ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 468/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 468/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 468/2017

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat

în judecată pe pârâta SC B. SA, solicitând ca prin sentința ce va

pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata pentru

perioada

20

.

10.2011 - 01.05.2014

a diferențelor de natură salarială ce i se cuvin pentru orele

lucrate suplimentar peste normativul lunar de 40 ore pe

săptămână, suma urmând să fie actualizată cu indicele

de inflație de la data de la care i se cuveneau respectivele drepturi

și până la plata efectivă a acestora pentru repararea

prejudiciului. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

La

data de 5 ianuarie 2015,

reclamantul A. a modificat acțiunea, solicitând

obligarea SC B. SA la plata sumei reprezentând drepturi de natură salariată

pentru orele lucrate suplimentar peste normativul de 40 ore pe săptămână,

pentru perioada 20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013 - 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014,

cu luarea în considerare a sporurilor prevăzute în C. muncii și în contractul

colectiv de muncă pentru calculul acelor ore suplimentare ce au fost efectuate

noaptea, sâmbăta, duminica, în zilele libere plătite conform contractului

colectiv de muncă sau în zilele de sărbători legale, din care se

va scădea suma primită pentru consemnul în stație corespunzător

acestor ore, în intervalul de timp indicat, sumă actualizată, de la data

de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare și până

la plata efectivă a acestora. Pentru perioada 04.01.2013 - 07.05.2013 și

31.10.2013 - 13.04.2014 a solicitat obligarea SC B. SA la plata sumei reprezentând

despăgubiri egale cu drepturile de natură salariată pentru orele

pe care le-ar fi lucrat suplimentar peste normativul de 40 ore pe săptămână,

raportat la numărul de ture pe care le-ar fi prestat dacă nu ar fi fost

concediat nelegal, din care se va scădea suma pe care a primit-o pentru consemnul

în stație corespunzător acestor ore, în intervalul de timp indicat, sumă

actualizată, de la data de la care trebuiau plătite respectivele ore suplimentare

și până la plata efectivă a acestora, drept conferit de art. 80 C.

muncii, cu cheltuieli de judecată, reiterând motivele din cererea de chemare

în judecată și cererea de modificare a acțiunii.

Prin sentința

civilă nr. 5122 din 22.12,2015, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, a respins excepția autorității de

lucru judecat invocată de reclamant, a admis acțiunea, a obligat pârâta

la plata către reclamant a sumei de 72.021 lei brut reprezentând drepturi salariale

restante, actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală

aferentă la data de 31.08.2015, ce urmează a fi actualizată la data

plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei

de 2900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 2356 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

a admis apelul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinței civile nr. 5122

din 22 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. x/95/2014,

în contradictoriu cu intimatul reclamant A., a schimbat sentința apelată,

în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut următoarele considerente:

Prima instanță

a fost investită cu o cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei

la plata sumei reprezentând drepturi de natură salarială pentru orele

lucrate suplimentar peste normativul de 40 de ore pe săptămână, pentru

perioada 20.10.2011 - 01.05.2014, sumă actualizată cu indicele de inflație,

de la data la care i se cuveneau respectivele drepturi și până la plata

efectivă a acestora pentru repararea prejudiciului, cu luarea în considerare

a sporurilor prevăzute în C. muncii și CCM.

Curtea a reținut

că apărarea intimatului din întâmpinare, referitoare la neinvocarea excepției

autorității de lucru judecat, la respingerea unei excepții care nu

a fost invocată, la nepronunțarea asupra efectului pozitiv al lucrului

judecat anterior prin această hotărâre, la reiterarea excepției autorității

de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 2294 din 09

septembrie 2014, echivalează practic cu o critică, ce vizează modul

în care prima instanță a soluționat excepția invocată,

ce nu poate fi analizată de instanța de control judiciar, în condițiile

în care reclamantul nu a exercitat calea de atac împotriva soluției cuprinse

în dispozitivul hotărârii sau a considerentelor acesteia, posibilitate conferită

de art. 461 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul A.

