ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2330/2016
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a III-a civilă, la data de 28 iulie 2016,
petenții Partidul A.
și Partidul B. au solicitat:
să se dispună
înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a documentelor ce atestă:
a) desfășurarea
Congresului Extraordinar al Partidului A., adunare desfășurată
în data de 20 iulie 2016;
b) desfășurarea
Conferinței Naționale Extraordinare a Partidului B., adunare
desfășurată în data de 20 iulie 2016;
c) desfășurarea
adunărilor generale extraordinare ale celor două formațiuni
politice, „A. și „B.", în ședința comună, din data de
20 iulie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) lit. a)
raportat la 37 alin. (1) din Legea nr. 14/2003;
să se dispună
înregistrarea Protocolului de fuziune prin absorbție a Partidului B. de
către A., act aprobat de către adunările generale ale celor
două formațiuni politice în data de 20 iulie 2016, în
ședința comună, în baza prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea
nr. 14/2003;
să se dispună în
temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1 și (2) din Legea nr. 14/2003,
înregistrarea/modificării Statutului Partidului A, modificare
adoptată de către Congresul A. din data de 20 iulie 2016, așa
cum reiese aceasta din prevederile noului statut aprobat;
Radierea Partidului B. din
Registrul Partidelor Politice.
Totodată, s-a solicitat
să se constate îndeplinită obligația legală în ceea ce
privește depunerea în termen a documentelor ce atestă
desfășurarea Congresului Partidului A. din data de 20 iulie 2016, a
Protocolului de fuziune prin absorbție a Partidului B. de către A.
și a modificărilor aduse Statutului A., și, pe cale de
consecință să se dispună înregistrarea acestora în
Registrul Partidelor Politice.
Prin sentința civilă
nr. 11S/DEC/P din data de 19 septembrie 2016,
Tribunalul București, secția
a IlI-a civilă, a admis cererea formulată de petenții Partidul A.;
a dispus înregistrarea în Registrul Special al Partidelor Politice a
protocolului de fuziune prin „absorbție" a partidului B. de
către A. și a documentelor ce au stat la baza aprobării
fuziunii; a luat act de modificările intervenite în Statutul Partidului A.
aprobate prin Congresul partidului la data de 20 iulie 2016 și a dispus
înregistrarea acestor modificări în Registrul Special; a dispus radierea Partidului
B. din Registrul Partidelor Politice; a respins, ca neîntemeiată cererea
de intervenție formulată de intervenientul C. și a luat act de
renunțare la cererea de intervenție formulată de intervenientul D.
Împotriva acestei
sentințe au declarat apel intervenientul C. și apelantul E.,
cauza fiind înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la
data de 21 octombrie 2016.
Prin încheierea de ședință
din data de 17 noiembrie 2016,
Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibile,
cererile de intervenție principală și accesorie, formulate de intimatul-intervenient
D. și a suspendat judecarea apelului până la soluționarea recursului
declarat, în condițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., de intervenient D.
împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție
accesorie.
Recursul declarat în prezenta cauză
de către intervenientul D. împotriva încheierii de ședință din
data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă,
a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
I civilă, la data de 22 noiembrie 2016, flxându-se termen de judecată
la data de 5 decembrie 2016.
Analizând recursul, în raport de
excepția de inadmisibilitate, invocată de reprezentantul intimatului Partidul
A., Înalta Curte reține următoarele:
Recursul cu care a fost învestită
Înalta Curte a fost declarat împotriva încheierii date în ședința publică
din 17 noiembrie 2016 în Dosarul nr. x/3/2016 al Curții de Apel București,
secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile
de intervenție principală și accesorie, formulate de intimatul-intervenient
D.
În speță, cererea de
intervenție a fost formulată în fața instanței de apel într-o
cauză având ca obiect „partide politice", materie guvernată de prevederile
Legii nr. 14/2003.
