ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 791/2014

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 150 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Vaslui, secția penală, a fost condamnat inculpatul M.V.I. (8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, muncitor în construcții, fără antecedente penale) la:

- 14 (paisprezece) ani și 6 (luni) închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de "viol asupra unei minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani", prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. și art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.).

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului.

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul M.V.I. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, ca neîntemeiată.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, respectiv de la 17 noiembrie 2012 la zi.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul M.V.I., în condițiile art. 7 alin. (2) din același act normativ.

În baza art. 14, art. 346, art. 348 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile minore S.A.D. în prezent internată în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 189, art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.350 RON, cheltuieli judiciare, din care suma de 150 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru partea vătămată minoră în cursul cercetării judecătorești, ce urmează a fi achitată către Baroul Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul M.V.I., în vârstă de 22 de ani, provine dintr-o familie destructurată prin decesul tatălui, în anul 2007. Astfel cum rezultă din referatul de evaluare, potrivit informațiilor obținute din dosar, corelate cu informațiile oferite de sursele intervievate, familia inculpatului a fost marcată de relațiile extraconjugale întreținute de tatăl său pe o perioadă de 10 ani. Tânărul este descris ca un consumator ocazional de băuturi alcoolice; prezintă o capacitate redusă de identificare a propriei responsabilități în desfășurarea evenimentelor infracționale, justificându-și atitudinea și comportamentul prin plasarea vinovăției asupra factorilor externi. Prezintă frustrări de ordin afectivo-familial, susținând că relația afectivă dintre părinții săi era vizibilă tuturor membrilor familiei, dar că s-au obișnuit cu această situație: tatăl lipsea din cadrul familial, iar mama s-a interiorizat, accentuând blocajele comunicaționale și gradul de frustrare emoțională. Cu ocazia interviului efectuat de consilierul de probațiune, inculpatul a precizat că relația sexuală întreținută cu minora în cauză a fost una consensuală, că partea vătămată minoră a încălcat consensul, la îndemnul membrilor familiei acesteia, dar fără a fi capabil să identifice motivele sau rațiunea care ar sta în spatele acestui demers.

Minora S.A.D. este rezultatul relației de concubinaj a mamei C.P. cu numitul D.D., copilul fiind recunoscut de către tată. După un an de la nașterea copilului cei doi s-au despărțit, hotărând ca fetița să rămână la tată, mama continuând să mențină legătura cu ea. Începând cu anul 2008, minora s-a aflat în întreținerea mamei, care, între timp, s-a căsătorit, din acest mariaj rezultând un număr de cinci copii. În vacanța din vara anului 2012, minora a plecat să locuiască la tatăl ei, din S.N. Tatăl, la rândul lui, s-a căsătorit și are alți trei copii.

În seara zilei de 16 august 2012 partea vătămată S.A.D., în vârstă de 14 ani, a mers să se întâlnească cu alți tineri de vârsta ei și, în timp ce stătea de vorbă cu numitele M.A. și G.G. (în vârstă de 16 ani), cu martorii P.S., în vârstă de 17 ani, și E.G., în vârstă de 12 ani, la o intersecție de drumuri din dreptul casei numitului P.D., în jurul orei 20:30 - 21:00, a apărut tatăl minorei, S.D., pe un motoscuter condus de inculpat: "în seara respectivă eram cu niște prietene, respectiv M.A. și G.G. și vorbeam cu ele, când a venit tatăl meu cu I., pe un scuter".

Tatăl părții vătămate, care era sub influența băuturilor alcoolice, i-a reproșat fiicei sale că a plecat de acasă fără să îi spună și chiar a schițat un gest de lovire a acesteia. Cei prezenți au aplanat situația, intervenind în favoarea minorei S.A.D., iar după ce s-a mai liniștit, martorul S.D. a început apoi să discute cu martora M.A. De la început inculpatul și-a dat seama că fata este fiica celui cu care mergea pe scuter: "o cunosc pe aceasta de când era mică, întrucât tatăl ei este văr drept cu vărul meu.". De asemenea, partea vătămată l-a recunoscut pe tânărul de pe scuter în persoana inculpatului M.V.I., pe care nu-l mai văzuse de foarte multă vreme și și-a adus aminte că este fiul unor vecini, dar și rudă îndepărtată cu tatăl ei (tatăl părții vătămate și tatăl învinuitului fiind veri).

