ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2014

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 277 din data de 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul penal nr. 6249/99/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul Ș.V., deținut în Penitenciarul Iași. A fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus, condamnatul Ș.V., deținut în Penitenciarul Iași, a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 108 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de inițiere și constituire de grup infracțional organizat, complicitate la trafic de persoane și complicitate la trafic de minori, constând în aceea că în perioada februarie 2004 - martie 2005 a sprijinit pe inculpații Ș.C. și Ș.I. să deruleze activitatea de exploatare sexuală a mai multor victime minore.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că în cauză s-a produs o gravă eroare judiciară care a condus la condamnarea sa, deși, în fapt, nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, solicitând reaudierea martorilor pentru a dovedi că după desfacerea căsătoriei de fosta soție, relațiile sale cu membrii de familie s-au deteriorat și nu era posibilă colaborarea cu aceștia în comiterea faptelor de trafic de persoane, astfel cum s-a reținut de instanța de fond. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, instanța a constatat că cererea de revizuire formulată de condamnat este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, ca atare. Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc.

pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Drept urmare, coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia inadmisibilității controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii de revizuire de față, pentru acest motiv, în situația exprimării de către condamnatul Ș.V.

doar a simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de apreciere și interpretare a probelor testimoniale de instanțele care au dispus soluționarea cauzei pe fond, în apel și în recurs. De altfel, la toate termenele la care s-a desfășurat cercetarea judecătorească și au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei condamnatul, care a înțeles să se sustragă de la judecată, a fost reprezentat de un apărător ales, iar cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat de instanță, revizuentul a avut posibilitatea legală de a valorifica această cerere cu ocazia soluționării apelului și recursului, căi ordinare de atac de care a înțeles să uzeze, dar care au fost respinse ca nefondate.

Astfel fiind, Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara cadrului legal care o autorizează, solicitând o reapreciere a probatoriului analizat deja de instanțele care au soluționat cauza în fond și în căile de atac, fără a invoca vreo împrejurare necunoscută și, în consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca inadmisibilă. În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelat de revizuentul Ș.V., care a reiterat criticile formulate și la prima instanță, invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și pentru care a primit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele administrate.

Prin Decizia penală nr. 143 din 12 septembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul Ș.V., deținut în Penitenciarul Iași, împotriva Sentinței penale nr. 277 din 20 iunie 2013 pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care a menținut-o. Curtea de apel, examinând hotărârea criticată, actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, ce au fost analizate în raport cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen. a constatat următoarele: Revizuirea este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal.

Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394 C. proc. pen. Pentru declanșarea procedurii revizuirii se parcurge o etapă preliminară, privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, în cadrul cărei judecătorul, fără citarea părților, verifică, potrivit art. 403 C. proc. pen., examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc. pen., prima instanță a reținut că revizuirea este o cale extraordinara de atac, a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen. Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac, iar aceasta se realizează doar în situația existentei vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea, și nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

prevăd cazurile în care poate fi revizuirea unei hotărâri penale definitive: "revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia". Revizuentul nu a invocat în mod concret nici unul din cazurile de revizuire mai sus expuse, ci doar o expunere de către acesta a nemulțumirii cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce vizează modalitatea de apreciere și interpretare a probelor testimoniale de instanțele care au dispus soluționarea cauzei pe fond, în apel și în recurs.

În cauză, revizuentul nu a arătat ce fapte sau împrejurări noi nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, motivele pentru care aceste fapte/împrejurări existente la momentul judecării cauzei - astfel cum impun dispozițiile menționate - nu au putut fi cunoscut de instanțele care au soluționat pricina în fond și nici ce probe pot fi administrate în acest sens. În cauză, revizuentul a avut posibilitatea de a propune probe, pentru a demonstra netemeinicia probelor existente împotriva sa. Mai mult decât atât, revizuentul a exercitat căile de atac, apelul și recursul, având posibilitatea să propună probe și să facă dovada celor susținute în prezenta cerere de revizuire.

Motivele invocate în cererea de revizuire cât și în prezenta cale de atac au fost, astfel cum a reținut și instanța de fond, inițial arătate și cu ocazia judecării pe fond a cauzei a cărei revizuire se solicită, fiind cenzurate de instanțe la acel moment, inclusiv în căile de atac exercitate de către inculpatul revizuent, însă s-a apreciat a fi nefondate. Față de această situație, nu se poate susține că există probe noi, ce nu au fost cunoscute anterior, sau pe care instanța de fond nu le-a sesizat sub nici o formă. Motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește reaprecierea vinovăției sale.

Aspectele legate de vinovăția inculpatului revizuent au fost analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei și care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv. Pe de altă parte, potrivit alin. (2) și (3) din art. 394 C. proc. pen., ipoteza de la lit. a) are în vedere situația că, în cazul admiterii cererii, trebuie să se ajungă la o soluție diametral opusă, deci ar trebui să se demonstreze netemeinicia hotărârii de condamnare, ceea ce în speță nu este cazul. Recurentul a înțeles să-și argumenteze cererea și pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc.

pen., invocând deci cazul de revizuire a unei hotărâri judecătorești, atunci când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, fără însă a avea în vedere și dispozițiile art. 395 C. proc. pen. Potrivit art. 394 lit. b) C. proc. pen. cererea de revizuire se poate formula când un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere. Pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei de revizuire este necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil și constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului. Simpla depunere a unui autodenunț de persoană, în speță martorul, nu este suficientă pentru admiterea cererii de revizuire.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că situația invocată de revizuent este dovedită în condițiile prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen. Legiuitorul prevede în alin. (2) al aceluiași text de lege, posibilitatea ca în procedura de revizuire să se constate o astfel de situație, ce constituie cazurile prevăzute de art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen., dar numai atunci când instanța de judecată sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinita în speța de față. Revizuentul nu doar că nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen., ci, mai mult, și-a reiterat practic susținerile formulate prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare, pronunțată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iași.

Cum asupra acestor aspecte instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuentului nu face trimitere la vreuna din situațiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanța, în condițiile art. 403 C. proc. pen., în mod corect a constatat inadmisibilă cererea de revizuire. Concluzionând, Curtea de apel a constatat că, instanța de fond, a reținut în mod judicios că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condițiile impuse de art. 394 cu referire la art. 395 C. proc. pen., având în vedere și Decizia nr. 60/2007 a ICCJ, constatând astfel legalitatea și temeinicia hotărârii apelate. Împotriva Deciziei penale nr. 143 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs revizuentul condamnat Ș.V.

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea cererii de revizuire, întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod proc. pen, invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele administrate. Examinând recursul declarat de revizuentul Ș.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod.

Cu referire la cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, dispozițiile art. 394 C. proc. pen. enumera situațiile în care poate fi solicitată revizuirea unei hotărâri penale definitive: Revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În același timp, potrivit Noului C. proc. pen. dispozițiile art. 453 privind „Cazurile de revizuire" arată că: „(1) Revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză Revizuentul a invocat inițial temeiul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., pentru ca în fața instanței de recurs să invoce disp. art. 453 lit. a) din Noul C. proc. pen. Din examinarea comparativă a dispozițiilor celor două texte de lege, se constată că în noua reglementare, respectiv cea prev. de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod de proc.

pen, în afara cerinței impuse de vechea reglementare prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", în actuala formă aceste fapte sau împrejurări trebuie „să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză". Se constată așadar că esența textului a rămas aceeași, noua reglementare fiind mai explicită cu privire la aceste fapte sau împrejurări despre care instanța nu a avut cunoștință la data soluționării cauzei, dar care trebuie să aibă o asemenea valoare și forță probatorie fiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. În această succesiune logico-juridică constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

În același timp însă, nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor anterior citate, apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. (I.C.C.J., Secția penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2011). Din interpretarea textelor de lege sus-menționate, rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a procesului penal.

Așa cum a stabilit încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. din vechea reglementare, dar care își păstrează substanța și în actuala reglementare dată de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul C. proc. pen., se referă la „fapte și împrejurări", deci la fapte probatorii, și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de probă noi.

Nu pot fi, însă, considerate „probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Așa fiind, în raport de toate argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea și extinderea probatoriului administrat. Revizuentul a invocat cazul de revizuire pentru a reitera susținerile formulate prin intermediul căilor de atac ordinare exercitate împotriva hotărârii de condamnare, pronunțată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iași. Cum asupra acestor aspecte instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuentului nu face trimitere la vreuna din situațiile prev. de art. 394 C. proc. pen., instanțele anterioare, în condițiile art. 403 C. proc.

pen., în mod corect au constatat inadmisibilă cererea de revizuire. Ca urmare, Înalta Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2014. Procesat de GGC - LM