ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 877/2016

Asupra conflictului de

competență, constată următoarele;

Prin

cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei

Sibiu sub nr.

x/306/201

6, la data de 3 aprilie 2015,

creditoarea SC A. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit C. - D.

Brașov prin Trezoreria Operativă a Municipiului Sibiu, ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea

popririi înființate în Dosarul execuțional nr. x/2014 al B.E.J., E.,

până la concurența sumei de 16.337, 16 Iei, conform titlurilor

executorii reprezentate de sentința civilă și procesul-verbaî de

stabilire a cheltuieli de executare și a dobânzii legale calculate în

continuare până la data plății efective, obligarea terților

popriți la plata către creditoare a sumei de 16.337, 16 lei și a

dobânzii legale calculate în continuare până la data plății

efective în limita creanței debitoarei și a sumelor datorate în

viitor și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În

drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 780

și urm. C. proc. civ., O.U.G. nr. 9/2013 și Normele metodologie de

aplicare din 13 martie 2013.

Prin

sentința civilă nr. 3211 din 25 iunie 2015, pronunțată în

Dosarul nr. x/306/2015, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței

teritoriale

a instanței și a deciinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

6 București.

Prin

sentința civilă nr. 10115 din 4 decembrie 2015, Judecătoria

sectorului 6 București a admis excepția necompefenfei saie

teritoriale

de soluționare

a cauzei, invocată din oficiu, declinând competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sebeș.

Instanța

a reținut că, în raport de dispozițiile art. 622 alin. (2) C.

proc. civ., potrivit cărora executarea silită începe odată cu

sesizarea organului de executare, executarea silită în cadrul căreia

se solicită validarea de poprire în cauză a început la data 20

februarie 2014, când a fost înregistrată la executorul judecătoresc

cererea de executare silită, formându-se Dosarul de executare nr. x/2014.

Or,

a constatat instanța, la acea dată erau aplicabile dispozițiile N.C.P.C.,

în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 138/2014, care a

intrat în vigoare pe data de 19 octombrie 2014 și anterior publicării

Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014 în M. Of. al României,

partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, decizie ce, în temeiul art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, nu se aplică în cauză.

Respectiv,

se aplică dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma

anterior menționată, în temeiul cărora instanța de

executare este instanța în circumscripția căreia se află

biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor

în care se dispune altfel.

În

consecință, cum potrivit art. 790 alin. (1) C. proc. civ., creditorul

urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza

instanța de executare în vederea validării popririi, Judecătoria

sectorului 6 București a constatat că aparține Judecătoriei

Sebeș competența de soluționare a cererii de validare a

popririi, ca instanță de executare ce a pronunțat încheierea de

încuviințare a executării silite din data de 24 februarie 2014, în Dosarul

nr. x/298/2014.

Prin

sentința civilă nr. 207 din 1 martie 2016, Judecătoria

Sebeș

a

admis, la rândul său, excepția neeornpetenței sale teritoriale

de soluționare a cauzei, declinând în favoarea Judecătoriei sectorului

6 București, competența de soluționare a pricinii.

Totodată, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei

și a sesizat Înalta Curte de Casație și justiție în vederea

soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța

a reținut că, în urma pronunțării Deciziei nr. 348 din 17

iunie 2014 a Curții Constituționale, prin care au fost declarate ca

neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ce

reglementau competența în materia cererilor de încuviințare a

executării silite, a contestațiilor la executare și

oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, s-a

creat un vid de reglementare.

A

apreciat instanța că acest vid de reglementare trebuie complinit prin

aplicarea corespunzătoare a normei generale de competență

teritorială prevăzută de art. 107 C. proc. civ., chiar dacă

această normă este aplicabilă în

mod propriu doar fazei de

judecată și doar în mod complinitor, prin analogie, în temeiul art. 5

alin. (3) C. proc. civ. și fazei de executare silită.

Instanța

a constatat, totodată, că nu sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 24 C. proc. civ. și art. 25 alin. (2) C. proc. civ.

ce consacră regula potrivit căreia competența rămâne

câștigată în favoarea, instanței legal învestite, chiar

dacă ulterior norma care a determinat competența este

înlăturată, întrucât legiuitorul a avut în vedere o intervenție

legislativă de modificare a competenței, iar nu de declarare ca

neconstituțională a unei norme legale de competență, care în

acest fel ar ajunge să ultraactiveze.

Judecata,

a apreciat instanța, nu se poate întemeia pe o dispoziție legală

inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca

neconstituțională. în consecință, este necompetentă

teritorial să judece prezenta cauză instanța de executare

aleasă pe împrejurarea că sediul B.E.J. se află în

circumscripția sa, potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., declarat

neconstituțional.

