ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 212/A/2016

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1087/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 431 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petentul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 574 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul penal nr. x/302/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul contestator la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că, prin cererea înregistrata la data de 15 mai 2015, contestatorul A. a arătat faptul că nu au fost respectate drepturile sale, inclusiv dreptul la apărare, invocând împrejurarea că în cursul urmăririi penale s-a dispus reținerea sa în prezența unui apărător din oficiu, care s-a prezentat doar după audierea sa în acea calitate, audierea fiind anterioară ordonanței, act lovit de nulitate absolută, astfel încât și actele de urmărire penală efectuate ulterior, sunt lovite de nulitate absolută, inclusiv procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Contestația nu a fost întemeiată în drept.

S-a reținut că, potrivit art. 431 alin. (1) și (2.) C. proc. pen,

instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 426 și constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune judecarea pe fond a acesteia.

Analizând criteriile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen, Curtea a constatat că acestea nu sunt îndeplinite, astfel încât contestația în anulare formulată nu este admisibilă în principiu.

Curtea de Apel București a constatat că nici măcar doar formal nu este invocat vreun motiv dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege drept cazuri de contestație în anulare și a reamintit că aceasta este o cale extraordinară de atac, iar condițiile și cazurile în care se poate invoca sunt strict reglementate de legiuitor, pentru a nu se încălca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Susținerile petentului nu se regăsesc printre aceste cazuri de contestație în anulare, Curtea reamintind pe de altă parte petentului că motivele pe care le-a invocat au fost susținute atât în fața instanței de fond, Judecătoria sectorului 5 București, în susținerea apărării, și au fost analizate și ca motive de apel de către Curte, fiind așadar analizate de instanțele care s-au pronunțat în cauză.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat apel, susținând că hotărârea prin care s-a declarat, ca inadmisibilă, contestația în anulare este netemeinică și nelegală, întrucât contestația sa se întemeiază pe un articol de lege care se regăsește în V.C.P.P. A arătat că, a atacat în mod clar o nulitate absolută petrecută la 27 noiembrie 2012, săvârșită de procuror în Dosarul nr. x/P/2012, dată la care era în vigoare V.C.P.P. care prevedea prezența unui apărător în momentul audierii de către procuror, după începerea urmăririi penale.

A solicitat admiterea apelului, anularea Deciziei penale nr. 1087/A a Curții de Apel București, admiterea contestației în anulare și anularea Deciziei penale nr. 574 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, conform legii.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestator ca fiind inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Reglementând hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, precum și căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, legiuitorul a prevăzut că

„sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel” - art. 408 C. proc. pen., precum și că „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” - art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Raportat la aceste dispoziții legale, rezultă că se poate exercita calea de atac a apelului numai împotriva unei sentințe. În plus, se impune precizarea că dispozițiile art. 408 C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac.

În privința căii extraordinare de atac a contestației în anulare, prin Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că „hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului”.

Cu atât mai mult, o hotărâre pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, declarată împotriva unei decizii prin care s-a soluționat calea de atac a apelului și care este definitivă, nu poate fi supusă apelului, ipoteză statuată, de altfel, în considerentele Hotărârii prealabile anterior menționate.

Astfel, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, „în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora „sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă” sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.”

În prezenta cauză, se reține că împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 1387 din 28 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, secția penală, în Dosarul nr. x/302/2013, inculpatul A. a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluționată prin Decizia penală nr. 574 din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul A. a declarat contestație în anulare, cale extraordinară de atac respinsă ca inadmisibilă în principiu prin Decizia penală nr. 1087/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Împotriva deciziei pronunțate în temeiul dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., contestatorul inculpat a declarat apel.

Ca atare, în condițiile în care Decizia penală nr. 1087/A din data de 10 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., se constată că, declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, contestatorul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1087/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1087/A din data de 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2016.