ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4116/2013

Asupra conflictului

negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sfântu Gheorghe la data de 19 decembrie 2012, sub nr. 5762/305/2012,

reclamantul B.S. a chemat în judecată pe pârâta SC O.B. România SA, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a clauzelor privind

majorarea dobânzii aferente creditului, respectiv art. 8.1, 8.2, 8.3, ca fiind abuzive,

să oblige pârâta la restituirea sumelor încasate necuvenit ca urmare a aplicării

clauzelor abuzive referitoare la majorarea dobânzii în perioada 25 septembrie 2007-15

septembrie 2010, să oblige pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului, prevăzută

de dispozițiile O.G. nr. 9/2000, calculată începând cu data introducerii acțiunii

și până la plata efectivă a debitului și continuarea derulării convenției de credit

din 25 septembrie 2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul

a arătat în esență că, la momentul semnării contractului banca a refuzat solicitările

sale de a analiza și modifica clauzele contractuale, contractul semnat fiind unul

de adeziune, toate clauzele fiind prestabilite de bancă.

În drept, s-au

invocat dispozițiile din Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, C. civ. și O.G.

nr. 50/2010.

Prin sentința

civilă nr. 884/2013 din 14 martie 2013, Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis excepția

necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea

competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a dispune

astfel, instanța având în vedele existența contractului de credit pentru nevoi personale,

încheiat între pârâtă și reclamant, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 7 C.

proc. civ., ce reprezintă regula în materie, în sensul că cererea împotriva unei

persoane juridice de drept privat se face la sediul ei principal, iar conform

art. 10 din același act normativ, care prevede competența teritorială alternativă,

în cererile privitoare la obligații comerciale și constatând că părțile au inserat

în contract o clauză contractuală atributivă de competență, obligatorie între părți,

prin care acestea au înțeles să stabilească instanța competentă, în conditiiie în

care art. 19 C. proc. civ. permite acest lucru, caz în care operează prorogarea

voluntară de competență.

Astfel, în temeiul

art. 158, 159

1

alin. (3) și (4) C. proc. civ. raportat la art. 7 coroborat

cu art. 19 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a

Judecătoriei Sf. Gheorghe și a declinat cauza, spre competentă soluționare, Judecătoriei

sectorului 1 București, în a cărei raza de competență se află sediul principal al

pârâtei.

Prin sentința

civilă nr. 17128/2013 din 11 septembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 București

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și în consecință, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, conform art. 22 C. proc. civ., a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria sectorului 1 București a reținut faptul că, în lumina

normelor comunitare în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor,

reclamantul a înțeles să se adreseze instanței din Sfântu Gheorghe, reținându-se

incidența în cauză a prevederilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data

introducerii acțiunii, potrivit cărora cererea se poate face și la instanța locului

unde pârâta are reprezentanță, pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel

loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite

de acesta.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente teritorial în soluționarea pricinii, în

temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a

cauzei Ia Judecătoria sectorului 1 București, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului

îl constituie constatarea nulității absolute a clauzelor privind majorarea dobânzii

aferente creditului, respectiv art. 8.1., 8.2, 8.3, ca fiind abuzive, să oblige

pârâta la restituirea sumelor încasate necuvenit ca urmare a aplicării clauzelor

abuzive referitoare la majorarea dobânzii în perioada 25 septembrie 2007-15

septembrie 2010, să oblige pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului, prevăzută

de dispozițiile O.G. nr. 9/2000, calculată începând cu data introducerii acțiunii

și până la plata efectivă a debitului, continuarea derulării convenției de credit

din 25 septembrie 2007.

Este adevărat

că față de obiectul cererii de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art.

1 pct. 1

1

C. proc. civ. competența materială în soluționarea cauzei aparține

judecătoriei ca primă instanță.

În ceea ce privește

competența teritorială, instanțele aveau a observa, raportat Ia obiectul litigiului,

că în cauză își au incidența normele dispozitive relative la aceasta și că părțile

au convenit prin art. 19.2 din contractul lor că pentru orice litigiu izvorât din

executarea contractului, competența aparține instanțelor judecătorești de la sediul

social ai băncii, în cauză sediul acesteia fiind în localitatea Galați.

Astfel, potrivit

art. 19 C. proc. civ. - părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală

în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe

decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, afară de cazurile

prevăzute de art. 13, 14, 15 și 18 C. proc. civ.

În cauză, aflându-ne

în fața unui litigiu comercial, ce are ca obiect constatare nulitate absolută clauze

abuzive și plata unei sume de bani ce derivă din executarea unui contract și care,

în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., ar fi atras competența

teritorială a instanței de la sediul societății pârâte, părțile au convenit pentru

prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul social al

băncii, prorogare în deplin acord cu dispozițiile art. 19 C. proc. civ.

În atare situație,

Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamantul B.S. împotriva

pârâtei SC O.B. România SA București, competența teritorială de soluționare aparține

Judecătoriei sectorului 1 București conform dispozițiilor art. 19 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 noiembrie 2013.