ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3206/2013

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că: Prin Sentința penală nr. 38 din 01 martie 2012 pronunțată, de Tribunalul Suceava a fost condamnat inculpatul B.V.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen., pe durata acestuia inculpatul fiind obligat să respecte măsurile prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

și să se supună obligației de a nu intra în legătură cu inculpații B.I.F. și Ș.D.A. și nici cu partea vătămată - parte civilă K.D.C. (fostă L.). S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Conform art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 27 aprilie 2011 până la 12 octombrie 2011, iar, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ș.D.A.

prin Rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, astfel cum a fost schimbată prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2011, din infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. A fost condamnată inculpata Ș.D.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen.

raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 110 C. pen. S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Potrivit art. 350 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatei Ș.D.A. și s-a dispus anularea mandatului de arestare preventivă nr. 58 din 2 din 29 aprilie 2011 emis de Tribunalul Suceava, secția penală, precum și a tuturor formelor de executare a acestuia.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 alin. (1) lit. b C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 150 euro de la inculpatul B.V.I. (100 euro - contravaloare benzină și 50 euro - șpagă la vamă, restituite acestuia de inculpatul B.I.F.). În temeiul art. 346 alin. (1) și art. 14 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 998 vechiul C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă K.D.C. (fostă L.) și s-a dispus obligarea inculpatului B.V.I. la plata către aceasta a sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plății efective) cu titlu de daune morale, precum și a inculpatei Ș.D.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., la plata sumei de 10.000 euro, cu același titlu.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul B.V.I. și inculpata Ș.D.A., aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut C.E.L., prin rechizitoriul nr. 144/D/P/2009 din 23 mai 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea, că în perioada mai - august 2009, în baza unei înțelegeri prealabile cu Ș.D.A.

și B.I.F., a recrutat-o pe victima minoră L.D.C., inducând-o în eroare prin false promisiuni privind obținerea unui loc de muncă în străinătate și a transportat-o până la intrarea în Grecia, unde a fost preluată de către B.I.F. Ulterior, Ș.D.A. împreună cu B.I.F. au găzduit-o pe minoră în scopul exploatării și, prin amenințări și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o să practice prostituția și să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul lor. În concret, Parchetul a reținut că inculpatul B.V.I. a lucrat o perioadă de aproape patru ani în Grecia, unde s-a împrietenit și a locuit un timp împreună cu coinculpatul B.I.F., despre care știa că are preocupări infracționale, între care și traficul de persoane, activitate din care obținea venituri substanțiale.

Prietenia dintre cei doi a continuat și după întoarcerea în țară a inculpatului B.V.I., acesta din urmă angajându-se să racoleze minore pe care, prin promisiuni false de oferire a unui loc de muncă în baruri ca ospătărițe, să le transporte în Grecia, de unde să fie preluate, găzduite și apoi traficate de inculpatul B.I.F. și concubina acestuia, inculpata Ș.D.A., care urmau să le scoată la "produs", obligându-le să comită furturi de bunuri din magazine și să se prostitueze în folosul lor. Astfel, în cursul lunii mai 2009, inculpatul B.V.I., profitând de faptul că vărul său, martorul B.C., era prieten cu minora L.D.C., în vârstă de 17 ani, a racolat-o pe aceasta, prin înșelăciune, propunându-i să meargă în Atena, Grecia, unde ar urma să lucreze ca ospătăriță la un bar pentru suma de 800 de euro pe lună.

B.V.I. I-a spus minorei că-i va asigura contravaloarea transportului până în Grecia, fără ca aceasta să fie nevoită să-i restituie banii, și că, fiind minoră, o va ajuta să iasă din țară fără acordul expres al mamei sale. De asemenea, a rugat-o să mai caute și alte tinere, colege de clasă sau prietene, care ar fi interesate să lucreze ca ospătărițe în Grecia împreună cu ea, pe care s-a oferit să le transporte în aceleași condiții, cu autoturismul personal și fără să fie nevoite să-i achite contravaloarea transportului sau a banilor pe care acesta urma să-i dea la frontieră pentru a le scoate din țară, fără să posede procurile necesare prin care se certifica acordul părinților necesar ieșirii din țară a minorilor.

Astfel, minora, care avea, de altfel, încredere în martorul B.C., a fost ușor convinsă să accepte oferta și să plece de acasă, fără știrea mamei ei, inculpatul B.V.I. asigurând-o că va rezolva cu ieșirea sa frauduloasa din țară, fie cu ajutorul unei procuri semnate în fals de o altă persoană decât mama sa, fie prin tranzacționarea directă cu polițistul de frontieră de la punctul de ieșire din țară. La data de 16 mai 2009, conform înțelegerii dintre B.V.I. și B.I.F., L.D.C. a fost transportată de inculpat cu un autoturism înmatriculat în Grecia, iar, pentru ca minora să poată ieși din țară, acesta a oferit o sumă de bani polițiștilor de frontieră. După ce cei doi au ajuns în localitatea Sofia din Bulgaria, l-au așteptat pe B.I.F., care, fiindu-i frică să încerce să treacă minora la punctul de frontieră fără ca aceasta să posede procura din partea unuia din părinți, i- a condus doar pe drumul cel mai scurt către frontiera bulgaro-elenă.