Întrucât tatăl părții vătămate era băut și se manifesta gălăgios, având în vedere și faptul că, anterior, inculpatul l-a văzut umblând cu o coasă în mână pe stradă (aspect ce rezultă și din declarația martorului: am luat cu mine din curte o coasă), unealtă de care, de altfel, l-a și deposedat, a avertizat-o pe partea vătămată că riscă să fie bătută de tatăl ei și i-a spus că o va duce el acasă, pe scuter. Cum îl știa violent (știu că este violent, m-a mai bătut), partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului, astfel că cei doi s-au îndepărtat pe motoscuter în direcția locuinței minorei. La plecare, martorul S. i-a cerut lui M.I. să revină în acel loc și să îl ia și pe el. A oprit mijlocul de transport la o oarecare distanță de locuința minorei, într-un loc neiluminat (în dreptul casei numitei B.M.), au coborât amândoi și au urmat primele avansuri din partea inculpatului, coincizând probabil cu hotărârea de a întreține relații sexuale cu S.A.D. Astfel, M.I. i-a spus că este simpatică, că îi place de ea și apoi a sărutat-o. Deși a fost surprinsă, partea vătămată nu l-a respins: "nu m-am gândit că dintr-atât se poate întâmpla ceva rău". Gândindu-se că tatăl minorei i-a cerut să revină după el, inculpatul i-a cerut părții vătămate să se întoarcă la locul de unde au plecat să vadă ce face tatăl acesteia și să-i spună că merge la o cafea cu ea, asigurându-se astfel că va avea un timp suficient cu minora și nu vor fi căutați.

Când au ajuns lângă tatăl părții vătămate, au văzut că acesta continua să dialogheze cu prietenele minorei și cei doi și-au continuat drumul fără a mai opri. Între inculpat și martorul S. a avut loc doar un scurt schimb de replici în care cel dintâi i-a cerut acceptul pentru a bea o cafea cu minora, iar părintele acesteia și-a exprimat dezacordul. Deși martorul S.D. i-a spus să coboare de pe scuter, minora nu a făcut acest lucru, în parte datorită temerii față de tată, dar și datorită faptului că, probabil, îi plăcea să fie în compania inculpatului, care tocmai o complimentase și o sărutase. Însă, intenția inculpatului era doar de a întreține relații sexuale cu partea vătămată și toate acțiunile sale ulterioare au fost subsumate acestei rezoluțiuni infracționale.

Trebuie menționat faptul că, la acel moment, inculpatul prezenta oarece excoriații la nivelul feței, produse în aceeași zi. Victimei i-a spus că vor merge mai întâi să vadă cine l-a lovit la cap, sens în care a pornit cu scuterul către locuința părții vătămate. S-au oprit abia în preajma cimitirului catolic. Din procesul-verbal de reconstituire a traseului parcurs de partea vătămată rezultă că, odată urcați pe motoscuter, cei doi au plecat în direcția nord-est, au trecut de Biserica Catolică, de cimitir și au oprit la 30 metri de acesta. Acolo, inculpatul i-a spus părții vătămate că vrea să se răzbune pe cel care îl lovise cu un par în cursul acelei zile. Apoi, întrucât și minora coborâse de pe scuter, a început să o mângâie și a încercat să îi desfacă sutienul, împrejurare în care minora a realizat că este prea mult și susține că s-a opus. De asemenea, prin rechizitoriu s-a reținut că minora ar fi fost mușcată de gât, dar din certificatul medico-legal nu rezultă o astfel de vătămare. Pe de altă parte, deși se reține că, la acest prim eveniment minora s-ar fi luptat efectiv cu inculpatul (pe care l-ar fi împins, l-ar fi lovit cu palmele peste mâini și l-ar fi pișcat de brațe ca să îl determine să îi dea drumul), însă din întreg materialul probator nu rezultă o astfel de situație.

Cert este că amândoi se aflau într-un loc retras și nu ar fi existat motive să se deplaseze de acolo, mediul asigurându-le, dacă ar fi fost vorba de un consimțământ din partea minorei, toate condițiile pentru a realiza o relație sexuală fără a fi văzuți. Cu toate acestea, inculpatul și partea vătămată au plecat, ceea ce poate duce la concluzia, reținută de altfel prin rechizitoriu, că M.V.I. i-ar fi dat impresia victimei că refuzul ei a fost înțeles și o va conduce acasă, dar în realitate, a profitat de prezența fetei pe scuter și a dus-o într-un alt loc, spre islazul satului, aflat la o distanță de aproximativ 500 metri (2 - 3 minute de circulat cu scuterul), unde și-a pus în practică hotărârea de a întreține cu ea relații sexuale. Această distanță rezultă din același proces-verbal de reconstituire a traseului: "de aici, S.A.D. ne conduce pe islazul satului, coborând panta, mai întâi circa 150 metri, după care (...) au mai mers circa 400 metri, până în apropierea unei liziere de salcâmi."

