ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 695/2015

Asupra conflictului negativ de față,

reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 08 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția

civilă, reclamantul A.L.G. a chemat în judecată pe pârâtele SC O.T.P. B.F.S.B.

SA, prin mandatar SC O.T.P. B.R. SA, O.T.P. B.N. (O.T.P. B. P.L.C.), prin

mandatar SC O.T.P. B.R. SA, SC O.T.P. B.R. SA și SC O.T.P. B.R. SA, prin

Sucursala Mănăștur, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzelor

prevăzute la art. 6.1 și art. 6.2 din contractul de credit din 03 decembrie 2007,

art. 5.2 din contractul de credit din 21 decembrie 2007, art. 8.3, art. 8.5 și art.

8.8 din contractul de credit, art. 6.1.b, art. 6.1.c și art. 6.2 din contractul

de credit, art. 13 lit. b) din contractul de credit, art. 15.1 din contractul

de credit, art. 12 lit. b) parag. 7 și 8, art. 13.1 din contractul de credit, art.

18.3 din contractul de credit și art. 16.2 din contractul de credit și, în

consecință nulitatea absolută a acestora, să fie obligate pârâtele la

modificarea convențiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor abuzive și

la emiterea unui act adițional și a unui nou grafic de rambursare a creditului,

conform modificărilor solicitate prin petitele anterioare.

În motivarea acțiunii întemeiate pe

dispozițiile art. 194 și urm. N.C.P.C., Legii nr. 193/2002, Directivei nr. 93/13/CEE

și O.U.G. nr. 50/2010, reclamantul a susținut că se impune anularea clauzelor

contractuale indicate întrucât nu au fost negociate, sunt contrare

bunei-credințe și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților.

Prin întâmpinarea depusă la 21 august 2014,

pârâta SC O.T.P. B.R. SA, printre altele, a invocat, în temeiul art. 107 N.C.P.C.,

excepția necompetenței teritoriale a instanței, motivat de faptul că sediul său

se află în București, sector 1.

Prin sentința civilă nr. 11003 din 27

octombrie 2014, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța

inițial învestită a reținut că prin clauzele stipulate la art. 18.3 din

contractul de credit ipotecar și art. 16.2 din contractul de credit pentru

nevoi personale garantat cu ipotecă, părțile în litigiu au convenit asupra unei

prorogări de competență în favoarea instanțelor de la locul situării sediului

băncii si, în considerarea acestora si a prevederilor art. 126 alin. (1) N.C.P.C.,

a admis excepția propriei necompetențe teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, în a

cărei rază teritorială se află sediul pârâtei.

De asemenea, Judecătoria Cluj-Napoca a

înlăturat incidența art. 126 alin. (2) N.C.P.C. în cauză, în raport de anul

încheierii contractelor de credit, 2007, când nu era în vigoare textul legal, apreciind

că aplicarea acestuia ar lipsi de efecte convenția părților în sensul

prorogării competenței.

Similar, instanța inițial învestită a

înlăturat apărarea formulată de reclamant în răspunsul la întâmpinare, în

sensul că clauzele atributive de competență au caracter abuziv întrucât nu au

fost negociate și pentru că îi limitează accesul la justiție prin cheltuielile

de transport pe care le generează în sarcina sa, reținând că reclamantul își

poate recupera cheltuielile de judecată în eventualitatea câștigării

procesului.

Urmare a declinării, la 09 decembrie 2014

cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București care,

prin sentința civilă nr. 2162 din 06 februarie 2015, a admis excepția propriei

necompetențe teritoriale, invocată de reclamant și a declinat soluționarea

cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Totodată, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de

Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

declinare a avut în vedere Directiva nr. 93/13/CEE, precum și hotărârea C.J.U.E.,

pronunțată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C -137/08 VB

Penzugyi Lîzing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, prin care instanța europeană a

statuat dreptul instanțelor naționale de a aprecia dacă este cazul, din oficiu,

asupra caracterului abuziv al clauzelor atributive de competență din

contractele încheiate cu consumatorii, în raport cu cerințele privind protecția

consumatorului prevăzute de directiva menționată.

În considerarea jurisprudenței

europene evocate și, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 113 alin.

(1) pct. 8 și art. 109 N.C.P.C., care reglementează pentru litigiile de natura

celui dedus judecății competența teritorială alternativă a instanței de la

domiciliul consumatorului, respectiv a locului unde persoana juridică de drept

privat are un dezmembrământ fără personalitate juridică, Judecătoria sectorului

1 București a declinat comptența soluționării cauzei în favoarea instanței

inițial învestite, în considerarea situării domiciliului reclamantului și

sediului Sucursalei Mănăștur a pârâtei în raza de competență teritorială a

acesteia, respectiv în municipiul Cluj-Napoca, locul unde s-au încheiat și

executat în parte contractele în litigiu.

