ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 691/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 277 din data de 20

iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul penal nr. 6249/99/2013, a

fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul

Ș.V., deținut în Penitenciarul Iași.

A fost obligat

condamnatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut următoarele: „Prin cererea înregistrată sub

numărul de mai sus, condamnatul Ș.V., deținut în Penitenciarul Iași, a

solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 108 din 19 februarie 2010 a

Tribunalului Iași, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare pentru comiterea infracțiunilor de inițiere și constituire de grup

infracțional organizat, complicitate la trafic de persoane și complicitate la

trafic de minori, constând în aceea că în perioada februarie 2004 - martie 2005

a sprijinit pe inculpații Ș.C. și Ș.I. să deruleze activitatea de exploatare

sexuală a mai multor victime minore.

În motivarea cererii,

condamnatul a arătat că în cauză s-a produs o gravă eroare judiciară care a

condus la condamnarea sa, deși, în fapt, nu se face vinovat de comiterea

infracțiunilor reținute în sarcina sa, solicitând reaudierea martorilor pentru

a dovedi că după desfacerea căsătoriei de fosta soție, relațiile sale cu

membrii de familie s-au deteriorat și nu era posibilă colaborarea cu aceștia în

comiterea faptelor de trafic de persoane, astfel cum s-a reținut de instanța de

fond.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, instanța a constatat că cererea de revizuire

formulată de condamnat este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, ca atare.

Din economia

dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de

cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care

depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții

rezultă, totodată, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în

care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe

cei condamnați pe nedrept.

Fiind o cale

extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate

de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din

același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate este exclusă, în raport de

dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția

României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea

procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Drept urmare,

coroborarea acestor dispoziții legale impune concluzia inadmisibilității

controlului judiciar, cu consecința respingerii cererii de revizuire de față,

pentru acest motiv, în situația exprimării de către condamnatul Ș.V. doar a

simplei nemulțumiri cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, ce

vizează modalitatea de apreciere și interpretare a probelor testimoniale de

instanțele care au dispus soluționarea cauzei pe fond, în apel și în recurs.

De altfel, la toate

termenele la care s-a desfășurat cercetarea judecătorească și au avut loc

dezbaterile pe fondul cauzei condamnatul, care a înțeles să se sustragă de la

judecată, a fost reprezentat de un apărător ales, iar cu privire la modalitatea

de apreciere a probatoriului administrat de instanță, revizuentul a avut

posibilitatea legală de a valorifica această cerere cu ocazia soluționării apelului

și recursului, căi ordinare de atac de care a înțeles să uzeze, dar care au

fost respinse ca nefondate.

Astfel fiind,

Tribunalul a constatat că petentul a formulat cererea de revizuire în afara

cadrului legal care o autorizează, solicitând o reapreciere a probatoriului

analizat deja de instanțele care au soluționat cauza în fond și în căile de

atac, fără a invoca vreo împrejurare necunoscută și, în consecință, în

conformitate cu dispozițiile art. 403 C. proc. pen. a dispus respingerea ei ca

inadmisibilă.

În termenul prevăzut

de art. 363 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelat de

revizuentul Ș.V., care a reiterat criticile formulate și la prima instanță,

invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată și pentru care a primit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni

închisoare, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele administrate.

Prin Decizia penală

nr. 143 din 12 septembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul Ș.V.,

deținut în Penitenciarul Iași, împotriva Sentinței penale nr. 277 din 20 iunie

2013 pronunțate de Tribunalul Iași, sentință pe care a menținut-o.

Curtea de apel,

examinând hotărârea criticată, actele și lucrările dosarului în raport de

motivele de apel invocate, ce au fost analizate în raport cu dispozițiile art.

371 C. proc. pen. a constatat următoarele:

Revizuirea este o

cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri

judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul

cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de

drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având

în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru

judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod

expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le

prin art. 394 C. proc. pen. Pentru declanșarea procedurii revizuirii se

parcurge o etapă preliminară, privind admisibilitatea în principiu a cererii de

revizuire, în cadrul cărei judecătorul, fără citarea părților, verifică,

potrivit art. 403 C. proc. pen., examinează dacă cererea de revizuire este

făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul

cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în

principiu.

Examinând

admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 403 C. proc.

pen., prima instanță a reținut că revizuirea este o cale extraordinara de atac,

a cărei admisibilitate este în mod strict circumstanțiată cazurilor de

revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.

