Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2016

HOTĂRÂRE
17.11.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2259/2016 Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub Dosar nr. x/90/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, P. - consilier juridic asimilat magistraților, R., S., Ș., T., Ț., Q., V., W., X., Y - personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Z., AA., BB., personal conex în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, CC., DD., EE., FF., GG. funcționari publici în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, HH.

(din 01 aprilie 2014), II., personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împotriva pârâților; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat ca prin hotărârea ce se pronunță să se dispună: - obligarea acestora la plata diferenței de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33 %) pentru acoperirea diminuării de 25 % calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2012, diferență de salariu ce va fi plătită începând cu 1 decembrie 2012 și în continuare, proporțional cu perioada lucrată de fiecare reclamant în cadrul fiecărui pârât; obligarea pârâților la actualizarea sumelor cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale de la data scadenței, 1 decembrie 2012, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 527/2016 a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vâlcea în soluționarea cauzei, excepție invocată din oficiu și pe cale de consecință a fost declinată competența de soluționare a acțiunii civile de față în favoarea Tribunalului Alba. Prin sentința civilă nr. 1717 din 28 septembrie 2016, Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și în consecință: a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de către reclamanți în favoarea Tribunalului Timiș, și constatând ivit conflictul negativ de competență a suspendat judecata cauzei și a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Contrar celor stabilite de către Tribunalul Alba, secția I civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constată că, față de succesiunea declinărilor de competență -Tribunalul Vâlcea, Tribunalul Alba și Tribunalul Timiș nu s-a produs o întrerupere a cursului judecății de natură să justifice intervenția instanței superioare comune instanțelor „aflate în conflict". Astfel, câtă vreme instanța căreia i s-a trimis dosarul în urma declinării de competență nu a declinat la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, ci a dispus declinarea către o altă instanță, nu există conflict de competență. Pentru considerentele arătate, în cauză nu sunt verificate dispozițiile art. 133 C. proc.

civ., motiv pentru care se va trimite cauza spre soluționare instanței în favoarea căreia s-a făcut ultima declinare succesivă.

D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Trimite cauza la Tribunalul Timiș. Definitivă. Pronunțată in ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1791/2016
Decizia nr. 1791/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, sub nr. x/105/2015, la data de 30 iulie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K
ÎCCJ 2016-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2356/2016
Decizia nr. 2356/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/121/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1689/2017
SS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF. și GGGGG., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor M
ÎCCJ 2018-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 444/2018
fășoară activitatea. Tribunalul Mureș a reținut, totodată, că, reclamanții fiind salariați ai unei instituții de pe raza teritorială a Tribunalului Neamț, această instanță este competentă să soluționeze acțiunea, în temeiul art. 210 din Leg
ÎCCJ 2025-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2025
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă