ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7567/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2011 și precizată în cererea depusă la 16 martie 2012, reclamantul P.V. a solicitat anularea în parte a Raportului de evaluare nr. 122769/G/II din 28 noiembrie 2011 întocmit de pârâta A.N.I., în sensul de a se anula constatarea care a condus la soluția dispusă față de existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire, în calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Neamț, a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 253 1 C. pen., ca urmare a aprobării achizițiilor de medicamente și materiale sanitare în valoare de 512.149 lei de către Consiliul Județean Neamț și unitățile subordonate acestuia de la SC C.C.F.

SRL, în cadrul căreia fiica sa deține calitatea de administrator. Nelegalitatea raportului de evaluare a fost invocată pentru faptul că nu a fost verificată incidența dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 161/2003 care reglementează expres conflictul de interese privind aleșii locali. Conform acestui text de lege, conflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali sau județeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale. Astfel, s-a arătat că, potrivit art. 46 din Legea nr. 215/2001, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, fini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului local.

Reclamantul a arătat că, din această perspectivă trebuia să fie analizat regimul juridic al conflictului de interese, ceea ce ar fi determinat concluzia că nu se poate reține existența unui conflict de interese între calitatea sa, de președinte al Consiliului Județean Neamț, prin atribuțiile specifice și dreptul de vot în ședințele consiliului și calitatea fiicei sale, de asociat și administrator la SC C.C.F. SRL, deoarece: - toate cele 22 de contracte reținute în raportul de evaluare nu au făcut obiectul unei hotărâri a consiliului și deci inițierea, încheierea sau executarea lor nu au fost în competența președintelui Consiliului Județean Neamț, fiind încheiate de SC C.C.F.

SRL cu persoane juridice aflate în subordinea consiliului județean, dar în coordonarea ministerelor de resort, care sunt ordonatori în achizițiile publice pentru produsele și serviciile necesare activității proprii ca autorități contractante; - toate cele 3 achiziții directe făcute de C.Ș.E.I., „A.R.” Piatra Neamț nu reprezintă acte juridice, fiind simple fapte de comerț, interpuneri în circulația mărfurilor.

Nelegalitatea raportului de evaluare a fost invocată și față de lipsa vinovăției reclamantului cu privire la inadvertențele din declarațiile de interese pe care le-a depus în anii 2010 și 2011, arătându-se că: - În declarația de interese pe anul 2010, omisiunea sesizată este reală, dar se datorează faptului că a aflat târziu de respectivele contracte după postarea lor pe site-ul Consiliului Județean Neamț, precum și faptului că, a avut convingerea că acestea nu pot face obiectul unui potențial conflict de interese; - În declarația de interese pe anul 2011, omisiunea s-a datorat faptului că a luat cunoștință de existența contractelor de muncă din mass-media, după postarea declarației pe site-ul Consiliului Județean Neamț și a solicitat fiicei sale rezilierea contractelor respective, ceea ce s-a și realizat la data de 22 iulie 2011, astfel că, nu se mai impunea rectificarea declarației, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 176/2010.

Pârâta A.N.I. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că, raportul de evaluare contestat reprezintă numai sesizarea organului de cercetare penală și în consecință, actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Parchetului nu este un act administrativ care produce efecte juridice proprii, spre deosebire de raportul de evaluare prin care s-a stabilit existența unui conflict de interese sau a unei incompatibilități. Intimata a învederat că, numai un asemenea raport de evaluare poate face obiectul controlului jurisdicțional pe calea acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 176/2010. La data de 10 februarie 2012, Fundația Română - E.H., în calitate de organism acreditat să furnizeze servicii sociale, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei A.N.I.

și a solicitat respingerea acțiunii în anulare formulată de reclamant. Cererea de intervenție accesorie a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea dată în ședința publică de la 16 martie 2012, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 49 C. proc. civ. 2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 66/23 martie 2012, prin care a respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ și a respins ca nefondată acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul P.V.

Excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă, cu motivarea că, deși prin raportul de evaluare atacat în cauză nu s-a constatat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul, nu sunt fundamentate susținerile pârâtei că raportul respectiv nu reprezintă un act administrativ potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece nu ar produce efecte juridice prin el însuși, nu ar crea, nu ar modica și nu ar stinge raporturi juridice, fiind doar un act de sesizare a organului de urmărire penală, în înțelesul dat de prevederile art. 221 și art. 223 C. proc. pen.