În motivarea cererii

sale, revizuentul a susținut următoarele:

Între revizuent

și intimată a existat un litigiu care a făcut obiectul Dosarului

nr. x/95/2010, ulterior nr. x/95/2010*. Cererea formulată de acesta a fost

admisă în mod irevocabil, prin respingerea recursului declarat de SC B. SA

de către Curtea de Apel Craiova. Obiectul acelui dosar l-a constituit fost

obligarea intimatei la plata drepturilor salariale restante pentru perioada 04.10.2007

- 04.10.2010.

Ulterior, reclamantul

a introdus o cerere nouă, ce a format obiectul Dosarului nr. x/95/2014 la Tribunalul

Gorj, între aceleași părți și având același obiect, dar

pentru o perioadă diferită, respectiv 20.10.2011 - 01.05.2014. Această

din urmă cerere a fost admisă inițial de Tribunalul Gorj, și

ulterior respinsă de Curtea de Apel Craiova, cu încălcarea principiului

autorității de lucru judecat al primei hotărâri.

Consideră

că sunt întrunite cumulativ condițiile cerute pentru a putea solicita

admiterea revizuirii și anularea ultimei hotărâri, astfel:

Instanțele

de judecată au fost învestite cu soluționarea a două cereri succesive

în timp. În ambele dosare s-au pronunțat hotărâri definitive. În Dosarul

nr. x/95/2010*, prin sentința civilă nr. 2294 din 09 septembrie 2014,

menținută prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 67 din 04

februarie 2015, s-a admis cererea, iar în Dosarul nr. x/95/2014 cererea a fost admisă

de Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 5122/2015 și respinsă prin

decizia nr. 2356/2016 a Curții de Apel Craiova.

Ambele hotărâri

au fost pronunțate între aceleași părți, respectiv A., în calitate

de reclamant, și SC B. SA, în calitate de pârâtă, având același obiect,

respectiv drepturi salariale rezultate din specificul activității desfășurate,

și aceeași cauză - prestarea muncii peste programul legal, fundamentate

pe același temei respectiv C. muncii și Directiva nr. 2003/88/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale

organizării timpului de lucru, vizând însă perioade diferite; hotărârile

potrivnice s-au pronunțat în dosare diferite, respectiv Dosarul nr. x/95/2010*

și Dosarul nr. x/95/2014; excepția autorității de lucru judecat

a fost respinsă la instanța de fond, iar Curtea de Apel Craiova a omis

să se pronunțe asupra ei.

Prin sentința

civilă nr. 3642 din 30 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul

A.

În considerentele

hotărârii pronunțate, curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Raportat la dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a se putea invoca motivul de revizuire

referitor la hotărâri potrivnice trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții

și anume: să fie vorba de hotărâri potrivnice, chiar daca prin ele

nu s-a rezolvat fondul cauzei față de reglementarea înscrisa și

art. 509 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile să fie pronunțate în

aceiași pricina, deci să fi existat tripla identitate de părți,

obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare

diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității

lucrului judecat, ori dacă a fost invocată să nu se fi discutat excepția;

să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat

cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În situația

în care, în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată și instanța

a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeași

excepție pe calea revizuirii, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de

lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a

examinat în cadrul celui de al doilea proces, excepția puterii lucrului judecat.

Or, în speță,

la instanța de fond, s-a analizat excepția autorității de lucru

judecat invocată în cauză.

Reclamantul A.

s-a mai judecat cu pârâta SC B. SA

,

în Dosarul nr. x/95/2010* al Tribunalului Gorj,

secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința

nr. 2294 din 09 septembrie 2014, fiind admisă acțiunea ulterior precizată

și obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 71.866 lei

brut, reprezentând drepturi salariale restante, suma care va fi actualizată

cu indicele de inflație la data plății efective .

În considerentele

sentinței, instanța a acordat aceste drepturi pe perioada 4 octombrie

2007 - 4 octombrie 2010, în cauza dedusă judecății

drepturile fiind solicitate pentru perioadele

20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013

- 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014

.

Sentința

nr. 1756 din 03 iulie 2014 este irevocabilă prin decizia nr. 67 din 04.02.2015

pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Așadar, între

cele două dosare există identitate de părți și cauză,

dar nu de obiect nefiind incidentă excepția autorității de lucru

judecat.

