ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2015

Decizia nr. 11/A/2017

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1131 din 01 iulie 2016 Curtea de Apel în baza art. 431 raportat la art. 426 C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 977/A din 11 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele:

Prin Decizia penală nr. 977 din 11 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de petentul A. cu privire la Decizia penală nr. 574/2014 a aceleiași instanțe.

Cauza a fost soluționată fără citarea petentului și în lipsa acestuia.

Contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva acesteia decizii invocând, astfel cum s-a arătat mai sus, omisiunea citării și nulitatea rezultând din lipsa sa de la soluționarea cauzei.

Prin raportare la aceste motive, Curtea a avut în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen. - în forma în vigoare la data soluționării cauzei (11 septembrie 2014), instanța examina admisibilitatea în principiu în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin urmare, la data respectivă, legea nu prevedea dreptul părților de a fi citate la soluționarea primei faze a unei contestații în anulare, respectiv admisibilitatea în principiu, și nici de a fi prezente la termenele fixate în acest scop. Abia prin Decizia nr. 542/2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 707 din 21 septembrie 2015 s-a decis că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen. potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se examinează de către instanță fără citarea părților este neconstituțională, prin urmare doar după data de 21 septembrie 2015 fiind obligatorie citarea părților în procedura de contestație în anulare. Or, decizia penală împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare a fost pronunțată anterior acestei decizii a Curții Constituționale, prin urmare soluționarea cauzei fără citarea petentului și în lipsa acestuia realizându-se în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la momentul respectiv.

A arătat că, textul legal la care a făcut referire petentul în cererea sa, respectiv art. 432 alin. (3) C. proc. pen., vizează o altă etapă a soluționării contestației în anulare, după admiterea în principiu a acesteia. Astfel, art. 431 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, în măsura îndeplinirii condițiilor legale, instanța admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate, după acest moment procedura realizându-se conform dispozițiilor art. 432 C. proc. pen. În speță, nu a existat o astfel de fază, reținându-se de instanță la acel moment că nu a fost invocat nici un motiv de contestație în anulare, motiv pentru care aceasta este inadmisibilă.

Pe cale de consecință, Curtea a constatat că motivele invocate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute de lege, în condițiile în care art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu sunt aplicabile ținând cont că procedura presupunea soluționarea cauzei fără citarea părților iar art. 426 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. vizând lipsa inculpatului face referire la situațiile în care prezența sa era obligatorie conform legii, situație de asemenea neregăsită în speță pentru considerentele expuse, respectiv soluționarea cauzei în camera de consiliu, în lipsa părților.

În raport de acestea, Curtea a constatat că motivele invocate nu se regăsesc decât formal printre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., în raport de situația de fapt ele nefiind incidente.

Împotriva acestei decizii penale a formulat apel contestatorul condamnat A.

În esență, a solicitat admiterea apelului formulat, anularea Deciziei penale nr. 1131 din 01 iulie 2016 și a Deciziei nr. 977 din 11 septembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, constatarea nulității absolute a proceselor verbale întocmite de parchet la data de 27 noiembrie 2012, 28 noiembrie 2012, 22 ianuarie 2013 și ulterioare în Dosarul nr. x/P/2012.

A mai precizat că Decizia penală nr. 1131 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, poate fi atacată cu apel, fiind pronunțată de instanța de fond.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării apelului formulat de contestatorul condamnat A., Înalta Curte învederează că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestației în anulare privesc atât sentința, cât și decizia.

De asemenea, în practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (…), dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 C. proc. pen. "Așadar, dispozițiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței, nefiind depășit momentul procedural al admisibilității în principiu." (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 273/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014).

Se mai impune precizarea că în ipoteza analizată nu sunt incidente dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 408 alin. (1) C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. În măsura în care sentința atacată pe calea contestației în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentința pronunțată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilității exercitării căii de atac ordinare a apelului.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 977 din 11 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de petentul A. cu privire la Decizia penală nr. 574/2014 a aceleiași instanțe.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, precum și în raport de circumstanțele cauzei, instanța constată că apelantul contestator a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1131 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 1131 din 01 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2017.