Judecătorul fondului a reținut că, actul inspectorului de integritate de a dispune sesizarea organelor de urmărire penală nu poate produce mai multe efecte decât cele recunoscute de lege, având valoarea unei veritabile sesizări penale, care nu poate fi anulat de instanța de contencios administrativ, deoarece indiferent de modul de sesizare a organului de urmărire penală (plângere sau denunț, conform art. 221 și art. 223 C. proc. pen.), numai acesta poate dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, în temeiul art. 228 C. proc. pen.

Observând că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 176/2010, fapta președintelui consiliului județean de a emite un act administrativ cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese poate fi sancționată doar de legea penală, dacă aceasta întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, instanța de fond a considerat că, în mod justificat, inspectorul de integritate a procedat la comunicarea raportului de evaluare întocmit cu privire la reclamant numai către organele de urmărire penală, iar nu și către organele competente să aplice sancțiuni disciplinare. Pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă ca nefondată, constatându-se că raportul de evaluare nr. 122769/G/II din 28 noiembrie 2011 a fost întocmit de pârâta A.N.I.

cu respectarea dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 45, art. 74 și următoarele din Legea nr. 393/2004, art. 103 - 104 din Legea nr. 215/2001. Raportat la acest cadru legislativ, s-a reținut că aleșii locali sunt obligați să menționeze expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale, întrucât în calitatea lor de reprezentanți ai colectivității locale, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea funcțiilor autorităților administrației publice locale din care fac parte sau pe care le reprezintă, cu bună - credință și fidelitate față de țară și de colectivitatea care i-a ales.

Față de definiția legală a conflictului de interese și de atribuțiile exercitate de reclamant în calitate de președinte al consiliului județean, s-a avut în vedere că, potrivit reglementării cuprinse în anexa nr. 2 a Legii nr. 176/2010, acesta avea obligația de a menționa contractele, inclusiv cele de asistență juridică, consultanță sau civile, obținute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcțiilor sau demnităților publice, finanțate de la bugetul de stat, local și din fonduri externe ori încheiate cu societăți comerciale cu capital de stat sau unde statul este acționar majoritar/minoritar, beneficiarii acestor contracte (titularii, soțul, soția sau rudele de gradul I ale titularului).

În cadrul evaluării efectuate de către agenția pârâtă, în urma verificării documentelor transmise de diverse instituții și autorități publice, s-a stabilit că SC C.C.F. SRL, al cărei administrator este fiica reclamantului, a încheiat în perioada 21 iunie 2008 - 30 septembrie 2011 contracte de achiziție pentru livrare de medicamente și materiale sanitare cu mai multe unități subordonate Consiliului Județean Neamț, ceea ce nu s-a negat de către reclamant. De asemenea, s-a stabilit că, pe baza referatelor nr. 14.033 din 17 noiembrie 2009 și nr. 1431 din 7 februarie 2011 aprobate de reclamant, Consiliul Județean Neamț a achiziționat medicamente și materiale sanitare de la aceeași societate comercială administrată de fiica reclamantului.

Apărările reclamantului că raporturile juridice analizate, concretizate în cele 22 de contracte și cele 3 achiziții nu fac obiectul unei hotărâri a consiliului județean au fost respinse de prima instanță, cu motivarea că, în exercitarea atribuțiilor legale, președintele consiliului județean îndeplinește și funcția de ordonator principal de credite, ceea ce implică de asemenea următoarele competențe: - întocmirea proiectului bugetului local și a contului de încheiere a exercițiului bugetar; - supunerea acestor proiecte spre aprobarea consiliului județean; - urmărirea modului de realizare a veniturilor bugetare și propunerea consiliului județean de a adopta măsurile necesare pentru încasarea acestora la termen.

