ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2014

Decizia nr. 177/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A. Județul Dâmbovița - prin Consiliul Județean Dâmbovița, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., suspendarea executării notelor de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor fianciare din 20 septembrie 2012 și din 05 octombrie 2012, respectiv suspendarea corecției financiare aplicate.

Prin sentința civilă nr. 130 din 15 ianuarie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare în ceea ce privește nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012, invocată de pârât, a respins ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012 emisă de B., a respins ca nefondată excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare în ceea ce privește nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012, invocată de pârât și a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012 emisă de B., formulată de reclamanta A. Județul Dâmbovița-prin Consiliul Județean Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012, emisă de B. - B., Fonduri Europene (fila 168), s-a aplicat, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, o corecție financiară în sumă de 7.574.022,83 lei, reprezentând 20% din valoarea contractului de lucrări din 05 ianuarie 2011 încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița și SC C. SA și SC D. SA, reținându-se ca abatere impunerea de către autoritatea contractantă a unor cerințe de calificare restrictive, respectiv cerința privind dovedirea experienței similare de la capitolul V.4.2, pct. A.1 din fișa de date a achiziției - „ofertantul trebuie să facă dovada existenței resurselor umane minim necesare îndeplinirii în bune condiții a contractului (personal de specialitate care va avea rol esențial în îndeplinirea contractului): (…) manager de proiect cu experiență pe lucrări similare cu cele pentru care se ofertează și finanțate din fonduri europene”, cu încălcarea art. 8 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 925/2006 și art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, în sarcina debitoarei A. Județul Dâmbovița s-a stabilit o creanță bugetară în sumă de 3.500.300,37 lei, corespunzătoare cererilor de rambursare onorate până la data întocmirii actului, urmând ca și din cererile următoare de rambursare să se rețină 20% din cheltuielile supuse decontării.

Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012 a fost întocmită în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1)

8

din O.U.G. nr. 66/2011, în vederea îndreptării erorilor de calcul privind valoarea și cuantumul creanței bugetare stabilite prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012. Prin aceasta s-a anulat nota inițială, fără a se reține în sarcina reclamantei alte nereguli și/sau încălcări ale prevederilor legislației în materia achizițiilor publice, menținându-se în integralitatea lor verificările, motivarea în fapt și în drept, concluziile activității de verificare, precum și valoarea corecției financiare stabilite prin prima notă de constatare. S-a aplicat o corecție financiară în sumă de 7.574.022,83 lei, reprezentând 20% din valoarea contractului, și s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanță bugetară în sumă de 3.500.300,37 lei.

Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva celor două note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, înregistrată din 29 octombrie 2012, a fost respinsă prin Decizia nr. 206 din 22 noiembrie 2012 a Comisiei de soluționare a contestației din cadrul B. (fila 242), după cum urmează: ca lipsită de obiect în ceea ce privește nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012, anulată prin nota ulterioară, și ca nefondată în ceea ce privește nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012. Totodată, Comisia de soluționare a contestației a constatat, din oficiu, existența unor erori materiale în privința cuantumului corecției financiare, în ceea ce privește defalcarea pe surse a sumei stabilite cu acest titlu și determinarea valorii T.V.A. aferente corecției, astfel că, în temeiul art. 21 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 a dispus refacerea cap. 10, 11, 12 și 14 din cuprinsul actului de control, cu consemnarea valorii corecte a corecției financiare, a creanței bugetare și a debitului datorat, noul act urmând a fi transmis beneficiarului.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării celor două note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

În acest context, examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate de pârât, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare în ceea ce privește nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012 este întemeiată și va fi admisă, având în vedere că acest act administrativ a fost anulat de emitent anterior înregistrării prezentei acțiuni, prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012.

În ce privește însă excepția rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012, aceasta a fost respinsă ca nefondată, Curtea de apel având în vedere că acest act administrativ nu a fost desființat în totalitate prin decizia de soluționare a contestației, ci doar în parte, astfel că obiectul cererii este în ființă, în măsura în care actul însuși a rămas în ființă.