Acolo, inculpatul a prins-o de mâini pe partea vătămată și a vrut să o sărute, însă minora s-a ferit, s-a opus și i-a spus să o lase în pace, avertizându-l că a doua zi va regreta. Cu toate că minora plângea și îl ruga insistent să o lase în pace, inculpatul și-a introdus mâinile pe sub pantalonii victimei, atingând-o în zonele intime. Chiar și atunci când minora i-a spus să înceteze, pentru că este virgină, M.I. a nesocotit voința părții vătămate, spunându-i mai întâi că nu o crede și apoi că "așa se întâmplă când o faci prima dată". Procedând astfel, inculpatul a profitat de naivitatea minorei încercând să îi strecoare convingerea că în acest mod are loc debutul vieții sexuale, și că este normal ca primul act sexual să aibă loc prin constrângere. Practic, inculpatul a urmărit să o descurajeze pe minoră, lăsând-o să înțeleagă că orice opoziție, dar și orice plângere ulterioară ar fi sortite eșecului.

În continuare, inculpatul i-a repetat minorei că nu are cum să scape de el, după care și-a întins pe jos geaca și a trântit-o pe partea vătămată pe haină, spunându-i să se dezbrace. În urma refuzului minorei, care plângea și îl ruga să o lase în pace, inculpatul a imobilizat mâinile părții vătămate, prinzându-i-le cu o mână deasupra capului, iar cu cealaltă mână a dezbrăcat-o mai întâi de pantaloni și chiloți, dintr-o singură mișcare, iar apoi de hanorac, bluză și sutien. După ce a dezbrăcat-o complet pe partea vătămată, s-a dezbrăcat și el de pantaloni, chiloți și tricou, urcându-se deasupra victimei.

Inculpatul și-a folosit propria greutate pentru a o imobiliza pe partea vătămată. În această poziție, cu o mână inculpatul i-a fixat mâinile pe obrazul stâng, apăsându-i fața pe sol, iar cu cealaltă mână a început să o mângâie în zona genitală. La un moment dat inculpatul i-a introdus un deget în vagin, provocându-i părții vătămate durere și usturime, după care autorul a realizat penetrarea intravaginală și deflorarea victimei. Violențele fizice exercitate asupra minorei, constând în împingerea acesteia pe geacă, în imobilizarea ei, în poziționarea ei brutală rezultă și din Raportul de constatare medico-legală din 12 septembrie 2012, din care rezultă faptul că minora prezenta excoriație discontinuă cu cruste hematice la nivelul genunchiului drept, pe gamba stângă internă, pe gamba dreaptă antero-intern, la nivel latero-cervical stâng.

Inculpatul a întreținut timp de circa 10 minute un raport sexual normal și complet cu victima minoră, după care a insistat în obținerea plăcerii sexuale prin poziționare forțată a minorei în diferite poziții.

În legătură cu aceste fapte ale inculpatului, s-au mai menționat următoarele:

- din declarațiile victimei date pe întreg parcursul procesului penal rezultă că inculpatul a folosit atât constrângerea fizică, manifestată prin smucituri și împinsături, prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului și/sau apăsându-i-le peste față, dar și constrângerea psihică: "țipa la mine, îmi vorbea răstit, îmi era frică de el"; toate acestea au fost folosite pentru a anihila împotrivirea copilei; această reacție de frică din partea minorei este explicabilă în contextul mai larg al istoricului de viață al copilei; astfel, din prima fișă de examinare psihologică din 22 august 2012, întocmită de Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Iași - Serviciul pentru Situații de Urgență rezultă că victima este un copil cu un istoric familial care i-a creat sentimente de insecuritate și abandon;

- din aceeași fișă de examinare rezultă și faptul că tabloul clinic indica la acel moment stări de anxietate și depresie cu ruminații și idei suicidale, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană;

- ideile suicidale s-au concretizat, prima dată, în data de 24 septembrie 2012, în timp ce se afla în Centru (unde a încercat să se sinucidă prin spânzurare), când a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Socola; examinarea clinică efectuată cu acea ocazie, astfel cum rezultă din biletul de externare din data de 11 octombrie 2013, a conturat elemente nosografice ale tulburării de stres posttraumatic, dezvoltată ca urmare a agresiunii sexuale și a neglijării adresării pentru terapia de specialitate. Minora prezenta o vulnerabilitate psihologică indusă de carența afectivă parentală și deprivare identitară, cu stimă de sine precară și dispoziție depresivă asociată cu simptomele reacției la stresul sever;