De asemenea, instanța a avut în vedere

prevederile art. 126 alin. (2) N.C.P.C., pe care Ie-a apreciat incidente în

raport de data promovării acțiunii - 08 iulie 2014, poziția de inferioritate

creată reclamantului prin prorogarea de competență și prejudiciul produs

acestuia prin deplasarea la o altă instanță decât cea de domiciliu.

Totodată, în baza art. 133 pct. 2 N.C.P.C.,

Judecătoria sectorului 1 București a constatat intervenit conflictul negativ de

competență cu Judecătoria Cluj-Napoca și, în temeiul art. 135 alin. (1) N.C.P.C.,

a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului.

Analizând actele și lucrările

dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte retine următoarele:

Reclamantul, prin cererea

introductivă, a învestit Judecătoria Cluj-Napoca cu o acțiune având mai multe

capete de cerere, dintre care principale sunt cele având ca obiect constatarea

caracterului abuziv și nulitatea mai multor clauze stipulate în două contracte

de credit, încheiate între părțile în litigiu, restul petitelor fiind accesorii,

soluționarea lor depinzând de soluția ce se va da acestuia.

Prin întâmpinarea depusă în fața

instanței inițial învestite, pârâta SC O.T.P. B.R. SA a invocat excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-Napoca în temeiul art. 107 N.C.P.C.,

motivat de locul situării sediului său în București, sector 1, fără să se

prevaleze de clauzele contractuale atributive de competență.

Prin hotărârea C.J.U.E. pronunțată în

procedura chestiunilor preliminare, în cauza C - 137/08 VB Penzugyi Lizing Zrt.

împotriva Ferenc Schneider s-a reținut că, potrivit unei jurisprudențe

constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE

se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de

inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât

puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la

adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără

să poată influența conținutul acestora.

Astfel, pentru a asigura protecția

urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, instanța europeană a subliniat că situația

de inegalitate existentă între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi

compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților

contractante, asigurată de instanța națională, care trebuie să verifice dacă o

clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră

în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce privește o clauză

nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator și un

profesionist, care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia este

situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea

Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, că trebuie considerată abuzivă în sensul

art. 3 din Directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de

bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și

obligațiile părților decurgând din contract, în detrimentul consumatorului.

Cum în contractele ce fac obiectul litigiului,

care a generat conflictul de competență pendinte, au fost înserate clauze

atributive de competență teritorială exclusivă în favoarea instanțelor de la

sediul băncii care, în cauză, are calitatea de pârâtă, iar reclamantul prin

întâmpinare a invocat caracterul nenegociat al acestora și prejudiciul care îi

este creat prin învestirea instanței de la sediul băncii, rezultă, din

perspectiva jurisprudenței C.J.U.E.., că instanța națională trebuie să

analizeze caracterul abuziv al clauzei atributive de competență.

În consecință, referitor la competența

teritorială în speță, Înalta Curte reține că clauzele atributive de competență

înserate la art. 18.3 și 16.2 din convențiile de credit intră în categoria

celor având ca efect obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce

acțiuni în justiție, prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE,

drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, apreciază că

aceste clauze nu pot produce efecte.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 N.C.P.C.,

pentru cererile privind constatarea nulității absolute sau anularea

contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect

repararea pagubelor produse consumatorilor, cum este cazul în speță,

legiuitorul a prevăzut o competență alternativă în favoarea instanțelor de la

domiciliul consumatorului. în speță, reclamantul A.L.G. are calitatea de

consumator în raport cu pârâta profesionist, ceea ce, față de natura și

obiectul acțiunii, atrage competența teritorială a instanței de la domiciliul

reclamantului-consumator, respectiv a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin înregistrarea acțiunii de către

reclamant pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acesta și-a exprimat opțiunea

pentru această instanță, conform art. 116 N.C.P.C., care statuează că

reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Totodată, Înalta Curte constată că

Judecătoriei Cluj-Napoca îi aparține competența teritorială a soluționării

cauzei și în raport cu prevederile art. 113 pct. 3 N.C.P.C., care statuează că,

în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea

unui contract, competența aparține instanței locului prevăzut în contract

pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în condițiile în care

contractele de credit în litigiu au fost încheiate prin Sucursala Mănăștur a SC

O.T.P. B.R. SA și au fost executate în parte prin aceeași sucursală.

Din perspectiva celor anterior

arătate, competența teritorială aparține Judecătoriei Cluj-Napoca și în

considerarea dispozițiilor art. 113 alin. (2) N.C.P.C., care prevede că atunci

când pârâtul exercită în mod statornic o activitate profesională ori o

activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de

chemare în judecată se poate introduce și la instanța în circumscripția căreia

se află locul activității respective, pentru obligațiile patrimoniale născute

sau care urmează să se execute în acel loc.

Față de considerentele anterior

expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) N.C.P.C., Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 februarie 2015.