ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2243/2017

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), în principal anularea Deciziei nr. 568 din 01 aprilie 2013 emisă de către pârât și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 februarie 2013, iar în subsidiar modificarea Deciziei nr. 568 din 01 aprilie 2013 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 februarie 2013, în sensul diminuării corecției financiare de 25% cu respectarea principiului proporționalității prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la 24 septembrie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în proces a Ministerului Economiei, în calitate de parte în contractul de finanțare care a constituit temeiul emiterii notei de constatare contestate.

Prin Sentința nr. 284 din data de 30.10.2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și, în consecință a trimis cauza, spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 1388 din data de 06.05.2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Decizia nr. 2732 din 10 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 280 din 28 noiembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios, administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Sibiu în contradictoriu cu pârâții Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI) și Ministerul Fondurilor Europene (substituit Ministerului Economiei în temeiul art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 9/2014).

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că sunt restrictive condițiile impuse, fiind suficienta o lista a serviciilor similare prestate în ultimii trei ani și care sa conțină valori, perioade de livrare, beneficiari, nefiind neapărat necesar ca aceste proiecte să fie finalizate, solicitarea fiind de natură să restrângă concurența. De asemenea, cerința ca aceste proiecte să fie finanțate din fonduri oferite de Uniunea Europeană, restricționează operatorii economici pentru a participa în calitate de ofertanți la procedură. În privința experienței profesionale a managerului de proiect IT, prima instanță a arătat că autoritatea contractantă avea posibilitatea de a solicita informații referitoare la personalul de specialitate angajat, fără a menționa posibilitatea solicitării unei experiențe specifice în funcție de obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, raportat la numărul minim de ani, proiecte și recomandări. În ceea ce privește solicitarea de a prezenta scrisori de recomandare nominală din partea a cel puțin 3 beneficiari, pentru proiecte de integrare hard-software cu buget minim de 500.000 euro în care a deținut funcția de manager de proiect, condiția este restrictivă față de prevederile art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 în privința valorii. S-a mai arătat că, față de dispozițiile exprese ce reglementează procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice, cerințele referitoare la capacitatea financiară, tehnică și economică impusă de autoritatea contractantă este restrictivă și încalcă principiile ce guvernează desfășurarea în bune condiții a procedurii, în special cele referitoare la libera concurență și la tratamentul egal, și care în mod obiectiv duce la restricționarea participării la procedura de atribuire și nu respecta principiul proporționalității în privința stabilirii criteriilor de calificare, astfel că se constituie în neregula menționată în O.U.G. nr. 66/2011.

Împotriva Sentinței nr. 280 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Sibiu solicitând casarea hotărârii, iar în rejudecare, pe fond, admiterea acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

- caracterul restrictiv al cerinței de calificare a fost stabilit prin Ordinul ANRMAP nr. 509 din 28 septembrie 2011, iar documentația de atribuire a fost întocmită în anul 2009, astfel încât, în baza principiului neretroactivității legii, acest ordin nu poate fi aplicat în practica situațiilor anterioare intrării lui în vigoare, autoritatea neputând fi sancționată pentru că nu a adoptat la data întocmirii documentației un comportament potrivit cu noua lege;

- instanța de fond a aplicat greșit legea cu privire la solicitarea experienței similare "cel puțin trei proiecte finalizate în instituții diferite, cel puțin la nivel de oraș sau municipiu" și "cel puțin două proiecte în domeniul IT&C în cadrul administrației publice, finanțate cu fonduri oferite de Uniunea Europeană". Se apreciază că impunerea unui asemenea nivel de experiența anterioară nu poate fi considerat restrictiv, atâta timp cât este proporțional cu complexitatea proiectului.

- instanța de fond a aplicat greșit legea referitor la următoarea cerință: "minim două proiecte în domeniul IT&C în cadrul administrației publice, finanțate din fonduri oferite de Uniunea Europeană", întrucât autoritatea contractantă a ținut cont de prevederile art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 atunci când a stabilit cerințe privind experiența similară.

- prima instanță a aplicat greșit legea referitor la prezentarea următoarelor condiții obligatorii pentru managementul de proiect IT: "experiența profesională în domeniul IT minimum 10 ani", "minimum 5 ani experiență în managementul de proiect" și "scrisori de recomandare nominală din partea a cel puțin 3 beneficiari", întrucât în stabilirea acestor criterii de calificare autoritatea contractantă a ținut cont de prevederile art. 7 din H.G. nr. 925/2006 cu modificările și completările ulterioare.

