ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că:

Prin Sentința penală nr. 38 din 01 martie 2012

pronunțată, de Tribunalul Suceava a fost condamnat inculpatul B.V.I. la

pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. raportat

la art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit.

a), alin. (3) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de

încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen., pe durata

acestuia inculpatul fiind obligat să respecte măsurile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen. și să se supună obligației de a nu intra în

legătură cu inculpații B.I.F. și Ș.D.A. și nici cu partea vătămată - parte

civilă K.D.C. (fostă L.).

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. și s-a făcut

aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Conform art. 88 alin.

(1) C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reținerii și

arestării preventive de la 27 aprilie 2011 până la 12 octombrie 2011, iar,

potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut față de acesta măsura

obligării de a nu părăsi țara.

Prin aceeași

hotărâre, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei

Ș.D.A. prin Rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Suceava, astfel cum a fost schimbată prin încheierea de

ședință din 14 noiembrie 2011, din infracțiunea de trafic de minori, prev. de

art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99

alin. (3) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de minori, prev.

de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

A fost condamnată

inculpata Ș.D.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen.

raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 alin.

(1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 110 C. pen.

S-a atras atenția

inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. și s-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

Potrivit art. 350

alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării

preventive a inculpatei Ș.D.A. și s-a dispus anularea mandatului de arestare

preventivă nr. 58 din 2 din 29 aprilie 2011 emis de Tribunalul Suceava, secția

penală, precum și a tuturor formelor de executare a acestuia.

În temeiul art. 19

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 alin. (1) lit. b C.

pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 150 euro de la inculpatul

B.V.I. (100 euro - contravaloare benzină și 50 euro - șpagă la vamă, restituite

acestuia de inculpatul B.I.F.).

În temeiul art. 346

alin. (1) și art. 14 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 998 vechiul C.

civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă K.D.C. (fostă

L.) și s-a dispus obligarea inculpatului B.V.I. la plata către aceasta a sumei

de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plății efective) cu titlu de

daune morale, precum și a inculpatei Ș.D.A., în solidar cu partea responsabilă

civilmente L.R., la plata sumei de 10.000 euro, cu același titlu.

În baza art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul B.V.I. și inculpata Ș.D.A., aceasta

din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., au fost obligați la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut C.E.L., prin rechizitoriul nr.

144/D/P/2009 din 23 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.V.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea, că în perioada mai -

august 2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu Ș.D.A. și B.I.F., a

recrutat-o pe victima minoră L.D.C., inducând-o în eroare prin false promisiuni

privind obținerea unui loc de muncă în străinătate și a transportat-o până la

intrarea în Grecia, unde a fost preluată de către B.I.F. Ulterior, Ș.D.A.

împreună cu B.I.F. au găzduit-o pe minoră în scopul exploatării și, prin

amenințări și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o

să practice prostituția și să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul

lor.

În concret, Parchetul

a reținut că inculpatul B.V.I. a lucrat o perioadă de aproape patru ani în

Grecia, unde s-a împrietenit și a locuit un timp împreună cu coinculpatul

B.I.F., despre care știa că are preocupări infracționale, între care și

traficul de persoane, activitate din care obținea venituri substanțiale.

Prietenia dintre cei doi a continuat și după întoarcerea în țară a inculpatului

B.V.I., acesta din urmă angajându-se să racoleze minore pe care, prin

promisiuni false de oferire a unui loc de muncă în baruri ca ospătărițe, să le

transporte în Grecia, de unde să fie preluate, găzduite și apoi traficate de

inculpatul B.I.F. și concubina acestuia, inculpata Ș.D.A., care urmau să le

scoată la "produs", obligându-le să comită furturi de bunuri din

magazine și să se prostitueze în folosul lor.

Astfel, în cursul

lunii mai 2009, inculpatul B.V.I., profitând de faptul că vărul său, martorul

B.C., era prieten cu minora L.D.C., în vârstă de 17 ani, a racolat-o pe

aceasta, prin înșelăciune, propunându-i să meargă în Atena, Grecia, unde ar

urma să lucreze ca ospătăriță la un bar pentru suma de 800 de euro pe lună.

B.V.I.

I-a spus minorei că-i

va asigura contravaloarea transportului până în Grecia, fără ca aceasta să fie

nevoită să-i restituie banii, și că, fiind minoră, o va ajuta să iasă din țară

fără acordul expres al mamei sale. De asemenea, a rugat-o să mai caute și alte

tinere, colege de clasă sau prietene, care ar fi interesate să lucreze ca

ospătărițe în Grecia împreună cu ea, pe care s-a oferit să le transporte în

aceleași condiții, cu autoturismul personal și fără să fie nevoite să-i achite

contravaloarea transportului sau a banilor pe care acesta urma să-i dea la frontieră

pentru a le scoate din țară, fără să posede procurile necesare prin care se

certifica acordul părinților necesar ieșirii din țară a minorilor.

Astfel, minora, care

avea, de altfel, încredere în martorul B.C., a fost ușor convinsă să accepte

oferta și să plece de acasă, fără știrea mamei ei, inculpatul B.V.I.

asigurând-o că va rezolva cu ieșirea sa frauduloasa din țară, fie cu ajutorul

unei procuri semnate în fals de o altă persoană decât mama sa, fie prin

tranzacționarea directă cu polițistul de frontieră de la punctul de ieșire din

țară.

