ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 564/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 564/2018
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.
x/62/2016 pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, la data
18 ianuarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor
art. 38, 39,
57, 80 alin. (1) și (2), art. 253, 266 și urm. C. muncii,
în
contradictoriu cu intimata B. - C. Brașov, constatarea nulității
art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01 octombrie 2014 la contractul
individual de muncă din 01 martie 2013; anularea Deciziei nr. 11 din 21
decembrie 2015 de desfacere a contractului de muncă; repunerea
părților în situația anterioară prin reîncadrarea sa pe
postul deținut; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale
cu salariile indexate, majorate, reactualizate și cu celelalte drepturi de
care ar fi trebuit să beneficieze începând cu data concedierii nelegale
și până la data reintegrării efective; obligarea intimatei la plata
orelor suplimentare de la 8 ore la 16 ore convenționale pe
săptămână pentru perioada 2013-2015, a sporurilor neacordate
potrivit legii și a daunelor morale în sumă de 15.000 euro.
Prin
sentința nr. 687/MAS din 19 aprilie 2017 Tribunalul Brașov,
secția I civilă, a luat act de renunțarea reclamantei la
judecata petitelor privind obligarea pârâtei B. - C. Brașov la plata
retroactivă a orelor suplimentare, de la 8 ore la 16 ore
convenționale pe săptămână pentru perioada 2013-2015, a
sporurilor neacordate potrivit legii și a orelor lucrate în zilele de
sâmbătă și sărbători legale; a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., și a respins
acțiunea în contradictoriu cu această parte; a respins excepția
inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicita
constatarea nulității art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01
octombrie 2014 la contractul individual de muncă, excepția
tardivității formulării acestui petit; a respins excepția
lipsei calității de reprezentant a numitului E., pentru pârâta B. - C.
Brașov, invocată de către reclamantă; a admis în parte
acțiunea împotriva pârâtei B. - C. Brașov; a anulat Decizia nr. 11
din 21 decembrie 2015 emisă de pârâta B. - C. Brașov; a dispus
repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei
prin reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior; a obligat pârâta
la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate,
reactualizate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat
reclamanta, începând cu data concedierii până la data reîncadrării
efective; a respins restul pretențiilor; a obligat reclamanta la plata
cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.020 lei către pârâta; a
obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale, în
cuantum de 2.500 lei către reclamantă; a compensat cheltuielile de
judecată urmând ca în final reclamanta să plătească pârâtei
suma de 3.520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr.
1449/Ap din 25 septembrie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția civilă,
a admis apelul pârâtei B. - D. Brașov - C. împotriva hotărârii mai
sus menționate; a schimbat în parte sentința; a respins capetele de
cerere privind anularea Deciziei nr. 11 din 21 decembrie 2015 emisă de B.
- C., repunerea părților în situația anterioară precum
și plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și
reactualizate și cu celelalte drepturi la care ar fi beneficiat începând
cu data concedierii până la data reîncadrării efective; a obligat
reclamanta A. să plătească pârâtei B. - D. Brașov - C. suma
de 3.010 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în
primă instanță; a păstrat celelalte dispoziții ale
sentinței; a respins apelul reclamantei împotriva aceleiași
sentințe; a obligat reclamanta A. să plătească pârâtei B. -
D. Brașov - C. suma de 2.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
parțiale în apel.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.
(1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. reclamanta A.
Prin memoriul
de recurs, reclamanta a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.
(1), (2) și (4) din Legea nr. 47/1992, excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a
C. proc. civ., despre care a arătat că, prin excluderea căii
extraordinare de atac a recursului în ceea ce privește litigiile de
muncă, textul legal menționat încalcă dispozițiile art. 11 alin.
(1) și (2), art. 16, art. 20, art. 21 alin. (1)-(3), art. 31 alin. (1)
și (2), art. 53 alin. (1) și (2) teza I și teza a II-a
formularea finală, art. 148 alin. (2) din Constituția României, art. 6
parag. 1 teza I, art. 13, art. 14, art. 17, art. 18 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, art. 8, art. 10 teza I, art. 30 din
Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin îngrădirea accesului la
justiție.
De asemenea,
recurenta-reclamantă a făcut ample referiri de ordin general la
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia
drepturilor procesuale fundamentale, cu trimitere la principiile liberului acces
la justiție și la dreptul la un proces echitabil.
În cadrul
susținerii excepției de neconstituționalitate,
recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea judecății cauzei în
temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea
excepției.
