ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2016

Decizia nr. 293/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 43 din 28

noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea

formulata de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, în contradictoriu cu intimatul A.; a dispus dizolvarea A. și

radierea acestuia din Registrul partidelor politice; a respins cererile de

intervenție în interes propriu formulate de intervenienții B. și C., ca

neîntemeiate; în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat

Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 14/2003, excepție

invocată de A.; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată de intervenientul B., ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 108/A din 6 martie

2015 Curtea de Apei București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul A. și

intervententul I.G.V.C.

În motivare, curtea de apel a

constatat că instanța de fond a solicitat, conform Legii nr. 14/2003, relații

de la A.E.P., singura în măsură să comunice relații utile, concludente și

pertinente. Or, din răspunsul aflat la dosar a rezultat că A. nu a obținut

minimul de voturi atât pentru consiliile locale, județene, dar și pentru Camera

Deputaților și Senat. Or, în acest caz, conform art. 46 alin. (1) lit. f) și

art. 48 din Legea nr. 14/2003, intervine dizolvarea respectivului partid (ceea

ce prin soluția dată de sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, s-a și făcut.

S-a mai

reținut corect că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 14/2003

nu este aplicabil, întrucât privește numai modificările aduse statutului sau

programului politic al partidului.

Împotriva acestei

decizii pârâtul A. și intervenientul în nume propriu B. au formulat recurs.

În cuprinsul

criticilor, recurenții au susținut că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe

apelul formulat de intervenientui în nume propriu B.

Au mai arătat

și că au fost greșit aplicate prevederile art. 46 din Legea nr. 14/2003, pentru

că s-a efectuat un calcul eronat al numărului minim de voturi.

La data de 22

septembrie 2015 cererea de recurs formulată de pârâtul A. și de intervenientui

în nume propriu B. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția l civilă.

La data

de 17 noiembrie 2015 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată,

iar la data de 26 noiembrie 2015 s-a dispus comunicarea raportului către

părțile în litigiu.

Conform

dovezilor aflate la filele 22 - 24 din dosar, raportul a fost comunicat

recurentului intervenient în nume propriu B., intimatului reclamant Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și intimatului intervenient

în nume propriu C., la data de 3 decembrie 2015.

La data

de 15 decembrie 2015 a fost comunicat raportul și către recurent pârât A.,

conform dovezii aflate la fila 37.

La data de 11

decembrie 2015 intimatul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a depus la dosar punct de vedere, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 15

decembrie 2015 recurentul pârât A. și recurentul intervenient în nume propriu B.

au depus la dosar puncte de vedere la raport, prin care au arătat că recursul

este admisibil și îndeplinește toate cerințele art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând

recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Se

constată că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea Ministerului

Public de încetare a activității partidului politic recurent și radierea

acestuia din Registrul partidelor politice.

Potrivit

ar. 634 alin. (1) pct 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date

în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art.

45 din Legea partidelor politice nr. 14/2003:

„(1) Un

partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiții: a)

când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) și ale art. 40 alin.

(2) și (4) din Constituția României, republicată, de către Curtea

Constituțională, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) din prezenta lege; b)

când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară

ordinii publice; c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită

prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) când partidul urmărește

alt scop decât cel care rezultă din statutul și programul politic ale acestuia;

e) ca urmare a inactivității constatate de Tribunalul București conform art. 46

alin. (1); f) ca urmare a aplicării art. 26.

(2)

Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului București de către Ministerul

Public și se soluționează potrivit normelor de procedură stabilite ia art. 26 alin.

(2)-(5)".

De

asemenea, art. 26 din același act normativ prevede că „(1) În cazul în care

modificările nu sunt comunicate conform art. 25 alin, (2) sau dacă instanța a

respins cererea de încuviințare a modificării statutului, iar partidul politic

în cauză acționează în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita

Tribunalului București încetarea activității partidului politic și radierea

acestuia din Registrul partidelor politice.

(

3)

În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii

Ministerului Public, Tribunalul București se va pronunța asupra acesteia.

(

4)

Împotriva hotărârii Tribunalului București partea

interesată poate face apel Ia Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de

la data comunicării hotărârii.

(

5)

Curtea de Apel București se pronunță prin hotărâre

definitivă în termen de 15 zile de la înregistrarea apelului".

Așadar, având

în vedere textele de lege citate mai sus, Înalta Curte constată că asupra

cererii de dizolvare a unui partid politic se pronunță tribunalul, a cărui

hotărâre este supusă exclusiv căii de atac a apelului.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă

decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în

afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace

procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri

judecătorești.

Această regulă

are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de natura

pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior

menționate, decizia atacată nu mai este supusă recursului.

În consecință,

Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A.

și de intervenientul B.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

formulat de pârâtul A. și de intervenientul B. împotriva Deciziei civile nr. 108/A

din 6 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

4 februarie 2016.