- s-a aplicat greșit legea și referitor la prezentarea condițiilor obligatorii pentru managerul de implementare:

"să aibă minim 8 ani de experiență în implementarea de soluții IT - se va prezenta o listă cu minim 10 implementări", întrucât în nota justificativă privind criteriile de calificare autoritatea contractantă a detaliat în mod explicit toate calificările profesionale impuse managerului de implementare, respectând întocmai prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, întrucât rolul managerului este de reprezentant al furnizorului în cadrul proiectului.

- instanța de fond a aplicat greșit legea referitor la solicitarea ca "personalul tehnic care va fi implicat în furnizarea serviciilor de instalare și configurare pentru toate componentele ofertate să fie angajat cu carte de muncă", întrucât autoritatea contractantă nu a restricționat participarea operatorilor economici, potențiali ofertanți la procedură ci doar evidențierea relațiilor de muncă conform Codului Muncii, precum și asigurarea continuității și stabilității personalului tehnic implicat în furnizarea serviciilor de instalare și configurare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că:

- motivele de recurs invocate de către intimata-reclamantă sunt de fapt argumentele aduse în contestația depusă, asupra cărora instanța de fond s-a pronunțat prin sentința atacată. Întreaga argumentație pe care recurenta-reclamantă își întemeiază recursul este o exagerare care se bazează pe invocarea aplicării greșite a normelor de drept material în toate motivele de respingere a contestației reținute de către prima instanță;

- sentința de fond este temeinică și legală, instanța interpretând și aplicând legea în mod corect și în deplină concordanță cu spiritul și litera actelor normative incidente (art. 2, art. 178, art. 179, art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 și 9 din H.G. nr. 925/2006 și art. 48 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică), raportând cu obiectivitate la textul de lege situațiile concrete care sunt prezentate ca și abateri de la normă.

Intimatul-pârât Ministerul pentru Societatea Informațională a formulat, la rândul său, întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și arătând, în esență, că față de obiectul contractului de achiziție, în cadrul căruia este necesară prestarea unor activități standardizate de către experții ce urmau să desfășoare activitate, se poate reține că cerințele de calificare impuse sunt disproporționate și restrictive, iar prin limitarea promovării concurenței între operatorii economici au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și c) din O.U.G. nr. 34/2006 cu privire la principiul nediscriminării, precum și cu privire la principiul recunoașterii reciproce.

Raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 8.12.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din 23.02.2017, completul de filtru a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în condiții de contradictorialitate, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 61/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 568/2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională, prin care a fost respinsă contestația formulată de Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Sibiu împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 februarie 2013 emisă de Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI). Soluționând acțiunea, prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, motiv pentru care reclamanta a formulat prezentul recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, din actele și documentele aflate la dosar rezultă că între Ministerul pentru Societatea Informațională (fost Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale), în calitate de Organism Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), în numele Ministerului Economiei, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice (POS CCE)" și Unitatea administrativ teritorială a Municipiului Sibiu s-a încheiat Contractul de finanțare nr. x/321 din 28 august 2009 având ca obiect realizarea proiectului "Implementarea conceptului de administrare electronică la nivelul municipiului Sibiu".

În derularea proiectului finanțat din fonduri structurale, Ministerul pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale a verificat respectarea procedurilor de achiziție, verificări necesare în vederea rambursării sumelor de plată.

Urmare a acestui control a fost întocmită Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 21 februarie 2013 prin care, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, s-a dispus respingerea plății pentru suma de 491.824,02 RON, reținându-se încălcarea de către reclamantă a prevederilor legale privind procedura de achiziție publică prin stabilirea unor criterii minime de calificare cu caracter restrictiv, fiindu-i aplicată o corecție de 25% din valoarea Contractului nr. x din 29 ianuarie 2010 încheiat cu S.C. A. S.R.L.

Recurenta critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei rețineri a săvârșirii unei nereguli astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, susținând că nu sunt restrictive și discriminatorii criteriile impuse în procedura achiziției publice.

Față de această susținere, Înalta Curte constată că prima instanță a identificat riguros cadrul normativ incident, reținând în baza probelor administrate, că dispozițiile art. 176, 178, 188 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 din H.G. nr. 925/2006 au fost încălcate prin aceea că autoritatea contractantă a impus:

• cerința privind prezentarea unui bilanț pozitiv;

• cerința privind experiența similară:

- minim 3 proiecte finalizate în instituții diferite prin implementarea unui sistem informatic integrat în cadrul administrației publice, care automatizează schimbul de date în interiorul instituției respective sau în relația cu instituțiile subordonate sau cu cetățenii;

- minim 2 proiecte similare cu cel ce face obiectul prezentei proceduri implementate, finalizate cu succes, în domeniul IT&C, în cadrul administrației publice, finalizate din fonduri europene.

