ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2015

Asupra conflictului negativ de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 08 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția civilă, reclamantul A.L.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC O.T.P. B.F.S.B. SA, prin mandatar SC O.T.P. B.R. SA, O.T.P. B.N. (O.T.P. B. P.L.C.), prin mandatar SC O.T.P. B.R. SA, SC O.T.P. B.R. SA și SC O.T.P. B.R. SA, prin Sucursala Mănăștur, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1 și art. 6.2 din contractul de credit din 03 decembrie 2007, art. 5.2 din contractul de credit din 21 decembrie 2007, art. 8.3, art. 8.5 și art. 8.8 din contractul de credit, art. 6.1.b, art. 6.1.c și art. 6.2 din contractul de credit, art. 13 lit. b) din contractul de credit, art. 15.1 din contractul de credit, art. 12 lit. b) parag.

7 și 8, art. 13.1 din contractul de credit, art. 18.3 din contractul de credit și art. 16.2 din contractul de credit și, în consecință nulitatea absolută a acestora, să fie obligate pârâtele la modificarea convențiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor abuzive și la emiterea unui act adițional și a unui nou grafic de rambursare a creditului, conform modificărilor solicitate prin petitele anterioare. În motivarea acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 194 și urm. N.C.P.C., Legii nr. 193/2002, Directivei nr. 93/13/CEE și O.U.G. nr. 50/2010, reclamantul a susținut că se impune anularea clauzelor contractuale indicate întrucât nu au fost negociate, sunt contrare bunei-credințe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin întâmpinarea depusă la 21 august 2014, pârâta SC O.T.P. B.R. SA, printre altele, a invocat, în temeiul art. 107 N.C.P.C., excepția necompetenței teritoriale a instanței, motivat de faptul că sediul său se află în București, sector 1. Prin sentința civilă nr. 11003 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial învestită a reținut că prin clauzele stipulate la art. 18.3 din contractul de credit ipotecar și art. 16.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă, părțile în litigiu au convenit asupra unei prorogări de competență în favoarea instanțelor de la locul situării sediului băncii si, în considerarea acestora si a prevederilor art. 126 alin. (1) N.C.P.C., a admis excepția propriei necompetențe teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei. De asemenea, Judecătoria Cluj-Napoca a înlăturat incidența art. 126 alin. (2) N.C.P.C.

în cauză, în raport de anul încheierii contractelor de credit, 2007, când nu era în vigoare textul legal, apreciind că aplicarea acestuia ar lipsi de efecte convenția părților în sensul prorogării competenței. Similar, instanța inițial învestită a înlăturat apărarea formulată de reclamant în răspunsul la întâmpinare, în sensul că clauzele atributive de competență au caracter abuziv întrucât nu au fost negociate și pentru că îi limitează accesul la justiție prin cheltuielile de transport pe care le generează în sarcina sa, reținând că reclamantul își poate recupera cheltuielile de judecată în eventualitatea câștigării procesului. Urmare a declinării, la 09 decembrie 2014 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București care, prin sentința civilă nr. 2162 din 06 februarie 2015, a admis excepția propriei necompetențe teritoriale, invocată de reclamant și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. Pentru a hotărî astfel, instanța de declinare a avut în vedere Directiva nr. 93/13/CEE, precum și hotărârea C.J.U.E., pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C -137/08 VB Penzugyi Lîzing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, prin care instanța europeană a statuat dreptul instanțelor naționale de a aprecia dacă este cazul, din oficiu, asupra caracterului abuziv al clauzelor atributive de competență din contractele încheiate cu consumatorii, în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.

În considerarea jurisprudenței europene evocate și, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 și art. 109 N.C.P.C., care reglementează pentru litigiile de natura celui dedus judecății competența teritorială alternativă a instanței de la domiciliul consumatorului, respectiv a locului unde persoana juridică de drept privat are un dezmembrământ fără personalitate juridică, Judecătoria sectorului 1 București a declinat comptența soluționării cauzei în favoarea instanței inițial învestite, în considerarea situării domiciliului reclamantului și sediului Sucursalei Mănăștur a pârâtei în raza de competență teritorială a acesteia, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, locul unde s-au încheiat și executat în parte contractele în litigiu.

