ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1690/2017

HOTĂRÂRE

27.10.2017

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1690/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând, asupra conflictului de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. x/3/2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei ia plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate aferente lunii ianuarie 2016, precum și a perioadei august-octombrie 2016 și compensarea în bani a zilelor de concediu de odihnă cuvenit și neefectuat aferent anului 2036, precum și obligarea pârâtei îa plata sumelor actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data plații efective a sumelor datorate; la plata orelor suplimentare lucrate și neachitate, a orelor lucrate în repausul săptămânal, actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecăreia și până la data plații efective a sumelor datorate, conform lit. j) pct. 3 din C.I.M., art. 123 alin. (2) și art. 138 alin. (2) din C. muncii; la plata indemnizației de delegare (a diurnei) cuvenite și neachitate aferentă perioadei martie-octombrie 2016, în baza art. 44 alin. (2) din C. muncii; la plata daunelor-interese, de la data scadenței fiecăreia și până la data plații efective a sumelor datorate, în baza art. 166 alin. (4) din C. muncii, cu titlu de despăgubiri corespunzătoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutărti de către pârâtă a obligațiilor contractuale de plata a salariului, respectiv să fie obligată la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești; la plata contribuțiilor sociale obligatorii, raportat la salariu! brut de încadrare pentru perioada restantă, cu precădere contribuțiile la fondul de pensii și asigurări de sănătate; la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei, respectiv onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 și următoarele din C. proc. civ., art. 194 din C. proc. civ., art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 alin. (3) lit. c) din C. muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, art. 1530 și următoarele din C. civ.

Pârâta S.C. D. S.R.L a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1176 din 21 februarie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a disjuns cererile formulate de reclamanții B. și C. și a dispus formarea a două dosare, în cadrul cărora a acordat termen la 21 martie 2017, a admis excepția necompetentei teritoriale în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a se pronunța astfel, în ceea ce privește disjungerea cererilor formulate de reclamanții B. și C., Tribunalul București a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 59 din C. proc. civ., potrivit cărora:"mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Având în vedere că fiecare reclamant a încheiat cu societatea pârâtă câte un contract individual de muncă distinct, iar drepturile și obligațiile acestora nu au aceeași cauză, iar între ele nu există o strânsă legătură, Tribunalul a disjuns cererile formulate de reclamanții B. și C. și a dispus formarea a două dosare, în cadrul cărora a acordat termen la 21 martie 2017.

Referitor la necompetența teritorială a Tribunalului București în ceea ce privește cererea formulată de reclamantul A., această instanță a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după caz, sediul, iar art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social stabilește că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locui de muncă reclamantul.

Față de dispozițiile legale sus menționate și având în vedere că reclamantul domiciliază în comuna Drăgănești, județul Galați, iar locul de muncă al acestuia nu mai este la societatea pârâtă, Tribunalul București a admis excepția de necorapetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Galați.

Tribunalul Galați, secția I civilă, învestit prin declinare de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 751 din 28 iunie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale și, constatând ivit conflict negativ de competență, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", respectiv Tribunalul București.

Potrivit normei de competență teritorială prevăzută de art. 269 alin. (2) din C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competența alternativă a tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Pe de altă parte, tribunalul a mai reținut că art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Art. 216 din același act normativ stipulează că:

"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedură civilă".

Astfel, această instanță a constatat că, potrivit art. 116 din C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Tribunalul Galați a apreciat că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, petentul a optat pentru Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În consecință, față de considerentele mai sus redate, în temeiul art. 130 alin. (2) și art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Tribunalul Galați a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte, reține că, în cauza, competența soluționării pricinii revine Tribunalului București, în considerarea dispozițiilor legale și a argumentelor ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.R.L. ia plata unor drepturi bănești derivate dintr-un raport de muncă.

Această cerere se circumscrie, din perspectiva naturii cererii, unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat.

În acest sens, Înalta Curte reține că, întrucât prin cererea dedusă judecății reclamantul tinde la dobândirea unor drepturi bănești rezultate dintr-un contract de muncă, devin incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului sa-și exercite un drept de opțiune, însă numai în ceea ce privește tribunalele în a căror circumscripție se află domiciliul ori, după caz, locul de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social are următorul conținut:

"cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceste dispoziții sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care prevăd că cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Așadar, în raport de obiectul cerererii de chemare în judecată și de data formulării acțiunii, respectiv 9 noiembrie 2016, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Înalta Curte constată că, potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, aflată la filele 3-17 din dosarul Tribunalului București, din contractul individual de muncă și actul adițional de la filele 24 - 26, 27 din același dosar, precum și din întâmpinarea formulată de pârâtă de la filele 48 -51 din dosarul aceleiași instanțe, reclamantul A. are domiciliul în satul Drăgănești, comuna Drăgănești, județul Galați, iar, conform acelorași înscrisuri, acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul S.C. D. S.R.L., cu sediul social în municipiul București, B-dul Basarabia.

În consecință, cum reclamantul, deși are domiciliul în județul Galați, acesta a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la Tribunalul București, în a cărui circumscripție a avut locul de muncă în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.