ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2016

Decizia nr. 2356/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/121/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și chematul în garanție Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata diferenței de salariu, reprezentând procentul cuvenit 8,33% pentru acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu care ar urma să fie plătită, începând cu 15 ianuarie 2013 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, obligarea chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății sumelor solicitate precum și obligarea pârâților ta plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ia actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale, de la data scadenței 15 ianuarie 2013 până la data plății efective. Prin încheierea din data de 26 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, constatând că între Dosarul nr. x/121/2016 și Dosarul nr. x/121/2016 există identitate de părți, obiect și cauză, a admis excepția litispendenței, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a dispus atașarea Dosarului nr. x/121/2016 Ia Dosarul nr. x/121/2016.

Prin încheierea din data de 8 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, în baza art. 99 alin. (1) teza finală și art. 132 C. proc. civ., a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul N., în vederea declinării cauzei. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința. În speță, domiciliul reclamantului este în municipiul Constanța, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Cererea formulată de reclamantul N., disjunsă din Dosarul nr. x/121/2016, a fost înregistrată sub numărul de dosar x/121/2016. Prin sentința civilă nr. 942 din 8 iulie 2016, Tribunalului Galați, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția civilă, cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galați a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, împrejurarea că, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, domiciliul reclamantului este în municipiul Constanța, precum și faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 2730 din 3 noiembrie 2016, Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Constanța și Tribunalul Galați și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia, dispunând, totodată, suspendarea cauzei. Pentru a adopta această soluție, Tribunalul Constanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în principal, obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, astfel că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă.

Această instanța a reținut ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 269 C. muncii, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 59 și art 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., din interpretarea cărora rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia - de regulă sediul angajatorului), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. De asemenea, instanța a. reținut că, în cauza de față, deși domiciliul reclamantului este situat în municipiul Constanța, iar acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., sunt incidente dispozițiile privind coparticiparea procesuală activă. Având în vedere că drepturile reclamanților care au învestit inițial Tribunalul Galați au aceeași cauză (plata unor drepturi salariale solicitate în baza unor dispoziții legale), precum și faptul că, raportat la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., aceștia au ales să sesizeze Tribunalul Galați, operează prorogarea legală de competență în favoarea reclamantului N., astfel încât Tribunalul Galați este competent din acest punct de vedere. Reclamantul N., prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Galați, a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, pentru considerentele ce succed: În conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Ele prevăd că „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței Ia care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Conform dispoziților art. 127 alin. (3) C. proc. civ. aceste prevederi se aplică, în mod corespunzător, și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT; conform alin. (3) al aceluiași text legal corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii. Art. 3 alin. (4) din Legea nr. 567/2004 prevede că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.

În cauza, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul N. aparține categoriei de personal conex din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Constanța. În vederea soluționării prezentului dosar, prin grija compartimentului arhivă, s-a procedat la verificarea în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date - domiciliului reclamantului N., având în vedere că acesta a indicat în cererea de chemare în judecată un domiciliu procesual ales. Din verificările efectuate în bazele electronice de date a rezultat faptul că reclamantul N. are domiciliul în municipiul Constanța, jud. Constanța, astfel cum reiese din nota și referatul aflate la dosar.

Conflictul negativ de competență a fost generat de situația particulară a reclamantului N. care face parte din categoria personalului conex, reclamant care are atât domiciliul cât și locul de muncă în municipiul Constanța, situație în care competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, aparține Tribunalului Constanța, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2010 privind dialogul social. Totodată, Înalta Curte constată că dispozițiile legale referitoare la coparticiparea procesuală, prevăzute de art. 59 C. proc. civ., nu sunt aplicabile, deoarece în prezenta cauză, prin încheierea din data de 8 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, Tribunalul Galați, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii formulată de reclamantul N., măsură administrativă ce nu poate fi cenzurată cu prilejul soluționării conflictului de competență.

Drept urmare, față de considerentele ce preced și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.