De asemenea, instanța a avut în vedere prevederile art. 126 alin. (2) N.C.P.C., pe care Ie-a apreciat incidente în raport de data promovării acțiunii - 08 iulie 2014, poziția de inferioritate creată reclamantului prin prorogarea de competență și prejudiciul produs acestuia prin deplasarea la o altă instanță decât cea de domiciliu. Totodată, în baza art. 133 pct. 2 N.C.P.C., Judecătoria sectorului 1 București a constatat intervenit conflictul negativ de competență cu Judecătoria Cluj-Napoca și, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte retine următoarele: Reclamantul, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Cluj-Napoca cu o acțiune având mai multe capete de cerere, dintre care principale sunt cele având ca obiect constatarea caracterului abuziv și nulitatea mai multor clauze stipulate în două contracte de credit, încheiate între părțile în litigiu, restul petitelor fiind accesorii, soluționarea lor depinzând de soluția ce se va da acestuia. Prin întâmpinarea depusă în fața instanței inițial învestite, pârâta SC O.T.P. B.R. SA a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 107 N.C.P.C., motivat de locul situării sediului său în București, sector 1, fără să se prevaleze de clauzele contractuale atributive de competență.

Prin hotărârea C.J.U.E. pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C - 137/08 VB Penzugyi Lizing Zrt. împotriva Ferenc Schneider s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără să poată influența conținutul acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, instanța europeană a subliniat că situația de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților contractante, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist, care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia este situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din Directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților decurgând din contract, în detrimentul consumatorului.

Cum în contractele ce fac obiectul litigiului, care a generat conflictul de competență pendinte, au fost înserate clauze atributive de competență teritorială exclusivă în favoarea instanțelor de la sediul băncii care, în cauză, are calitatea de pârâtă, iar reclamantul prin întâmpinare a invocat caracterul nenegociat al acestora și prejudiciul care îi este creat prin învestirea instanței de la sediul băncii, rezultă, din perspectiva jurisprudenței C.J.U.E.., că instanța națională trebuie să analizeze caracterul abuziv al clauzei atributive de competență.

În consecință, referitor la competența teritorială în speță, Înalta Curte reține că clauzele atributive de competență înserate la art. 18.3 și 16.2 din convențiile de credit intră în categoria celor având ca efect obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, apreciază că aceste clauze nu pot produce efecte. Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C., pentru cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speță, legiuitorul a prevăzut o competență alternativă în favoarea instanțelor de la domiciliul consumatorului.

în speță, reclamantul A.L.G. are calitatea de consumator în raport cu pârâta profesionist, ceea ce, față de natura și obiectul acțiunii, atrage competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului-consumator, respectiv a Judecătoriei Cluj-Napoca. Prin înregistrarea acțiunii de către reclamant pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta și-a exprimat opțiunea pentru această instanță, conform art. 116 N.C.P.C., care statuează că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Totodată, Înalta Curte constată că Judecătoriei Cluj-Napoca îi aparține competența teritorială a soluționării cauzei și în raport cu prevederile art. 113 pct. 3 N.C.P.C., care statuează că, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, competența aparține instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în condițiile în care contractele de credit în litigiu au fost încheiate prin Sucursala Mănăștur a SC O.T.P. B.R. SA și au fost executate în parte prin aceeași sucursală.

Din perspectiva celor anterior arătate, competența teritorială aparține Judecătoriei Cluj-Napoca și în considerarea dispozițiilor art. 113 alin. (2) N.C.P.C., care prevede că atunci când pârâtul exercită în mod statornic o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activității respective, pentru obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc. Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.