ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2330/2016

Decizia nr. 2330/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 28 iulie 2016, petenții Partidul A. și Partidul B. au solicitat: 1. să se dispună înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a documentelor ce atestă: a) desfășurarea Congresului Extraordinar al Partidului A., adunare desfășurată în data de 20 iulie 2016; b) desfășurarea Conferinței Naționale Extraordinare a Partidului B., adunare desfășurată în data de 20 iulie 2016; c) desfășurarea adunărilor generale extraordinare ale celor două formațiuni politice, „A.

și „B.", în ședința comună, din data de 20 iulie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (1) lit. a) raportat la 37 alin. (1) din Legea nr. 14/2003; 2. să se dispună înregistrarea Protocolului de fuziune prin absorbție a Partidului B. de către A., act aprobat de către adunările generale ale celor două formațiuni politice în data de 20 iulie 2016, în ședința comună, în baza prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 14/2003; 3. să se dispună în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1 și (2) din Legea nr. 14/2003, înregistrarea/modificării Statutului Partidului A, modificare adoptată de către Congresul A. din data de 20 iulie 2016, așa cum reiese aceasta din prevederile noului statut aprobat; Radierea Partidului B. din Registrul Partidelor Politice.

Totodată, s-a solicitat să se constate îndeplinită obligația legală în ceea ce privește depunerea în termen a documentelor ce atestă desfășurarea Congresului Partidului A. din data de 20 iulie 2016, a Protocolului de fuziune prin absorbție a Partidului B. de către A. și a modificărilor aduse Statutului A., și, pe cale de consecință să se dispună înregistrarea acestora în Registrul Partidelor Politice.

Prin sentința civilă nr. 11S/DEC/P din data de 19 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a admis cererea formulată de petenții Partidul A.; a dispus înregistrarea în Registrul Special al Partidelor Politice a protocolului de fuziune prin „absorbție" a partidului B. de către A. și a documentelor ce au stat la baza aprobării fuziunii; a luat act de modificările intervenite în Statutul Partidului A. aprobate prin Congresul partidului la data de 20 iulie 2016 și a dispus înregistrarea acestor modificări în Registrul Special; a dispus radierea Partidului B. din Registrul Partidelor Politice; a respins, ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul C. și a luat act de renunțare la cererea de intervenție formulată de intervenientul D. Împotriva acestei sentințe au declarat apel intervenientul C. și apelantul E., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 21 octombrie 2016. Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție principală și accesorie, formulate de intimatul-intervenient D. și a suspendat judecarea apelului până la soluționarea recursului declarat, în condițiile art. 64 alin. (4) C. proc.

civ., de intervenient D. împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie.

Recursul declarat în prezenta cauză de către intervenientul D. împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 22 noiembrie 2016, flxându-se termen de judecată la data de 5 decembrie 2016. Analizând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată de reprezentantul intimatului Partidul A., Înalta Curte reține următoarele: Recursul cu care a fost învestită Înalta Curte a fost declarat împotriva încheierii date în ședința publică din 17 noiembrie 2016 în Dosarul nr. x/3/2016 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenție principală și accesorie, formulate de intimatul-intervenient D. În speță, cererea de intervenție a fost formulată în fața instanței de apel într-o cauză având ca obiect „partide politice", materie guvernată de prevederile Legii nr. 14/2003.

În conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 14/2003, aplicabile în cauză, „în situația fuziunii prin absorbție, unul dintre partidele politice își păstrează personalitatea juridică, subrogându-se în drepturile și obligațiile partidelor absorbite care își încetează activitatea, inclusiv prin cumularea subvențiilor acestora. În protocolul de fuziune se va preciza care partid își păstrează personalitatea juridică, având drept consecință păstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent și electoral, precum și a programului politic.

(2) Protocolul de fuziune și, dacă este cazul, modificările la statutul partidului care își păstrează personalitatea juridică se comunică, în termen de 10 zile de la adoptarea acestora, Tribunalului București, urmându-se procedura prevăzută la art. 25 și 26". Art. 25 din Legea nr. 14/2003 statuează că modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc în condițiile prevăzute de statut. Orice modificare se comunică Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, care o examinează „potrivit procedurii prevăzute la art. 20 și 21". Potrivit dispozițiilor art. 21 din același act normativ, Tribunalul București se pronunță asupra cererii, iar împotriva deciziei Tribunalului București poate fi formulat apel la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la comunicare.

Curtea de Apel București va examina apelul în ședință publică, în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acestuia, iar decizia Curții de Apel București este definitivă. Așadar, hotărârea pronunțată de instanța de apel într-o astfel de cauză este definitivă, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind vorba despre o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs. Acest regim juridic este aplicabil, ca regulă, și hotărârii prin care instanța de apel a soluționat o cerere incidentală precum cererea de intervenție, formulată în fața sa, în virtutea principiului accesorium sequitur principale, ce operează în raport cu hotărârea pronunțată asupra apelului. Același principiu este aplicabil și atunci când instanța de apel se pronunță asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, fie principală, fie accesorie, în condițiile art. 64 C. proc.

civ., printr-o încheiere înterlocutorie. Art. 64 alin. (4) C. proc. civ. conține o excepție de la principiul accesorium sequitur principale în ceea ce privește regimul juridic al căii de atac în privința încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o astfel de cerere, astfel încât, fiind o normă de excepție, este de strictă interpretare și aplicare. Derogarea instituită prin această normă privește, pe de o parte, posibilitatea exercitării separate a acesteia (ca derogare de la dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ.), iar pe de altă parte, natura căii de atac, în sensul că este deschisă doar calea apelului, în cazul în care încheierea a fost dată în primă instanță, respectiv doar a recursului, în cazul în care încheierea a fost dată în apel.

Sintagma „numai recursul", în acest ultim caz, are semnificația identificării unei unice căi de atac, anume cea a recursului, chiar dacă cererea de intervenție se formulează pentru prima dată abia în apel, în condițiile art. 62 alin. (3) sau art. 63 alin. (2) C. proc. civ., fără a se intenționa în acest fel o derogare pe aspectul admisibilității acestei căi de atac în situația în care hotărârea asupra apelului nu este supusă recursului. O asemenea excepție ar fi trebuit expres prevăzută, astfel cum legiuitorul a procedat în alte cazuri (de exemplu, în cazul recuzării, prin dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ.), ceea ce nu s-a întâmplat în ipoteza din speță. Ca atare, în absența unei derogări exprese, nu se poate considera că recursul este admisibil și în acele situații în care hotărârea de apel este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs, precum în cauză.

Totodată, mențiunea din cuprinsul încheierii atacate, în sensul că aceasta este supusă recursului în termen de 5 zile de îa pronunțare, nu dă dreptul părților de a exercita această cale de atac, câtă vreme căile de atac, condițiile și termenele în care acestea se exercită decurg din lege. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea uneî hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de cele anterior reținute și de dispozițiile legale sus-menționate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul principal D. împotriva încheierii din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenientul D. împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2016.