ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2016

Decizia nr. 293/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 43 din 28 noiembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulata de petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatul A.; a dispus dizolvarea A. și radierea acestuia din Registrul partidelor politice; a respins cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții B. și C., ca neîntemeiate; în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 14/2003, excepție invocată de A.; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de intervenientul B., ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 108/A din 6 martie 2015 Curtea de Apei București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul A. și intervententul I.G.V.C. În motivare, curtea de apel a constatat că instanța de fond a solicitat, conform Legii nr. 14/2003, relații de la A.E.P., singura în măsură să comunice relații utile, concludente și pertinente. Or, din răspunsul aflat la dosar a rezultat că A. nu a obținut minimul de voturi atât pentru consiliile locale, județene, dar și pentru Camera Deputaților și Senat. Or, în acest caz, conform art. 46 alin. (1) lit. f) și art. 48 din Legea nr. 14/2003, intervine dizolvarea respectivului partid (ceea ce prin soluția dată de sesizarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a și făcut.

S-a mai reținut corect că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 14/2003 nu este aplicabil, întrucât privește numai modificările aduse statutului sau programului politic al partidului. Împotriva acestei decizii pârâtul A. și intervenientul în nume propriu B. au formulat recurs. În cuprinsul criticilor, recurenții au susținut că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat pe apelul formulat de intervenientui în nume propriu B. Au mai arătat și că au fost greșit aplicate prevederile art. 46 din Legea nr. 14/2003, pentru că s-a efectuat un calcul eronat al numărului minim de voturi. La data de 22 septembrie 2015 cererea de recurs formulată de pârâtul A. și de intervenientui în nume propriu B. a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă.

La data de 17 noiembrie 2015 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 26 noiembrie 2015 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu. Conform dovezilor aflate la filele 22 - 24 din dosar, raportul a fost comunicat recurentului intervenient în nume propriu B., intimatului reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București și intimatului intervenient în nume propriu C., la data de 3 decembrie 2015. La data de 15 decembrie 2015 a fost comunicat raportul și către recurent pârât A., conform dovezii aflate la fila 37. La data de 11 decembrie 2015 intimatul reclamant Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a depus la dosar punct de vedere, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

La data de 15 decembrie 2015 recurentul pârât A. și recurentul intervenient în nume propriu B. au depus la dosar puncte de vedere la raport, prin care au arătat că recursul este admisibil și îndeplinește toate cerințele art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Se constată că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea Ministerului Public de încetare a activității partidului politic recurent și radierea acestuia din Registrul partidelor politice. Potrivit ar. 634 alin. (1) pct 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. 45 din Legea partidelor politice nr. 14/2003: „(1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiții: a) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) și ale art. 40 alin. (2) și (4) din Constituția României, republicată, de către Curtea Constituțională, precum și ale art. 3 alin. (3) și (4) din prezenta lege; b) când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; d) când partidul urmărește alt scop decât cel care rezultă din statutul și programul politic ale acestuia; e) ca urmare a inactivității constatate de Tribunalul București conform art. 46 alin. (1); f) ca urmare a aplicării art. 26. (2) Cererea de dizolvare se adresează Tribunalului București de către Ministerul Public și se soluționează potrivit normelor de procedură stabilite ia art. 26 alin. (2)-(5)". De asemenea, art. 26 din același act normativ prevede că „(1) În cazul în care modificările nu sunt comunicate conform art. 25 alin, (2) sau dacă instanța a respins cererea de încuviințare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acționează în baza statutului modificat,

Ministerul Public va solicita Tribunalului București încetarea activității partidului politic și radierea acestuia din Registrul partidelor politice. ( 3) În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul București se va pronunța asupra acesteia. ( 4) Împotriva hotărârii Tribunalului București partea interesată poate face apel Ia Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii. ( 5) Curtea de Apel București se pronunță prin hotărâre definitivă în termen de 15 zile de la înregistrarea apelului". Așadar, având în vedere textele de lege citate mai sus, Înalta Curte constată că asupra cererii de dizolvare a unui partid politic se pronunță tribunalul, a cărui hotărâre este supusă exclusiv căii de atac a apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de natura pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată nu mai este supusă recursului.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. și de intervenientul B. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul A. și de intervenientul B. împotriva Deciziei civile nr. 108/A din 6 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2016.