- odată întoarsă în Centru, la data de 11 octombrie 2012, a habitat acolo până la data de 24 octombrie 2012, când a fost predată în grija mamei, medicația aferentă dată de medicul specialist fiind de asemenea dată acesteia; mama și-a luat angajamentul de a o supraveghea pe minoră și de a-i administra tratamentul în mod corect, de a ține pastilele într-un loc sigur și ferit; la domiciliul mamei a avut loc o a doua tentativă de suicid, la începutul lunii noiembrie 2012, când minora a înghițit pastilele pe care le avea drept tratament, dat de către medicii de specialitate din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola; la data de 8 noiembrie a fost externată din nou de către Spitalul de Psihiatrie Socola, la insistențele minorei, și dată în grija tatălui de această dată; pe perioada șederii la tată, minora s-a mai întâlnit întâmplător cu inculpatul, aspect recunoscut de acesta din urmă, nu au vorbit, dar, din adresa înaintată instanței la data de 16 noiembrie 2012 de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași rezultă că tatăl ei a afirmat că minora s-ar simți în pericol;

- la data de 17 noiembrie 2012, dată fiind împrejurarea mai sus evocată, precum și faptul că minora nu a continuat o terapie de specialitate după externarea din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola, având în vedere și cele două tentative de suicid, instanța a dispus ca Serviciul de Investigații Criminale să identifice minora și să o predea Centrului de Primiri Urgențe din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Iași, în vederea demarării procedurilor de consiliere și pregătirii acesteia pentru audiere în fața instanței; acest lucru a fost materializat la aceeași dată;

- s-a mai precizat că, odată prezentă în instanță și audiată, victima, la interpelarea instanței, a precizat că prima tentativă de suicid a comis-o urmare a faptului că una dintre educatoare, pe nume F., i-a vorbit urât și a țipat la ea;

- din Adresa nr. 35276 din 13 februarie 2013 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași rezultă că a fost identificată persoana cu prenumele de F., care a avut o altercație cu victima în Centru, ocazie cu care s-a comunicat faptul că o cheamă D.F. și a fost sancționată cu avertisment scris;

- revenită în Centrul de Primiri Urgențe Iași, minora a fost inclusă în programe de terapie și consiliere, în data de 28 decembrie 2012 fiind comunicată o fișă intermediară de examinare psihologică; din conținutul acesteia rezultă faptul că relația copilului cu familia este deteriorată, minora prezintă pofilul unui eu slab, sentimente de nonvaloare și dezamăgire, prezintă episoade de tristețe, urmează a fi susținută prin servicii de consiliere de lungă durată;

- pe parcursul întregului proces penal, minora S.A.D. a avut constanță în toate declarațiile date, indiferent de faza procesuală, inclusiv cu ocazia evaluărilor făcute de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul Situații de Urgență și de către specialiștii din cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola; mai mult, persoanele din anturajul apropiat, cu care a vorbit după comiterea agresiunii, precizează că minora a făcut trimitere la inculpat ca fiind cel care a agresat-o sexual, relații cu care ea nu a fost de acord; astfel, martora C.V., în vârstă de 12 ani, prietena victimei, a declarat în data de 17 august 2012, la o zi după evenimente, că minora i-a relatat faptul că "M.I. (...) fără voia ei, prin violență, a întreținut relații sexuale normale cu ea (...), că a încercat să fugă, dar acesta a țipat la ea (...)"; aceeași martoră precizează că minora, în timp ce povestea, era foarte agitată; la rândul ei, martora minoră C.V. i-a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat lui S.A.D.; cum mama ei este sora tatălui victimei, a discutat despre cele aflate atât cu A., care a și rugat-o s-o însoțească la poliție pentru a face plângere, cât și cu tatăl acesteia; declarațiile minorei au fost neschimbate și în fața acestor persoane; aceasta le-a povestit ce s-a întâmplat, aspecte care coincid cu cele anterior menționate și care dovedesc constanță în declarațiile victimei; toate relatările minorei îl plasează pe inculpat ca agresor, în toate precizează că nu a fost de acord cu întreținerea de relații sexuale; declarațiile și relatările părții vătămate se coroborează cu celelalte probe la care instanța a făcut deja referire;