Imediat ce au intrat pe teritoriul elen, B.I.F. a preluat-o pe L.D.C., pe care a transferat-o în autoturismul său, i-a făcut plata inculpatului B.V.I. pentru racolarea părții vătămate, acesta întorcându-se în România. După ce a preluat-o pe minoră, B.I.F. a dus-o la domiciliul său din localitatea Atena unde, împreună cu concubina sa, inculpata Ș.D.A., au găzduit-o într-un apartament în care, în afară de cei doi, mai locuiau încă două persoane, respectiv un anume "D." și o persoană de sex feminin al cărei prenume era "F.", aceasta din urmă fiind prostituată într-un bordel din Grecia, cunoscut sub numele "L.". Începând din ziua următoare, prin amenințări cu acte de violență și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, fiind singură, fără bani, într-o țară străină, inculpații B.I.F.

și Ș.D.A. au exploatat-o pe minora L.D.C. prin obligarea la practicarea prostituției și la comiterea de furturi din magazine, în folosul lor. În tot acest timp, B.I.F. și inculpata Ș.D.A. o supravegheau în permanență pe minoră, căreia i-au obținut și o carte de identitate falsificată, pentru a trece mai ușor de eventualele controale ale poliției elene. Pe toată perioada șederii la locuința celor doi, partea vătămată a fost obligată să întrețină relații sexuale cu clienții găsiți de cei doi inculpați, care erau în medie 6 - 7 pe zi. Minora L.D.C. a încercat de mai multe ori să fugă, însă de fiecare dată a fost prinsă și adusă înapoi cu forța de către B.I.F. și concubina sa, inculpata Ș.D.A.. în jurul datei de 15 august 2009, partea vătămată a reușit să se întoarcă în România, după ce un client, respectiv martorul K.A.G., i-a achitat lui B.I.F.

suma de 500 de euro pentru ea, primind și cartea de identitate reală a acesteia. La sfârșitul lunii septembrie 2009, partea vătămată a plecat în Grecia împreună cu prietenul său K.A.G., unde s-a întâlnit din nou cu B.I.F., care a încercat să o determine să practice prostituția, propunere respinsă categoric de către aceasta. Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată K. (fostă L.) D.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 euro, câte 10.000 euro de la fiecare inculpat în parte, reprezentând daune morale. La termenul din 13 iulie 2011, instanța de fond a dispus conexarea Dosarului nr. 6277/86/2011 al Tribunalului Suceava la prezentul dosar, apreciindu-se că judecarea împreună a celor două cauze este imperios necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție.

Sub aspectul obiectului dosarului penal supus conexării, instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. 53D/P/2011 din 02 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, inculpata Ș.D.A. a fost trimisă în judecată, fiind emis pe numele ei un mandat de arestare în lipsă, pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în perioada mai - august 2009, după ce, în baza unei înțelegeri prealabile, victima minoră L.D.C.

a fost indusă în eroare prin false promisiuni privind obținerea unui loc de muncă în străinătate de către B.V.I., care a și transportat-o până la intrarea în Grecia, aceasta, împreună cu B.I.F., a găzduit-o în scopul exploatării pe minora L.D.C., pe care, prin amenințări și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, au obligat-o să practice prostituția și să sustragă din magazine diverse bunuri, în folosul lor. În urma analizei probatoriului administrat în cauză, pe larg expus în considerentele sentinței, instanța de fond a apreciat că prezumția de nevinovăție de care inculpatul B.V.I. beneficiază a fost înlăturată, dovedindu-se în mod indubitabil că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea racolării și transportării victimei minore L. (actualmente K.) D.C.

în Grecia, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea de relații sexuale cu diferiți clienți contra cost, în conlucrare cu inculpatul B.I.F. Deși s-a susținut în cuprinsul rechizitoriului, ca și situație de fapt ce stă la baza trimiterii în judecată a inculpatului B.V.I., că racolarea și transportarea victimei în vederea exploatării a avut loc în înțelegere prealabilă atât cu B.I.F., cât și cu Ș.D.A., Tribunalul a constatat că nu există nicio probă care să dovedească existența unei înțelegeri anterioare sau concomitente în acest sens între inculpații B.V. și Ș.D.A., motiv pentru care instanța a reținut agravanta prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă comisă de două sau mai multe persoane împreună) prin raportarea activității infracționale de trafic de minori a fiecărui inculpat judecat în cauză exclusiv la inculpatul B.I.F.