Prin urmare, în

cauză a fost invocată excepția autorității de lucru judecat

ce a fost tranșată în cadrul procesului la instanța de fond și

chiar dacă aceasta nu a mai fost reluată în apel, soluția în această

privință nefiind atacată, nu înseamnă că instanța

a omis să se pronunțe asupra excepției, așa cum susține

revizuentul.

Așadar, nu

sunt întrunite în mod cumulativ, în raport de cele expuse cerințele art. 509

pct. 8 C. proc. civ., în cel de-al doilea proces invocându-se și analizându-se

această excepție a autorității de lucru judecat, neputând fi

primite criticile din cererea de revizuire circumscrise excepției autorității

de lucru judecat.

Împotriva deciziei

nr. 3462 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, a declarat recurs revizuentul

A.

Decizia recurată

este nelegală pentru următoarele considerente:

Hotărârea

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor

de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul primului

motiv de recurs, invocând dispozițiile art. 20 din Constituție și

art. 6 C.E.D.O., recurentul susține că hotărârea nu este motivată.

Astfel, recurentul

susține că, în raport de dispozițiile art. 425 alin (1) lit. b) C.

proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă

considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile

pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută

de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de

drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru

care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cuprinsul acestei

hotărâri, se regăsește o motivare doar generică, cu o înșiruire

de texte de lege, fără să se arate pentru care motive de fapt și

de drept nu există identitate de obiect și de ce în considerente sau dispozitivul

deciziei nr. 2356/2016 a Curții de Apel Craiova nu se specifică dacă

a fost pusă în dezbatere autoritatea de lucru judecat și pentru care motive

a fost înlăturată.

Din această

perspectivă, hotărârea pronunțată este nulă, iar vătămarea

nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia.

În practica judiciară

s-a statuat că judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul

hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au

format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților, întrucât fără arătarea motivelor nu se poate

exercita controlul judiciar.

Conform jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune

ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să

fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse

judecății.

Raportat la aceste

principii, recurentul susține că instanța nu a examinat sub nici

un aspect cererile și înscrisurile doveditoare depuse la dosar, nu a analizat

practica juridică comunitară, ceea ce echivalează cu necercetarea

fondului pricinii.

O analiză

riguroasă și în spiritul legii demonstrează că, în speța

dedusă judecății există hotărâri definitive potrivnice,

pronunțate de instanțe de grade diferite, care încalcă autoritatea

de lucru judecat a primei hotărâri.

Cererea de revizuire

pentru contrarietate este admisibilă, deoarece a fost invocată excepția

autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, iar instanța

de judecată în apel a omis a se pronunța asupra acesteia.

Deși Curtea

de Apel Craiova, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, a observat

existența unor hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe, în

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate,

pentru a justifica o astfel de soluție, s-a abătut de la elementele esențiale

ale speței și a nesocotit autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri,

ceea ce este contrar finalității urmărite de lege.

Din considerentele

instanței investită cu cererea de revizuire rezultă că aceasta

nu a făcut distincție între cauză și obiect deși ele sunt

elemente distincte. Pentru determinarea obiectului instanța trebuia să

analizeze ce anume s-a cerut, iar pentru determinarea cauzei trebuia să analizeze

pe ce a fost întemeiată pretenția.

Mai susține

recurentul că prin hotărârea recurată au fost încălcate normele

de drept material, instanța făcând aplicarea unui text de lege străin

situației de fapt.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ. coroborate cu art.

513 alin. (6) C. proc. civ., art. 488 pct. 6 C. proc. civ., art. 488 pct. 7 C.

proc. civ., art. 431, 432 C. proc. civ., art. 509 pct. 8 C. proc. civ., art. 453

C. proc. civ.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă, la 7 septembrie 2016.

Prin rezoluția

din 14 septembrie 2016 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei.

Intimata a formulat

întâmpinare, înregistrată la dosar la 12 octombrie 2016, iar la data de 21

octombrie 2016, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 6 decembrie

2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului,

prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

La aceeași

dată, completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru

ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 493 alin. (4) din același cod.

Potrivit dovezilor

aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu

a recursului a fost comunicat părților.

Atât recurentul,

cât și intimata au formulat puncte de vedere la raport.