- martorul S.D., tatăl victimei, a vorbit cu fiica lui despre ce s-a întâmplat între ea și inculpat în data de 17 august 2012, în ziua imediat următoare evenimentului, iar acesta i-a spus că, deși a mers de bunăvoie pe scuterul lui M.I., a întreținut relații sexuale cu acesta la insistențele lui, fiind forțată și neavând de ales întrucât nu avea cine să o salveze; minora i-a spus clar că nu a fost de acord să întrețină relații sexuale, însă a cedat, fiind pe câmp, pe timp de noapte, și i-a fost frică; însăși victima a precizat, la un moment dat, în declarația dată în faza de urmărire penală: "nu voiam decât să scap odată și să mă lase în pace (...) mă tot întreba dacă îmi place ceea ce-mi face (...) i-am răspuns că îmi place, gândindu-mă că așa mă va lăsa în pace, dar nu se oprea"; în cursul judecății, victima a precizat: "am crezut că nu mai scap cu viață";

- mama victimei, C.P., nu reprezintă o persoană de suport pentru minoră; a desconsiderat-o de când s-a născut, a lovit-o foarte des, a umilit-o: "fiica mea are un comportament necorespunzător, de mică obișnuia să fugă de acasă (...) comportamentul ei mă face să cred că a acceptat să aibă relații sexuale cu M.I."; această declarație este una dată din interes, aspect recunoscut ulterior de către martoră. Astfel, după 3 - 4 zile de la comiterea agresiunii, inculpatul a sunat-o pe mama victimei și apoi a vizitat-o acasă la ea și, în prezența minorei, C.P. i-a cerut inculpatului bani pentru toate cheltuielile făcute. Acesta a revenit după 2 - 3 zile și i-a dat suma de 200 RON, dar i-a cerut în schimb să meargă cu S.A.D. în Iași pentru a da o nouă declarație, în care să precizeze că a întreținut relații sexuale de bunăvoie; de asemenea, inculpatul i-a spus că va trimite periodic pentru fată câte o sumă de bani; mama victimei a procedat în consecință, dar, urmare a răspunsurilor contradictorii și lipsite de liant, organele judiciare au apelat la un specialist, respectiv la un psiholog, minora recunoscând că a fost pusă de mamă să declare altceva;

- martorii (G.G., E.G., P.S., M.A.) cu care victima se afla vorbind la momentul apariției inculpatului pe motoscuter au precizat, pe întreg parcursul procesului penal, că inculpatul a fost cel care i-a propus minorei să o conducă acasă (nu invers, cum a susținut în faza de cercetare judecătorească);

- martorii asistenți la reconstituirea traseului (P.D. și G.M.) au precizat că locul indicat ca fiind cel unde s-a consumat agresiunea este unul departe de vreo casă, astfel că, în ipoteza în care victima ar fi țipat, șansele de a fi auzită de cineva erau minime;

- în cursul urmăririi penale, respectiv la data de 17 august 2012, în ziua imediat următoare evenimentelor, inculpatul a precizat că el i-a propus minorei să meargă la marginea satului, să stea împreună, propunere cu care partea vătămată a fost de acord: "în timpul deplasării i-am propus fetei să mergem la marginea satului să stăm împreună (...) i-am propus să facem sex și ea a fost de acord (...) am condus-o cu motoscuterul până aproape de casa ei, la o distanță de 200 metri"; la data de 19 octombrie 2012, la o distanță de două luni, inculpatul și-a adaptat declarația: "am simțit că mirosea a alcool, părea să se afle sub influența alcoolului - aspect ce nu a fost confirmat sub nicio formă, prin niciun mijloc de probă (...) mi-a băgat mâna pe sub geacă, am oprit și am întrebat-o ce are de gând (...) ea mi-a răspuns hai în marginea satului (...) mi-am dat seama că este virgină (...) am dus-o cu scuterul până la vreo 600 metri de casa ei (...)"; astfel, de la acest moment, inculpatul a început să susțină că, de fapt, minora a fost cea care i-a propus întreținerea de relații sexuale;

- în cursul cercetării judecătorești a menținut aceeași ultimă variantă;

- legat de vârsta victimei, s-a menționat că inculpatul știa foarte bine că minora nu a împlinit 15 ani, dată fiind tocmai relația existentă între el și tatăl fetei; însuși inculpatul a afirmat în prima declarație dată în faza de urmărire penală că o știe de mică pe A., cunoaște istoricul familiei acesteia.