La data de 16 mai

2009, conform înțelegerii dintre B.V.I. și B.I.F., L.D.C. a fost transportată

de inculpat cu un autoturism înmatriculat în Grecia, iar, pentru ca minora să

poată ieși din țară, acesta a oferit o sumă de bani polițiștilor de frontieră.

După ce cei doi au ajuns în localitatea Sofia din Bulgaria, l-au așteptat pe

B.I.F., care, fiindu-i frică să încerce să treacă minora la punctul de

frontieră fără ca aceasta să posede procura din partea unuia din părinți, i- a

condus doar pe drumul cel mai scurt către frontiera bulgaro-elenă. Imediat ce

au intrat pe teritoriul elen, B.I.F. a preluat-o pe L.D.C., pe care a

transferat-o în autoturismul său, i-a făcut plata inculpatului B.V.I. pentru

racolarea părții vătămate, acesta întorcându-se în România.

După ce a preluat-o

pe minoră, B.I.F. a dus-o la domiciliul său din localitatea Atena unde,

împreună cu concubina sa, inculpata Ș.D.A., au găzduit-o într-un apartament în

care, în afară de cei doi, mai locuiau încă două persoane, respectiv un anume

"D." și o persoană de sex feminin al cărei prenume era

"F.", aceasta din urmă fiind prostituată într-un bordel din Grecia,

cunoscut sub numele "L.". Începând din ziua următoare, prin amenințări

cu acte de violență și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra,

fiind singură, fără bani, într-o țară străină, inculpații B.I.F. și Ș.D.A. au

exploatat-o pe minora L.D.C. prin obligarea la practicarea prostituției și la

comiterea de furturi din magazine, în folosul lor. În tot acest timp, B.I.F. și

inculpata Ș.D.A. o supravegheau în permanență pe minoră, căreia i-au obținut și

o carte de identitate falsificată, pentru a trece mai ușor de eventualele

controale ale poliției elene. Pe toată perioada șederii la locuința celor doi,

partea vătămată a fost obligată să întrețină relații sexuale cu clienții găsiți

de cei doi inculpați, care erau în medie 6 - 7 pe zi.

Minora L.D.C. a

încercat de mai multe ori să fugă, însă de fiecare dată a fost prinsă și adusă

înapoi cu forța de către B.I.F. și concubina sa, inculpata Ș.D.A.. în jurul

datei de 15 august 2009, partea vătămată a reușit să se întoarcă în România,

după ce un client, respectiv martorul K.A.G., i-a achitat lui B.I.F. suma de

500 de euro pentru ea, primind și cartea de identitate reală a acesteia. La

sfârșitul lunii septembrie 2009, partea vătămată a plecat în Grecia împreună cu

prietenul său K.A.G., unde s-a întâlnit din nou cu B.I.F., care a încercat să o

determine să practice prostituția, propunere respinsă categoric de către

aceasta.

Sub aspectul laturii

civile, s-a reținut că partea vătămată K. (fostă L.) D.C. s-a constituit parte

civilă în procesul penal cu suma de 30.000 euro, câte 10.000 euro de la fiecare

inculpat în parte, reprezentând daune morale.

La termenul din 13

iulie 2011, instanța de fond a dispus conexarea Dosarului nr. 6277/86/2011 al

Tribunalului Suceava la prezentul dosar, apreciindu-se că judecarea împreună a

celor două cauze este imperios necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului

de justiție.

Sub aspectul

obiectului dosarului penal supus conexării, instanța a reținut că, prin

rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Suceava, inculpata Ș.D.A. a fost trimisă în judecată, fiind emis pe numele ei

un mandat de arestare în lipsă, pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de

minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, constând

în aceea că, în perioada mai - august 2009, după ce, în baza unei înțelegeri

prealabile, victima minoră L.D.C. a fost indusă în eroare prin false promisiuni

privind obținerea unui loc de muncă în străinătate de către B.V.I., care a și

transportat-o până la intrarea în Grecia, aceasta, împreună cu B.I.F., a găzduit-o

în scopul exploatării pe minora L.D.C., pe care, prin amenințări și profitând

de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o să practice prostituția

și să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul lor.

În urma analizei

probatoriului administrat în cauză, pe larg expus în considerentele sentinței,

instanța de fond a apreciat că prezumția de nevinovăție de care inculpatul

B.V.I. beneficiază a fost înlăturată, dovedindu-se în mod indubitabil că acesta

se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art.

13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea racolării și

transportării victimei minore L. (actualmente K.) D.C. în Grecia, în vederea

exploatării prin obligarea la practicarea de relații sexuale cu diferiți

clienți contra cost, în conlucrare cu inculpatul B.I.F.

Deși s-a susținut în

cuprinsul rechizitoriului, ca și situație de fapt ce stă la baza trimiterii în

judecată a inculpatului B.V.I., că racolarea și transportarea victimei în

vederea exploatării a avut loc în înțelegere prealabilă atât cu B.I.F., cât și

cu Ș.D.A., Tribunalul a constatat că nu există nicio probă care să dovedească

existența unei înțelegeri anterioare sau concomitente în acest sens între

inculpații B.V. și Ș.D.A., motiv pentru care instanța a reținut agravanta prev.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă comisă de două

sau mai multe persoane împreună) prin raportarea activității infracționale de

trafic de minori a fiecărui inculpat judecat în cauză exclusiv la inculpatul

B.I.F.

