ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2016

Decizia nr. 877/2016 Asupra conflictului de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/306/201 6, la data de 3 aprilie 2015, creditoarea SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit C. - D. Brașov prin Trezoreria Operativă a Municipiului Sibiu, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființate în Dosarul execuțional nr. x/2014 al B.E.J., E., până la concurența sumei de 16.337, 16 Iei, conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă și procesul-verbaî de stabilire a cheltuieli de executare și a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății efective, obligarea terților popriți la plata către creditoare a sumei de 16.337, 16 lei și a dobânzii legale calculate în continuare până la data plății efective în limita creanței debitoarei și a sumelor datorate în viitor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 780 și urm. C. proc. civ., O.U.G. nr. 9/2013 și Normele metodologie de aplicare din 13 martie 2013. Prin sentința civilă nr. 3211 din 25 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2015, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a deciinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Prin sentința civilă nr. 10115 din 4 decembrie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompefenfei saie teritoriale de soluționare a cauzei, invocată din oficiu, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș. Instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, executarea silită în cadrul căreia se solicită validarea de poprire în cauză a început la data 20 februarie 2014, când a fost înregistrată la executorul judecătoresc cererea de executare silită, formându-se Dosarul de executare nr. x/2014. Or, a constatat instanța, la acea dată erau aplicabile dispozițiile N.C.P.C., în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 138/2014, care a intrat în vigoare pe data de 19 octombrie 2014 și anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 în M. Of. al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, decizie ce, în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se aplică în cauză.

Respectiv, se aplică dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma anterior menționată, în temeiul cărora instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care se dispune altfel. În consecință, cum potrivit art. 790 alin. (1) C. proc. civ., creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi, Judecătoria sectorului 6 București a constatat că aparține Judecătoriei Sebeș competența de soluționare a cererii de validare a popririi, ca instanță de executare ce a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite din data de 24 februarie 2014, în Dosarul nr. x/298/2014.

Prin sentința civilă nr. 207 din 1 martie 2016, Judecătoria Sebeș a admis, la rândul său, excepția neeornpetenței sale teritoriale de soluționare a cauzei, declinând în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, competența de soluționare a pricinii. Totodată, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a sesizat Înalta Curte de Casație și justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Instanța a reținut că, în urma pronunțării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate ca neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementau competența în materia cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare și oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, s-a creat un vid de reglementare.

A apreciat instanța că acest vid de reglementare trebuie complinit prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ., chiar dacă această normă este aplicabilă în mod propriu doar fazei de judecată și doar în mod complinitor, prin analogie, în temeiul art. 5 alin. (3) C. proc. civ. și fazei de executare silită. Instanța a constatat, totodată, că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și art. 25 alin. (2) C. proc. civ. ce consacră regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea, instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, întrucât legiuitorul a avut în vedere o intervenție legislativă de modificare a competenței, iar nu de declarare ca neconstituțională a unei norme legale de competență, care în acest fel ar ajunge să ultraactiveze.

Judecata, a apreciat instanța, nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca neconstituțională. în consecință, este necompetentă teritorial să judece prezenta cauză instanța de executare aleasă pe împrejurarea că sediul B.E.J. se află în circumscripția sa, potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., declarat neconstituțional. Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ, Înalta Curte reține următoarele; Prin cererea formulată la data de 20 februarie 2014, creditoarea SC A. SRL a deschis Dosarul de executare silită nr. x/2014 la B.E.J., E. din Sebeș, pentru sumele reprezentând taxă de poluare, plus dobânda legală calculată de la data cererii de restituire a taxei și până Ia restituirea efectivă.

încuviințarea executării silite a fost realizată de judecătoria Sebeș, prin încheiere din data de 24 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/298/2014. În cadrul aceluiași dosar de executare, creditorul a formulat, la data de 3 aprilie 2015, cererea de validare a popririi ce face obiect al cauzei de față. În raport de situația de fapt sus-menționată, precum și de dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care debitorul mi execută de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Înalta Curte constată că procedura executării silite a început în cauză îa data de 20 februarie 2014, data sesizării organului de executare eu cererea de deschidere a procedurii.

Față de data deschiderii procedurii executării silite, Judecătoria Sebeș a devenit instanță de executare, în temeiul dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014. potrivit cărora „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În raport de dispozițiile art. 789 alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 789 alin. (1) C. proc. civ., ulterior republicani C. proc.

civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015) potrivit cărora „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmarihilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.'", In urma incidentului ivit în cursul executării, anume refuzul terțului poprit de a executa obligațiile impuse prin adresa executorului judecătoresc, creditorul are îndreptățirea de a se adresa instanței de executare, în vedere validării popririi.

Se reține și faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 650 afin. (2) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (3) C. proc. civ. ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), potrivit cărora instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe", cererea ce face obiect al litigiului în legătură cu care a intervenit conflictul de competență reprezintă un incident cu caracter accesoriu față de executarea silită încuviințată la data de 20 februarie 2014, de competența instanței de executare, în speță, Judecătoria Sebeș. Înalta Curte constată că schimbarea normelor de competență teritorială privind instanța de executare, urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, nu are efect asupra executării silite începute înainte de data suspendării de drept, respectiv a încetării efectelor lor juridice de la data de 16 iulie 2014, data expirării termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia „De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 produce efecte „numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționale a normei juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, Norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare. De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios constituțional „constituie o aplicare a principiului neretroacttvitățti, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.

Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor". Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început." Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrata la organul de executare înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, este aplicabilă regula potrivii căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (2) C. proc.

civ. În contextul executării silite, competența instanței de executare este fixată ia momentul formulării primului act începător de executare, respectiv cererea de sesizare a organului de executare, calitatea sa de instanță de executare fiind legal dobândită pe întreaga durată a executării silite, iar modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcurs, nefiind de natură să o influențeze. În raport de dispozițiile art. 650 alin. (1) C.proc.cîv. în forma în vigoare la data începerii executării, silite (devenit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ulterior republicării C. proc. civ., în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), Judecătoria Sebeș a devenit instanța de executare, motiv pentru care în raport de considerentele mai sus expuse, îi revine competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.