Analizând pe fond cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012, Curtea de Apel a constatat că este neîntemeiată, reținând că în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu.

Principiul legalității presupune, pe de o parte, ca autoritățile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile acestora să se întemeieze pe lege.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, legea furnizând o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea dispozițiilor legale precitate rezultă că obiectul suspendării îl reprezintă actul administrativ, definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Așa fiind, instanța de fond a reținut că, pentru a fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.

Or, în speță, prin decizia de soluționare a contestației s-a dispus refacerea cap. 10, 11, 12 și 14 din nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 05 octombrie 2012, respectiv a capitolelor privind valoarea corecției financiare aplicate și creanța bugetară stabilită în sarcina debitorului, urmând a se emite un nou act.

S-a constatat că actul administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta acțiune, în măsura în care a rămas în ființă, nu mai este apt să producă efecte juridice a căror întrerupere vremelnică să fie posibilă prin hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nemaifiind susceptibil de executare, chiar dacă acesta constată nereguli de la legislația incidentă în materia achizițiilor publice pentru care se impune aplicarea unor corecții financiare. Actul susceptibil de executare va fi cel ce urmează a fi emis în conformitate cu decizia comisiei de soluționare a contestației, prin care se va stabili valoarea corecției financiare și a creanței bugetare și care va constitui titlu de creanță.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta A. Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale privind existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel, poate fi prevenită.

Cererea de suspendare formulată în cauză este întemeiată, având în vedere că aparența de nelegalitate a actului administrativ-fiscal contestat rezultă din împrejurările de fapt și de drept în care A. a Județului Dâmbovița i-a fost aplicată corecția financiară de 20% din valoarea contractului de achiziție publică de lucrări din 05 ianuarie 2011, contract încheiat pentru realizarea proiectului.

Nu s-au formulat contestații în ce privește dovedirea experienței similare de la cap. V.4.2 pct. A.1. din fișa de date a achiziției, referitor la personalul de specialitate - manager de proiect cu experiență pe lucrări similare cu cele pentru care s-a ofertat în cadrul procedurii de achiziție publică pentru atribuirea contractului de lucrări din 2011,

astfel că atribuirea contractului s-a făcut în condiții de recunoaștere a legalității procedurilor desfășurate.

Ulterior încheierii contractului de finanțare din 11 mai 2010 din cadrul proiectului, depus la dosarul de fond al cauzei, au fost aprobate cererile de rambursare pentru proiect, reprezentând fonduri europene acordate pentru cheltuielile angajate de către beneficiarul proiectului, în ce privește derularea contractului de lucrări din 05 ianuarie 2011.

Întrucât aprobarea unei cereri de rambursare se face numai în condițiile dovedirii, de către beneficiar, a angajării, respectiv a efectuării cheltuielilor cu privire la derularea unui contract de achiziție publică, la alin. (5) din anexa III privind instrucțiuni de rambursare a cheltuielilor, se prevede: „OI va verifica realitatea, legalitatea și conformitatea cheltuielilor efectA.e de către beneficiar. Verificarea se face pe baza documentației justificative ce însoțește cererea de rambursare". În acest sens OI va întocmi un raport.

Termenul de verificare, de către OI a cererii de rambursare și a documentației justificative este de este de 30 zile calendaristice,

astfel cum este expres menționat la alin (6) din Anexa III.

La dosarul cauzei au fost depuse rapoartele favorabile de vizită din 02 august 2011 și 05 martie 2012, precum și Raportul de monitorizare din 05 martie 2012, aferente cererilor de rambursare, SC E. SA neconsemnând vreo abatere de la legalitate și regularitate, în procedura de atribuire a contractului de lucrări menționat, și nici în derularea lucrărilor specifice implementării proiectului cu titlul „Lucrări de modernizare a infrastructurii la SC F. SA”.