Chiar dacă, în cursul

cercetării judecătorești, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii

pentru care inculpata Ș.D.A. a fost trimisă în judecată, prin reținerea

dispozițiilor art. 99 alin. (3) C. pen., instanța a considerat că nu este

incidență în privința inculpatului B.V.I. agravanta prev. de art. 75 lit. c) C.

pen., având în vedere atât situația factuală prezentată anterior, cât și faptul

că, potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanțele reale se răsfrâng asupra

participanților în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut,

situație care nu se regăsește în speță, în condițiile în care cei doi au

acționat separat pe momente temporale, fiecare pe un anumit segment al

traiectoriei infracționale, desigur cu același scop, dar nu în baza unei

înțelegeri prealabile.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului B.V.I., Tribunalul a avut în vedere criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a valorificat, prin reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.,

faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o fire muncitoare

și singurul întreținător al familiei, a recunoscut, în mare parte, faptele de

care a fost acuzat, pe care le-a regretat, s-a prezentat de bună voie în fața

organelor de anchetă penală, neavând intenția de a se sustrage, iar, pe

parcursul cercetării judecătorești, a manifestat interes față de procedura

judiciară, fiind prezent la fiecare termen de judecată, ceea ce demonstrează că

a conștientizat riscul pe care îl presupune aplicarea unei sancțiuni penale și

împrejurarea că are reale posibilități de reinserție socială. Având în vedere

aceste date ce circumstanțiază persoana inculpatului, s-a apreciat de către

judecătorul fondului că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C.

pen., poate fi atins și fără executarea acesteia, motiv pentru care s-a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 86

1

alin. (1) și (2) C. pen.

Sub aspectul laturii

civile, Tribunalul a apreciat că pretențiile reprezentând daune morale

formulate de partea civilă L. (actualmente K.) D.C. sunt în totalitate

întemeiate, ținând seama că victima a fost adusă în situație de adevărată

sclavie, fiind obligată să întrețină relații sexuale în condiții josnice, cu

bărbați de diferite condiții sociale, suferind, astfel, profunde traume de

natură morală, evidențiate și în momentul ascultării sale în cursul cercetării

judecătorești, când, prin atitudinea temătoare, anxioasă și labilă în care s-a

prezentat în fața înstăritei, a demonstrat că nu a depășit încă momentele

traumatizante parcurse pe perioada cât a fost victimă a traficanților.

În ceea ce o privește

pe inculpata Ș.D.A., prima instanță a reținut că, prin încheierea de ședință

din data de 14 noiembrie 2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, din infracțiunea prev.

de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 în aceeași infracțiune,

cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

S-a arătat de către

Tribunal că, deși inculpata, prin memoriul depus la dosar, a încercat să

contureze o altă imagine a evenimentelor ce au avut loc în Grecia, încercând,

astfel, să înlăture orice implicare a sa în activitatea infracțională a cărei

victimă a fost minora, oferind în acest sens o motivație total diferită a

atitudinii sale neprietenoase față de L.D.C. - starea de gelozie la baza căreia

stătea bănuiala că avea o relație cu numitul B.I.F. - susținerile acesteia nu

se confirmă din perspectiva ansamblului probator existent la dosar. Astfel, din

declarațiile părții vătămate L. (actualmente K.) D.C., coroborate cu celelalte

probe administrate în cauză, instanța a reținut că odată ajunsă în Atena cu

B.I.F., acesta a cazat-o în apartamentul în care locuia împreună cu inculpata

Ș.D.A., precum și cu alte două persoane, un băiat pe nume D. și    pe nume F.,

despre aceasta din urmă aflând chiar în cursul aceleiași zile că lucra ca și

prostituată la un bordel din Atena - "L.". începând cu a doua zi,

profitând de situația de inferioritate în care se afla și în care chiar B.I.F.,

în conlucrare cu inculpatul B., o adusese (victima fiind singură în Grecia,

fără bani, fără acte și fără a cunoaște limba sau locul), precum și prin amenințare

("mi-a explicat că din acel moment îi aparțin cu totul și că trebuie să

fac exact ce spune el, altfel voi avea probleme, în sensul că voi fi supusă

unor acte de violență"), aceasta a fost obligată să întrețină relații

sexuale cu diferiți clienți, contra cost, în beneficiul atât a lui B., cât și a

inculpatei Ș.D.A. ("arăt că eram în permanență supravegheată, atât de

inculpatul B., cât și de prietena acestuia, Ș.D.A., ambii amenințându-mă cu

acte de violență sau cu moartea dacă încerc să fug sau să mă opun în momentul

în care mi se cere să întrețin relații sexuale cu clienții pe care cei doi îi

găseau. Cel mai mult îmi insufla o stare de teroare inculpata Ș.D.A., care mă

amenința cu bătaia și în situațiile în care era nemulțumită de banii pe care îi

produceam într-o zi din întreținerea de relații sexuale cu clienții. Atât

B.I.F., cât și Ș.D.A. mă supravegheau îndeaproape încât să nu pot să iau

legătura telefonic cu cineva din familie sau să discut pe messenger cu

verișoara mea și să spun cumva ce mi se întâmplă. În acest sens, stăteau lângă

mine când vorbeam cu prietenii sau rudele apropiate și mă obligau să spun că

îmi merge foarte bine, iar, dacă uneori izbucneam în plâns la telefon, mă

amenințau cu bătaia și cu faptul că îmi vor interzice total să iau legătura cu

cei de acasă").

