ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 848/2016

Decizia nr. 848/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data. de 14 mai 2015, sub nr. x/306/2015, petentul executorul judecătoresc A. a solicitat validarea popririi împotriva terțului poprit Trezoreria sector 6, cu sediul în București.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin cererea înregistrată la 27 februarie 2014 la sediul biroului executorului judecătoresc, creditorul B. a solicitat executarea silită a debitoarei C. cu sediul în București, sector 6, și cu sediul secundar în Sibiu, urmând să se procedeze la poprirea conturilor debitoarei deschise la Trezoreria sectorului 6. S-a mai arătat că a fost format Dosarul execuțional nr. x/2014, iar prin Încheierea nr. 3159/CC din 25 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/306/2014, Judecătoria Sibiu a încuviințat executarea silită a obligației stabilite prin litigiu executor silit-sentința civilă nr. 1782/CA/2012 a Tribunalului Sibiu, prin poprirea conturilor. Executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi la data de 07 mai 2014, comunicată terțului poprit dar acesta a din urmă nu și-a onorat obligațiile legale, astfel că se impune admiterea cererii de validare a popririi așa cum a fost formulată.

Prin sentința civilă nr. 5495 din 15 octombrie 2015, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București, reținând, în raport de dispozițiile art. 651 C. proc. civ., așa cum a fost modificat după declararea neconstituționalității prin Decizia nr. 348/2014 pronunțată de Curtea Constituțională, de art. 7S9 C. proc. civ. și de probatoriul administrat în cauză, că sediul debitoarei se afla, la momentul sesizării organului de executare, precum și în prezent, în București, sector 6, iar sediul indicat de executor, ca fiind im sediu secundar, s-a constatat că nu este real și nu a fost reținut în analizarea competenței.

Prin sentința nr. 135 din 13 ianuarie 2016, Judecătoria sector 6 București, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea de executare silită de față a fost introdusă de creditor la B.E.J., A. la data de 27 februarie 2014, când dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. prevedeau că instanța de executare este instanța în raza căreia se află sediul birouiui executorului judecătoresc care face executarea în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar art. 789 alin. (1) C. proc.

civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), prevedea că cererile de validare a popririi sunt de competența instanței de executare, nefiind, prin urmare, norme derogatorii de ia dreptul comun stabilit în art. 650 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1). C. proc. civ., publicată la data de 16 iulie 2014, deci ulterior începerii executării silite de față, s-a reținut că nu este incidență în speță, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (potrivit cărora deciziile Curții sunt general obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor).

Prin urmare, ținând cont de cele menționate mai sus, precum și de dispozițiile art. 24 C. proc. civ., conform cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare s instanța a aplicat dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul depunerii de către creditor a cererii de executare silită la executorul judecătoresc, iar instanța competentă este instanța de executare în raza căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc ce efectuează executarea silită adică Judecătoria Sibiu. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza ari 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 14 mai 2015, sub nr. x/306/2015, petenful executorul judecătoresc A., în contradictoriu cu debitoarea C. și terțul poprit Trezoreria sectorului 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunții să se dispună validarea popririi înființată în cadrul Dosarului execuțional nr. x/2014, până la concurența sumei de 40.158,74 lei, urmând ca terțul poprit să fie obligat la plata către creditorul B., în limita creanței, a suinelor datorate de debitoare. Potrivit art. 790 C. proc. civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi se poate sesiza instanța de executare, în vederea validarea popririi.

Prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, publicata în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care decizia a devenit obligatorie, prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., care prevedeau că: „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află birou! executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", au fost declarate neconstîtuționale. Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat în urma deciziei curții constituționale, definește instanța de executare ea fiind judecătoria în circumscripția căreia se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune astfel.

Potrivit art. 529 alin. (1) C. proc. civ., competența instanței de executare se verifică, la momentul soluționării cererii de încuviințare a executării silite. Dacă la acest moment o decizie de neconstituționalitate a unui taxi de lege prin care se reglementează competența este obligatorie, textul de lege nu mai poate fi aplicat, întrucât neconstituțlonalrtatea afectează norma declarată neconstituțională încă de la intrarea în vigoare, iar aplicarea pentru viitor a deciziilor de neconstituțtonaîitate înseamnă că nu pot fi afectate situații juridice trecute, iar nu cele aflate în curs de soluționare. Pentru aceste motive, în soluționarea conflictelor de competență ivite între instanțe cu privire la cererile de încuviințare a executării silite formulate anterior declarării neconstituționalității art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., dar pentru care s-a stabilit termen de soluționare ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale se impune soluția stabilirii competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării în favoarea judecătoriei de la sediul/domiciliul debitorului.

în cauză, cererea de executare silită a fost introdusă de creditor la B.E.J., A. la data de 27 februarie 2014, iar cererea de validare poprire a fost formulată ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curții Constituționale, la data de 14 mai 2015, astfel că instanța de executare competentă să soluționeze cererea de validare poprire - cum este cazul în speța de față, este judecatoria de la sediul/domiciliul debitorului Cum în cauză domiciliul debitorului la momentul soluționării cererii de validare poprire, respectiv la 14 mai 2015, se afla în București, sector 6, așadar, în circumscripția Judecătoriei sector 6, rezultă că această judecătorie este instanța de executare competentă să soluționeze această cerere.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte stabilește competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 07 aprilie 2016.