Constatarea, de către instanța de fond, a nesusceptibilității actului administrativ-fiscal contestat de a fi pus în executare, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și o depășire a limitelor de învestire cu privire la judecarea cauzei, în raport de cererea de suspendare astfel cum a fost formulată de A. - Județul Dâmbovița, dar și o nejustificată nerecunoaștere a dreptului la apărare, atât referitor la cererea de suspendare a actului contestat, cât și în ce privește dreptul A. Județul Dâmbovița de a contesta la emitent, precum și de a cere în justiție, suspendarea și anularea Deciziei B. nr CA/88744 din 26 noiembrie 2012.

În raport de împrejurările de fapt și de drept mai sus prezentate, recurenta consideră că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina autorității contractante vreo culpă care ar fi putut să conducă la aplicarea sancțiunii dispuse de organul de control din cadrul B. în cauza de față, cu luarea în considerare a faptului că, din punct de vedere al aparenței dreptului, aplicarea corecției financiare de 20% din valoarea contractului de lucrări din 2011, este nejustificată.

Suntem în prezența unui caz bine justificat, atâta timp cât s-a dovedit aparenta încălcare a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, conform celor mai sus învederate.

În stabilirea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ respectiv a pagubei iminente, raportat la prezenta cauză, trebuie avute în vedere consecințelor produse, sub acest aspect, de executarea ca atare a actelor administrative contestate,

și nu cele ce derivă din însăși executarea acestuia (de ex: recuperarea sumei).

Punerea în executare a notelor de constatare a neregulilor din 05 octombrie 2012 și 20 septembrie 2012, ar crea instituției un prejudiciu de imagine, prejudiciu de natură a periclita relațiile contractuale, de colaborare cu partenerii noștri, iar funcționarea instituției ar fi perturbată grav.

Acest prejudiciu va rezulta din faptul că vor exista reticențe din partea agenților economici legate de participarea și achiziționarea serviciilor publice ce vor face obiectul licitațiilor publice în curs de desfășurare și viitoare.

Iminența producerii prejudiciului este legată în mod direct și de imposibilitatea plătii ratelor aferente creditelor contractate de Consiliul Județean Dâmbovița și, implicit, a desfășurării activității acestei autorități, în condițiile prevăzute de lege.

Consecința va fi aceea a creării unei pagube ce nu va putea fi reparată.

Recurenta mai arată că instanța de fond în mod eronat a apreciat că actul administrativ a cărei suspendare se solicită în caza de față nu mai este apt să producă efecte juridice a căror întrerupere vremelnică să fie posibil a fi încuviințată prin hotărâre judecătorească de către instanța sesizată, întrucât însăși instanța de fond, conform considerentelor sentinței recurate, a apreciat că actul contestat a rămas în ființă, fapt dovedit de menținerea însăși a aceleiași corecții financiare, prin Decizia nr. 206 din 22 noiembrie 2012, emisă de comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul B., pe care o depunem alăturat, în copie xerox.

Mai mult, urmare soluționării de către instanța de a acțiunii formulate de A.- Județul Dâmbovița privind anularea Deciziei B. nr. 206 din 22 noiembrie 2012, ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2/2013, acest act administrativ-fiscal a fost anulat de către Curte, ceea ce dovedește că se ia în considerare tocmai caracterul executoriu atât al Deciziei menționate, cât și al înseși Notei de constatare a neregulilor din 05 octombrie 2012.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în raport cu criticile formulate privind respingerea cererii de suspendare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 5 octombrie 2012, ca nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea din 2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi lA.ă de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a respins cererea de suspendare.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată, în parte, în sensul admiterii cererii de suspendare și, pe cale de consecință, se va dispune suspendarea executării notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 5 octombrie 2012 emisă de B.

În ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 20 septembrie 2012, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins-o ca lipsită de obiect, motiv pentru care va menține aceste dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. Județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 130 din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că admite,în parte, acțiunea reclamantei.

Suspendă executarea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 5 octombrie 2012 emisă de B.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2014.