ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1343/2025

HOTĂRÂRE

24.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1343/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă la 21.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea și acordarea în întinderea drepturilor salariale cuvenite a unei valori de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016, până la 20.12.2021 (pentru A.), respectiv 01.01.2019 (pentru B.), majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, raportate la aplicarea prevederilor art. 12 din Secțiunea 1 - Dispoziții comune din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție, Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constiuțională - Legea nr. 153/2017, plata diferenței drepturilor salariale lunare corespunzătoare unei valori de referință sectorială de 605,225 RON, neplafonată, începând cu 01.08.2016, până la 21.12.2021, respectiv 01.01.2019, la care să se aplice o majorare de 25%, raportate la aplicarea prevederilor enunțate, actualizarea sumelor cu indicele de inflație și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1442/09.12.2024, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, față de dispozițiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ., a reținut că norma instituie o competență de ordine publică, aplicabilă numai cererilor formulate de către judecătorii, procurorii, asistenții judiciari și grefierii care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece respectiva cerere sau la instanța ierarhic superioară care soluționează calea de atac împotriva hotărârii pronunțate la fond.

Cum, în speță, reclamantele sunt foști grefieri, pensionari, a conchis că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și, întrucât au domiciliul în orașul Făurei, județul Brăila, a statuat că revine Tribunalului Brăila competența în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 413/04.06.2025, Tribunalul Brăila a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În considerentele acestei sentințe civile, prin raportare la dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

), raportat la art. 116 C. proc. civ., s-a reținut că Tribunalul Brăila are calitate de pârât, iar reclamantele au sesizat Tribunalul Prahova ca instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Tribunalul Brăila.

Întrucât prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie o regulă esențială în materie de competență teritorială alternativă, iar alegerea între instanțele competente este discreționară, neputând fi cenzurată de către pârât sau instanță, a concluzionat că, prin înregistrarea acțiunii pe rolul Tribunalului Prahova, instanța sesizată de reclamante a devenit competentă în mod definitiv să judece cererea cu care a fost sesizată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Prahova competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamantele A., grefier în cadrul Judecătoriei Făurei (județul Brăila) până la 21.12.2021 și B., grefier în cadrul Judecătoriei Făurei (județul Brăila) până la 01.01.2019, când au fost eliberate din funcție ca urmare a pensionării, au învestit Tribunalul Prahova cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Tribunalul Brăila și Curtea de Apel Galați.

Prin urmare, la data introducerii acțiunii, reclamantele erau grefieri pensionari.

Așadar, având în vedere că, în speță, reclamantele au domiciliul în orașul Făurei, județul Brăila, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, potrivit art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii (forma în vigoare la data sesizării instanței, 21.02.2024), raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalului în a cărui circumscripție reclamantele își au domiciliul, respectiv Tribunalului Brăila.

Însă, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ.:

"dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiași articol, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Prin urmare, având în vedere că, la momentul introducerii acțiunii, reclamantele nu se aflau în ipoteza prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., adică nu își desfășurau activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la instanța superioară acesteia, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte însă, întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Brăila), în speță, sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., care reglementează un drept de opțiune al părții reclamante, care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată (art. 127 alin. (2

) teza a II-a C. proc. civ.), fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

În speță, reclamantele au învestit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Prahova, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, curte de apel învecinată cu Curtea de Apel Galați de care aparține Tribunalul Brăila (instanța care ar fi fost competentă să judece litigiul).

Așa fiind, instanța supremă constată că reclamantele și-au manifestat opțiunea, în condițiile și potrivit dreptului conferit de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ. reglementează o competență facultativă iar dreptul de opțiune aparține în mod exclusiv părții reclamante, înseamnă că, odată ce reclamantele și-au manifestat opțiunea de a introduce acțiunea la Tribunalul Prahova, această instanță a devenit competentă teritorial să soluționeze pricina, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune.

În consecință, instanța supremă constată că reclamantele și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.