ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1153/2016

Decizia nr. 1153/2016

Asupra conflictului de competență,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/306/2015, la data de 3 aprilie 2015,

creditorul A. a solicitat,

în contradictoriu cu debitoarea Administrația Fondului pentru Mediu și

terțul poprit Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Brașov, prin Trezoreria Operativă a Municipiului Sibiu ca. prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi

înființate în dosarul execuțional nr. x/2014 al B.E.J. B., până la

concurența sumei de 19.157,02 RON, conform titlurilor executorii reprezentate

de sentința civilă și procesul-verbal de stabilire a cheltuieli de

executare și a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății

efective, obligarea terților popriți la piața către creditoare

a sumei de 19.157,02 RON și a dobânzii legale calculate În continuare până

la data plății efective în limita creanței debitoarei și a sumelor

datorate în viitor și obligarea la piața cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 780 și art. 789 C. proc. civ., și O.U.G.

nr. 9/2013.

Prin sentința civilă

nr. 4799 din 23 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2015,

Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței sale teritoriale

și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

6 București.

Prin sentința civilă

nr. 9006 din 9 noiembrie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis

excepția necompetentei sale teritoriale

de soluționare a cauzei, invocată

din oficiu, declinând competența soluționării cauzei în favoarea

Judecătoriei Sebeș.

Instanța a reținut că,

în raport de dispozițiile art. 789 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare

la data înregistrării cererii de executare silită la executorul judecătoresc,

moment în raport de care se analizează și competența teritorială

de soluționare a cererii de validare a popririi, conform art. 25 alin. (1)

C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile

ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să

consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul

urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel puțin

o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să

plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare,

în vederea validării popririi.

Instanța de executare este,

conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii

executării silite, respectiv la data de 27 februarie 2014, judecătoria

în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc

care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria sectorului 6 București

a reținut că, în speță, biroul executorului judecătoresc,

învestit cu cererea creditorului de recuperare pe calea executării silite a

sumelor datorate de către debitoarea Administrația Fondului pentru Mediu,

este în localitatea Sebeș, aflată în circumscripția Judecătoriei

Sebeș, județul Alba, motiv pentru care revine acestei din urmă judecătorii

competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința civilă

nr. 277 din 16 martie 2016, Judecătoria Sebeș

a admis, la rândul sau, excepția necompetenței

sale teritoriale de soluționare a cauzei, declinând în favoarea Judecătoriei

sectorului 6 București, competența de soluționare a pricinii. Totodată,

în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului

negativ de competență.

Instanța a reținut că,

potrivit art. 789 C. proc. civ., raportat la art. 650 C. proc. civ., în forma în

vigoare la data începerii executării silite, 27 februarie 2014, instanța

competentă să soluționeze cererea de validare de poprire este cea

în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc

care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior, prin Decizia nr. 348

din 17 iunie 2014, Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționalitatea

art. 650 C. proc. civ., iar potrivit art. 790 C. proc. civ., raportat la art. 651

C. proc. civ., în forma în vigoare în prezent, instanța competentă să

soluționeze cererea de validare de poprire este cea în circumscripția

căreia se afla domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria

în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului

de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă

acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție

se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

În baza art. 24 C. proc. civ.,

instanța a constatat că legea aplicabilă executării silite,

inclusiv sub aspectul competenței instanței, este cea în vigoare la data

începerii procedurii executării silite, respectiv data sesizării organului

de executare, 27 februarie 2014, dar, având în vedere că perpetuarea unei dispoziții

contrare Legii fundamentale a României ar fi flagrant împotriva ordinii de drept

și a eticii juridice, instanța a reținut că prevederile aplicabile

sunt cele de drept comun în materie necontencioasă, respectiv dispozițiile

art. 528 alin. (2) C. proc. civ., raportat Ia art. 307 C. proc. civ., motiv pentru

care este competentă să soluționeze cererea instanța în circumscripția

căreia se află sediul debitoarei din București, sector 6.