În consecință, s-a apreciat că, prin prisma funcției pe care a exercitat-o, reclamantul avea obligația să cunoască despre existența contractelor încheiate în perioada 2010 - 2011 de Consiliul Județean Neamț sau de instituții aflate în subordinea acestuia cu societatea comercială administrată de către fiica sa. Astfel, s-a avut în vedere că, un număr mare de contracte nu a fost precizat în cele două declarații de interese din 11 octombrie 2010 și din 14 iunie 2011, ceea ce ar putea justifica interesul personal de natură patrimonială al reclamantului, în afară de simpla legătură de rudenie cu fiica sa, în beneficiul căreia au fost încheiate contractele analizate în evaluarea conflictului de interese.

În acest sens, s-a reținut că legiuitorul nu a impus ca interesul personal de natură patrimonială să influențeze în mod efectiv îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor, ci doar ca acest interes să aibă aptitudinea de a influența exercitarea atribuțiilor. Judecătorul fondului a considerat că, având cunoștință de existența respectivelor contracte și achiziții publice (chiar dacă nu de numărul lor total), reclamantul a avut posibilitatea ca, prin simplul fapt că firma fiicei sale obține beneficiu din derularea unor contracte încheiate cu consiliul județean și cu unități subordonate, să anticipeze că deciziile sale, respectiv modul cum își exercită atribuțiile nu mai pot fi percepute ca imparțiale, transparente, date cu respectarea principiului integrității și că primează interesul public în raport cu interesul său personal de natură patrimonială.

În stabilirea conflictului de interese, s-a apreciat că nu prezintă relevanță împrejurările în care au fost încheiate respectivele contracte, în sensul dacă a fost sau nu respectat regimul juridic privind încheierea lor. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul P.V., solicitând ca, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată în parte hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiuni și anulării parțiale a raportului nr. 122.769/G/II din 28 noiembrie 2011 întocmit de A.N.I.

Ca prim motiv de recurs, s-a invocat aplicarea greșită a Legii nr. 176/2010, arătându-se această lege specială nu exceptează funcția de președinte de consiliu județean de la posibila aplicare a unei sancțiuni disciplinare, cum eronat s-a reținut în hotărârea atacată, cu indicarea greșită ca temei de drept a dispozițiilor art. 26 lit. h) sau a dispozițiilor art. 29 alin. (4), care nu se regăsesc în cuprinsul legii. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susținut că soluția pronunțată este lipsită de temei legal și este rezultatul unei confuzii între existența conflictului de interese și existența indiciilor privind un eventual conflict de interese.

În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că, deși judecătorul fondului a reținut că inspectorul de integritate nu poate constata conflictul de interese și nu poate întocmi un raport de evaluare prin care să constate altceva decât indiciile unui posibil conflict de interese, prin hotărârea pronunțată a constatat un conflict de interese concret, reținând ca neechivoce și necenzurabile aspectele din raportul de evaluare întocmit cu privire la posibilul conflict de interese. Recurentul a învederat că instanța de fond nu a fost sesizată cu verificarea existenței sau inexistenței conflictului real și concret de interese, ci doar cu verificarea veridicității situației expuse în raportul de evaluare și care privea indiciile unui posibil conflict de interese.

Soluția instanței de fond a fost criticată și pentru interpretarea greșită dată dispozițiilor art. 103 și art. 104 din Legea nr. 215/2001, arătându-se că acestea nu prevăd obligația reținută de judecătorul cauzei ca președintele consiliului județean să cunoască existența contractelor încheiate de instituțiile din subordinea consiliului în alte situații decât în urma întocmirii unor rapoarte de audit de către compartimentul audit public intern și control financiar intern și de gestiune, care este serviciul de specialitate aflat în subordinea directă a președintelui consiliului județean. În acest sens, s-a precizat că, în prezenta cauză, nu numai că nu există un raport de audit al compartimentului de specialitate cu privire la legalitatea contractelor și a achizițiilor, dar nu există nici măcar o constatare a Camerei de Conturi a Județului Neamț care să fi pus sub semnul îndoielii legalitatea acestor contracte.