În motivarea
recursului, reclamanta a arătat, în esență, că în mod
nelegal instanța de apel a apreciat că petitul având ca obiect
anularea deciziei de concediere este subsidiar celui având ca obiect anularea
clauzei cuprinse în art. 10 pct. 5 din actul adițional din 01 octombrie 2014
la contractul individual de muncă din 20 februarie 2013 și că în
mod greșit a fost respinsă cererea de anulare a deciziei de
concediere, câtă vreme din actele depuse în probațiune a rezultat
că desființarea postului este nereală, neserioasă și
fictivă.
Recurenta-reclamantă
a mai arătat că apelul său a vizat cheltuielile de
judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a
Universității București, excepția nulității
absolute a Deciziei nr. 11 din 21 decembrie 2015 emisă de pârâta B. - C.
Brașov, respingerea primului capăt de cerere, calea de atac fiind
întemeiată și pe deplin justificată.
Referitor la
excepțiile procesuale invocate pe parcursul judecării cauzei,
recurenta-reclamantă a arătat că este nemulțumită de
modul în care au fost soluționate, nemulțumiri ce subzistă
și în recurs, urmând a fi avute în vedere de către instanța de
control judiciar, astfel cum au fost formulate în ciclurile procesuale
anterioare.
Înalta Curte,
înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 9 ianuarie 2018, la
întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului.
Completul de
filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493
alin. 3 C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată,
comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.
proc. civ.
Raportul de
admisibilitate a fost comunicat părților la data de 17 ianuarie 2018,
termenul pentru formularea punctelor de vedere la raport urmând a expira la 29
ianuarie 2018.
La data de 25
ianuarie 2018, în termen legal, intimata-pârâtă Universitatea
Creștină „Dimitrie Cantemir” a formulat punct de vedere la raportul
de admisibilitate prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil,
calea de atac fiind declarată împotriva unei hotărâri definitive
care, potrivit legii, nu este susceptibilă de recurs.
Referitor la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin.
(2) teza a III-a C. proc. civ., arată că aceasta este
inadmisibilă, întrucât aceste prevederi nu sunt în vigoare, aplicarea lor
fiind prorogată până la 01 ianuarie 2019.
Analizând
cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Dispozițiile
art. 483 alin. (2) C. proc. civ. au fost avute în vedere de instanța
constituțională atunci când a pronunțat Decizia nr. 369 din 30
mai 2017, în sensul că legiuitorul trebuie să le pună de acord
cu decizia de constatare a neconstituționalității
dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Neconcordanța
dintre dispoziția legală menționată și legea
fundamentală a vizat criteriul valoric al litigiilor și nu cel
determinat de materiile enumerate în conținutul articolului (printre care
figurează și conflictele de muncă).
În acest
cadru legal, având în vedere materia căreia îi aparține litigiul
dedus judecății, Înalta Curte apreciază că recursul
promovat este inadmisibil.
Aceasta
întrucât
potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive,
hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și
cele neatacate cu recurs.
Rezultă
că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici
recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac
exercitată împotriva unor atare hotărâri.
În
speță, Decizia nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de
Apel Brașov este dată în apel, în soluționarea unui litigiu de
muncă având ca obiect contestație decizie concediere.
Or, potrivit
dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 astfel cum a fost
modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, „În procesele pornite începând cu data
intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31
decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în
cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010
privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația
civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și
asigurări sociale (…)”.
Referitor la
solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu
neconstituționalitatea dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza a III-a C.
proc. civ., acesteia nu i se poate da curs, câtă vreme norma legală
nu este în vigoare, fiind amânată de la aplicare până la 1 ianuarie
2019 (conform O.U.G. nr. 95/2016).
Or, potrivit art.
29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea
Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care
are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”.
Totodată,
este lipsită de temei legal și solicitarea de suspendare a
judecății cauzei până la soluționarea excepției de
neconstituționalitate, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ. invocate nefiind incidente, neregăsindu-se în speță
ipoteza textului (dezlegarea cauzei să depindă de existența sau
inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți) în
situația sesizării Curții Constituționale cu o
excepție de neconstituționalitate.
Prin urmare,
în raport de conținutul dispozițiilor legale anterior
menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat este
inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov
fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4
C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de
reclamanta
A. împotriva Deciziei nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel
Brașov, secția civilă. De asemenea, va respinge, ca
inadmisibilă,
cererea recurentei de sesizare a Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu domiciliul
în Brașov, județ Brașov,
împotriva Deciziei
nr. 1449/Ap din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel Brașov,
secția civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte
B. din București, cu sediul în București, sector
4, C. - D. Brașov, cu sediul în Brașov, județ Brașov.
Fără
cale de atac.
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin.
(2) C. proc. civ.
Cu
drept de recurs în 48 de ore de la pronunțare.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.