Chiar dacă, în cursul cercetării judecătorești, s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpata Ș.D.A. a fost trimisă în judecată, prin reținerea dispozițiilor art. 99 alin. (3) C. pen., instanța a considerat că nu este incidență în privința inculpatului B.V.I. agravanta prev. de art. 75 lit. c) C. pen., având în vedere atât situația factuală prezentată anterior, cât și faptul că, potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanțele reale se răsfrâng asupra participanților în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut, situație care nu se regăsește în speță, în condițiile în care cei doi au acționat separat pe momente temporale, fiecare pe un anumit segment al traiectoriei infracționale, desigur cu același scop, dar nu în baza unei înțelegeri prealabile.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.V.I., Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și a valorificat, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este o fire muncitoare și singurul întreținător al familiei, a recunoscut, în mare parte, faptele de care a fost acuzat, pe care le-a regretat, s-a prezentat de bună voie în fața organelor de anchetă penală, neavând intenția de a se sustrage, iar, pe parcursul cercetării judecătorești, a manifestat interes față de procedura judiciară, fiind prezent la fiecare termen de judecată, ceea ce demonstrează că a conștientizat riscul pe care îl presupune aplicarea unei sancțiuni penale și împrejurarea că are reale posibilități de reinserție socială.

Având în vedere aceste date ce circumstanțiază persoana inculpatului, s-a apreciat de către judecătorul fondului că scopul pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea acesteia, motiv pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, conform art. 86 1 alin. (1) și (2) C. pen. Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a apreciat că pretențiile reprezentând daune morale formulate de partea civilă L. (actualmente K.) D.C.

sunt în totalitate întemeiate, ținând seama că victima a fost adusă în situație de adevărată sclavie, fiind obligată să întrețină relații sexuale în condiții josnice, cu bărbați de diferite condiții sociale, suferind, astfel, profunde traume de natură morală, evidențiate și în momentul ascultării sale în cursul cercetării judecătorești, când, prin atitudinea temătoare, anxioasă și labilă în care s-a prezentat în fața înstăritei, a demonstrat că nu a depășit încă momentele traumatizante parcurse pe perioada cât a fost victimă a traficanților. În ceea ce o privește pe inculpata Ș.D.A., prima instanță a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 în aceeași infracțiune, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

S-a arătat de către Tribunal că, deși inculpata, prin memoriul depus la dosar, a încercat să contureze o altă imagine a evenimentelor ce au avut loc în Grecia, încercând, astfel, să înlăture orice implicare a sa în activitatea infracțională a cărei victimă a fost minora, oferind în acest sens o motivație total diferită a atitudinii sale neprietenoase față de L.D.C. - starea de gelozie la baza căreia stătea bănuiala că avea o relație cu numitul B.I.F. - susținerile acesteia nu se confirmă din perspectiva ansamblului probator existent la dosar.

Astfel, din declarațiile părții vătămate L. (actualmente K.) D.C., coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, instanța a reținut că odată ajunsă în Atena cu B.I.F., acesta a cazat-o în apartamentul în care locuia împreună cu inculpata Ș.D.A., precum și cu alte două persoane, un băiat pe nume D. și pe nume F., despre aceasta din urmă aflând chiar în cursul aceleiași zile că lucra ca și prostituată la un bordel din Atena - "L.". începând cu a doua zi, profitând de situația de inferioritate în care se afla și în care chiar B.I.F., în conlucrare cu inculpatul B., o adusese (victima fiind singură în Grecia, fără bani, fără acte și fără a cunoaște limba sau locul), precum și prin amenințare ("mi-a explicat că din acel moment îi aparțin cu totul și că trebuie să fac exact ce spune el, altfel voi avea probleme, în sensul că voi fi supusă unor acte de violență"), aceasta a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferiți clienți, contra cost, în beneficiul atât a lui B., cât și a inculpatei Ș.D.A.

("arăt că eram în permanență supravegheată, atât de inculpatul B., cât și de prietena acestuia, Ș.D.A., ambii amenințându-mă cu acte de violență sau cu moartea dacă încerc să fug sau să mă opun în momentul în care mi se cere să întrețin relații sexuale cu clienții pe care cei doi îi găseau. Cel mai mult îmi insufla o stare de teroare inculpata Ș.D.A., care mă amenința cu bătaia și în situațiile în care era nemulțumită de banii pe care îi produceam într-o zi din întreținerea de relații sexuale cu clienții. Atât B.I.F., cât și Ș.D.A. mă supravegheau îndeaproape încât să nu pot să iau legătura telefonic cu cineva din familie sau să discut pe messenger cu verișoara mea și să spun cumva ce mi se întâmplă.

În acest sens, stăteau lângă mine când vorbeam cu prietenii sau rudele apropiate și mă obligau să spun că îmi merge foarte bine, iar, dacă uneori izbucneam în plâns la telefon, mă amenințau cu bătaia și cu faptul că îmi vor interzice total să iau legătura cu cei de acasă"). Deși adevărat că, în fața instanței, audiată fiind, partea vătămată a menționat, printre altele, că la un moment dat D. a vrut să mă ducă undeva departe, întrucât era geloasă pe mine, crezând că aș întreține relații sexuale cu F., Tribunalul a apreciat că această relatare nu confirmă varianta susținută de Ș.D.A.