După cum s-a precizat mai sus, inculpatul M.V.I. a adoptat o poziție procesuală necorespunzătoare, atât în fața instanței de judecată, cât și în faza de urmărire penală. La început a admis că el a fost cel care a avut inițiativa întreținerii de relații sexuale; ulterior, odată cu angajarea unui avocat, a precizat că minora (care era virgină) a avut inițiativa și a dorit să-și înceapă viața sexuală cu el. Susținerile inculpatului că nu a constrâns-o în niciun fel, că totul s-a desfășurat de comun acord, vine în contradicție nu numai cu împrejurarea mai sus menționată referitoare la începutul vieții sexuale a minorei, dar și cu întreg materialul probator administrat (inclusiv cu fișele de examinare psihologică, ce precizează în mod clar existența unei simptomatologii de stres posttraumatic urmare a unei agresiuni sexuale, dublată de istoricul de viață al copilei) și detaliat.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași rezultă (pe lângă cele deja subliniate la începutul prezentei hotărâri) că, inculpatul minimalizează importanța relațiilor afective, are o tendință oportunistă, manifestă o atitudine ostilă față de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia, dar ar accepta ideea unei căsătorii cu aceasta dacă ar putea scăpa de răspundere penală.

S-a concluzionat prin referat că reabilitarea inculpatului trebuie susținută printr-o intervenție de specialitate psiho-terapeutică, în scopul restructurării cognitiv-comportamentale a acestuia. S-a considerat în mod imperios necesar includerea inculpatului în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul controlului și supravegherii modului de petrecere a timpului și a activităților pe care le desfășoară, al dezvoltării capacității de asumare a responsabilității, al autocunoașterii și al împlinirii nevoilor în mod prosocial.

Fapta inculpatului M.V.I. care, în data de 16 august 2012, pe timp de noapte, a condus-o pe partea vătămată S.A.D., minoră în vârstă de 14 ani, pe un scuter, într-un loc izolat din afara localității, unde, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică și morală și prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, a întreținut cu aceasta un raport sexual normal și complet, cu deflorare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "viol exercitat asupra unei minore ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu instanța de fond a reținut că nu este corectă, și în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen. a schimbat această încadrare, din infracțiunile prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. și art. 189 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen.

În cauza de față, dată fiind modalitatea de exercitare a agresiunii sexuale, respectiv prin constrângerea fizică, manifestată prin smucituri și împinsături, prin imobilizarea mâinilor minorei deasupra capului și/sau apăsându-i-le peste față, dar și prin constrângere psihică: "țipa la mine, îmi vorbea răstit, îmi era frică de el"; nu a putut fi reținută încadrarea juridică prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., respectiv act sexual cu un minor, astfel că solicitarea formulată de inculpat prin apărători în această privință, în conformitate cu disp. art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv încălcarea libertății de mișcare, a libertății sexuale și a integrității corporale a unei fetițe de doar 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimei minore. Prin raportare mai ales la vârsta părții vătămate, la împrejurarea că aceasta era virgină, la faptul că minora a avut încredere în inculpat, trebuie subliniat faptul că agresiunea sexuală și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echilibrului socio-afectiv al acestuia, astfel cum rezultă din fișele de examinare psihologică analizate mai sus. Minora, dincolo de istoricul familial al acesteia, a avut două tentative de suicid, la care s-a ajuns urmare a pierderii încrederii în sine, în viitor; din analiza portofoliului victimei care a stat la baza întocmirii ultimei fișe de examinare psiho-socială rezultă gândurile negre care o bântuie, frica și ura față de inculpat, grija pentru viitorul ei, etc.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul puternic; astfel, suferințele fizice și psihice pricinuite ca urmare a agresiunii sexuale la care a fost supusă au conturat, la prima evaluare psihologică, un tablou clinic ce indica la acel moment stări de anxietate și depresie cu ruminații și idei suicidale, sentimente de culpabilitate, furie îndreptată către propria persoană. După cum am menționat mai sus, ideile suicidale au și fost materializate.

La rândul său, inculpatul prezintă un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea (prin viclenie, prin constrângere morală și fizică), de faptul că nu și-a asumat responsabilitatea faptelor comise, el nerecunoscând decât întreținerea de relații sexuale cu minora.

În plus, atitudinea acestuia de după comiterea faptei a fost caracterizată prin detașare emoțională: inculpatul minimalizează importanța relațiilor afective, are o tendință oportunistă, manifestă o atitudine ostilă față de partea vătămată, de desconsiderare a acesteia, dar ar accepta ideea unei căsătorii cu aceasta dacă ar putea scăpa de răspundere penală.