Analizând conflictul de competență

dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată,

în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată la

data de 27 februarie 2014, creditorul A. a deschis dosarul de executare silită

nr. x/2014 la B.E.J. B. din Sebeș, pentru sumele reprezentând taxa de poluare,

plus dobânda legală calculată de la data cererii de restituire a taxei

și până la restituirea efectivă, încuviințarea executării

silite a fost realizată de Judecătoria Sebeș, prin încheierea

nr. 327/CC/2014 din data de 10 martie 2014.

În cadrul aceluiași dosar

de executare, creditorul a formulat, la data de 3 aprilie 2015, cererea de validare

a popririi ce face obiect al cauzei de față.

În raport de situația de fapt

sus-menționată, precum și de dispozițiile art. 622 alin. (2)

C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care debitorul nu execută de

bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare

silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit

dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială

nu se prevede altfel. Înalta Curte constată că procedura executării

silite a început în cauză la data de 27 februarie 2014, data sesizării

organului de executare cu cererea de deschidere a procedurii.

Față de data deschiderii

procedurii executării silite, Judecătoria Sebeș a devenit instanță

de executare, în temeiul dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. [devenit

art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ulterior republicării C. proc. civ. în M.

Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015], în forma anterioară Deciziei Curții

Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16

iulie 2014, potrivit cărora „instanța de executare este judecătoria

în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc

care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

În raport de dispozițiile

art. 789 alin. (1) C. proc. civ. [devenit art. 789 alin. (1) C. proc. civ. ulterior

republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015] potrivit

cărora „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile

ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să

consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul

urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult

o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să

plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare,

în vederea validării popririi.”, în urma incidentului ivit în cursul executării,

anume refuzul terțului poprit de a executa obligațiile impuse prin adresa

executorului judecătoresc, creditorul are îndreptățirea de a se adresa

instanței de executare, în vedere validării popririi.

Se reține și faptul că,

în temeiul dispozițiilor art. 650 alin. (2) C. proc. civ. [devenit art. 651

alin. (3) C. proc. civ. ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247

din 10 aprilie 2015], potrivit cărora „(2) Instanța de executare soluționează

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute

în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența

altor instanțe sau organe”, cererea ce face obiect al litigiului în legătură

cu care a intervenit conflictul de competență reprezintă un incident

cu caracter accesoriu față de executarea silită începută la

data de 27 februarie 2014, de competența instanței de executare, în speță,

Judecătoria Sebeș.

Înalta Curte constată că

schimbarea normelor de competență teritorială privind instanța

de executare, urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor

art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia Curții Constituționale

nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, nu are efect asupra

executării silite începute înainte de data suspendării de drept, respectiv

a încetării efectelor lor juridice de la data de 16 iulie 2014, data expirării

termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of.

Astfel, în temeiul dispozițiilor

art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia „De la

data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor”, Decizia Curții Constituționale

nr. 348 din 17 iunie 2014 produce efecte numai pentru viitor, nu și cu privire

la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

În consecință, Înalta

Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 25

alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora „Procesele în curs de judecată,

precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse

acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței

instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe,

potrivit legii sub care au început”.

Cum cererea de încuviințare

a executării silite a fost înregistrată la organul de executare înainte

de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din

17 iunie 2014, este aplicabilă regula potrivit căreia competența

rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar

dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (2) C. proc.civ.

În contextul executării silite,

competența instanței de executare este fixată la momentul formulării

primului act începător de executare, respectiv cererea de sesizare a organului

de executare, calitatea sa de instanță de executare fiind legal dobândită

pe întreaga durată a executării silite, iar modificarea dispozițiilor

legale, survenită pe parcurs, nefiind de natură să o influențeze.

În raport de dispozițiile

art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării

silite [devenit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ulterior republicării C.

proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 30 aprilie 2015], Judecătoria Sebeș a

devenit instanța de executare, motiv pentru care în raport de considerentele

mai sus expuse, îi revine competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabiiește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2016.