Analizând

conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a

cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1)

C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ, Înalta Curte

reține următoarele;

Prin

cererea formulată la data de 20 februarie 2014, creditoarea SC A. SRL a

deschis Dosarul de executare silită nr. x/2014 la B.E.J., E. din

Sebeș, pentru sumele reprezentând taxă de poluare, plus dobânda

legală calculată de la data cererii de restituire a taxei și

până Ia restituirea efectivă. încuviințarea executării

silite a fost realizată de judecătoria Sebeș, prin încheiere din

data de 24 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/298/2014.

În cadrul

aceluiași dosar de executare, creditorul a formulat, la data de 3 aprilie

2015, cererea de validare a popririi ce face obiect al cauzei de

față.

În raport

de situația de fapt sus-menționată, precum și de

dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în

cazul în care debitorul mi execută de buna voie obligația sa, aceasta

se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu

sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei

cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. Înalta

Curte constată că procedura executării silite a început în

cauză îa data de 20 februarie 2014, data sesizării organului de

executare eu cererea de deschidere a procedurii.

Față de

data deschiderii procedurii executării silite, Judecătoria Sebeș

a devenit instanță de executare, în temeiul dispozițiilor art. 650

alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ulterior

republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), în

forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014,

publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014. potrivit cărora „instanța

de executare este judecătoria în circumscripția căreia se

află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel.

În raport de

dispozițiile art. 789 alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 789 alin. (1)

C. proc. civ., ulterior republicani C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10

aprilie 2015) potrivit cărora „Dacă terțul poprit nu își

îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi,

inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmarihilă, a

liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau

executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când

terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească

suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea

validării popririi.'", In urma incidentului ivit în cursul

executării, anume refuzul terțului poprit de a executa

obligațiile impuse prin adresa executorului judecătoresc, creditorul

are îndreptățirea de a se adresa instanței de executare, în vedere

validării popririi.

Se

reține și faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 650

afin. (2) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (3) C. proc. civ. ulterior

republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015),

potrivit cărora instanța de executare soluționează

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente

apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de

lege în competența altor instanțe sau organe", cererea ce face

obiect al litigiului în legătură cu care a intervenit conflictul de

competență reprezintă un incident cu caracter accesoriu

față de executarea silită încuviințată la data de 20

februarie 2014, de competența instanței de executare, în

speță, Judecătoria Sebeș.

Înalta

Curte constată că schimbarea normelor de competență

teritorială privind instanța de executare, urmare a declarării

neconstituționale a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.,

prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M.

Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, nu are efect asupra executării silite

începute înainte de data suspendării de drept, respectiv a încetării

efectelor lor juridice de la data de 16 iulie 2014, data expirării

termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of.

Astfel,

în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție,

potrivit căreia „De la data publicării, deciziile (n.n. Curții

Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor",

Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 produce

efecte „numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile

juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din

prevederile textului constituțional rezultă că efectul

declarării neconstituționale a normei juridice nu este acela al

constatării inexistenței acesteia, decizia Curții

Constituționale producând efecte numai pentru viitor, Norma juridică

declarată neconstituțională continuă să producă

efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute

în momentul în care era în vigoare.

De altfel,

prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a

arătat că efectul ex nune al actelor instanței de contencios

constituțional „constituie o aplicare a principiului

neretroacttvitățti, garanție fundamentală a drepturilor

constituționale de natură a asigura securitatea juridică și

încrederea

cetățenilor în

sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor

în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de

consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele,

acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se

înfăptui în viitor".

Înalta

Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 25

alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora „Procesele în curs de

judecată, precum și executările silite începute sub legea veche

rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua

să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început."

Cum cererea

de încuviințare a executării silite a fost înregistrata la organul de

executare înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, este aplicabilă regula

potrivii căreia competența rămâne câștigată în

favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a

determinat competența este înlăturată, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 25 alin. (2) C. proc. civ.

În contextul

executării silite, competența instanței de executare este

fixată ia momentul formulării primului act începător de

executare, respectiv cererea de sesizare a organului de executare, calitatea sa

de instanță de executare fiind legal dobândită pe întreaga

durată a executării silite, iar modificarea dispozițiilor

legale, survenită pe parcurs, nefiind de natură să o influențeze.

În raport

de dispozițiile art. 650 alin. (1) C.proc.cîv. în forma în vigoare la data

începerii executării, silite (devenit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

ulterior republicării C. proc. civ., în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie

2015), Judecătoria Sebeș a devenit instanța de executare, motiv

pentru care în raport de considerentele mai sus expuse, îi revine

competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sebeș.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2016.