ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 23 iulie 2014 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâta SC O.T.P.B.R.

SA, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 6.5 din contractul de credit din 26 septembrie 2008 și al clauzei de risc valutar, precum și să se dispună anularea clauzelor abuzive, emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă comisionul de administrare credit, restituirea prin deducerea din sold a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare între 26 septembrie 2008 și data încetării efective a perceperii lor, restituirea prin deducerea din sold a dobânzii legale aferente comisionului de credit, stabilizarea/înghețarea cursului de schimb Chf-Ron la momentul semnării contractului, denominarea în moneda națională a plăților și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1364 din 14 octombrie 2014, Tribunalul Caraș-Severin, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății sub limita prag de 200.000 lei și față de faptul că sediul pârâtei este situat în București, sector 1, a reținut că, în speță, competența aparține judecătoriei în a cărei rază se află situat sediul pârâtei, conform prevederilor art. 94 coroborat cu art. 107 N.C.P.C.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 13 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București care, prin sentința civilă nr. 518 din 15 ianuarie 2015, a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța de declinare a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 99 alin. (2) N.C.P.C., potrivit căruia atunci când instanța a fost sesizată cu o acțiune care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe cauze comune, competența de soluționare a cauzei se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În speță, judecătoria a reținut că două dintre petitele cu care reclamantul a învestit instanța prin acțiunea introductivă sunt principale, respectiv cele referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind perceperea comisionului de administrare a creditului și privind suportarea riscului valutar din contractul de credit din 26 septembrie 2008, celelalte capete de cerere fiind accesorii acestora. Constatând că dintre petitele principale, cel referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar este neevaluabil în bani, instanța de declinare a apreciat că se atrage competența materială a tribunalului conform art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C., potrivit căruia tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere că petitul anterior menționat nu se înscrie în cazurile reglementate de art. 94 alin. (1) lit. a) - j) N.C.P.C., pentru a se atrage competența materială a judecătoriei, precum și faptul că în reglementarea C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, legiuitorul a consacrat plenitudinea de jurisdicție a tribunalului în primă instanță, astfel cum rezultă din art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C. În considerarea celor anterior expuse, Judecătoria sectorului 1 București a apreciat că în cauză competența materială aparține Tribunalului Caraș-Severin, drept pentru care a declinat competența soluționării cauzei în favoarea acestei instanțe.

Totodată, în baza art. 133 pct. 2 N.C.P.C., Judecătoria sectorului 1 București a constatat intervenit conflict negativ de competență cu Tribunalul Caraș - Severin și, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul, prin cererea introductivă, a învestit Tribunalul Caraș-Severin cu o acțiune având mai multe capete de cerere, dintre care principal este cel vizând constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de credit de credit din 26 septembrie 2008, încheiat între părțile în litigiu, restul petitelor fiind accesorii acestuia, întrucât soluționarea lor depinde de soluția ce se va da primului capăt de cerere.

Astfel, Înalta Curte constată că, în raport de pluralitatea petitelor deduse judecății de reclamant se atrage incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) N.C.P.C., potrivit căruia: „în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt." De asemenea, având în vedere că petitul prin care se tinde la declararea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar este neevaluabil în bani, Înalta Curte reține că din punct de vedere material competența de soluționare a acestuia revine tribunalului, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C., care statuează că tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Or, cum pentru acțiunile în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit bancar, legiuitorul nu a prevăzut o competență materială specială, rezultă per a contrario că, în speță se aplică norma generală de drept comun, astfel cum este consacrată în noua reglementare a C. proc. civ., mai sus evocată. Față de pluralitatea petitelor cu care reclamantul a învestit instanța și de natura diferită a acestora - principale și accesorii, Înalta Curte reține incidența art. 123 alin. (1) N.C.P.C., care statuează că cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești.

Astfel, raportând natura și obiectul cauzei deduse judecății la textele legale precitate, rezultă că, în speță, competența materială aparține în primă instanței tribunalului. Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.