• cerința privind experiența profesională: în domeniul IT:

- minim 10 ani experiență profesională în domeniul IT;

- minim 5 ani experiență în managementul de proiect;

- scrisori de recomandare nominală din partea a cel puțin trei beneficiari;

- personalul ce va fi implicat în furnizarea serviciilor de instalări și configurare să fie angajat cu contract de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în forma în vigoare la data derulării procedurii de achiziție, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e).

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006:

(1) În cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) și d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Tot astfel, art. 8 din H.G. nr. 925/2006 prevede că:

"(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care:

a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit.

(2) Atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției".

Or, în cauza de față se constată că reclamanta nu a fost în măsură să justifice în mod rezonabil impunerea acestor cerințe ce vizează situația financiară a ofertantului prin solicitarea unui bilanț pozitiv, demonstrarea experienței similare prin impunerea unui minim de 3 proiecte realizate în cadrul administrațiilor publice și a unui minim de 2 proiecte finalizate din fonduri europene, precum și demonstrarea experienței profesionale prin impunerea unei experiențe de minim 10 ani din domeniul IT și minim 5 ani în managementul de proiect, la care se adaugă scrisorile de recomandare și personalul angajat cu contract de muncă. Nu se poate reține susținerea recurentei cum că abia prin Ordinul ANRMAP nr. 509 din 28 septembrie 2011 a fost stabilit caracterul restrictiv al cerințelor de calificare, iar acesta nu poate fi aplicat unei documentații de achiziție întocmite în anul 2009, întrucât din dispozițiile legale menționate mai sus, în vigoare la momentul realizării procedurii rezultă cu claritate ce relații sau informații putea să solicite autoritatea contractantă de la ofertanți.

Susținerea recurentei-reclamante în sensul că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene și/sau fondurilor publice naționale este nerelevantă prin prisma normelor naționale și europene în materie. În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităților sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate". În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului, ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale, printr-o sumă plătită necuvenit." În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare, precum și cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziții, care prejudiciază bugetul general al Comunității Europene și/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și bugetele din care provine cofinanțarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită. Este adevărat că toate aceste definiții includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare, efect constând în existența unui impact financiar deja produs sau doar potențial, dar nu se poate reține în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării, astfel cum acestea sunt reglementate de disp. art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, existența neregulii conduce implicit la existența unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui. În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante, vizând împrejurarea că întreaga procedură de achiziție a fost monitorizată/evaluată de autoritățile competente (ANRMAP, UCVAP) de la stadiul elaborării anunțului de participare până la semnarea contractului, Înalta Curte reține că potrivit disp. art. 324 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale "autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziei de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP". În aceste condiții este nerelevantă împrejurarea monitorizării anterioare a procedurii și a rezultatului acesteia. În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat diminuarea corecției financiare aplicate, de la 25% la limita minimă reglementată prin aplicarea principiului proporționalității. Pentru argumentele deja pe larg înfățișate mai sus, în cauză fiind în mod judicios menținute actele administrative atacate care au constatat existența unei nereguli, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante vizând greșita interpretare dată dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 privind principiul proporționalității. Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv." Potrivit art. 17 din același act normativ:

"Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității.

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate ca autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor și sancțiunilor administrative pe care le consideră necesare și adecvate scopului propus, în funcție de variate elemente, precum, gradul de vinovăție al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei, având în vedere obiectivele urmărite și clauzele contractuale la care beneficiarul a achiesat, nu se poate reține că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporționalității, consacrat în legislația națională și europeană și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Din această perspectivă se apreciază că în mod just s-a dispus aplicarea unei corecții de 25% din valoarea Contractului nr. x din 29 ianuarie 2010 încheiat cu S.C. A. S.R.L., având în vedere multitudinea cerințelor restrictive impuse în documentația de atribuire ce a condus la restrângerea numărului potențialilor participanți cu încălcarea principiului concurenței și al nediscriminării.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu împotriva Sentinței nr. 280 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sibiu împotriva Sentinței nr. 280 din 28 noiembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2017.

Procesat de GGC - NN