Deși adevărat că, în

fața instanței, audiată fiind, partea vătămată a menționat, printre altele, că

la un moment dat D. a vrut să mă ducă undeva departe, întrucât era geloasă pe

mine, crezând că aș întreține relații sexuale cu F., Tribunalul a apreciat că

această relatare nu confirmă varianta susținută de Ș.D.A. și nici nu infirmă

contribuția infracțională a inculpatei, declarația victimei fiind interpretată

în mod unitar, respectiv cu luarea în considerare a poziției exprimată în debutul

audierii, când a menționat că își "menține întru totul cele relatate la

organele de poliție (...) cu privire la cele întâmplate în Grecia, la

modalitatea în care am fost traficată, fără a le mai putea relata cu lux de

amănunte".

A mai arătat prima instanță

că cele susținute de victimă au fost confirmate și de martorul K.A.G., singurul

martor mai apropiat de evenimentele ce au avut loc în Grecia și care, cu

referire la contribuția inculpatei Ș.D.A., a declarat astfel: "D. a

acceptat în cele din urmă să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți

clienți, dat fiind faptul că nu cunoștea limba și nicio altă persoană căreia

să-i ceară ajutorul, iar cartea sa de identitate se afla la B.I.F. și Ș.D.A.,

cea din urmă agresând-o fizic de mai multe ori când D. refuza să iasă cu

clienții în vederea întreținerii de relații sexuale."; "De asemenea,

prietena lui B.F., Ș.D., făcea presiuni asupra D., de multe ori lovind-o și

reproșându-i faptul că aduce prea puțini bani acasă".

Cu privire la

contribuția efectivă a inculpatei Ș.D.A. la desfășurarea activității

infracționale, s-a arătat că aceasta a participat ea însăși la exploatarea

victimei minore, punându-i la dispoziție hainele pentru a ieși la stradă,

preluând banii pe care clienții îi plăteau pentru serviciile prestate și chiar

amenințând-o atunci când cuantumul sumelor era mic, și a găzduit-o în deplină

cunoștință de cauză, cunoscând scopul prezenței ei acolo, respectiv exploatarea

acesteia. Deși inculpata nu a exercitat efectiv asupra victimei acte de violență

prin folosirea forței fizice, însăși partea vătămată fiind contradictorie

asupra acestui aspect, s-a reținut că probatoriul testimonial a relevat

proferarea la adresa victimei de amenințări, care-i induceau o stare de teamă.

Mai mult decât atât, o altă formă de constrângere, utilizată de către B.I.F. și

inculpata Ș.D.A., pentru realizarea acțiunilor de traficare, s-a materializat

în lipsirea acesteia de libertate, fiind practic ținută în captivitate și

obligată să se supună pretențiilor traficanților, fiindu-i confiscate

documentele, astfel că nu avea posibilitatea de a se deplasa în mod liber.

Având în vedere toate

aceste considerente, împrejurarea că inculpata Ș.D.A. a găzduit-o pe perioada

exploatării pe partea vătămată L.D.C., exploatare la care, de altfel, a și

participat împreună cu B.I.F., Tribunalul a apreciat că aceasta a comis

infracțiunea de trafic de minori în forma autoratului, motiv pentru care a

respins, ca nefondată, cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen.

raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen.

În ce privește

apărarea inculpatei Ș.D.A. în sensul că a fost ea însăși o victimă a concubinului

său, B.F., care, în repetate rânduri, s-a manifestat violent față de ea, s-a

arătat de către instanța fondului, pe de o parte, că această susținere a fost

făcută pentru prima dată pe parcursul cercetării judecătorești, iar, pe de altă

parte, că, chiar dovedită situația de violență și abuz fizic, față de

realitățile cauzei, aceasta nu conduce la conturarea unei constrângeri psihice

de o așa manieră încât să atragă incidența cauzei de înlăturare a caracterului

penal al faptei, prev. de art. 46 C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatei, Tribunalul a avut în vedere, cu precădere, datele

personale ale acesteia, minoră la data comiterii faptelor, necunoscută cu

antecedente penale, cu un comportament corespunzător în familie și societate

anterior cunoașterii inculpatului B.I.F., aspecte ce au fost valorificate prin

reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. -

cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă specială -

și suspendarea condiționată a acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) C. pen.

În planul acțiunii

civile, având în vedere aceleași considerente reținute și în cazul inculpatului

B.V.I., Tribunalul a apreciat ca fiind justificate despăgubirile morale

solicitate de partea civilă și, în consecință, a obligat-o pe inculpata Ș.D.A.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., la plata către aceasta a

sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plății efective) cu titlu

de daune morale.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, criticând-o sub

aspectul omisiunii stabilirii unei pedepse complementare față de inculpatul

B.V.I. și a netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaților, apreciate prea mici

în raport cu gravitatea faptelor și circumstanțele lor personale, inculpatul

B.V.I., pentru greșita individualizare a sancțiunii penale, solicitând

reducerea cuantumului acesteia față de contribuția redusă la comiterea infracțiunii

și faptul că se află la prima încălcare a legii penale, precum și inculpata

S.D.A., care a criticat, în principal, hotărârea primei instanțe sub aspectul

greșitei sale condamnări, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar,

pentru greșita încadrare juridică dată faptei și netemeinicia pedepsei

aplicate, solicitând reținerea dispozițiilor art. 26 C. pen. și reducerea

cuantumului sancțiunii penale; de asemenea, inculpata a formulat critici și în

privința modului de soluționare a laturii civile, apreciind că suma acordată de

Tribunal cu titlu de daune morale este exagerată în raport cu contribuția sa

concretă la comiterea faptelor și prejudiciul nepatrimonial cauzat.

