ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1269/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal, la 30 septembrie 2024, sub nr. x/2024, reclamantele A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au solicitat: 1. recunoașterea și acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 1 august 2016, la zi și pentru viitor, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională - Legea nr. 153/2017; 2. plata diferenței drepturilor salariale lunare corespunzătoare acestei valori, aferentă intervalului indicat, conform prevederilor legale invocate la pct. 1; 3. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.531, art. 1.535 C. civ., art. 95, art. 127 alin. (1) și (3), art. 194 C. proc. civ., Legea nr. 153/2017, ale art. 166 din Codul muncii și decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.
Prin sentința nr. 16 din 15 ianuarie 2025, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În considerentele hotărârii, s-a reținut că, raportat la calitatea reclamantelor de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, al căror domiciliu nu este indicat în cererea de chemare în judecată, instanța competentă teritorial se determină conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nefiind incidente prevederile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., întrucât nicio instanță nu are calitate de pârâtă în cauză, ci mai multe unități de parchet.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, iar prin sentința civilă nr. 999/2025 din 19 mai 2025, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâți prin întâmpinare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.
În motivarea soluției, instanța de conflict a reținut că reclamantele au calitatea de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, situație în care devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 7/2016 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, Tribunalului Teleorman revenindu-i competența să soluționeze cauza, având în vedere alegerea efectuată de autoarele acțiunii introductive, în limitele conferite de lege.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 9 iulie 2025.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:
În cauză, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal a fost învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele care activează în calitate de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, acțiunea având ca obiect acordarea drepturilor salariale, împrejurare care impune verificarea incidenței vreuneia dintre normele prevăzute de art. 127 C. proc. civ.
Conform alin. (1) al art. 127 C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.
Dispozițiile legale evocate anterior au făcut obiectul mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a pronunțat decizia nr. 7/2016 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 461 din 22 iunie 2016, stabilind că "art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești."
Înalta Curte constată că litigiul pendinte este asimilat conflictelor de muncă supuse dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care partajează competența de soluționare a unor astfel de cauze între tribunalele în a căror circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, astfel că, potrivit acestei text legal, competența teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță ar reveni Tribunalului Vâlcea.
Însă, raportat la calitatea reclamantelor de grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, instanța supremă constată că sunt îndeplinite cerințele pentru stabilirea competenței în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., deoarece acestea își desfășoară activitatea la parchetul de pe lângă instanța de competența căreia este pricina dedusă judecății.
Astfel, întrucât Tribunalul Teleorman se află în circumscripția Curții de Apel București, învecinată cu Curtea de Apel Pitești în a cărei rază teritorială se găsește Tribunalul Vâlcea, pe lângă care funcționează unitatea de parchet în cadrul căreia reclamantele activează în calitate de grefier, Înalta Curte constată că sesizarea primei instanțe s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., opțiunea reclamantelor consolidând, în mod definitiv, competența teritorială a instanței inițial învestite.
În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.