caracterului lor abuziv, a mai multor clauze din contractul de credit încheiate cu pârâta C.

Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31.08.2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Litigiul dedus judecății este întemeiat pe obligații contractuale născute între persoane fizice și o societate bancară, privind activitatea economică a acesteia.

Prin urmare, litigiul ce se desfășoară între părți este un litigiu ce reclamă o specializare de natura celei acordate tribunalelor specializate, având în vedere faptul că operațiunea juridică pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată din prezenta cauză cuprinde acte juridice ale părților în exercitarea activității economice ale acestora.

Această concluzie este în concordanță cu statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 18/17.10.2016 privind aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea acestor dispoziții legale, calitatea de profesionist a uneia din părțile raportului juridic dedus judecății atrage competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate, indiferent de natura sau obiectul litigiului a decis următoarele a stabilit că competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureș, pentru următoarele argumente:

În cauză, cu prilejul judecății în fond, prin încheierea de ședință din 15.02.2017, Judecătoria Târgu Mureș, a procedat la verificarea propriei competențe potrivit art. 131 C. proc. civ., concluzionând că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere art. 94 lit. k) și art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

Cum dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanța de judecată consemnează rezultatul verificării și stabilirii propriei competențe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor reținute prin încheierea de ședință din 15.02.2017 Judecătoria Târgu Mureș nu mai putea reveni, aceasta putând fi contestată exclusiv în calea de atac.

Împotriva hotărârii de primă instanță au declarat apel ambele părți, însă niciunul din motivele de apel nu a vizat chestiunea competenței materiale a instanței de fond, care a rămas astfel câștigată cauzei.

Prin urmare, întrucât Tribunalul Specializat Mureș este instanță ierarhic superioară Judecătoriei Târgu Mureș, este competent material și teritorial în soluționarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de aceasta, atunci când litigiul dedus judecății este întemeiat pe obligații contractuale ale unei societăți bancare ce își au izvorul în activitatea economică a acesteia.

Cum soluționarea acestui tip de litigii atrage competența tribunalelor specializate, împrejurare ce nu contrazice Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii iar reclamantul nu are calitatea de judecător la această instanță, pentru a fi incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curți, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Specializat Mureș.