Prin Decizia penală

nr. 7 din 23 ianuarie 2013, Curtea ele Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins,

ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Suceava, iar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a

admis apelurile declarate de inculpații B.V.I. și S.D.A., a desființat, în

parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul

B.V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C.

pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare), stabilind,

în temeiul art. 86

2

C. pen., termen de încercare pentru inculpat de

6 ani (în loc de 7 ani).

Totodată, s-a dispus

condamnarea inculpatei S.D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. raportat la art. 74 alin.

(1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa

de 2 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare), stabilindu-se, în temeiul

art. 110 C. pen., termen de încercare pentru inculpată de 4 ani (în loc de 5

ani).

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței, iar, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielile judiciare avansate

de acesta.

Pentru a decide

astfel, Curtea, de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt și încadrarea în drept a acesteia, dând o justă interpretare

probatoriului administrat în cauză. În acest sens, s-a făcut trimitere la

declarația martorului B.C., din care rezultă că acesta i-a făcut cunoștință

inculpatului B.V.I. cu minora L.D.C., cu ocazia unei întâlniri care a avut loc

la restaurantul Casa Albă din municipiul Rădăuți, în cadrul căreia inculpatul

i-a propus părții vătămate să meargă împreună cu el la muncă în Grecia, ca

ospătăriță într-un bar, oferindu-se să se ocupe de costul transportului până în

Grecia. În aceeași împrejurare, inculpatul a discutat telefonic cu B.I.F., care

se afla în Grecia, despre detaliile transportului minorei L.D.C., dar și despre

găzduirea acesteia la locuința lui pe timpul șederii în Grecia. De asemenea, a

fost menționată declarația martorei L.A.S., prezentă la discuțiile din

restaurant și căreia, de asemenea, inculpatul i-a propus, în aceleași

împrejurări, să meargă în Grecia la muncă, martora declinând, însă, oferta.

Deosebit de relevante au fost apreciate declarațiile martorului K.A.G., din

care rezultă că, în cursul anului 2009, în timp ce se afla în localitatea

Atena, i-a solicitat numitului B.I.F., cunoscut ca traficant de persoane minore

în vederea practicării prostituției, o tânără cu care să întrețină relații

sexuale contra cost. Persoana ce i-a fost oferită a fost partea vătămată, care

a relatat martorului situația în care se găsește, respectiv tratamentul abuziv

la care este supusă și modalitatea în care a fost înșelată și transportată în

Grecia de către inculpatul B.V.I., care a încredințat-o numitului B.I.F. contra

unei sume de bani și forțată de către acesta și inculpata Ș.D.A. să practice

prostituția în folosul lor. A mai relatat martorul că partea vătămată i-a

povestit că, odată ajunsă în Atena, B.I.F. i-a reținut documentele de

identitate, i-a procurat o carte de identitate falsă și a obligat-o să

întrețină relații sexuale cu mai mulți clienți pe care îi găsea, banii

câștigați în acest fel fiind însușiți în totalitate de către inculpat. De

asemenea, prietena lui B.I.F., Ș.D.A., făcea presiuni asupra ei, de multe ori

lovind-o și reproșându-i faptul că aduce prea puțini bani

Din toate aceste

probe, instanța de apel a reținut, ca și judecătorul fondului, că inculpatul

B.V.I. - care dealtfel a recunoscut comiterea faptei la ultimul termen în fața

Tribunalului - a fost cel care a racolat-o pe partea vătămată minoră L.D.C.,

după o înțelegere prealabilă cu numitul B.I.F., prin inducerea acesteia în

eroare asupra naturii activității ce urma să o desfășoare odată ajunsă la

destinație, după care, reușind să o treacă granița fără acordul părinților ei,

a transportat-o în Grecia, cunoscând de la început ce activități urma, în

realitate, să desfășoare acolo ajunsă. În opinia Curții, acest din urmă aspect

a rezultat și din aceea că inculpatul nu a făcut nicio dovadă că s-ar fi ocupat

în mod constant, împreună cu numitul B.I.F., de plasarea forței de muncă de

ambele sexe pe teritoriul Greciei, eventual contra vreunui comision. Mai mult,

fiind o cunoștință apropiată a acestuia, avea informații cu privire la

preocupările sale din Grecia, întrucât altfel nu ar fi promis la două tinere de

sex feminin, pe care tocmai le cunoscuse, și în mod aparent dezinteresat, că le

ajută să-și găsească loc de muncă în străinătate, achitându-le cheltuielile de

transport și riscând să le scoată ilegal din țară, în condițiile în care erau

minore. Totodată, ajunși la destinație, inculpatul a predat victima numitului

B.I.F., primind în schimb 150 de euro (contravaloare benzină și șpagă la vamă),

acesta din urmă cazând-o la domiciliul său unde locuia împreună cu inculpata

Ș.D.A., cei doi exploatând-o sexual și nepermițându-i să plece. În final,

numitul B.I.F. a "vândut-o" pe partea vătămată martorului K.A.G.,

numai în acest mod cel din urmă reușind să o salveze din locul în care,

împotriva voinței ei, era silită să rămână.

