ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 15.02.2024, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții la recunoașterea și acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamanților a unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016 la zi și pentru viitor, majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, și la plata diferenței drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referința sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016 la zi și pentru viitor, la care să se aplice o majorare de 25% raportat la prevederile art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională a Legii nr. 153/2017, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligației de plata a acestor diferențe de drepturi salariale, de la scadența sumelor cuvenite până la plata lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1484/11.07.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul promovat de reclamanți, în calitate de personal auxiliar și conex la Judecătoria Turnu Măgurele, are natura unui conflict de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 din Codul muncii, care stabilesc competența instanței de domiciliul sau reședința reclamantului, nu și cele ale art. 127 C. proc. civ., întrucât titularii acțiunii nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza.

Astfel învestit, Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 778/04.12.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. - față de calitatea de pârât a Tribunalului Teleorman, instanță legal competentă, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, să judece cauza, prin prisma locului de muncă al reclamanților - precum și faptul că titularii demersului judiciar și-au exercitata dreptul de opțiune reglementat de acest text legal, alegând Tribunalul Dâmbovița, ca instanță de același grad aflată circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, în a cărei circumscripție se află tribunalul competent potrivit legii.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ., stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

Reclamanții, în calitate de personal auxiliar și conex la Judecătoria Turnu Măgurele, au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, Tribunalul Teleorman și Curtea de Apel București deținând calitatea de pârâți.

Potrivit art. 127 C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

1

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte reține că, deși o parte din reclamanții au calitatea prevăzută de art. 127 alin. (3) C. proc. civ. - iar cererea a fost formulată în condițiile art. 59 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 269 alin. (3) din Codul muncii privind coparticiparea procesuală - nu este incidentă ipoteza reglementată de alin. (1) al aceluiași articol, întrucât acțiunea nu este în competența instanței unde își desfășoară activitatea și nu există o instanță inferioară acesteia, ci a instanței superioare celei la care se află locul lor de muncă, respectiv Tribunalul Teleorman.

Însă, cât timp Tribunalul Teleorman are calitate de pârât, sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

) C. proc. civ., în temeiul cărora reclamanții pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei rază se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Această normă legală reglementează un drept de opțiune al reclamanților, care au posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată fie la instanța competentă potrivit legii, fie la o altă instanță, de același grad, din raza unei curți de apel învecinate.

Întrucât titularii demersului judiciar și-au manifestat opțiunea de a învesti Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel București, în raza căreia se află Tribunalul Teleorman, care ar fi fost competent să judece conform normelor de dreptul muncii, rezultă că instanța sesizată a devenit competentă teritorial să soluționeze litigiul.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care poate alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar odată ce a fost exercitat dreptul de opțiune, competența instanței alese, consolidându-se, se definitivează.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2025.