ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1791/2016

Decizia nr. 1791/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/105/2015, la

data de 30 iulie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J.,

K., L. și M.

au

solicitat, în temeiul Legii nr. 330/2009 și al Legii nr. 284/2010, în contradictoriu

cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, obligarea pârâților la

reîncadrarea personalului conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 privind

salarizarea unitară

a personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01 august 2012

și la stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariate lunare;

obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București să reîncadreze personalul,

conform dispozițiilor Legii nr. 284/2010 începând cu data de 01 august 2012,

să le stabilească acestora corect modul de calcul privind drepturile salariate

lunare ia care au dreptul, și în acest sens să le plătească

reclamanților diferențele salariate aferente perioadei, începând cu data

de 01 august 2012 și până la data pronunțării sentinței,

precum și în continuare, sume care vor fi reactualizate în raport de indicele

de inflație aplicat de la data de 01 august 2012 și până la data

plății efective, precum și a dobânzii legate aferente acestor drepturi

începând cu data scadenței și până Ia data efectivă a plății;

obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție să emită în favoarea reclamanților

grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare în care să fie incluse

unele sporuri în mod corespunzător cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 284/2010, având în vedere că la acest moment pentru calculul salariului

de încadrare sunt folosite O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 10/2008, Legea nr. 330/2009,

legi abrogate în prezent creându-se astfel confuzii între vechimea în muncă,

vechimea în specialitate (sporul de fidelitate) și sporurile care au fost incluse

în salariu, iar sporul de risc (25%) și confidențialitate (5%) se aplică

în mod diferențiat și incorect calculat pentru fiecare salariat în parte;

obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție să asigure sumele necesare acordării

drepturilor salariate în favoarea reclamanților.

Prin sentința nr. 1801 din

10 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/105/2015, Tribunalul Prahova,

secția I civilă,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând că, prin decizia în interesul legii nr. 7 din 16 mai 2016 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. s-a statuat că

sintagma „instanța la care își desfășoară activitatea”

din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv,

în sensul de instanță la care judecătorul își desfășoară

efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe

asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Cum reclamanții au calitatea

de procurori în cadrul parchetelor din București (Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel, Tribunalul București, judecătoriile sectoarelor 1, 2 și

6, Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.) față

de dispozițiile anterior menționate, competența de soluționare

a cauzei aparține Tribunalului București.

Prin sentința nr. 7693 din

6 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/3/2016 Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și

a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul București a reținut că la primul termen de judecată

din data de 13 mai 2016, Tribunalul Prahova a respins excepția neeompetenței

teritoriale invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism prin întâmpinare, raportat la

funcțiile deținute de reclamanți și unitățile unde

aceștia își desfășoară activitatea, apreciind că Tribunalul

Prahova este competent teritorial să soluționeze prezenta cauză.

La următorul termen de judecată,

instanța a invocat excepția neeompetenței teritoriale a Tribunalului

Prahova și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

În condițiile în care la primul

termen de judecată Tribunalul Prahova a respins excepția necompetenței

teritoriale a acestuia și a apreciat că este instanță competentă,

pronunțând o încheiere interlocutorie, nu mai putea reveni asupra soluției

date în privința instanței competente, astfel că a devenit instanță

competentă, chiar dacă ulterior a fost pronunțată decizia

nr. 7 din 16 mai 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.

(1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 131 alin. (1) noul

C. proc. civ. „La primul termen de judecată la care părțile sunt

legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din

oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța

sesizată este competentă general, material și teritorial să

judece pricina, consemnând, în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile

de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea

are caracter interlocutoriu”.

Alin. (2) al aceluiași articol

statuează că „în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea

competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul

va pune această chestiune în discuția părților și va acorda

un singur termen în acest scop”.

În cauză, prin încheierea

de ședință din 13 mai 2016, Tribunalul Prahova, fără a

considera că sunt necesare lămuriri ori probe în eeea ce privește

competența potrivit art. 131 alin. (2) noul C. proc. civ. precitat, a procedat

la verificarea propriei competențe potrivit alin. (1) al aceluiași articol,

concluzionând că este instanța competentă general, material și

teritorial să soluționeze cauza.

Cum dispozițiile art. 131

alin. (1) noul C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care

instanța de judecată consemnează rezultatul verificării și

stabilirii propriei competențe are caracter interlocutoriu, rezultă că

asupra celor reținute prin încheierea de ședință din 13 mai

2016 Tribunalul Prahova nu mai putea reveni, aplicând, cu efect retroactiv, o decizie

pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Caracterul interlocutoriu este

definit de dispozițiile art. 235 noul C. proc. civ. potrivit cărora „Instanța

nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu,

ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care,

fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează

excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.”

și semnifică faptul că ceea ce s-a statuat printr-o asemenea încheiere

nu mai poate fi schimbat.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 octombrie 2016.