În ultimul motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere definiția legală a conflictului de interese și atribuțiile concrete ale președintelui consiliului județean, respingând fără temei următoarele apărări referitoare la: - lipsa atribuțiilor președintelui consiliului județean în încheierea contractelor de către instituțiile din subordinea consiliului județean, în urma organizării unor licitații în baza O.U.G.

nr. 34/2006, iar nu prin atribuire directă; - cunoașterea existenței acestor contracte de către președintele consiliului județean numai după publicarea lor pe site-ul instituțiilor din subordinea consiliului județean; - faptul că sumele alocate pentru aceste contracte au fost stabilite în abstract, respectiv pentru categorii de cheltuieli și nu pentru contracte nominale, astfel că aprobarea dată de consiliul județean pentru bugetul fiecăreia dintre aceste instituții a avut în vedere categoriile de cheltuieli bugetare și nu provizionarea unor contracte nominale; - natura juridică a celor trei achiziții publice, în sensul că, acestea reprezintă simple fapte de comerț și nu acte juridice; - inadvertențele din declarațiile de interese depuse pe anii 2010 și 2011 se datorează cunoașterii cu întârziere a existenței contractelor, fără nicio intenție de ascundere a acestei situații.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va menține hotărârea recurată, substituind însă motivarea primei instanțe, în sensul considerentelor de fapt și de drept care vor fi expuse în prezenta decizie. 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Acțiunea în anulare adresată instanței de contencios administrativ are ca obiect Raportul de evaluare nr. 122.769/G/II din 28 noiembrie 2011, prin care intimata A.N.I.

a dispus, în baza dispozițiilor art. 10 lit. e), lit. f) și art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice următoarele cu privire la sesizările conexate sub nr. 110.098/A/II din 6 octombrie 2011: 2. Sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către P.V. a infracțiunilor de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 1 C. pen. și fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen. 3. Comunicarea raportului de evaluare către P.V. În fapt, s-a reținut că, recurentul P.V., în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, nu a menționat în declarațiile de interese, completate și depuse la 11 octombrie 2010 și la 14 iunie 2011, contractele de achiziție încheiate de fiica sa, administrator al SC C.C.F.

SRL, în perioada 2010 2011 cu mai multe unități din subordinea Consiliului Județean Neamț, existând indicii temeinice de săvârșire a infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 292 C. pen. De asemenea, s-a reținut că, din aprobarea dată de către recurentul P.V. pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare de Consiliul Județean Neamț și instituțiile subordonate acestuia de la SC C.C.F. SRL, administrată de fiica recurentului, rezultă indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 1 C. pen.

Din înscrisurile noi depuse în recurs, rezultă că prin Ordonanța din 29 noiembrie 2012, în Dosarul nr. 1099/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, dată ca urmare a sesizării A.N.I., s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de P.V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 253 1 C. pen., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, avându-se în vedere valoarea modică a achiziției de produse farmaceutice în sumă de 200 lei, în baza referatului nr. 1431 din 7 februarie 2011 și în sumă de 442 lei, în baza referatului nr. 14.033 din 17 noiembrie 2009, precum și faptul că, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege și prin conținutul ei concret, fapta este lipsită în mod vădit de importanță; - neînceperea urmării penale față de P.V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 253 1 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese sub aspectul laturii obiective, cu motivarea că, la încheierea contractelor între SC C.C.F.

SRL și unitățile din subordinea Consiliului Județean Neamț, recurentul P.V., în calitate de președinte al consiliului județean, nu a îndeplinit un act și nu a participat la luarea unor decizii, pentru că acele contracte au fost încheiate de conducătorii unităților respective, în calitatea lor de ordonatori secundari de credite ai acestor unități care au fost autorități contractante, în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică; - disjungerea și declinarea cauzei față de P.V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248 și art. 292 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra - Neamț. Prin Raportul de evaluare nr. 39.102/G/II din 16 septembrie 2013 întocmit de A.N.I.

în urma evaluărilor efectuate în lucrarea privind pe P.V., având funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, s-a constatat că, pentru perioada 17 iunie 2008 (dată validării mandatului) - 17 iunie 2012 (data încetării mandatului) nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul incompatibilităților și s-a dispus clasarea lucrării nr. 110098/A/II din 6 octombrie 2011. Atât Ordonanța din 29 noiembrie 2012, cât și raportul de evaluare nr. 39102/G/II din 16 septembrie 2013 au fost întocmite pentru finalizarea procedurii inițiate prin sesizarea emisă de A.N.I. în Raportul de evaluare nr. 122769/G/II din 28 noiembrie 2011,în baza dispozițiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.