Deși inculpata Ș.D.A.

a susținut că nu a avut nicio contribuție în ansamblul ilicit și că cel care a

cazat-o și exploatat-o sexual pe victimă a fost exclusiv numitul B.I.F.,

instanța de apel, în acord cu judecătorul fondului, a apreciat că această

apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă de materialul probator

administrat. Astfel, martorul K.A.G., care a cunoscut întreaga situație în mod

personal, dar și direct de la victimă, pe parcursul implicării ei în

"activitatea" ce i-a fost impusă, a precizat că cea din urmă i-a

relatat despre contribuția inculpatei la exploatarea sexuală la care a fost

supusă, constând în găzduirea ei în domiciliul comun al celor doi concubini,

dar și în actele de violență psihică (amenințare) și fizică (lovire) pe care

le-a suportat "de mai multe ori când D. refuza să iasă cu clienții în

vederea întreținerii de relații sexuale", afirmații care confirmă

mențiunile părții vătămate inserate în declarația dată în faza de urmărire

penală.

Mai mult, s-a arătat

că inculpata a participat în mod efectiv și nemijlocit la exploatarea victimei

minore - punându-i la dispoziție hainele pentru a ieși la stradă, preluând

banii pe care clienții îi plăteau pentru serviciile prestate, amenințând-o când

sumele pe care le realiza erau mici - și a găzduit-o în locuința comună în

cunoștință de cauză, cunoscând scopul prezenței ei acolo, în vederea

exploatării, în situația în care nu ar fi fost de inculpat în mod individual

renunțându-se astfel la beneficiul solidarității, instituit de lege în favoarea

creditorului și cu privire la care el are drept de dispoziție). Totodată, având

în vedere starea de minoritate a inculpatei la data comiterii faptei, s-a

apreciat că obligarea sa în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R. a

fost corect dispusă.

Relativ la cuantumul

sumelor stabilite cu acest titlu, Curtea a constatat că ele au fost temeinic

apreciate, prin prisma suferințelor fizice și psihice încercate de partea

vătămată, căreia i-au fost afectate echilibrul (fiind și în prezent

traumatizată, manifestând anxietate și putere redusă de concentrare) și

încrederea în oameni, precum și stima de sine și reputația de care se bucura în

societate anterior racolării și exploatării ei prin înșelăciune, toate acestea

cu caracter de durată.

Cât privește

cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpaților (minora în solidar cu

partea responsabilă civilmente) s-a considerat că acestea au fost corect

apreciate, în baza actelor efectuate de către organul de urmărire penală și de

instanța de fond, incluzându-se aici și onorariile apărătorilor desemnați din

oficiu.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava și

inculpații B.V.I. și Ș.D.A., reiterând parțial criticile formulate în apel.

Astfel, în recursul

său, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., Ministerul Public, invocând aspecte ce țin de gravitatea

faptelor comise, urmările produse asupra persoanei victimei și datele personale

ale acuzaților, a susținut că pedepsele stabilite de instanța de apel au fost

greșit individualizate atât sub aspectul cuantumului (în cazul ambilor

inculpați), cât și al modalității de executare (în cazul inculpatei Ș.D.A.),

solicitând majorarea acestora, precum și suspendarea sub supraveghere a

sancțiunii penale aplicate inculpatei minore.

Netemeinicia pedepsei

stabilită de Curtea de apel a fost invocată și de inculpatul B.V.I. care, prin

prisma aceluiași motiv de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea modalității de executare a

sancțiunii penale, susținând că circumstanțele sale personale - lipsa

antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră și cooperantă,

comportamentul corespunzător în cadrul relațiilor sociale atât anterior, cât și

ulterior comiterii faptei - constituie suficiente garanții că scopul pedepsei

poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, conform

art. 81 C. pen.

În ceea ce o privește

pe inculpata Ș.D.A., aceasta, în cuprinsul motivelor de recurs formulate în

scris, astfel cum au fost precizate cu ocazia cuvântului la dezbateri, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., a criticat, în principal, hotărârile instanțelor inferioare sub aspectul

greșitei sale condamnări, susținând, în esență, că probele administrate în

cauză nu demonstrează că ar fi comis vreuna din acțiunile ce formează elementul

material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori și solicitând

achitarea pentru această faptă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Deși inculpata a

circumscris critica referitoare la greșita sa condamnare motivului de recurs

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (arătând, cu

ocazia cuvântului la dezbateri că nu îl mai susține pe cel reglementat de pct.