și nici nu infirmă contribuția infracțională a inculpatei, declarația victimei fiind interpretată în mod unitar, respectiv cu luarea în considerare a poziției exprimată în debutul audierii, când a menționat că își "menține întru totul cele relatate la organele de poliție (...) cu privire la cele întâmplate în Grecia, la modalitatea în care am fost traficată, fără a le mai putea relata cu lux de amănunte". A mai arătat prima instanță că cele susținute de victimă au fost confirmate și de martorul K.A.G., singurul martor mai apropiat de evenimentele ce au avut loc în Grecia și care, cu referire la contribuția inculpatei Ș.D.A., a declarat astfel: "D. a acceptat în cele din urmă să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți, dat fiind faptul că nu cunoștea limba și nicio altă persoană căreia să-i ceară ajutorul, iar cartea sa de identitate se afla la B.I.F.

și Ș.D.A., cea din urmă agresând-o fizic de mai multe ori când D. refuza să iasă cu clienții în vederea întreținerii de relații sexuale."; "De asemenea, prietena lui B.F., Ș.D., făcea presiuni asupra D., de multe ori lovind-o și reproșându-i faptul că aduce prea puțini bani acasă". Cu privire la contribuția efectivă a inculpatei Ș.D.A. la desfășurarea activității infracționale, s-a arătat că aceasta a participat ea însăși la exploatarea victimei minore, punându-i la dispoziție hainele pentru a ieși la stradă, preluând banii pe care clienții îi plăteau pentru serviciile prestate și chiar amenințând-o atunci când cuantumul sumelor era mic, și a găzduit-o în deplină cunoștință de cauză, cunoscând scopul prezenței ei acolo, respectiv exploatarea acesteia.

Deși inculpata nu a exercitat efectiv asupra victimei acte de violență prin folosirea forței fizice, însăși partea vătămată fiind contradictorie asupra acestui aspect, s-a reținut că probatoriul testimonial a relevat proferarea la adresa victimei de amenințări, care-i induceau o stare de teamă. Mai mult decât atât, o altă formă de constrângere, utilizată de către B.I.F. și inculpata Ș.D.A., pentru realizarea acțiunilor de traficare, s-a materializat în lipsirea acesteia de libertate, fiind practic ținută în captivitate și obligată să se supună pretențiilor traficanților, fiindu-i confiscate documentele, astfel că nu avea posibilitatea de a se deplasa în mod liber. Având în vedere toate aceste considerente, împrejurarea că inculpata Ș.D.A.

a găzduit-o pe perioada exploatării pe partea vătămată L.D.C., exploatare la care, de altfel, a și participat împreună cu B.I.F., Tribunalul a apreciat că aceasta a comis infracțiunea de trafic de minori în forma autoratului, motiv pentru care a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În ce privește apărarea inculpatei Ș.D.A.

în sensul că a fost ea însăși o victimă a concubinului său, B.F., care, în repetate rânduri, s-a manifestat violent față de ea, s-a arătat de către instanța fondului, pe de o parte, că această susținere a fost făcută pentru prima dată pe parcursul cercetării judecătorești, iar, pe de altă parte, că, chiar dovedită situația de violență și abuz fizic, față de realitățile cauzei, aceasta nu conduce la conturarea unei constrângeri psihice de o așa manieră încât să atragă incidența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei, prev. de art. 46 C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, Tribunalul a avut în vedere, cu precădere, datele personale ale acesteia, minoră la data comiterii faptelor, necunoscută cu antecedente penale, cu un comportament corespunzător în familie și societate anterior cunoașterii inculpatului B.I.F., aspecte ce au fost valorificate prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

- cu consecința reducerii corespunzătoare a pedepsei sub limita minimă specială - și suspendarea condiționată a acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) C. pen. În planul acțiunii civile, având în vedere aceleași considerente reținute și în cazul inculpatului B.V.I., Tribunalul a apreciat ca fiind justificate despăgubirile morale solicitate de partea civilă și, în consecință, a obligat-o pe inculpata Ș.D.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R., la plata către aceasta a sumei de 10.000 euro (sau echivalentul în RON la data plății efective) cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, criticând-o sub aspectul omisiunii stabilirii unei pedepse complementare față de inculpatul B.V.I.

și a netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaților, apreciate prea mici în raport cu gravitatea faptelor și circumstanțele lor personale, inculpatul B.V.I., pentru greșita individualizare a sancțiunii penale, solicitând reducerea cuantumului acesteia față de contribuția redusă la comiterea infracțiunii și faptul că se află la prima încălcare a legii penale, precum și inculpata S.D.A., care a criticat, în principal, hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, pentru greșita încadrare juridică dată faptei și netemeinicia pedepsei aplicate, solicitând reținerea dispozițiilor art. 26 C. pen.