Instanța învestită cu

judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului

pricinii decât în măsura în care găsește admisibilă în principiu calea de atac,

iar aceasta se realizează doar în situația existentei vreunuia din cazurile de

revizuire. Nici o altă împrejurare de fapt, oricâtă relevanță ar avea, și nici

un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea

conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autorității

de lucru judecat de care se bucură hotărârea atacată decât în cazurile expres

și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 394

C. proc. pen. prevăd cazurile în care poate fi revizuirea unei hotărâri penale

definitive: "revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un

martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru

al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia".

Revizuentul nu a

invocat în mod concret nici unul din cazurile de revizuire mai sus expuse, ci

doar o expunere de către acesta a nemulțumirii cu privire la hotărârea a cărei

retractare se cere, ce vizează modalitatea de apreciere și interpretare a

probelor testimoniale de instanțele care au dispus soluționarea cauzei pe fond,

în apel și în recurs.

În cauză, revizuentul

nu a arătat ce fapte sau împrejurări noi nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, motivele pentru care aceste fapte/împrejurări existente la

momentul judecării cauzei - astfel cum impun dispozițiile menționate - nu au

putut fi cunoscut de instanțele care au soluționat pricina în fond și nici ce

probe pot fi administrate în acest sens.

În cauză, revizuentul

a avut posibilitatea de a propune probe, pentru a demonstra netemeinicia

probelor existente împotriva sa. Mai mult decât atât, revizuentul a exercitat

căile de atac, apelul și recursul, având posibilitatea să propună probe și să

facă dovada celor susținute în prezenta cerere de revizuire.

Motivele invocate în

cererea de revizuire cât și în prezenta cale de atac au fost, astfel cum a

reținut și instanța de fond, inițial arătate și cu ocazia judecării pe fond a

cauzei a cărei revizuire se solicită, fiind cenzurate de instanțe la acel

moment, inclusiv în căile de atac exercitate de către inculpatul revizuent,

însă s-a apreciat a fi nefondate.

Față de această

situație, nu se poate susține că există probe noi, ce nu au fost cunoscute

anterior, sau pe care instanța de fond nu le-a sesizat sub nici o formă.

Motivele invocate de

condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulțumit de condamnarea

pronunțată de către instanța de fond, sens în care dorește reaprecierea

vinovăției sale. Aspectele legate de vinovăția inculpatului revizuent au fost

analizate de instanțele ce au soluționat fondul cauzei și care, în limitele

efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului. Aceste apărări nu

se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. ci vizează fondul cauzei soluționat în mod definitiv.

Pe de altă parte,

potrivit alin. (2) și (3) din art. 394 C. proc. pen., ipoteza de la lit. a) are

în vedere situația că, în cazul admiterii cererii, trebuie să se ajungă la o

soluție diametral opusă, deci ar trebui să se demonstreze netemeinicia

hotărârii de condamnare, ceea ce în speță nu este cazul.

Recurentul a înțeles

să-și argumenteze cererea și pe dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.,

invocând deci cazul de revizuire a unei hotărâri judecătorești, atunci când un

martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere, fără însă a avea în vedere și dispozițiile art. 395 C. proc.

pen.

Potrivit art. 394

lit. b) C. proc. pen. cererea de revizuire se poate formula când un martor a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere. Pentru ca mărturia mincinoasă să constituie temei de revizuire este

necesar ca ea să fi fost dovedită în prealabil și constatată printr-o hotărâre

judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului. Simpla depunere a

unui autodenunț de persoană, în speță martorul, nu este suficientă pentru

admiterea cererii de revizuire.

Din actele și

lucrările dosarului nu rezultă că situația invocată de revizuent este dovedită

în condițiile prevăzute de art. 395 alin. (1) C. proc. pen.

Legiuitorul prevede

în alin. (2) al aceluiași text de lege, posibilitatea ca în procedura de

revizuire să se constate o astfel de situație, ce constituie cazurile prevăzute

de art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen., dar numai atunci când instanța de

judecată sau procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, condiție

care nu este îndeplinita în speța de față.

Revizuentul nu doar

că nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc.

pen., ci, mai mult, și-a reiterat practic susținerile formulate prin

intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii de condamnare,

pronunțată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iași.

Cum asupra acestor

aspecte instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat, iar cererea

revizuentului nu face trimitere la vreuna din situațiile prev. de art. 394 C.

proc. pen., instanța, în condițiile art. 403 C. proc. pen., în mod corect a

constatat inadmisibilă cererea de revizuire.

