ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2015

HOTĂRÂRE

19.02.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 593/2015

Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Topoloveni la data de 25 februarie 2014 sub nr. x/828/2014, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C.C. S.A. - Sucursala Pitești, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.2, art. 3.3, art. 3.4, art. 5 și art. 6 din contractul de credit din 8 iunie 2007 și implicit nulitatea acestora; să fie obligată pârâta la restituirea către reclamanta A. a sumelor încasate în baza acestor clauze precum și la plata dobânzii legale aferente de la data încheierii convenției și până la momentul plății; să fie obligată pârâta să modifice contractul de credit menționat, în sensul eliminării clauzelor abuzive indicate în primul petit al cererii și să elibereze un nou grafic de rambursare, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

La data de 2 aprilie 2014, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Topoloveni în soluționarea litigiului, întrucât art. 13.5 din contractul de împrumut din 8 iunie 2007, în considerarea prevederilor art. 19 C. proc. civ. (corespondent al art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ.) părțile la data încheierii contractului de credit au stabilit o competență teritorială convențională în favoarea instanțelor de judecată competente din București.

Prin Sentința civilă nr. 897 din 15 septembrie 2014 Judecătoria Topoloveni a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31 octombrie 2014 sub nr. 52871/299/2014.

La termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, instanța a reținut cauza spre soluționare asupra excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 București, invocată din oficiu.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, din această perspectivă, instanța a constatat că reclamanții au sesizat în mod corect Judecătoria Topoloveni, conform regulilor de competență alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 și pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Instanța a mai reținut că, atunci când competența este alternativă, alegerea instanței competente din punct de vedere teritorial aparține reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., și că în urma introducerii acțiunii la Judecătoria Topoloveni, competența a fost stabilită în favoarea acestei instanțe, nemaiputând fi declinată către o altă instanță.

Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă", legiuitorul stabilind astfel caracterul nelegal al convențiilor atributive de competență încheiate înainte de nașterea litigiului, în materia protecției drepturilor consumatorilor.

Instanța a subliniat că se impune, în continuare, analizarea clauzei art. 13.5 din contractul de credit prin raportare la dispozițiile Legii nr. 193/2000, precum și prin raportare la reglementările și jurisprudența comunitară.

Astfel, stabilirea competenței teritoriale pentru soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea unor clauze abuzive din contractul de credit din 8 iunie 2007 nu se poate face prin raportare la clauza atributivă de competență prevăzută la art. 13.5 din același contract, care are un vădit caracter abuziv, motiv pentru care nu produce efecte juridice, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000.

În mod similar cu situația din cele două cauze ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, introducerea în contractul de credit încheiat cu reclamantul a clauzei de la art. 13.5 creează, cu încălcarea bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ în detrimentul pârâtului între drepturile și obligațiile părților contractante.

Pentru toate aceste motive, instanța a constatat că este abuzivă clauza atributivă de competență cuprinsă la art. 13.5 din contractul de credit din 8 iunie 2007, contravenind art. 1 lit. q) din Directiva nr. 93/13/CEE, astfel încât aceasta nu va produce efecte asupra consumatorului, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000.

Pentru aceste considerente, judecătoria Sectorului 1 București prin Sentința civilă nr. 22260 din 11 decembrie 2014 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat în favoarea Judecătoriei Topoloveni competența de soluționare a cauzei; constatând existența unui conflict negativ de competență a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat Dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Topoloveni, pentru următoarele considerente:

În esență, conflictul de competență s-a ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Topoloveni, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cauza, după cum au dat sau nu efecte constatării caracterului abuziv al clauzei atributivă de competență, inserată în contractul de credit din 8 iunie 2007 încheiat cu SC C. SA - Sucursala Pitești de consumatorii A. și B.

Mai este de reținut că ambele instanțe au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată, fiind un litigiu comercial privind constatarea nulității absolute a unor clauze abuzive și plata unor sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.

Înalta Curte constată că prin art. 13.5 din contractul de credit, a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care soluționarea pe cale amiabilă a neînțelegerii rezultând din interpretarea și/sau executarea contractului nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești din București.

Această clauză care conține prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul social al băncii, întrunește toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanță o analiză specifică unei cercetări judecătorești.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere faptul că domiciliul reclamanților se află în localitatea Topoloveni, județul Argeș, contractul de credit bancar fiind încheiat de asemenea în această localitate.

Prin urmare, nu se poate reține că instanța a procedat la aplicarea unei prezumții de nulitate, prin simpla constatare a existenței unei clauze atributive de competentă într-un contract încheiat cu un consumator.

Din acest punct de vedere sunt justificate considerentele Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care a reținut în funcție de jurisprudența evocată a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, cauza C-240/98 și C-244/98 Hotărârea Oceano Grupo Editorial și Slavat Editores), obligația instanței naționale de a determina din oficiu dacă clauza în litigiu a făcut sau nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între un vânzător sau un furnizor și un consumator și poate crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

În aceste condiții clauza atributivă de competență nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun înscrisă în art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Topoloveni, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluționării litigiului.