și reducerea cuantumului sancțiunii penale; de asemenea, inculpata a formulat critici și în privința modului de soluționare a laturii civile, apreciind că suma acordată de Tribunal cu titlu de daune morale este exagerată în raport cu contribuția sa concretă la comiterea faptelor și prejudiciul nepatrimonial cauzat. Prin Decizia penală nr. 7 din 23 ianuarie 2013, Curtea ele Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, iar, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații B.V.I. și S.D.A., a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul B.V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare), stabilind, în temeiul art. 86 2 C. pen., termen de încercare pentru inculpat de 6 ani (în loc de 7 ani). Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatei S.D.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 109 C. pen. raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare (în loc de 3 ani închisoare), stabilindu-se, în temeiul art. 110 C. pen., termen de încercare pentru inculpată de 4 ani (în loc de 5 ani).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, iar, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielile judiciare avansate de acesta. Pentru a decide astfel, Curtea, de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a acesteia, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. În acest sens, s-a făcut trimitere la declarația martorului B.C., din care rezultă că acesta i-a făcut cunoștință inculpatului B.V.I. cu minora L.D.C., cu ocazia unei întâlniri care a avut loc la restaurantul Casa Albă din municipiul Rădăuți, în cadrul căreia inculpatul i-a propus părții vătămate să meargă împreună cu el la muncă în Grecia, ca ospătăriță într-un bar, oferindu-se să se ocupe de costul transportului până în Grecia.

În aceeași împrejurare, inculpatul a discutat telefonic cu B.I.F., care se afla în Grecia, despre detaliile transportului minorei L.D.C., dar și despre găzduirea acesteia la locuința lui pe timpul șederii în Grecia. De asemenea, a fost menționată declarația martorei L.A.S., prezentă la discuțiile din restaurant și căreia, de asemenea, inculpatul i-a propus, în aceleași împrejurări, să meargă în Grecia la muncă, martora declinând, însă, oferta. Deosebit de relevante au fost apreciate declarațiile martorului K.A.G., din care rezultă că, în cursul anului 2009, în timp ce se afla în localitatea Atena, i-a solicitat numitului B.I.F., cunoscut ca traficant de persoane minore în vederea practicării prostituției, o tânără cu care să întrețină relații sexuale contra cost.

Persoana ce i-a fost oferită a fost partea vătămată, care a relatat martorului situația în care se găsește, respectiv tratamentul abuziv la care este supusă și modalitatea în care a fost înșelată și transportată în Grecia de către inculpatul B.V.I., care a încredințat-o numitului B.I.F. contra unei sume de bani și forțată de către acesta și inculpata Ș.D.A. să practice prostituția în folosul lor. A mai relatat martorul că partea vătămată i-a povestit că, odată ajunsă în Atena, B.I.F. i-a reținut documentele de identitate, i-a procurat o carte de identitate falsă și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu mai mulți clienți pe care îi găsea, banii câștigați în acest fel fiind însușiți în totalitate de către inculpat.

De asemenea, prietena lui B.I.F., Ș.D.A., făcea presiuni asupra ei, de multe ori lovind-o și reproșându-i faptul că aduce prea puțini bani Din toate aceste probe, instanța de apel a reținut, ca și judecătorul fondului, că inculpatul B.V.I. - care dealtfel a recunoscut comiterea faptei la ultimul termen în fața Tribunalului - a fost cel care a racolat-o pe partea vătămată minoră L.D.C., după o înțelegere prealabilă cu numitul B.I.F., prin inducerea acesteia în eroare asupra naturii activității ce urma să o desfășoare odată ajunsă la destinație, după care, reușind să o treacă granița fără acordul părinților ei, a transportat-o în Grecia, cunoscând de la început ce activități urma, în realitate, să desfășoare acolo ajunsă.

În opinia Curții, acest din urmă aspect a rezultat și din aceea că inculpatul nu a făcut nicio dovadă că s-ar fi ocupat în mod constant, împreună cu numitul B.I.F., de plasarea forței de muncă de ambele sexe pe teritoriul Greciei, eventual contra vreunui comision. Mai mult, fiind o cunoștință apropiată a acestuia, avea informații cu privire la preocupările sale din Grecia, întrucât altfel nu ar fi promis la două tinere de sex feminin, pe care tocmai le cunoscuse, și în mod aparent dezinteresat, că le ajută să-și găsească loc de muncă în străinătate, achitându-le cheltuielile de transport și riscând să le scoată ilegal din țară, în condițiile în care erau minore. Totodată, ajunși la destinație, inculpatul a predat victima numitului B.I.F., primind în schimb 150 de euro (contravaloare benzină și șpagă la vamă), acesta din urmă cazând-o la domiciliul său unde locuia împreună cu inculpata Ș.D.A., cei doi exploatând-o sexual și nepermițându-i să plece.

În final, numitul B.I.F. a "vândut-o" pe partea vătămată martorului K.A.G., numai în acest mod cel din urmă reușind să o salveze din locul în care, împotriva voinței ei, era silită să rămână. Deși inculpata Ș.D.A. a susținut că nu a avut nicio contribuție în ansamblul ilicit și că cel care a cazat-o și exploatat-o sexual pe victimă a fost exclusiv numitul B.I.F., instanța de apel, în acord cu judecătorul fondului, a apreciat că această apărare nu poate fi primită, fiind contrazisă de materialul probator administrat.

Astfel, martorul K.A.G., care a cunoscut întreaga situație în mod personal, dar și direct de la victimă, pe parcursul implicării ei în "activitatea" ce i-a fost impusă, a precizat că cea din urmă i-a relatat despre contribuția inculpatei la exploatarea sexuală la care a fost supusă, constând în găzduirea ei în domiciliul comun al celor doi concubini, dar și în actele de violență psihică (amenințare) și fizică (lovire) pe care le-a suportat "de mai multe ori când D. refuza să iasă cu clienții în vederea întreținerii de relații sexuale", afirmații care confirmă mențiunile părții vătămate inserate în declarația dată în faza de urmărire penală.

Mai mult, s-a arătat că inculpata a participat în mod efectiv și nemijlocit la exploatarea victimei minore - punându-i la dispoziție hainele pentru a ieși la stradă, preluând banii pe care clienții îi plăteau pentru serviciile prestate, amenințând-o când sumele pe care le realiza erau mici - și a găzduit-o în locuința comună în cunoștință de cauză, cunoscând scopul prezenței ei acolo, în vederea exploatării, în situația în care nu ar fi fost de inculpat în mod individual renunțându-se astfel la beneficiul solidarității, instituit de lege în favoarea creditorului și cu privire la care el are drept de dispoziție). Totodată, având în vedere starea de minoritate a inculpatei la data comiterii faptei, s-a apreciat că obligarea sa în solidar cu partea responsabilă civilmente L.R.

a fost corect dispusă. Relativ la cuantumul sumelor stabilite cu acest titlu, Curtea a constatat că ele au fost temeinic apreciate, prin prisma suferințelor fizice și psihice încercate de partea vătămată, căreia i-au fost afectate echilibrul (fiind și în prezent traumatizată, manifestând anxietate și putere redusă de concentrare) și încrederea în oameni, precum și stima de sine și reputația de care se bucura în societate anterior racolării și exploatării ei prin înșelăciune, toate acestea cu caracter de durată. Cât privește cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpaților (minora în solidar cu partea responsabilă civilmente) s-a considerat că acestea au fost corect apreciate, în baza actelor efectuate de către organul de urmărire penală și de instanța de fond, incluzându-se aici și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava și inculpații B.V.I. și Ș.D.A., reiterând parțial criticile formulate în apel. Astfel, în recursul său, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Ministerul Public, invocând aspecte ce țin de gravitatea faptelor comise, urmările produse asupra persoanei victimei și datele personale ale acuzaților, a susținut că pedepsele stabilite de instanța de apel au fost greșit individualizate atât sub aspectul cuantumului (în cazul ambilor inculpați), cât și al modalității de executare (în cazul inculpatei Ș.D.A.), solicitând majorarea acestora, precum și suspendarea sub supraveghere a sancțiunii penale aplicate inculpatei minore.

Netemeinicia pedepsei stabilită de Curtea de apel a fost invocată și de inculpatul B.V.I. care, prin prisma aceluiași motiv de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a solicitat schimbarea modalității de executare a sancțiunii penale, susținând că circumstanțele sale personale - lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră și cooperantă, comportamentul corespunzător în cadrul relațiilor sociale atât anterior, cât și ulterior comiterii faptei - constituie suficiente garanții că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen. În ceea ce o privește pe inculpata Ș.D.A., aceasta, în cuprinsul motivelor de recurs formulate în scris, astfel cum au fost precizate cu ocazia cuvântului la dezbateri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc.

pen., a criticat, în principal, hotărârile instanțelor inferioare sub aspectul greșitei sale condamnări, susținând, în esență, că probele administrate în cauză nu demonstrează că ar fi comis vreuna din acțiunile ce formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori și solicitând achitarea pentru această faptă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Deși inculpata a circumscris critica referitoare la greșita sa condamnare motivului de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

(arătând, cu ocazia cuvântului la dezbateri că nu îl mai susține pe cel reglementat de pct. 18 al aceluiași articol), Înalta Curte, în raport cu aspectele concrete invocate - prin care, în realitate, se contestă însăși situația de fapt stabilită de instanțele inferioare, susținându-se că, urmare a interpretării necorespunzătoare a probatoriului, acestea au făcut o apreciere eronată cu privire la săvârșirea de către recurentă a unor acțiuni interzise prin norma de încriminare - va proceda la analizarea lor prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., acesta fiind singurul motiv de recurs care permite repunerea în discuție de către instanța de ultim control judiciar a situației de fapt reținută de Tribunal și Curtea de apel, dar numai în ipoteza în care se constată comiterea în cauză a unei erori grave de fapt.

În opinia Înaltei Curți, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. ar fi avut incidență, din punct de vedere formal, doar în ipoteza în care recurenta, însușindu-și situația de fapt stabilită de instanțele de fond și apel, ar fi contestat existența uneia/unora dintre condițiile prevăzute în norma de încriminare cu privire la actul de conduită interzis, ipoteză care, însă, nu se regăsește în cauză, din moment ce criticile inculpatei recurente vizează tocmai greșita reținere a situației de fapt de către instanțele inferioare, ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unor hotărâri eronate de condamnare. În subsidiar, prin raportare la motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. și invocând aceleași argumente prezentate și cu ocazia susținerii cazului de casare prevăzut de pct. 12 al aceluiași articol, inculpata a formulat critici în privința greșitei încadrări juridice dată faptei, considerând că, în lipsa unui probatoriu care să dovedească comiterea vreuneia dintre acțiunile încriminate de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu poate fi reținută decât, cel mult, forma de participație a complicității la săvârșirea acestei infracțiuni, conform art. 26 C. pen. Într-o altă teză subsidiară, recurenta a susținut că pedeapsa ce i-a fost aplicată de Curtea de apel a fost greșit individualizată sub aspectul cuantumului, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., reducerea acestuia, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa. Totodată, invocând și motivul de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., inculpata a criticat modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, susținând că instanțele inferioare, prin obligarea inculpaților la plata sumei de câte 10.000 euro către partea civilă, a încălcat principiul solidarității pasive care guvernează răspunderea civilă delictuală. Examinând decizia penală atacată prin prismei criticilor formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17, 17 2 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Suceava și de inculpații B.V.I.

și Ș.D.A. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. În ceea ce privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădită și necontroversată contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției.

Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea. În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susținerea recurentei inculpate Ș.D.A. în sensul că nu ar fi săvârșit niciuna din acțiunile ce formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori și că ar fi fost, așadar, comisă, în cauză, o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpata recurentă a infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: declarațiile părții vătămate K. (fostă L.) D.C. (care a arătat că, pe toată perioada în care a fost găzduită în locuința comună a numitului B.I.F.

și a inculpatei Ș.D.A. din Atena, aceasta din urmă a amenințat-o cu acte de violență și cu moartea dacă încearcă să fugă ori să se opună întreținerii de relații sexuale cu clienții găsiți de cei doi sau dacă era nemulțumită de sumele de bani obținute din desfășurarea unor astfel de activități, inculpata insuflându-i o stare permanentă de teroare; de asemenea, aceasta o supraveghea îndeaproape, interzicându-i să ia legătura cu prietenii sau rudele apropiate și hotărând, împreună cu concubinul său, să-i rețină cartea de identitate și să-i procure acte false); declarațiile coinculpatului B.V.I. (în cuprinsul cărora a relatat că, după aproximativ două luni de când a transportat-o pe partea vătămată în Grecia, a fost sunat de numitul B.I.F., care i-a spus că inculpata Ș.D.A.

a bătut-o de mai multe ori pe victimă întrucât refuza să muncească în restaurant ca ospătăriță și că o va da "la produs", aceeași situație fiindu-i prezentată, ulterior, și de numitul B.V., consăteanul său); depozițiile martorilor K.A.G. (care a confirmat întru totul susținerile părții vătămate, percepând în mod direct și aflând din relatările acesteia despre violențele și amenințările la care a fost supusă de către numitul B.I.F. și inculpata Ș.D.A., cât timp a fost găzduită în locuința lor, aceștia obligând-o să practice, în folosul lor, prostituția și împiedicând-o să plece sau să ia legătura cu prietenii și rudele, scop în care i-au reținut și actele de identitate, procurându-i altele false), M.L.M.

(din care rezultă că verișoara sa, L.D.C., s-a aflat în Grecia în perioada mai - august 2009, timp în care a discutat o dată cu aceasta prin intermediul internetului și a văzut-o prin camera web că plângea, fiind supravegheată de doi bărbați care îi transmiteau ce să răspundă la întrebările adresate) și I.A. (care a confirmat cele declarate de partea vătămată și de martora M.L.M., cunoscând din relatările acestora împrejurările în care fiica sa a fost găzduită și obligată să practice prostituția de numitul B.I.F. și de concubina sa, inculpata Ș.D.A., pe care i-a recunoscut după fotografie). Toate probele la care s-a făcut anterior referire confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de apel cu privire la comiterea de către inculpata Ș.D.A.