Concluzionând, Curtea

de apel a constatat că, instanța de fond, a reținut în mod judicios că cererea

de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condițiile impuse de

art. 394 cu referire la art. 395 C. proc. pen., având în vedere și Decizia nr.

60/2007 a ICCJ, constatând astfel legalitatea și temeinicia hotărârii apelate.

Împotriva Deciziei

penale nr. 143 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs revizuentul condamnat Ș.V.

solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea

cererii de revizuire, întemeiată pe disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod

proc. pen, invocând faptul că nu se face vinovat pentru infracțiunea pentru care

a fost condamnat, în cauză nefiind interpretate în mod corect probele

administrate.

Examinând recursul

declarat de revizuentul Ș.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art. 5

din noul C. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Cu referire la

cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, dispozițiile art.

394 C. proc. pen. enumera situațiile în care poate fi solicitată revizuirea

unei hotărâri penale definitive:

Revizuirea poate fi

cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a

săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se

cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul

ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În același timp,

potrivit Noului C. proc. pen. dispozițiile art. 453 privind „Cazurile de

revizuire" arată că:

„(1) Revizuirea

hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi

cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care

dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză

Revizuentul a invocat

inițial temeiul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.,

pentru ca în fața instanței de recurs să invoce disp. art. 453 lit. a) din Noul

C. proc. pen.

Din examinarea

comparativă a dispozițiilor celor două texte de lege, se constată că în noua

reglementare, respectiv cea prev. de disp. art. 453 alin. (1) lit. a) Noul Cod

de proc. pen, în afara cerinței impuse de vechea reglementare prev. de disp.

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că „s-au descoperit fapte

sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei", în actuala formă aceste fapte sau împrejurări trebuie „să

dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză".

Se constată așadar că

esența textului a rămas aceeași, noua reglementare fiind mai explicită cu

privire la aceste fapte sau împrejurări despre care instanța nu a avut

cunoștință la data soluționării cauzei, dar care trebuie să aibă o asemenea

valoare și forță probatorie fiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii

pronunțate în cauză.

În această succesiune

logico-juridică constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță și faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare

la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

În același timp însă,

nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor anterior

citate, apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin

probele administrate în ciclul procesual ordinar. (I.C.C.J., Secția penală,

Decizia nr. 953 din 10 martie 2011).

Din interpretarea textelor

de lege sus-menționate, rezultă că revizuirea este un mijloc procesual prin

folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele

reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de

necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări

de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul, împrejurări care

să conducă la o hotărâre contrară primei hotărâri, de achitare sau încetare a

procesului penal.

Așa cum a stabilit

încă din 1976 Tribunalul Suprem (Decizia nr. 1643/1976), textul art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. din vechea reglementare, dar care își păstrează

substanța și în actuala reglementare dată de disp. art. 453 alin. (1) lit. a)

Noul C. proc. pen., se referă la „fapte și împrejurări", deci la fapte

probatorii, și nu la mijloace de probă noi, căci altfel revizuirea s-ar

transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua

probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor

juridice aplicabil și în materie penală, ca parte a procesului echitabil. Fără

îndoială că noile fapte sau împrejurări urmează a fi dovedite de mijloace de

probă noi.

Nu pot fi, însă,

considerate „probe noi" în sensul cerut de lege dovezile care aduc numai

un surplus de argumente noi, care completează mijloacele de probă deja

administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea

ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea

probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost

pronunțată hotărârea inițială.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate este exclusă, în raport de

dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din

Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează

calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Așa fiind, în raport

de toate argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că prin solicitarea

formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în

cauză, precum și la reanalizarea și extinderea probatoriului administrat.

Revizuentul a invocat

cazul de revizuire pentru a reitera susținerile formulate prin intermediul

căilor de atac ordinare exercitate împotriva hotărârii de condamnare,

pronunțată în Dosarul nr. 3467/99/2007 al Tribunalului Iași.

Cum asupra acestor

aspecte instanța s-a pronunțat cu putere de lucru judecat, iar cererea

revizuentului nu face trimitere la vreuna din situațiile prev. de art. 394 C.

proc. pen., instanțele anterioare, în condițiile art. 403 C. proc. pen., în mod

corect au constatat inadmisibilă cererea de revizuire.

Ca urmare, Înalta

Curte, în baza art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge

recursul ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuentul Ș.V. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 12

septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM