ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 694/2015

Asupra

conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23

iulie 2014 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.S. a chemat în judecată

pârâta SC O.T.P.B.R. SA, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei

prevăzute la art. 6.5 din contractul de credit din 26 septembrie 2008 și al

clauzei de risc valutar, precum și să se dispună anularea clauzelor abuzive,

emiterea unui nou grafic de rambursare care să nu cuprindă comisionul de

administrare credit, restituirea prin deducerea din sold a sumelor achitate cu

titlu de comision de administrare între 26 septembrie 2008 și data încetării

efective a perceperii lor, restituirea prin deducerea din sold a dobânzii legale

aferente comisionului de credit, stabilizarea/înghețarea cursului de schimb

Chf-Ron la momentul semnării contractului, denominarea în moneda națională a

plăților și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 1364 din 14 octombrie 2014, Tribunalul Caraș-Severin, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței

sale materiale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul, în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății sub

limita prag de 200.000 lei și față de faptul că sediul pârâtei este situat în

București, sector 1, a reținut că, în speță, competența aparține judecătoriei

în a cărei rază se află situat sediul pârâtei, conform prevederilor art. 94

coroborat cu art. 107 N.C.P.C.

Urmare a

declinării, cauza a fost înregistrată la 13 noiembrie 2014 pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București care, prin sentința civilă nr. 518 din 15

ianuarie 2015, a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Caraș-Severin.

Totodată,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului

către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de declinare a reținut incidența în speță a dispozițiilor art.

99 alin. (2) N.C.P.C., potrivit căruia atunci când instanța a fost sesizată cu

o acțiune care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe

cauze comune, competența de soluționare a cauzei se determină ținându-se seama

de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În speță,

judecătoria a reținut că două dintre petitele cu care reclamantul a învestit

instanța prin acțiunea introductivă sunt principale, respectiv cele referitoare

la constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind perceperea comisionului

de administrare a creditului și privind suportarea riscului valutar din contractul

de credit din 26 septembrie 2008, celelalte capete de cerere fiind accesorii

acestora.

Constatând că

dintre petitele principale, cel referitor la constatarea caracterului abuziv al

clauzei privind suportarea riscului valutar este neevaluabil în bani, instanța

de declinare a apreciat că se atrage competența materială a tribunalului

conform art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C., potrivit căruia tribunalele judecă

în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența

altor instanțe.

Pentru a ajunge

la această concluzie, a avut în vedere că petitul anterior menționat nu se

înscrie în cazurile reglementate de art. 94 alin. (1) lit.  a) - j) N.C.P.C., pentru

a se atrage competența materială a judecătoriei, precum și faptul că în

reglementarea C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, legiuitorul a

consacrat plenitudinea de jurisdicție a tribunalului în primă instanță, astfel

cum rezultă din art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C.

În considerarea

celor anterior expuse, Judecătoria sectorului 1 București a apreciat că în

cauză competența materială aparține Tribunalului Caraș-Severin, drept pentru

care a declinat competența soluționării cauzei în favoarea acestei instanțe.

Totodată, în

baza art. 133 pct. 2 N.C.P.C., Judecătoria sectorului 1 București a constatat

intervenit conflict negativ de competență cu Tribunalul Caraș - Severin

și, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., a înaintat cauza Înaltei Curți de

Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Analizând

actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit

în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține

următoarele:

Reclamantul,

prin cererea introductivă, a învestit Tribunalul Caraș-Severin cu o acțiune

având mai multe capete de cerere, dintre care principal este cel vizând

constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în contractul de

credit de credit din 26 septembrie 2008, încheiat între părțile în litigiu,

restul petitelor fiind accesorii acestuia, întrucât soluționarea lor depinde de

soluția ce se va da primului capăt de cerere.

Astfel, Înalta

Curte constată că, în raport de pluralitatea petitelor deduse judecății de

reclamant se atrage incidența dispozițiilor art. 99 alin. (2) N.C.P.C.,

potrivit căruia: „în cazul în care mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite,

dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere

de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină

ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad

mai înalt."

De asemenea,

având în vedere că petitul prin care se tinde la declararea caracterului abuziv

al clauzei privind suportarea riscului valutar este neevaluabil în bani, Înalta

Curte reține că din punct de vedere material competența de soluționare a

acestuia revine tribunalului, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 1 N.C.P.C., care

statuează că tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt

date prin lege în competența altor instanțe.

Or, cum pentru

acțiunile în constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractele de

credit bancar, legiuitorul nu a prevăzut o competență materială specială,

rezultă per a contrario că, în speță se aplică norma generală de drept comun,

astfel cum este consacrată în noua reglementare a C. proc. civ., mai sus

evocată.

Față de

pluralitatea petitelor cu care reclamantul a învestit instanța și de natura

diferită a acestora - principale și accesorii, Înalta Curte reține incidența art.

123 alin. (1) N.C.P.C., care statuează că cererile accesorii, adiționale,

precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea

principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei

instanțe judecătorești.

Astfel,

raportând natura și obiectul cauzei deduse judecății la textele legale

precitate, rezultă că, în speță, competența materială aparține în primă

instanței tribunalului.

Față de considerentele

anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.