Conform acestei reglementări, inspectorii de integritate întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației contravenționale sau penale. Aceeași lege prevede în art. 21 alin. (1) că, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, dacă inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate să conteste raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ, dar controlul jurisdicțional nu poate fi exercitat pe fondul cauzei în situația prevăzută de art. 10 lit. f din aceeași lege, când inspecția de integritate a întocmit raport de evaluare motivat de identificarea unor elemente de încălcare a legislației penale, sens în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru efectuarea de cercetări specifice.

În consecință, Legea nr. 176/2010 garantează efectivitatea dreptului de acces liber la justiție, reglementând expres posibilitatea persoanei supuse evaluării de a contesta la instanța de contencios administrativ raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității, dar în cazul raportului de evaluare prin care se dispune numai sesizarea organelor de urmărire penală, judecătorul fondului a calificat corect natura actului ca fiind o veritabilă sesizare penală, asupra căruia se poate pronunța exclusiv organul de urmărire penală.

Ca argument în acest sens s-a reținut întemeiat ca fiind norma cuprinsă în art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care prevede că, rapoartele de evaluare transmise organelor fiscale, organelor de urmărire penală, comisiei de cercetare averilor, precum și instituțiilor prevăzute la art. 26 din lege, vor fi obligatoriu evaluate de aceste instituții, inclusiv sub aspectul propunerilor, și se vor lua, de urgență, și cu precădere, măsurile care se impun, potrivit competențelor legale.

Recunoscând persoanei supuse evaluării dreptul de acces liber la justiție, indiferent de conținutul raportului de evaluare, ceea ce s-a și avut în vedere la respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, judecătorul cauzei s-a considerat însă greșit investit a se pronunța și asupra fondului litigiului, prin stabilirea în concret a conflictului de interese, fără a observa că, prin raportul dedus judecății nu s-a constatat existența unui asemenea conflict, ci numai existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către recurentul - reclamant a infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 1 C. pen.

Instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, analizând elementele de fapt și de drept care definesc existența unui conflict de interese, în sensul prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, deși un asemenea conflict nu a fost constatat prin raportul de evaluare nr. 122.769/G/II din 28 noiembrie 2011, întocmit de către intimata A.N.I. numai pentru sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea efectuării cercetării penale sub aspectul infracțiunilor de fals în declarații și de conflict de interese.

Critica formulată sub acest aspect în recurs se dovedește a fi întemeiată, cu atât mai mult cu cât, Ordonanța din 29 noiembrie 2012 și Raportul de evaluare nr. 39.102/G/II din 16 septembrie 2013, depuse ca înscrisuri noi în recurs, confirmă natura juridică a raportului dedus judecății, de sesizare a organului de cercetare penală, pentru care controlul jurisdicțional prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu poate fi exercitat pe fond cu privire la existența unui conflict de interese.

Stabilirea unui alt regim juridic pentru raportul de evaluare contestat în cauză nu este însă de natură să determine o altă soluție pentru acțiunea formulată de recurentul - reclamant, constatându-se că acest raport a produs efectele prevăzute de lege, în sensul că, a fost supus evaluării de către organele competente, conform prevederilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, prin întocmirea Ordonanței din 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a Raportului de evaluare nr. 39.102/G/II din 16 septembrie 2013, prin care a fost clasată lucrarea conexată sub nr. 110098/A/II din 6 octombrie 2011 cu privire la recurentul - reclamant P.V.

Ca urmare a clasării lucrării nr. 110098/A/II din 6 octombrie 2011, pentru care a fost întocmit inițial raportul atacat în prezenta cauză, se constată că, se impune menținerea soluției de respingere a acțiunii în anulare, nemaifiind actual interesul procesual, ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune în justiție. Din acest motiv, se constată că nu se mai impune a fi examinate nici celelalte critici formulate în recurs și care vizează argumentele reținute de prima instanță pe fondul cauzei, care urmează a fi suplinite de cele expuse anterior în prezenta decizie. Pentru considerentele care au fost expuse și care vor înlocui motivarea din hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia. În baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.V. împotriva sentinței nr. 66 din 23 martie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013.