18 al aceluiași articol), Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete

invocate - prin care, în realitate, se contestă însăși situația de fapt

stabilită de instanțele inferioare, susținându-se că, urmare a interpretării

necorespunzătoare a probatoriului, acestea au făcut o apreciere eronată cu

privire la săvârșirea de către recurentă a unor acțiuni interzise prin norma de

încriminare - va proceda la analizarea lor prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., acesta fiind

singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuție de către instanța

de ultim control judiciar a situației de fapt reținută de Tribunal și Curtea de

apel, dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori

grave de fapt. În opinia Înaltei Curți, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ar fi avut incidență, din punct de vedere

formal, doar în ipoteza în care recurenta, însușindu-și situația de fapt

stabilită de instanțele de fond și apel, ar fi contestat existența uneia/unora

dintre condițiile prevăzute în norma de încriminare cu privire la actul de

conduită interzis, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză, din moment ce

criticile inculpatei recurente vizează tocmai greșita reținere a situației de

fapt de către instanțele inferioare, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea

unor hotărâri eronate de condamnare.

În subsidiar, prin

raportare la motivul de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 C. proc. pen. și invocând aceleași argumente prezentate și cu ocazia

susținerii cazului de casare prevăzut de pct. 12 al aceluiași articol,

inculpata a formulat critici în privința greșitei încadrări juridice dată

faptei, considerând că, în lipsa unui probatoriu care să dovedească comiterea

vreuneia dintre acțiunile încriminate de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu

poate fi reținută decât, cel mult, forma de participație a complicității la

săvârșirea acestei infracțiuni, conform art. 26 C. pen.

Într-o altă teză

subsidiară, recurenta a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată de Curtea de

apel a fost greșit individualizată sub aspectul cuantumului, solicitând, prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., reducerea acestuia, prin acordarea unei eficiente sporite

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Totodată, invocând și

motivul de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., inculpata a criticat modalitatea de soluționare a laturii civile

a cauzei, susținând că instanțele inferioare, prin obligarea inculpaților la

plata sumei de câte 10.000 euro către partea civilă, a încălcat principiul

solidarității pasive care guvernează răspunderea civilă delictuală.

Examinând decizia

penală atacată prin prismei criticilor formulate, circumscrise cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17, 17

2

și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul

Teritorial Suceava și de inculpații B.V.I. și Ș.D.A. ca fiind nefondate, având

în vedere în acest sens următoarele considerente:

privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista

numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și

confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă

cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate

fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să

fie vădită și necontroversată contrară probelor existente la dosar, și să fie

esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența

erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a

probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o

discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al

probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință

pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta

Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect

esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție

evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale,

nefiind întemeiată susținerea recurentei inculpate Ș.D.A. în sensul că nu ar fi

săvârșit niciuna din acțiunile ce formează elementul material al laturii

obiective a infracțiunii de trafic de minori și că ar fi fost, așadar, comisă,

în cauză, o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raționamentele

instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în

interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există

vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele

hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpata recurentă a

infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001,

pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, situația de fapt reținută

fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile

părții vătămate K. (fostă L.) D.C. (care a arătat că, pe toată perioada în care

a fost găzduită în locuința comună a numitului B.I.F. și a inculpatei Ș.D.A.

din Atena, aceasta din urmă a amenințat-o cu acte de violență și cu moartea

dacă încearcă să fugă ori să se opună întreținerii de relații sexuale cu

clienții găsiți de cei doi sau dacă era nemulțumită de sumele de bani obținute

din desfășurarea unor astfel de activități, inculpata insuflându-i o stare permanentă

de teroare; de asemenea, aceasta o supraveghea îndeaproape, interzicându-i să

ia legătura cu prietenii sau rudele apropiate și hotărând, împreună cu

concubinul său, să-i rețină cartea de identitate și să-i procure acte false);

declarațiile coinculpatului B.V.I. (în cuprinsul cărora a relatat că, după

aproximativ două luni de când a transportat-o pe partea vătămată în Grecia, a

fost sunat de numitul B.I.F., care i-a spus că inculpata Ș.D.A. a bătut-o de

mai multe ori pe victimă întrucât refuza să muncească în restaurant ca

ospătăriță și că o va da "la produs", aceeași situație fiindu-i

prezentată, ulterior, și de numitul B.V., consăteanul său); depozițiile

martorilor K.A.G. (care a confirmat întru totul susținerile părții vătămate,

percepând în mod direct și aflând din relatările acesteia despre violențele și

amenințările la care a fost supusă de către numitul B.I.F. și inculpata Ș.D.A.,

cât timp a fost găzduită în locuința lor, aceștia obligând-o să practice, în

folosul lor, prostituția și împiedicând-o să plece sau să ia legătura cu

prietenii și rudele, scop în care i-au reținut și actele de identitate,

procurându-i altele false), M.L.M. (din care rezultă că verișoara sa, L.D.C.,

s-a aflat în Grecia în perioada mai - august 2009, timp în care a discutat o

dată cu aceasta prin intermediul internetului și a văzut-o prin camera web că

plângea, fiind supravegheată de doi bărbați care îi transmiteau ce să răspundă

la întrebările adresate) și I.A. (care a confirmat cele declarate de partea

vătămată și de martora M.L.M., cunoscând din relatările acestora împrejurările

în care fiica sa a fost găzduită și obligată să practice prostituția de numitul

B.I.F. și de concubina sa, inculpata Ș.D.A., pe care i-a recunoscut după

fotografie).

Toate probele la care

s-a făcut anterior referire confirmă pe deplin situația de fapt reținută de

Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către

inculpata Ș.D.A. a infracțiunii pentru care a fost condamnată, instanța de

recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al

dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare

de fapt și că se impune pronunțarea unei soluții de achitare, astfel cum s-a

solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurentă.

De altfel, în motivele

scrise de recurs și precizate oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales

al inculpatei nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce

ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare

dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către

instanța fond și cea de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea

materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori

grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, constatând

că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și

situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de apel cu privire la inculpata

Ș.D.A., nefiind indicată de recurentă și nici identificată de instanța de

recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat

afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta

Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiată critica

formulată sub acest aspect de inculpata recurentă.

critica circumscrisă de inculpata Ș.D.A. motivului de recurs reglementat de

art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constatând,

în raport cu situația de fapt stabilită de Tribunal și confirmată de Curtea de

apel pe baza materialului probator administrat în cauză, că activitatea

infracțională desfășurată de aceasta a fost corespunzător încadrată în

dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen.

În accepțiunea legii

speciale privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, prin

"găzduire" se înțelege acea activitate prin care un minor este

adăpostit vremelnic într-o locuință sau în alt loc având această destinație,

fără ca textul de lege să instituie cerința ca respectivul imobil să aparțină

în proprietate sau să fie deținut cu un anumit titlu de autorul infracțiunii,

așa cum a susținut recurenta. Condiția impusă, însă, prin norma de încriminare

pentru subzistența elementului material al infracțiunii de trafic de minori

este aceea ca activitatea de găzduire să se realizeze în scopul exploatării

minorului întruna din modalitățile alternative prevăzute de art. 2 pct. 2 din

Legea nr. 678/2001.

În cauză, așa cum au

reținut și instanțele inferioare, inculpata Ș.D.A. și numitul B.I.F. au

găzduit-o, în perioada mai - august 2009, pe partea vătămată K. (fostă L.) D.C.

în locuința lor comună din Atena, participând împreună la exploatarea acesteia

prin obligarea la practicarea prostituției, în vederea obținerii unor avantaje

materiale ilicite, activitate ce se circumscrie coautoratului, ca formă de

participație penală, iar nu complicității, astfel cum s-a susținut în mod

neîntemeiat în cuprinsul motivelor de recurs. Inculpata, împreună cu concubinul

său, au constrâns-o, prin amenințare cu acte de violență, pe partea vătămată să

întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți, au încasat toate

sumele obținute din respectiva activitate ilicită și au împiedicat-o să

părăsească locația, sens în care i-au interzis să comunice cu prietenii și

rudele, au exercitat o supraveghere atentă a acesteia și i-au confiscat actele

de identitate, procurându-i în schimb altele false. Rezultă, așadar, că

inculpata Ș.D.A. a avut o contribuție directă și nemijlocită, alături de

numitul B.I.F., la activitatea de găzduire a părții vătămate minore K. (fostă

L.) D.C., în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției,

contribuție ce caracterizează forma de participație a coautoratului, așa cum,

în mod justificat, au stabilit și instanțele inferioare.

Ca urmare, constatând

că Tribunalul și Curtea de apel au dat o corectă calificare în drept faptei

comisă de recurenta inculpată, respingând întemeiat solicitarea acesteia de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de complicitate la trafic de

minori, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va

înlătura criticile formulate sub acest aspect, apreciind că nu este incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

critica formulată de recurenta Ș.D.A. prin prisma motivului de casare

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, deși aceasta este fondată, aspectul de

nelegalitate invocat nu poate fi remediat în calea de atac a recursului

promovat de inculpată, întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio

in pejus, consacrat de art. 385

8

C. proc. pen.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei se face

potrivit dispozițiilor legii civile (alin. (3)), iar acțiunea civilă poate avea

ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale,

potrivit legii civile (alin. (5)).

Totodată, prin art.

1003 din vechiul C. civ. (aplicabil, în speță, potrivit art. 223 raportat art.

3 - 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind

noul C. civ.), a fost consacrat caracterul solidar al răspunderii persoanelor

care au produs prin fapta lor ilicită un prejudiciu, textul de lege menționat

stabilind că, în cazul în care "delictul sau cvasidelictul este imputabil

mai multor persoane", acestea "sunt ținute solidar pentru

despăgubire".

Rezultă, așadar, din

coroborarea celor două dispoziții legale, că, în situația în care prejudiciul a

fost cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni de către mai mulți făptuitori,

aceștia sunt ținuți solidar răspunzători pentru despăgubiri, iar nu fiecare

dintre ei separat, răspunderea civilă delictuală a participanților fiind

integrală și solidară, iar nu una divizibilă.

Încălcând prevederile

imperative ale art. 1003 din vechiul C. civ. (a căror aplicare nu putea fi

eludată prin voința victimei, așa cum a reținut Curtea de apel), instanțele

inferioare i-au obligat pe cei doi inculpați separat la acoperirea

prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile, deși răspunderea lor civilă

era una solidară, împrejurarea că fiecare dintre ei a comis una sau mai multe

dintre acțiunile alternative ce formează elementul material al laturii

obiective a infracțiunii de trafic de minori nefiind de natură să înlăture

caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, din moment ce amândoi au

participat la săvârșirea aceleiași fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.

Cu toate acestea,

având în vedere că valoarea totală a prejudiciului nepatrimonial cauzat prin

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori de către cei doi inculpați a fost

stabilită de Tribunal și confirmată