ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1368/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând să se pronunțe o sentință în baza căreia să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 7.140 RON, ce reprezintă drepturi salariale restante aferente perioadei sept. 2014 - feb. 2015 și concediu de odihnă, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânzi legale, ambele calculate de la scadența lunară a drepturilor salariale restante până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat art. 40, art. 159, art. 166, art. 168, art. 171, art. 266, art. 269 și art. 272 Codul muncii, art. 208-210 din Legea nr. 62/2011.

Prin sentința civilă nr. 769/LM/2016 pronunțată la 10 noiembrie 2016 de Tribunalul Bihor, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și în consecință s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, reținându-se că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența aparține instanței de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului, domiciliu care în speță, așa cum rezultă din cartea de identitate este în București, str. x.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017.

Prin notele de ședință înregistrate la dosar la data de 19 mai 2017, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București în soluționarea acestei cauze, apreciindu-se că această competență aparține Tribunalului Bihor având în vedere că domiciliul reclamantului în sensul art. 210 din Legea nr. 62/2011 este locuința statornică a acestuia, și nu strict adresa menționată în actul de identitate.

Prin sentința civilă nr. 5583 din 24 august 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, reținându-se în esență, că din coroborarea mențiunilor din cererea de înaintare a înscrisurilor înregistrată la dosar la data de 09 august 2017, cu cele din adeverința nr. x/30.06.2017 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, rezultă că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 16.03.2016, reclamantul avea locul de muncă pe raza teritorială a județului Bihor, iar din contractul de închiriere nr. x/14 oct. 2015, rezultă că reclamantul locuia în Oradea, ceea ce înseamnă că sesizarea de către reclamant a Tribunalului Bihor, prin cererea de chemare în judecată, atrage competența teritorială a acelei instanțe prin raportare la locul de muncă și al adresei unde locuia efectiv la data introducerii cererii de chemare în judecată, adresă care era, în fapt, reședința reclamantului, independent de faptul că din cartea de identitate rezultă că reședința stabilită în Oradea a fost înscrisă la data de 14.06.2016.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicată, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Așadar, competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată de legiuitor prin dispoziții imperative de la care părțile nu pot deroga.

Cum în speță, din examinarea actelor dosarului rezultă că la data formulării cererii de chemare în judecată, 16.03.2016, reclamantul avea locuința efectivă în mun. Oradea și locul de muncă pe raza teritorială a jud. Bihor, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bihor.

Totodată, instanța supremă reține că pentru cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care are exclusiv dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, iar, în speță, reclamantul și-a exprimat opțiunea prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bihor, instanță legal învestită, competentă absolut să soluționeze cauza.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2017.