ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4836/2014

Decizia nr. 4836/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 139/2013 din 24 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins atât excepția inadmisibilității, cât și excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. – art. 168 alin. (2) pct. 3 – partea 207

1

din Normele metodologice și art. 178 pct. 7 alin. (4) – partea 211

1

din Normele metodologice invocate de reclamanta SC A. SRL Sibiu în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. a județului Sibiu, D.R.A.V. Sibiu și Guvernul României.

Totodată, Curtea de apel a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta SC A. SRL a formulat în contradictoriu cu pârâții: Guvernul României, D.G.F.P. Sibiu, D.J.A.V. Sibiu, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. – art. 168 alin. (2) pct. 33 și art. 178 pct. 7 alin. (4), solicitând instanței să se constate nelegalitatea dispozițiilor legale arătate mai sus.

Ministerul Finanțelor Publice a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului prin care a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată.

S-a apreciat că formularea excepției de nelegalitate de către reclamantă este ambiguă, fiind formulată în sensul că se invocă excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. – art. 168 alin. (2) pct. 3 –partea 207

1

din Normele metodologice și art. 178 pct. 7 alin. (4) – partea 211

1

din Normele metodologice.

De asemenea, s-a reținut că Normele metodologice a căror excepție de nelegalitate a fost invocată de reclamantă nu contravin dispozițiilor legale cuprinse în art. 1 și 5 C. fisc. enunțate anterior, cât și art. 108 din Constituție, articol prin care Legea fundamentală stabilește abilitarea Guvernului de a adopta hotărâri, hotărârile fiind emise pentru organizarea executării legilor, normele metodologice de aplicare a C. fisc. răspunzând acestor cerințe.

Cu privire la norme s-a arătat că acestea reprezintă acte normative ce au fost elaborate pentru explicitarea punerii in aplicare a dispozițiilor din C. fisc., în general, și a normelor privind accizele, în special, fiind elaborate de autoritatea publică competentă să le adopte, și anume Ministerul Finanțelor Publice, fiind aprobate de Guvern și supuse avizării Consiliului Legislativ, precum și publicate în Monitorul Oficial, fiind emise în limitele și potrivit normelor pe care le ordonă, potrivit art. 4 și 6, 8, 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În fine, s-a constatat că actul normativ este corelat cu prevederile actului normativ de nivel superior și în aplicarea căruia a fost elaborat, nu contravine principiilor și dispozițiilor acestuia, atât în ansamblu, cât și cu referire specială la accize, potrivit art. 12 din Legea nr. 24/2000.

Referitor la inadmisibilitatea excepției, față de dispozițiile exprese din art. 4 din Legea contenciosului administrativ, care stabilește posibilitatea de invocare a nelegalității pentru actul administrativ individual și nu pentru cel normativ, s-a reținut că jurisprudența a fost unanimă în sensul interpretării că această apărare poate să fie invocată și pe calea excepției.

Față de soluția pronunțată s-a apreciat că se impune admiterea cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Guvernului României.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, susținând că hotărârea atacată este nemotivată, nefiind respectate exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit textului de lege menționat hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În speță, instanța de fond concluzionează că normele metodologice a căror excepție de nelegalitate a fost invocată de reclamantă nu contravin dispozițiilor legale cuprinse în art. 1 și 5 C. fisc., și nici art. 108 din Constituție, fără însă a-și argumenta punctul de vedere.

Criticile recurentei se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin excepția de nelegalitate formulată, reclamanta SC A. SRL Sibiu a contestat legalitatea art. 168 alin. (2) pct. 3 (partea 207

1

din Normele metodologice) și art. 178 pct. 7 alin. (4) (Partea 211

1

din Normele metodologice) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.

În argumentarea nelegalității normelor invocate recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 108 din Constituție, art. 165 și art. 221 alin. (2) C. fisc. Totodată, recurenta a argumentat că la data de 01 aprilie 2010, prin O.U.G. nr. 109/2009 au fost abrogate toate dispozițiile normative criticate prin excepția de nelegalitate, cât și dispozițiile corespunzătoare din C. fisc., art. 168 și art. 178 în aplicarea cărora au fost emise.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu există o neconcordanță între normele metodologice invocate și textele corespunzătoare din C. fisc. Astfel, potrivit art. 178 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 „Deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plății accizelor, atrage plata acestora”. Totodată, în normele metodologice de aplicare a acestui articol se prevede că: „În cazul în care prin circuitul economic nu se poate face dovada că produsele accizabile deținute în scopuri comerciale provin de la un antrepozit fiscal, operator înregistrat, operator neînregistrat sau de la un importator, acciza se datorează de către persoana la care se întrerupe acest circuit, în termen de cinci zile de la data la care s-a efectuat constatarea”.

Din conținutul acestor norme nu rezultă o neconcordanță, ci, dimpotrivă, ambele consacră regula plății accizelor, pentru produsele deținute în afara antrepozitului fiscal.

De asemenea, potrivit art. 165 din Legea nr. 571/2003 (C. fisc.), „Acciza este exigibilă în momentul eliberării pentru consum sau când se constată pierderi sau lipsuri de produse accizabile”, iar eliberarea pentru consum reprezintă, conform art. 166 alin. (1) lit. e) din același act normativ, „orice deținere în afara regimului suspensiv a produselor accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare, în conformitate cu prezentul titlu”.

Referirile recurentului la art. 108 din Constituție sau la modificările ulterioare ale unor articole din C. fisc. și din Normele metodologice sunt nerelevante în cadrul prezentei excepții de nelegalitate, fiind evident că Guvernul nu și-a depășit prerogativele prin adoptarea hotărârii de Guvern de aprobare a Normelor metodologice, iar legalitatea unor norme administrative se apreciază întotdeauna prin raportarea la legislația în vigoare la data adoptării lor, iar nu la modificări ulterioare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, în sensul respingerii excepției de nelegalitate este legală și temeinică, iar motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat, deoarece hotărârea judecătorească este motivată în sensul inexistenței unei neconcordanțe între normele metodologice și legea în baza cărora au fost emise.

Cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență B., împotriva sentinței nr. 139/2013 din 24 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 decembrie 2014.