ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2356/2016

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului

Galați, la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/121/2016, reclamanții A.,

B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța și chematul în garanție Statul

Român - Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la plata

diferenței de salariu, reprezentând procentul cuvenit 8,33% pentru

acoperirea diminuării de 25% calculat la salariul aferent lunii noiembrie

2012, diferență de salariu care ar urma să fie

plătită, începând cu 15 ianuarie 2013 și în continuare,

proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant, obligarea

chematului în garanție la alocarea fondurilor necesare plății

sumelor solicitate precum și obligarea pârâților ta plata

cheltuielilor de judecată.

De asemenea,

reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ia actualizarea sumelor

cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale, de la data

scadenței 15 ianuarie 2013 până la data plății efective.

Prin

încheierea din data de 26 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016,

Tribunalul Galați, secția I civilă, constatând că între Dosarul

nr. x/121/2016 și Dosarul nr. x/121/2016 există identitate de

părți, obiect și cauză, a admis excepția

litispendenței, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a

dispus atașarea Dosarului nr. x/121/2016 Ia Dosarul nr. x/121/2016.

Prin

încheierea din data de 8 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016,

Tribunalul Galați, secția I civilă, în baza art. 99 alin. (1)

teza finală și art. 132 C. proc. civ., a dispus disjungerea cererii

formulată de reclamantul N., în vederea declinării cauzei.

Pentru a

pronunța această încheiere, instanța a avut în vedere că

potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, judecarea

conflictelor de muncă este de competența instanțelor

judecătorești stabilite potrivit legii, iar cererile referitoare la

cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente

în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința.

În

speță, domiciliul reclamantului este în municipiul Constanța,

astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată.

Cererea

formulată de reclamantul N., disjunsă din Dosarul nr. x/121/2016, a

fost înregistrată sub numărul de dosar x/121/2016.

Prin

sentința civilă nr. 942 din 8 iulie 2016, Tribunalului Galați, secția

I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Constanța, secția civilă, cauze privind conflictele de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul Galați a reținut incidența

dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, împrejurarea că, astfel

cum rezultă din cererea de chemare în judecată, domiciliul

reclamantului este în municipiul Constanța, precum și faptul că

în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C.

proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 2730 din 3 noiembrie 2016, Tribunalul

Constanța, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, a constatat ivit conflictul

negativ de competență între Tribunalul Constanța și

Tribunalul Galați și a înaintat dosarul Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia,

dispunând, totodată, suspendarea cauzei.

Pentru a

adopta această soluție, Tribunalul Constanța a reținut

că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în

principal, obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale, astfel

că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile legii speciale

referitoare la conflicte de muncă.

Această

instanța a reținut ca fiind incidente în cauză dispozițiile

art. 269 C. muncii, art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011, art. 59

și art 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., din interpretarea

cărora rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată

având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este

una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul

reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia - de regulă

sediul angajatorului), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe

instanțe deopotrivă competente.

De asemenea,

instanța a. reținut că, în cauza de față, deși

domiciliul reclamantului este situat în municipiul Constanța, iar acestuia

nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., sunt

incidente dispozițiile privind coparticiparea procesuală activă.

Având în vedere că drepturile reclamanților care au învestit

inițial Tribunalul Galați au aceeași cauză (plata unor

drepturi salariale solicitate în baza unor dispoziții legale), precum

și faptul că, raportat la dispozițiile art. 127 alin. (1) C.

proc. civ., aceștia au ales să sesizeze Tribunalul Galați,

operează prorogarea legală de competență în favoarea

reclamantului N., astfel încât Tribunalul Galați este competent din acest

punct de vedere. Reclamantul N., prin depunerea cererii de chemare în

judecată la Tribunalul Galați, a învestit în mod legal această

instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea

acesteia.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, legal învestită, în baza art. 133 pct.

2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluționarea

conflictului negativ de competență ivit între cele două

instanțe, va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța, pentru considerentele ce succed:

În

conformitate cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind

dialogul social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor

individuale de muncă se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își

are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Dispozițiile

art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reglementează situația

particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în

calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a

înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei,

din pricina calității părții. Ele prevăd că „dacă

un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența

instanței Ia care își desfășoară activitatea, va

sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad

aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află

instanța la care își desfășoară activitatea”.

Conform

dispoziților art. 127 alin. (3) C. proc. civ. aceste prevederi se

aplică, în mod corespunzător, și în cazul procurorilor,

asistenților judiciari și grefierilor.

Potrivit art.

3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de

specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe

lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri

documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și

specialiști IT; conform alin. (3) al aceluiași text legal corpul

grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și

grefieri cu studii medii.

Art. 3 alin.

(4) din Legea nr. 567/2004 prevede că sunt conexe personalului auxiliar de

specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și

șofer.

În cauza,

astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul N.

aparține categoriei de personal conex din cadrul Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism, Serviciul Teritorial Constanța.

În vederea

soluționării prezentului dosar, prin grija compartimentului

arhivă, s-a procedat la verificarea în baza de date a Direcției

pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date -

domiciliului reclamantului N., având în vedere că acesta a indicat în

cererea de chemare în judecată un domiciliu procesual ales.

Din

verificările efectuate în bazele electronice de date a rezultat faptul

că reclamantul N. are domiciliul în municipiul Constanța, jud.

Constanța, astfel cum reiese din nota și referatul aflate la dosar.

Conflictul

negativ de competență a fost generat de situația

particulară a reclamantului N. care face parte din categoria personalului

conex, reclamant care are atât domiciliul cât și locul de muncă în

municipiul Constanța, situație în care competența de

soluționare a cererii de chemare în judecată, aparține

Tribunalului Constanța, în aplicarea art. 210 din Legea nr. 62/2010

privind dialogul social.

Totodată,

Înalta Curte constată că dispozițiile legale referitoare la

coparticiparea procesuală, prevăzute de art. 59 C. proc. civ., nu

sunt aplicabile, deoarece în prezenta cauză, prin încheierea din data de 8

iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, Tribunalul Galați,

secția I civilă, a dispus disjungerea cererii formulată de

reclamantul N., măsură administrativă ce nu poate fi

cenzurată cu prilejul soluționării conflictului de

competență.

Drept urmare,

față de considerentele ce preced și de dispozițiile legale evocate,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Constanța.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.