În raport de dispozițiile

art. 493 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., constatându-se încheiată această

etapă a procedurii de filtru, prin epuizarea termenului pentru depunerea punctelor

de vedere la raport, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea

stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

Prin încheierea

din 17 februarie 2017, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (7) C.

proc. civ., completul filtru a admis în principiu recursul declarat de revizuentul

A. împotriva deciziei nr. 3462 din 30 iunie 2016 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă, și a fixat termen de judecată a recursului

la 16 martie 2017, cu citarea părților, în ședință publică.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul primului

motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul

susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Înalta Curte reține

că, potrivit art. 425 C. proc. civ., instanța de judecată are obligația

de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care

i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate

cererile părților.

Hotărârea

ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă: există contradicție

între considerente și dispozitiv; există contradicție între considerente,

în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele

faptul că este întemeiată; lipsește motivarea soluției sau instanța

de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără

să răspundă motivelor de critică.

Contrar susținerilor

recurentului, în cauză nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute

de acest text legal, motivat de împrejurarea că instanța a argumentat

care sunt considerentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea

soluției, respectiv care sunt argumentele pentru care cererea de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu

poate fi primită, întrucât hotărârile invocate ca pretins potrivnice nu

întrunesc cerințele acestor dispoziții legale.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor art. 488 pct. 6

C. proc. civ. este lipsită de o susținere pertinentă în dezvoltarea

acestui motiv de recurs, astfel că urmează să fie respins.

Criticile încadrate

de recurent în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea,

nefondate, pentru considerentele care succed.

Revizuirea reprezintă

acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării

unei hotărâri judecătorești definitive, care se vădește

a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după

pronunțarea acesteia.

Cum retractarea

unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității

raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac

numai în anumite cazuri, strict determinate.

Potrivit dispozițiilor

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate

asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Fundamentul acestui

motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune

îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să existe hotărâri definitive

contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,

deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și

cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar

în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității

de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Așadar, revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea

puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții

contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare

parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabila, iar ieșirea

din situația anormală, creată de existența hotărârilor

potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri

care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat.

În speța

dedusă judecății, recurentul-revizuent invocă o pretinsă

contrarietate între decizia nr. 2356 din 20 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova

și sentința civile nr. 2294 din 09 septembrie 2014 a Tribunalului Gorj,

rămasă definitivă prin decizia nr. 67 din 04 februarie 2015 a Curții

de Apel Craiova.

Este nefondată

critica recurentului-revizuent în sensul că, în mod greșit a reținut

instanța care a soluționat cererea de revizuire că, în al doilea

litigiu, instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția autorității

de lucru judecat.

Astfel, instanța,

respectiv Tribunalul Gorj, s-a pronunțat cu privire la această excepție

chiar în dispozitivul sentinței civile nr. 5122 din 22.12,2015, în sensul respingerii

acesteia, argumentele acestei soluții fiind menționate în considerentele

hotărârii, în care s-a reținut că, în primul litigiu, instanța

a acordat drepturile solicitate de reclamant pe perioada 4 octombrie

2007 - 4 octombrie 2010, în timp ce, în al doilea litigiu, aceste

drepturi au fost solicitate pentru perioadele

20.10.2011 - 03.01.2013, 08.05.2013

- 30.10.2013, 14.04.2014 - 01.05.2014

, astfel că,

între cele două dosare există identitate de părți și

cauză, dar nu de obiect, nefiind incidentă autoritatea de lucru judecat.

Ca atare, se constată

că nu sunt întrunite în mod cumulativ cerințele impuse de dispozițiile

art. 509 pct. 8 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect, întrucât în cel

de-al doilea proces s-a invocat și analizat excepția autorității

de lucru judecat, astfel că susținerea recurentului este nefondată.

Trebuie menționat

că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii

întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu

exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre

hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci

verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu

încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima

hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării

acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite

prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului

autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate

de nesocotirea acestuia.

Concluzionând,

se constată că

aspectele invocate, pe larg, prin cererea de revizuire,

reiterate prin cererea de recurs, îmbracă în realitate caracterul unor critici

de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri

judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că

ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității

de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume

sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis

pe calea revizuirii.

În raport de aceste

împrejurări, reținând legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează

a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3462 din 30 iunie 2016

a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2017.