Ulterior, nu numai că nu a manifestat empatie pentru minoră, dar a luat legătura cu mama minorei și, prin intermediul acesteia și cu ajutorul banilor, a încercat să denatureze mersul procesului și a convins minora (care era de față la momentul la care inculpatul a vizitat-o pe mama ei, martora C.) să-și schimbe declarațiile și să declare că a vrut să întrețină relații sexuale. Mai mult, inculpatul a abandonat victima pe câmp, în miezul nopții, nu a considerat necesar să o conducă acasă, dar a avut grijă să-i spună să aibă grijă cum se îmbracă cu pantalonii, să nu-i ia pe dos, tocmai pentru a nu fi pus în ipostaza de a da vreo explicație și de a ascunde ce s-a întâmplat.

Importante sunt și concluziile referatului de evaluare, analizate mai sus, dar care evidențiază faptul că reabilitarea inculpatului trebuie susținută prin includerea în programe specializate de terapie comportamentală adaptate etapei în care se află, în scopul controlului și supravegherii modului de petrecere a timpului și a activităților pe care le desfășoară, al dezvoltării capacității de asumare a responsabilității, al autocunoașterii și al împlinirii nevoilor în mod prosocial.

În termenul prevăzut de art. 363 C. proc. pen., sentința penală pronunțată de tribunal a fost apelată de inculpatul M.V.I. pentru motive de netemeinicie ce au vizat următoarele aspecte:

- greșita interpretare a probatoriului administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, neclarificarea unor contradicții și reținerea unei situații de fapt contrare realității având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare, pentru infracțiunea de viol;

- s-a susținut că instanța de fond a avut în vedere un raționament bazat pe deducții și nu pe probe obiective și credibile care să susțină acuzațiile aduse inculpatului - agresarea sexuală a minorei -, ceea ce a condus la o greșită încadrare juridică a faptei în infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen. prin raportare la conduita părții vătămate care a consimțit să întrețină un raport sexual cu inculpatul, fără a exista o înfrângere a libertății sexuale prin acte de constrângere fizică ori morală, conform întregii probațiuni penale din dosar (cu preponderență declarațiile inculpatului și concluziile Raportului de constatare medico-legală din 12 septembrie 2012, care nu atestă pe corp semne de violență), elemente de natură să impună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen.;

- modul deficitar de individualizare a pedepsei stabilite - cuantum și modalitate de executare, raportat la circumstanțele personale - lipsa antecedentelor penale, persoană integrată social și cu un comportament corespunzător în familie și societate - și aplicarea unor pedepse excesive, cu executare în regim de detenție;

- extindere a probatoriului, respectiv reaudierea părții vătămate S.A.D., audierea martorilor T.F., P.A. și R.C., documentația cu privire la situația părții vătămate ulterioară internării în Centrul de Plasament și efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă traumele psihice suferite de partea vătămată se datorează presupusei infracțiuni de viol, în concret, dacă partea vătămată a fost abuzată sexual.

Prin Decizia penală nr. 174 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V.I. împotriva Sentinței penale nr. 150 din 1 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală.

A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului M.V.I. și a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata arestării preventive după data de 1 aprilie 2013.

În baza disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de control judiciar a reținut că în raport cu situația de fapt reținută în cauză, analizând toate elementele de fapt, instanța de fond, în mod just a constatat că activitatea infracțională desfășurată de inculpat se circumscrie conținutului infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.

Analizând hotărârea apelată și sub aspectul tratamentului sancționator aplicat inculpatului, Curtea a constatat că, în operațiunea de individualizare a pedepselor, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând complexitatea pericolului social al faptelor deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpatului.

S-a reținut că sunt evidente consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, astfel cum au fost evidențiate de specialiștii D.G.A.S.P.C. care au evaluat pe minoră la solicitarea instanței de judecată, respectiv afectarea vieții sociale și familiale a părții vătămate.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanța unor acte cu conotație sexuală, trăind semnificația reală a raportului sexual săvârșit de inculpat.

În raport cu gravitatea suferințelor morale produse, s-a apreciat că suma de 50.000 RON acordată părții civile minore cu titlu de daune morale este necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit și, alături de pedeapsa aplicată inculpatului, reprezintă o reparație proporțională a încălcării dreptului la inviolabilitatea vieții sexuale a victimei.

Împotriva acestei decizii inculpatul M.V.I. și partea vătămată S.A.D. au declarat recursurile de față.

Inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

și pct. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare:

- în principal, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de viol în infracțiunea de act sexual cu un minor, iar pedeapsa stabilită pentru această din urmă infracțiune să fie suspendată sub supraveghere, în condițiile art. 91 C. pen.;

- în subsidiar, în situația în care se va aprecia că inculpatul trebuie pedepsit cu închisoare în regim de detenție - fie pentru infracțiunea de viol, fie pentru infracțiunea de act sexual cu un minor - a solicitat aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare, pedeapsă care, în opinia apărării, se află la limita minimă și maximă a celor două infracțiuni, conform noului C. pen.

Partea vătămată S.A.D., fără a indica vreun temei de drept, a solicitat punerea în libertate a inculpatului, susținând că nu a fost violată și că dorește să se căsătorească cu acesta.

Examinând recursurile declarate de inculpatul M.V.I. și de partea vătămată S.A.D., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Cu privire la recursul părții vătămate S.A.D.:

Potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute la art. 362 nu au folosit calea apelului.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea vătămată este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 RON, potrivit dispozitivului - întrucât aceasta nu a exercitat calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de inculpatul M.V.I. și care a fost respins prin Decizia penală nr. 174 din 17 octombrie 2013, încât soluția pronunțată la fond a rămas nemodificată.

Cu privire la recursul inculpatului M.V.I.:

Preliminar, Înalta Curte observă cele ce urmează:

- decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la 17 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, lege prin care s-a operat o limitare semnificativă a devoluției recursului - reglementat ca a doua cale de atac ordinară - în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost substanțial modificate sau au fost incluse în aria de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (din 1969, care este legea penală aplicabilă recursului de față), toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate);

- greșita încadrare juridică a faptei săvârșite constituia - înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 - cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., în prezent abrogat;

- așa fiind, încadrarea juridică a faptei săvârșite, astfel cum a fost reținută de instanțele care s-au pronunțat în etapele de judecată anterioare (fond/apel), nu mai poate fi examinată în recurs, câtă vreme cazul de casare care permitea aceasta a fost abrogat;

- încadrarea juridică a faptei săvârșite nu poate fi examinată în recursul de față nici sub incidența cazului de casare prevăzut de pct. 17

2

al art. 385 alin. (1) C. proc. pen. (text de lege invocat de apărătorul inculpatului), deoarece ceea ce nu se poate obține direct (după cum s-a arătat deja mai sus) nu poate fi obținut nici indirect, prin "deturnarea" de la finalitatea sa reală a acestui din urmă caz de casare (pct. 17

2

);

- tot astfel "calitatea" tratamentului sancționator aplicat inculpatului (fie din perspectiva acestuia, fie din perspectiva parchetului) - care reprezintă neîndoielnic o chestiune de (ne) temeinicie - nu mai poate fi examinată în recurs, pe de o parte, pentru că pct. 14 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, mărginește controlul judiciar în recurs la ipoteza în care s-ar fi aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (ceea ce, evident, nu este cazul), iar pe de altă parte, pentru că - așa cum s-a arătat și mai sus - cazul de casare prevăzut de pct. 17 nu poate fi incident.

În consecință, obiecțiunile formulate în recursul de față, subsumate - potrivit motivelor scrise - cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. pct. 17

2

și pct. 14, se apreciază a fi neîntemeiate.

Cu toate acestea, recursul declarat de inculpat se va admite în vederea aplicării, din oficiu, a prevederilor art. 5 C. pen. (1 februarie 2014), text de lege ale cărui cerințe sunt îndeplinite, cu consecința, pe de o parte a schimbării încadrării juridice a faptei de viol săvârșite de inculpatul-recurent, din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen. (1968), în infracțiunea de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) C. pen. (nou), text normativ care, întrucât prevede o pedeapsă semnificativ mai ușoară (5 - 12 ani închisoare), în loc de 10 - 25 ani închisoare, reprezintă legea mai favorabilă, iar pe de altă parte, a stabilirii unei pedepse adecvate în raport cu noua încadrare juridică, aspect sub care Înalta Curte apreciază că pedeapsa în cuantum de 7 ani închisoare este necesară și suficientă; tot astfel, se face aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei accesorii (art. 65, art. 66 lit. a), b) și f)) și a pedepsei complementare (art. 66 lit. a), b) și f)), aceasta din urmă, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale (cf. art. 68 alin. (1) lit. c)).

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.V.I. împotriva Deciziei penale nr. 174 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în totalitate decizia penală recurată și în parte Sentința penală nr. 150 din 1 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, secția penală, și, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., în infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1), alin. (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul M.V.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 17 noiembrie 2012 la 5 martie 2014.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.A.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului inculpatului M.V.I. rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2014.

Procesat de GGC - AZ