a infracțiunii pentru care a fost condamnată, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că se impune pronunțarea unei soluții de achitare, astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurentă. De altfel, în motivele scrise de recurs și precizate oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul ales al inculpatei nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, solicitând doar, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de apel cu privire la inculpata Ș.D.A., nefiind indicată de recurentă și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiată critica formulată sub acest aspect de inculpata recurentă. 2. Nefondată este și critica circumscrisă de inculpata Ș.D.A.

motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constatând, în raport cu situația de fapt stabilită de Tribunal și confirmată de Curtea de apel pe baza materialului probator administrat în cauză, că activitatea infracțională desfășurată de aceasta a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. În accepțiunea legii speciale privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, prin "găzduire" se înțelege acea activitate prin care un minor este adăpostit vremelnic într-o locuință sau în alt loc având această destinație, fără ca textul de lege să instituie cerința ca respectivul imobil să aparțină în proprietate sau să fie deținut cu un anumit titlu de autorul infracțiunii, așa cum a susținut recurenta.

Condiția impusă, însă, prin norma de încriminare pentru subzistența elementului material al infracțiunii de trafic de minori este aceea ca activitatea de găzduire să se realizeze în scopul exploatării minorului întruna din modalitățile alternative prevăzute de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001. În cauză, așa cum au reținut și instanțele inferioare, inculpata Ș.D.A. și numitul B.I.F. au găzduit-o, în perioada mai - august 2009, pe partea vătămată K. (fostă L.) D.C. în locuința lor comună din Atena, participând împreună la exploatarea acesteia prin obligarea la practicarea prostituției, în vederea obținerii unor avantaje materiale ilicite, activitate ce se circumscrie coautoratului, ca formă de participație penală, iar nu complicității, astfel cum s-a susținut în mod neîntemeiat în cuprinsul motivelor de recurs.

Inculpata, împreună cu concubinul său, au constrâns-o, prin amenințare cu acte de violență, pe partea vătămată să întrețină relații sexuale contra cost cu diferiți clienți, au încasat toate sumele obținute din respectiva activitate ilicită și au împiedicat-o să părăsească locația, sens în care i-au interzis să comunice cu prietenii și rudele, au exercitat o supraveghere atentă a acesteia și i-au confiscat actele de identitate, procurându-i în schimb altele false. Rezultă, așadar, că inculpata Ș.D.A. a avut o contribuție directă și nemijlocită, alături de numitul B.I.F., la activitatea de găzduire a părții vătămate minore K. (fostă L.) D.C., în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției, contribuție ce caracterizează forma de participație a coautoratului, așa cum, în mod justificat, au stabilit și instanțele inferioare.

Ca urmare, constatând că Tribunalul și Curtea de apel au dat o corectă calificare în drept faptei comisă de recurenta inculpată, respingând întemeiat solicitarea acesteia de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de complicitate la trafic de minori, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va înlătura criticile formulate sub acest aspect, apreciind că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. 3. Cu privire la critica formulată de recurenta Ș.D.A. prin prisma motivului de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, deși aceasta este fondată, aspectul de nelegalitate invocat nu poate fi remediat în calea de atac a recursului promovat de inculpată, întrucât s-ar aduce atingere principiului non reformatio in pejus, consacrat de art. 385 8 C. proc.

pen. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. pen., repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile (alin. (3)), iar acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile (alin. (5)). Totodată, prin art. 1003 din vechiul C. civ.

(aplicabil, în speță, potrivit art. 223 raportat art. 3 - 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind noul C. civ.), a fost consacrat caracterul solidar al răspunderii persoanelor care au produs prin fapta lor ilicită un prejudiciu, textul de lege menționat stabilind că, în cazul în care "delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane", acestea "sunt ținute solidar pentru despăgubire". Rezultă, așadar, din coroborarea celor două dispoziții legale, că, în situația în care prejudiciul a fost cauzat prin săvârșirea unei infracțiuni de către mai mulți făptuitori, aceștia sunt ținuți solidar răspunzători pentru despăgubiri, iar nu fiecare dintre ei separat, răspunderea civilă delictuală a participanților fiind integrală și solidară, iar nu una divizibilă.

Încălcând prevederile imperative ale art. 1003 din vechiul C. civ. (a căror aplicare nu putea fi eludată prin voința victimei, așa cum a reținut Curtea de apel), instanțele inferioare i-au obligat pe cei doi inculpați separat la acoperirea prejudiciului nepatrimonial cauzat părții civile, deși răspunderea lor civilă era una solidară, împrejurarea că fiecare dintre ei a comis una sau mai multe dintre acțiunile alternative ce formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de minori nefiind de natură să înlăture caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, din moment ce amândoi au participat la săvârșirea aceleiași fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Cu toate acestea, având în vedere că valoarea totală a prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârșirea infracțiunii de trafic de minori de către cei doi inculpați a fost stabilită de Tribunal și confirmată