ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5358/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș sub numărul de mai sus, precizată în 21.12.2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat:

- Constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive cuprinse la art. 4.2, 4.4, 5.1. 5.1.1, 5.2, 5.3, 5.4, 5.5, 5.6, 5.7, 5.8, 6.1. lit. k), m), n), 7.1, 7.2 și 7.5. din contractul de credit nr. x din 21.07.2008 cu modificările survenite prin Actul Adițional nr. 1 din 21.07.2008, Act adițional nr. x din 21.07.2008 și nr. 3 din 30.11.2010 și a graficului (scadențarul) întocmit în data de 24.04.2008.

- Obligarea pârâtei la restituirea diferenței de dobândă dintre dobânda fixă de 7,90 % și dobânda (DAE) de 20, 24 %, respectiv, dobânda de 12, 34 % (menționată în graficul de rambursare) percepută ilegală începând cu data scadenței, respectiv, 08.08.2008 și până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părți, urmând ca pârâta să restituie sumele plătite în plus de către reclamant.

- Obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlul de comisioane de acordare/rambursare/gestiune/administrare etc. de la data perceperii lor la zi, la cursul BNR din ziua plăți, la care se adaugă dobândă legală calculată de la data perceperii lor, până la plata integrală a debitului,

Prin sentința civilă nr. 1063/2017 din 01 martie 2017 Judecătoria Târgu Mureș a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A., reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și în consecință a respins, ca lipsite de interes:

- cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor care stabilesc obligația de plată a comisionului de rambursare anticipată și a comisionului de conversie a creditului dintr-o valuta în alta

- cererea de constatare a caracterului abuziv al dispozițiilor art. 6.1. lit. m) și n) din Contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. x/21.07.2008

- a constatat că au caracter abuziv dispozițiile:

- art. 5.1 din Contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. x/21.07.2008 (care stabilesc faptul că după expirarea celor 12 luni, Banca va percepe Dobânda compusa din Dobânda de Bază a Băncii …, fiind revizuibila periodic fără a defini modul de variație a dobânzii și componența dobânzii de bază a băncii - precum și cele care stabilesc faptul că dobânda de Baza este revizuibila periodic începând cu cea de-a 13 a luna de către Banca pe toata perioada prezentului Contract, până la rambursarea integrala a datoriilor în funcție de condițiile dominante ale pieței sau a modificărilor circumstanțelor în care aceasta a fost inițial stabilita, precum și în raport de politicile de creditare ale Băncii, fără a defini în concret și în mod obiectiv modul de variație a dobânzii)

- art. I, pct. 1 din Actul adițional nr. x/20.11.2010 (care stabilesc marja fixă a băncii la 12,15 p.a.%)

- art. 4.2. din Contractul de credit

- art. 4.4. din Contractul de credit

- art. 5.1. din Contractul de credit (care prevăd considerarea ca acceptat a noului nivel al dobânzii în cazul nerambursării creditului într-un anumit termen)

- art. 5.1.1 și 5.8. din Contractul de credit (care prevăd obligația împrumutatului de a achita comisionul de risc)

- a constatat nulitatea absolută a prevederilor din Contractul de facilitate de credit și garanție reală mobiliară nr. x/21.07.2008 cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv.

- a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele de bani percepute în temeiul clauzelor cu privire la care s-a stabilit că au un caracter abuziv, respectiv:

- de la încheierea contractului, până în data de 19.11.2010, sumele achitate cu titlu de dobândă peste dobânda inițial stabilită în contract (7,9 % pe an)

- începând cu data de 20.11.2010, sumele achitate cu titlu de dobândă peste dobânda compusă din marja fixă a băncii (care se determină ca diferența între valoarea dobânzii inițial stabilite în contract și valoarea dobânzii de referință Dobânda de referința a Băncii Naționale a României de la data de 20.11.2010) și dobânda de referință (Dobânda de referința a Băncii Naționale a României), valabilă, conform contractului, la data la care se calculează dobânda

- sumele achitate cu titlu de comision de risc

- a obligat pârâta să achite reclamanților dobânda legală asupra sumelor percepute cu titlu de comision de risc, de la data primirii acestor sume până la restituirea lor efectivă.

- a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 200/A din 5 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016 a fost respins apelul exercitat de pârâta-apelantă C. S.A., în contradictoriu cu intimații - reclamanți A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1063 din 01.03.2017 pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând casarea deciziei atacate, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1063/01.03.2017, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2018 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș în soluționarea recursului.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 1669/R din 21 septembrie 2018 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu-Mureș și, în consecință:

A declinat competența materială de soluționare a recursului formulat de C. S.A., împotriva deciziei nr. 200/A/05.04.2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul a fost înregistrat la data de 15 octombrie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Prin rezoluția completului s-a stabilit termen de judecată pentru 13 decembrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează să o admită cu următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială, invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

În speța supusă examinării, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat că împotriva deciziei nr. 200/A/2018 din 05 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș nu se poate exercita recursul la curtea de apel, în condițiile art. 96 alin. (3) C. proc. civ., reținând că prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra recursului îndreptat împotriva unei decizii emise de tribunal ca instanță de apel.

Contrar celor reținute de către Curtea de Apel Târgu Mureș, Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod.

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, astfel cum reține Curtea de Apel Târgu Mureș, întrucât aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Mai mult, sub aspectul aplicării deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017 se reține faptul că, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, instanța supremă a statuat în sensul că ea se aplică doar proceselor civile începute după data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 200/A/2018 din 05 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2018.