ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1134/2017

Decizia nr. 1134/2017

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea î

nregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă la data de 22 decembrie 2016,

executorul judecătoresc A. a formulat, în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit Trezoreria sectorului 6 București, o cerere de validare a popririi împotriva terțului poprit Trezoreria sectorului 6 București.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 790 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2130 din 11 aprilie 2017, Judecătoria Sibiu, secția civilă,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Pentru a adopta această soluție instanța a reținut că dispozițiile

art. 789 alin. (1) C. proc. civ. trebuie coroborate cu cele ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul sesizării instanței), instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. De asemenea, alin. (2) al art. 650 C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, aceste dispoziții legale instituind o competență absolută în favoarea instanței de executare.

S-a mai reținut că sediul terțului poprit se află în circumscripția Judecătoriei sectorului 6 București, instanța în raport de care se va stabili competența de soluționarea a pricinii conform art. 107, 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Judecătoria sectorului 6 București, prin sentința civilă nr. 4798 din 30 mai 2017 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că,

p

otrivit art. 789 alin. (1) C. proc. civ., competența soluționării cererii de validare de poprire revine instanței de executare, iar, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Creditorul C. deține un titlu executoriu împotriva debitorilor B. și D. Sibiu, fiind începută executarea, în Dosarul de executare nr. x/2016, instrumentat de SCPEJ, A. și E.

Întrucât creditorul a ales să sesizeze Judecătoria Sibiu, instanța de la sediul unuia dintre debitori, respectiv de la sediul D. Sibiu, instanță care a și încuviințat executarea silită, aceasta a devenit instanță de executare și pentru celălalt debitor, B., prin urmare nu se poate susține că prezența mai multor debitori ce au domiciliul/sediul în circumscripția mai multor instanțe atrage competenta unor instanțe de executare diferite în raport de domiciliul/sediul fiecăruia, cu consecința sesizării mai multor instanțe și, implicit, a atragerii competenței unor executori diferiți, raportat la prevederile art. 652 C. proc. civ., dacă debitorii au domiciliul/sediul în circumscripția unor curți de apel diferite, cum este și situația de speță.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată în cauza pendinte s-a solicitat validarea popririi

în Dosarul de executare nr. x/2016, instrumentat de SCPEJ, A. și E.

Potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ. - în vigoare la data formulării cererii de validare poprire, „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.

În acest sens, devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.”

Prin urmare, potrivit textului de lege sus-menționat, competența de soluționare a unei cereri privind validarea popririi, cum este cazul în speța de față, aparține instanței de executare.

Ca atare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la competența stabilită prin art. 651 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului, la data sesizării organului de executare, este instanța competentă să soluționeze cererea de validare poprire.

Înalta Curte reține că, în cauză, prin Încheierea civilă nr. 5248 din 11 octombrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sibiu, a fost admisă cererea formulată de

executorul judecătoresc A. și încuviințată executarea silită prin toate formele de executare prevăzute de lege în favoarea creditorului C., în contradictoriu cu debitorii B. și D. Sibiu, în baza

titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 270/CA/2015 din data de 17 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/85/2014, a cărui executare prin validare poprire se solicită.

Conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ., „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Potrivit mențiunilor de mai sus, rezultă că, în speță, creditorul C. deține un titlu executoriu împotriva debitorilor B. și D. Sibiu.

Prin cererea de încuviințare executare silită, creditorul a ales să sesizeze Judecătoria Sibiu, instanța de la sediul unuia dintre debitori, respectiv de la sediul D. Sibiu, instanță care a și încuviințat executarea silită, caz în care aceasta a devenit instanță de executare și pentru celălalt debitor - B.

În consecință, competența în ceea ce privește soluționarea cererii de validare de poprire aparține instanței de executare, Judecătoria Sibiu, fiind fără relevanță că terțul poprit ori celălalt debitor nu au sediul în circumscripția acestei instanțe.

În aceste condiții, față de dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la prevederile art.  651 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 790 alin. (1) C. proc. civ.,

în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2017.