În conformitate cu dispozițiile
art. 38 din Legea nr. 14/2003, aplicabile în cauză, „în situația fuziunii
prin absorbție, unul dintre partidele politice își păstrează
personalitatea juridică, subrogându-se în drepturile și obligațiile
partidelor absorbite care își încetează activitatea, inclusiv prin cumularea
subvențiilor acestora. În protocolul de fuziune se va preciza care partid își
păstrează personalitatea juridică, având drept consecință
păstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent
și electoral, precum și a programului politic. (2) Protocolul de fuziune
și, dacă este cazul, modificările la statutul partidului care își
păstrează personalitatea juridică se comunică, în termen de
10 zile de la adoptarea acestora, Tribunalului București, urmându-se procedura
prevăzută la art. 25 și 26".
Art. 25 din Legea nr. 14/2003 statuează
că modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc
în condițiile prevăzute de statut. Orice modificare se comunică Tribunalului
București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, care o examinează
„potrivit procedurii prevăzute la art. 20 și 21".
Potrivit dispozițiilor art.
21 din același act normativ, Tribunalul București se pronunță
asupra cererii, iar împotriva deciziei Tribunalului București poate fi formulat
apel la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la comunicare. Curtea
de Apel București va examina apelul în ședință publică,
în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acestuia, iar decizia Curții
de Apel București este definitivă.
Așadar, hotărârea pronunțată
de instanța de apel într-o astfel de cauză este definitivă, în temeiul
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind vorba despre o hotărâre dată
în apel, fără drept de recurs.
Acest regim juridic este aplicabil,
ca regulă, și hotărârii prin care instanța de apel a soluționat
o cerere incidentală precum cererea de intervenție, formulată în
fața sa, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, ce operează
în raport cu hotărârea pronunțată asupra apelului.
Același principiu este aplicabil
și atunci când instanța de apel se pronunță asupra admisibilității
în principiu a cererii de intervenție, fie principală, fie accesorie,
în condițiile art. 64 C. proc. civ., printr-o încheiere înterlocutorie.
Art. 64 alin. (4) C. proc. civ.
conține o excepție de la principiul accesorium sequitur principale în
ceea ce privește regimul juridic al căii de atac în privința încheierii
prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o astfel de cerere, astfel încât,
fiind o normă de excepție, este de strictă interpretare și aplicare.
Derogarea instituită prin
această normă privește, pe de o parte, posibilitatea exercitării
separate a acesteia (ca derogare de la dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc.
civ.), iar pe de altă parte, natura căii de atac, în sensul că este
deschisă doar calea apelului, în cazul în care încheierea a fost dată
în primă instanță, respectiv doar a recursului, în cazul în care
încheierea a fost dată în apel.
Sintagma „numai recursul",
în acest ultim caz, are semnificația identificării unei unice căi
de atac, anume cea a recursului, chiar dacă cererea de intervenție se
formulează pentru prima dată abia în apel, în condițiile art. 62
alin. (3) sau art. 63 alin. (2) C. proc. civ., fără a se intenționa
în acest fel o derogare pe aspectul admisibilității acestei căi de
atac în situația în care hotărârea asupra apelului nu este supusă
recursului. O asemenea excepție ar fi trebuit expres prevăzută, astfel
cum legiuitorul a procedat în alte cazuri (de exemplu, în cazul recuzării,
prin dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.), ceea ce nu s-a întâmplat
în ipoteza din speță.
Ca atare, în absența unei
derogări exprese, nu se poate considera că recursul este admisibil și
în acele situații în care hotărârea de apel este definitivă, nefiind
susceptibilă de recurs, precum în cauză.
Totodată, mențiunea din
cuprinsul încheierii atacate, în sensul că aceasta este supusă recursului
în termen de 5 zile de îa pronunțare, nu dă dreptul părților
de a exercita această cale de atac, câtă vreme căile de atac, condițiile
și termenele în care acestea se exercită decurg din lege.
Legalitatea căilor de atac
presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă
decât căilor de atac prevăzute de lege.
Prin urmare, în afară de căile
de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul
de a se obține reformarea sau retractarea uneî hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare
de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția
României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată
o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și
că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii,
cu respectarea acesteia.
Față de cele anterior
reținute și de dispozițiile legale sus-menționate, Înalta Curte
va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul principal D. împotriva
încheierii din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția
a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de intervenientul D. împotriva încheierii de ședință din
data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 5 decembrie 2016.